1,716 matches
-
-ar fi suișul, Ori chiar coborâșul, partea. La rând și amintirea piere În hăuri care sunt la rând, De-ar fi ideea, fapta - miere, Ori viclenie-n fapt și gând. Și curge totul în neștire Ca-ntr-un ocean fără liman, Cum trec meteoriți - oștire, După ceresc și clar firman. Suntem ce-am fost dintotdeauna, Și totdeauna așa vom fi, Credința este doar cununa Celui ce-a vrut a se jertfi. 13 iunie 2004 DE DINCOLO ȘI DE DINCOACE Dincolo de nori
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
flori de camei. Trist - o surprind suspinând câte-odată, O privesc, nu-înțeleg, și-s mirată Nu-i vorbesc și nici ea nu-mi vorbește Nici unul din noi nu vrea, nu-îndrăznește. Poate e - un vis, sau poate o nălucire, Poate că tristul liman vrea să respire, False zâmbiri și inima-mi geme, Zâmbiri de-o secundă ce dor peste vreme! Când vântul hain cu tristă suflare Nălucește-a furtună și umple paharul, Viața-i lovită din plin cu unde amare Și nu știi
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
peste în bord într-un cazan de spumă. Brutalitatea râului a fost mai șocantă decât frigul; Zach a fost răsturnat și lovit de vârtej, Jina s-a târât peste bolovanii ascuțiți și pietrișul de pe mal, dar amândoi au ieșit la liman râzând. Și-au regăsit echilibrul în învârtoșarea de ape, iar Zach a ridicat brațele. Apoi bărbatul i-a oferit o scoică din care se revărsau perle. Pe scoică era gravat logo-ul în formă de stea al unei firmei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
întinde plasa brumii-naltă, Mi-a ucis azi noapte nuferii pebaltă. Fără bun rămas, frunzele rotunde, Sărutând luceferi au pierit în unde... Legănată barca ce mi-a dus iubirea, Prinsă-n vântul serii lunecă aiurea Și pe vâsla veche ce găsea limanul, Mai plutește numai sufletul, sărmanul. Muți, cocori pe apă scuturând aripa Gata de plecare își așteaptă clipa Ca să se înalțe părăsind pământul, Către alte lumi, înfrățiți cu vântul. Numai eu jelesc și cu frunza udă, Prinși în vântul toamnei, cine
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
repetat sau completat ceea ce ar constitui un dezastru în ceea ce îl privește pe reprezentant, pentru că își pune statul într-o situație jenantă. Este, așadar, vorba de o încercare de a trece printre Scylla și Charybda spre a ajunge întreg la liman. Chiar dacă știam lecția bine și mă pregătisem conștiincios în acest sens, situațiile delicate, din punctul meu de vedere, nu au lipsit, pentru că legislația noastră nu era perfectă (nu sub nivelul celeia din majoritatea statelor, dar cu unele reglementări care ridicau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
șesurilor și în aburul ei apare apa morților, cu năluciri de vis. Gârlele ei au îmbrățișat, din veacurile cele mai vechi, bucăți de pământ, rupându-le și adâncindu-le într-o parte, sporindu-le cu nămoluri în altă parte, alcătuind limanuri ale crapilor. Lunca și păpurișurile par necontenit schimbătoare; dar ele nu urmează decât o rânduială periodică, în care fauna imensă a acestor ape se echilibrează în chipul cel mai armonios. Prezidează aici o înțelepciune care s-a urzit, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când într-acolo convoiuri de paseri sălbatice, prin văzduhul proaspăt al dimineții. După ce ieșirăm lângă luciul larg al unui lac, intrarăm în alt canal. Acolo ne-am înșirat și am zvârlit undițele. Eram în preajma unui gard, care închidea limanul după ce crapii intraseră, odată cu începutul verii, la boiștea lor. Erau locuri cu bun renume, unde tovarășii mei pescari săvârșiseră - după cât povesteau ei - isprăvi repetate. Câteodată dădea somnul foarte bine la undiță, altă dată șalăul. La vremea asta însă, începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sfârșite, drumul ei este încă lung, căpetenia ei e pe ducă, așa că spre tine se vor întoarce oamenii, și de la tine vor aștepta ei în fiece clipă porunca cea mai dreaptă și părerea cea mai cuminte, ca să-i scoți la liman. Va trebui să jertfești totul pentru ca această călătorie să se încheie cu demnitate. Am fost nevoit, de cum am ajuns la primele oaze, să înlocuiesc trei cămile bolnave, să reînnoiesc proviziile, să plătesc serviciile a două călăuze care urmau să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
multe ori. Tot timpul. Doamne, sunt singur. Ești ca și terminat, nu-i așa? Fiasco-ul a murit pe Maida Vale. A tușit și a nechezat, târându-se epuizat până la bordură, ca un înotător care se zbate să iasă la liman. Am sperat să fie din cauza combustibilului, dar am simțit că e vorba de mult mai mult decât atât. Pe lângă asta, tocmai ce băgasem benzină de trei lire în rezervor. Poate că se rupsese ambreiajul. Poate că distribuitorul era spart. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
moare, foșnetul nesfârșit al holdelor viitoare. Pentru asta luptă mereu cei mulți în fiecare grai la modul ființal organic al bunului‐simț. Iar poetul când își așează sălașul în mijlocul poporului nu greșește, ci ia de aici val care duce la limanul noului cântec. Cunoașterea poetică este cunoașterea celor mulți, organici și sănătoși, care nu acceptă alimentarea graiului prin dezlipirea 33 lui de realitate, iar poetul propriu‐zis nu‐i decât fiul acestor mulțimi sănătoase și tradiționale, păstrătoare ale originilor în sânul
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
crezut ce i-a spus Deggle despre „deschiderea unei porți“ către insulă. Se pare că fusese nevoie de secole întregi de încercări și chiar și acum putea fi periculos. Dar, în ciuda uimirii, nu-i păsa. Acolo se afla, fără îndoială, limanul despre care vorbise Sispy, așa că era în mod cert locul care îi fusese destinat. Doamna Cramm spusese că destinul lui era să fie condus de alții, iar sufletul îi era plin de ceva ce se învecina cu ura față de Sispy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Jones și cu mine: ciudată pereche de tovarăși de pat. El, un om istovit, umbra trecutului său, cu siguranța pe care i-o dădea cunoașterea unui mare eșec; eu, un om incomplet, căutând cunoașterii morții, care m-ar conduce spre liman, căutându-mi chipul în ochiul morții. Dintr-un motiv pe care nu l-am înțeles decât mult mai târziu, el mă iubea ca pe un fiu, ca pe ultimul său fiu rămas în viață, și imediat ce mi-am revenit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
generoasă, mai pură sau mai autentică în frumusețile ei urzite. Este din ce în ce mai mult o altă viață. Noi rămânem în afara ei. Rămânem uitați în părăsirea timpului. Fără răzbunări, fără condamnări, fără incriminări. Rămânem pur și simplu ignorați, tot mai depărtați de liman. Am, ca în astfel de clipe goale, moi, sentimentul timpului care mă înghite. Mă retrag - aproape material simt aceasta - într-un fel de pulbere de vreme care se așază peste anosta încăpere cu cărți, cu vechi gazete, cu șterse fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
surdă neliniște: dar dacă, totuși, mi-a fost dat să scriu ceva și nu voi mai reuși să-l scriu? Dacă mi-am irosit viața doar pe câteva himere? Și pe băutură... Tot mai învăluitor sentimentul singurătății. Mă simt fără liman. Cei foarte apropiați mie, de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am, într-adevăr, un acasă, spre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi adeverea. Cenzura nu era doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
strânși bisericii de la ei din sat, undeva pe lângă Făurei, să-și cumpere preotul un rând de odăjdii. Nu-mi păsa de ea și cred acum, tot coborând, că, de fapt, cu ea am trăit cea mai liberă iubire. Plutire fără liman, fără valuri, fără lumini. Proțăpit în fața cinematografului, privesc doar cu un soi de năuceală spre fereastra de sus, de sub buza acoperișului. Poate nici n-a locuit Vichi acolo, îmi spun acum, obosit de această ciudată stare a textului care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cruciatul luptase cu o armată Întreagă de sticle și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți, amestecându-se cu scrumul și amintirile unor Întâmplări care s-au desfășurat aievea sau În vis. Noimann-cruciatul se prosternase la picioarele unui alt Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu o armată Întreagă de sticle și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese la un liman... Un liman confuz, unde timpul și spațiul zăceau sparte În bucăți, amestecându-se cu scrumul și amintirile unor Întâmplări care s-au desfășurat aievea sau În vis. Noimann-cruciatul se prosternase la picioarele unui alt Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta În chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mișcă pe șine spiralate - cu o viteză imperceptibilă chiar și pentru un melc - spre un anumit punct unic, un fel de gaură neagră, a cărei menire e să scoată toată această omenire aflată Într-un stadiu de descompunere spre un liman luminos, binecuvântat de cel Atotputernic. (În treacăt fie spus, omullocomotivă, ce se afla În Îngrijirea profesorului Jan Perjovski și era respectat, cu mici excepții, aproape de toți pacienții din azil, avea, la rândul său, o viziune limpede asupra lumii, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
O zbatere de valuri sau de vânturi, Cu-a lor ecouri transformate-n cânturi Ne însoțesc la fiecare pas... Dar nu suntem de vânturi duși, de valuri, Pe undeva sunt fapte îndrăznețe Și gesturi de aleasă frumusețe, Spre omeneștile, firești limanuri... Drum fără pulberi, drum cu pulberi grele, Ori numai duhul frământării mele?...
DRUM by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83789_a_85114]
-
din adâncuri de genuni și glas de clopot care sună nebiruit. Cântecul legionar deșteaptă în suflet puteri mereu sporite, curaj și bărbăție, iubire de țară și neam. Cântecul legionar înseamnă vâltoare și îndemn, te scoală din letargie, te poartă către limanuri dulci cu flori și roze, împliniri. Cântecul legionar izvorât din tainice iubiri cântate de părinți, murmur de izvoare și adulmecări de sânge. El va lovi pururi pe tirani, veșnici înrobitori. Cântecul legionar înseamnă o mică oază în deșertul pământesc, pururea
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Dumitru calul. Abia când au ajuns la Păscării, în vale, s-a auzit glasul lui Todiriță, însoțit de un oftat abia simțit: ― Am stat și am chibzuit în fel și chip ce ar trebui să fac. ― Și ai ieșit la liman? ― Apoi, fie ce-o fi. Numai de dragul copiilor, am s-o aduc înapoi... ― Bine ai să faci, dar... La auzul acestui „dar”, Todiriță a întors fața spre Dumitru, întrebând: ― Dar? ― Să fii bărbat, băiete!!!... ― Uite, măi Dumitre, că te-o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la oral. Cu toții, cei care ne-ncumetaserăm să dăm examenul, pentru că mulți dintre noi renunțaseră și fugiseră "in corpore" la Comerț, unde nu se cerea examen de admitere în cursul superior. La oral, însă, nu știam cum vom ieși la liman. Eu, ca să mărturisesc cinstit, aș fi fost fericit să trec cu note la limită, numai să scap! Mi-era însă tare teamă c-am s-o scrântesc și așteptam plin de emoție să-mi vină rândul la ascultat. Pîn-acum trecuseră
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
oboselii, fiindcă știa că atunci, În acea clipă, Oană e În luptă. Își imagina, aproape involuntar, manevrele de atac, de Învăluire, de hărțuire, sunetul cornului de zimbru și șarjele nebune ale Apărătorilor, mai departe, tot mai departe spre sud, spre limanul de apă al Dunării. Îi revenea În memorie chipul Împietrit al căpitanului când simțea primejdia, gestul lin, calm, cu care Își scotea spada, transformarea lui instantanee Într-o mașină de luptă, care vedea tot și lua decizii mereu neașteptate, schimbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Primește-mă, Dumnezeule mare, În brațele tale... ” șopti, și Își dădu drumul să cadă În universul alb de sub el. Căderea dură, parcă, o veșnicie. Nu știa decât că era Învelit În giulgiul imaculat al zăpezii și că plutea spre celălalt liman, Într-un frig care se transforma, Încet, În căldură. Undeva se auzeau urletele lupilor. Tot mai aproape. Haita se apropia În goană. Oană auzi chiar și zgomotul pașilor lor, erau mulți, erau zeci de lupi Înfometați, iar goana lor spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]