1,327 matches
-
dependență, iar conjuncția și, o relație de coordonare. Unele elemente relaționale determină specificul semantic al relațiilor sintactice: • dependență, exprimând obiectul: Vorbește despre arbori. • dependență, exprimând o circumstanță: Vorbește printre arbori. Prin planul lor semantic (cvasilexical, la locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare măsură celor introduse de termenii lexicali corespunzători: Unele prepoziții își înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relație de coordonare. Unele elemente relaționale determină specificul semantic al relațiilor sintactice: • dependență, exprimând obiectul: Vorbește despre arbori. • dependență, exprimând o circumstanță: Vorbește printre arbori. Prin planul lor semantic (cvasilexical, la locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare măsură celor introduse de termenii lexicali corespunzători: Unele prepoziții își înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare: Intru în codru./ Ies din codru./ Trec prin codru. Limba română recurge la patru categorii de elemente relaționale: a. prepoziții (și locuțiuni prepoziționale), b. conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), c. pronume (adjective) relative, d. adverbe relative. a. Prepoziția. Marchează dezvoltarea sintactică a unor coordonate semantice. Realizează și exprimă relații de dependență în interiorul propozițiilor: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare: Intru în codru./ Ies din codru./ Trec prin codru. Limba română recurge la patru categorii de elemente relaționale: a. prepoziții (și locuțiuni prepoziționale), b. conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), c. pronume (adjective) relative, d. adverbe relative. a. Prepoziția. Marchează dezvoltarea sintactică a unor coordonate semantice. Realizează și exprimă relații de dependență în interiorul propozițiilor: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) Preced pronume (adjective
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ești revino iarăși, / Să fim singuri!” (M. Eminescu) Sub aspectul structurii, prepozițiile se prezintă sub trei forme: • simple: de, la, în, din, cu, fără, spre, grație, datorită, potrivit, ca, contra, împotriva, drept, decât etc. • compuse: de la, de pe la, până la, fără de etc. • locuțiuni prepoziționale: în jurul, în jur de, în fața, în spatele, înainte de, în dreptul, alături de, în loc de, împreună cu, la un loc cu, de-a lungul, de-a lung de etc. Între structura prepozițiilor (și locuțiunilor prepoziționale) și alcătuirea sintagmei în interiorul căreia se dezvoltă relația de dependență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
contra, împotriva, drept, decât etc. • compuse: de la, de pe la, până la, fără de etc. • locuțiuni prepoziționale: în jurul, în jur de, în fața, în spatele, înainte de, în dreptul, alături de, în loc de, împreună cu, la un loc cu, de-a lungul, de-a lung de etc. Între structura prepozițiilor (și locuțiunilor prepoziționale) și alcătuirea sintagmei în interiorul căreia se dezvoltă relația de dependență există un raport de intercondiționare. Spre deosebire de prepozițiile din sintagme cu regent verbal, în sintagme cu regent nominal, prepozițiile însoțind termeni care descriu o coordonată spațială sau temporală conțin cel
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
casă. S-a întors de la școală. etc. În legătură cu caracterul planului lor semantic, mai concret sau mai abstract, prepozițiile se impun ca mărci ale unei funcții sintactice sau rămân doar mijloace de realizare a relației de dependență. Sunt mărci absolute unele locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la adverbe și locuțiuni adverbiale de loc și timp sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale unei funcții sintactice sau rămân doar mijloace de realizare a relației de dependență. Sunt mărci absolute unele locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la adverbe și locuțiuni adverbiale de loc și timp sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și/sau temporale: în jurul, în jur de, în susul, în josul, înaintea, înapoia, de jur împrejurul etc. Prin caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doar mijloace de realizare a relației de dependență. Sunt mărci absolute unele locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la adverbe și locuțiuni adverbiale de loc și timp sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și/sau temporale: în jurul, în jur de, în susul, în josul, înaintea, înapoia, de jur împrejurul etc. Prin caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în, cu pot însoți termeni prin care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în, cu pot însoți termeni prin care se realizează mai multe funcții sintactice, ceea ce le anulează capacitatea de a marca identitatea funcțional-sintactică a acestor termeni. În funcție de originea sau de structura lor, prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) prezintă recțiuni diferite: • cele mai multe prepoziții moștenite, simple sau compuse, prepozițiile ca, decât și drept, provenite din adverbe, și locuțiuni prepoziționale care au ca ultim element o prepoziție simplă impun termenului lexical pe care-l însoțesc în realizarea unei funcții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice, ceea ce le anulează capacitatea de a marca identitatea funcțional-sintactică a acestor termeni. În funcție de originea sau de structura lor, prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) prezintă recțiuni diferite: • cele mai multe prepoziții moștenite, simple sau compuse, prepozițiile ca, decât și drept, provenite din adverbe, și locuțiuni prepoziționale care au ca ultim element o prepoziție simplă impun termenului lexical pe care-l însoțesc în realizarea unei funcții sintactice cazul acuzativ: „El se contrase... până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiura, mic ca un mărgăritar.” (M. Eminescu), „Pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizarea unei funcții sintactice cazul acuzativ: „El se contrase... până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiura, mic ca un mărgăritar.” (M. Eminescu), „Pe fluviul fără de capăt și fără sfârșit Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave.” (N. Labiș) • prepozițiile și locuțiunile prepoziționale (de obicei, formate în baza adverbelor) a căror structură se termină într-un articol (sau pseudoarticol) hotărât (a sau l) cer de la substantivul (pronumele) însoțit cazul genitiv: „Din jurul lui dispăruse lumea cea semiobscură a tinereții.” (M. Eminescu), „Dindărătul frunzei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Costică - trebuie să știți că, grație întâmplării fericite că v-am întâlnit, mi-au fugit din minte niște idei foarte negre.” (I.L. Caragiale), „Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.” (C.P.P.) Observații: Când prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) care cer genitivul nu se mai termină în „articol hotărât”, termenul subordonat, totdeauna un pronume personal (formă scurtă neaccentuată), stă în cazul dativ: „Și pe cel ce se scula împotrivă-i îl pălea cu hangerul ori îl detuna cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume personal (formă scurtă neaccentuată), stă în cazul dativ: „Și pe cel ce se scula împotrivă-i îl pălea cu hangerul ori îl detuna cu pistolul.” (M. Sadoveanu) „Astfel zise lin pădurea Bolți asupră-mi clătinând.” (M. Eminescu) Prepozițiile și locuțiunile prepoziționale cu recțiune genitivală sau de dativ impun substantivului dependent articularea, cel mai frecvent cu un articol hotărât: „Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele.” (M. Eminescu) dar și cu articol nehotărât, în funcție de planul semantic al enunțului: „Am rătăcit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un articol hotărât: „Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele.” (M. Eminescu) dar și cu articol nehotărât, în funcție de planul semantic al enunțului: „Am rătăcit de-a lungul unui fluviu necunoscut.” Dintre prepozițiile care cer acuzativul, doar prepoziția cu și locuțiunile în baza ei: împreună cu, la un loc cu etc. impun articularea substantivului: „Orice glas ascultă glas numai greierul prin ceas stă de vorbă cu tăcerea.” (L. Blaga) Substantivul rămâne nearticulat, dacă, sub aspect semantic, exprimă materia sau clasa de obiecte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de bine și rău, privești destinul Și nu te mustră gândul că tu ești asasinul viteazul din munte, întins, învins și mort.” (T. Arghezi) Conjuncțiile prezintă trei tipuri structurale: • simple: și, deși, că, dacă, să etc. • compuse: ca să, pentru că etc. • locuțiuni conjuncționale: cu toate că, de vreme ce, în timp ce, în caz că, dat fiind că, măcar că, de unde, pe când etc. Sub aspect funcțional, conjuncțiile se disting în două categorii principale: • coordonatoare • subordonatoare (și de complementaritate) Conjuncțiile coordonatoare realizează și exprimă relații de coordonare între componenți ai aceluiași constituent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a propozițiilor dependente. Din prima categorie fac parte conjuncțiile „universale”, care, cu un grad maxim de abstractizare, introduc în frază orice (sau aproape) tip funcțional de propoziție: că, să. În cea de a doua categorie se înscriu conjuncțiile (mai ales locuțiuni conjuncționale) care introduc câte un singur tip funcțional de propoziție: • de cauzalitate: din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale: în loc să, de unde • cumulative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cauzalitate: din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale: în loc să, de unde • cumulative: pe lângă că Între aceste două categorii se situează celelalte conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), care pot introduce două sau mai multe tipuri funcționale de propoziții, numai în stil indirect, unele (dacă), în stil direct, altele: ca să, de, cum, fără să etc. c. Pronumele (adjectivele) relative marchează dezvoltarea complexă sau propozițională a unor funcții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Oricâte idei generoase am aflat la boierii din această epocă, ei rămân dacă nu reacționari, cel puțin staționari, ceea ce în fond e totuna.” (G. Călinescu) Pronumele relative prezintă trei categorii structurale: • simple: care, cine, ce, cât • compuse: cel ce, ceea ce • locuțiuni pronominale (cu valoare adjectivală): ce fel de: „Trebuiau să dovedească ce fel de câine i-a mușcat.” (O. Paler) Pronumele care, ce și cât funcționează ca elemente de relație și în întrebuințare adjectivală: „Iată pentru care pricină, cinstite comise Ioniță
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asta nu-i numai cât se vede cu ochii.” (I. Creangă), „Încotro ne îndreptam ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată.” (O. Paler) În limba română au valoare de adverbe relative adverbele interogative: când, unde, cum, cât, încotro și locuțiunea de câte ori, adverbele nehotărâte formate pe baza lor prin ori: oricând, oriunde, oricât, oriâncotro, oridincotro, ori de câte ori. Ca și pronumele relative, adverbele relative îndeplinesc (singure sau precedate de prepoziții) concomitent rolul de element relațional și diferite funcții sintactice (mai ales circumstanțiale) în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Aceste deosebiri se concretizează în două subtipuri de enunțuri autonome: • sintetice • analitice Enunțurile sintetice 12 Se caracterizează prin concentrarea întregului lor plan semantic într-un singur termen. În funcție de acest termen, ele sunt: • adverbiale, când enunțul se realizează printr-un adverb (locuțiune adverbială): da, firește, nicidecum etc.: „- Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da.” (I.L. Caragiale) • interjecționale, când enunțul se realizează prin interjecții: vai, off! etc.: „- Bine, Costică, acum vii?... ai venit cam târziu! - Ei, aș!” (I.L. Caragiale) Observații: Enunțurile dezvoltate în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.” (I. Creangă) În stilul conversației, atât adverbul nu, cât și locuțiunile adverbiale deloc și defel pot constitui și singure enunțuri negative: „- Ai treabă? - Deloc.” (I.L. Caragiale) „- Nenea Anghelache n-a venit? - Nu!” (I.L. Caragiale) Aspectul negativ total sau parțial al enunțului se manifestă, adesea, și prin aspectul negativ al termenilor prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
venit? - Nu!” (I.L. Caragiale) Aspectul negativ total sau parțial al enunțului se manifestă, adesea, și prin aspectul negativ al termenilor prin care se realizează diferite funcții sintactice sau componente ale acestora; pronume: nimeni, nimic, niciunul, adverbe: niciodată, nicăieri, nicicând, niciunde, locuțiunea adverbială nici că, sau prin care se realizează el însuși ca enunț sintetic: ba: „Ieși ca dintr-o cameră unde nu era nimeni...” (M. Preda), „N-ai avut niciodată presimțirea că vor putea să fie mai mulți?” (B. Fox), „Eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt dușmani răi, dacă-i pronunți cu prea multă grijă.” (M.Eminescu) „De prin adâncul nopții vin cocorii / Pe care i-am văzut plecând.” (T. Arghezi) Aspectul pozitiv al enunțurilor sintetice este implicit în termenii prin care se realizează: • adverbe (locuțiuni adverbiale) de afirmație: da, așa, bine, desigur, firește, bineînțeles, fără îndoială, de bună seamă etc.: „Fără îndoială, zise el pentru sine.” (M.Eminescu) „- Să le dai la toți! - Bine, dar...” (I.L. Caragiale) „- Da, domnule, asta e!” (I.L. Caragiale) • interjecții: „Iată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]