822 matches
-
acum ești pe Venus. Chiar în acest moment, ne găsim într-un parc la periferia orașului New Chicago. - Hă? Janasen se uită în jur, stupefiat. Nu erau decât pomi, tufișuri de umbre și clipocitul cascadei. Ici și colo. În umbră, luciri slabe aruncau lumini palide, dar nici urmă de oraș. - Cetățile astea venusiene, zise Discipolul, nu au seamăn în galaxie. Ele sunt dispuse altfel, organizate altfel. Totul este gratuit, hrană, transport, locuință, tot. - Asta simplifică lucrurile. - Nu chiar. Venusienii au luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
când Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o sută se soldați îmbulzindu-se laolaltă. De fiecare dată când valul de oameni se înălța și se rostogolea, lucirile lăncilor îi străpungeau ochii. — Îmi pare rău că te deranjez, îi spuse Kanbei omului care strigase. Sunt invalid, așa că am venit cu lectica. Te rog, scuză-mi lipsa de politețe. Cu această scuză, se întoarse și-i vorbi fiului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sanjuro cercetau terenul până departe în față, călărind de-a lungul satului îngust, fără vreun incident. Oprindu-se într-un loc unde drumul ocolea un pâlc de bambuși, îi așteptară pe Mitsuhide și grupul său. Siluetele celor doi oameni și lucirile lăncilor se vedeau limpede în umbra copacilor, care se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și săbii lungi fulgerau în lumina dimineții, iar, din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa, se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loc, curgea Râul Kiso, pe cursul superior. Ecourile apei care se lovea de bolovani sau șipotea prin vaduri răsunau în văzduh, dar luna, muntele și râul, învăluite în vapori denși, păreau încruntate cu mică. De pe mal nu se vedeau decât lucirile slabe ale lămpilor de pe țărmul opus. — Descălecați! Ikeda Shonyu coborî primul de pe cal și-și instală scăunelul de campanie, pe malul râului. — Seniorul Yukisuke a sosit la timp. Trupele lui sunt acolo, arătă unul dntre vasalii lui Shonyu. Shonyu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâlni decât fețe necunoscute, ochi zâmbitori, cumva mirați și fascinați, în care străluceau oglindite luminile scenei, de la primele rânduri, unde puteai să deslușești chiar și trăsăturile fețelor, și mai departe înspre rândurile din mijlocul sălii, unde nu mai vedeai decât lucirea ochilor ici și colo, și încă și mai departe spre fundul sălii și spre balcon, unde totul se ascundea în întuneric. La un moment dat, cam pe la mijlocul unui rând apropiat de scenă o recunoscu pe doamna Chivu. Probabil că se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în poșetă Lucian știa că se ascunde bețigașul de ruj, roșu, gras și lunecos. Acel bețigaș trebuia să-l uite. Se mustră că lăsase privirea-i să zăbovească pe chipul ei și repede și-o îndreptă către rândurile îndepărtate unde lucirile ochilor nu se mai deslușeau în ceața de întuneric. ASFALT AL COPILĂRIEI Avantajul era că existau pe strada mea, din loc în loc, de-a lungul trotuarului, guri de gaz metan, probabil la fel ca în oricare alt oraș dedicat petrolului
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
FUGE? P-ĂLA TREBUIA SĂ-L IEI DE URECHE! HEI, MUIERE ÎMPUȚITĂ! JEGOASĂ! CU TINE VORBESC! MIȘCĂ-ȚI FUNDUL DUPĂ REPETENTUL ĂLA CARE A TULIT-O, N-AUZI? PUTOARE!... Ce mare lucru să scoți din sertar un cuțit de bucătărie?... Lucire metalică în lumina lunii pline, ca-n filmele polițiste... Dacă ziua de azi trebuia să nu vină, nimic nu mai era imposibil! Și bătrânul mototol în pufoaică îi tot dădea zor răcnind răgușit: știu încotro ai luat-o! Nu scapi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
decât câțiva pași. Doamna Mușat parcă fusese plecată cu gândul într-o călătorie lungă unde cineva îi șoptise cu zel la ureche că despărțirile reci nu priesc nimănui. Dar n-avea totuși timp de pierdut și prin ochi îi treceau luciri de nervozitate. Rareș, nu vreau să fiu acuzată că fac nedreptăți. Nu sunt obligată și nici n-am voie... Dar am să te las pe tine să judeci singur. Uite, am să-ți arăt... Vino încoace. Doamna Mușat deschidea o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
unduitor-șovăitor ca și Bărbulescu; colegii îi ziceau Burlan. Da, tu, a zis instructorul Cerchez. Tu ce părere ai de toată situația asta de care v-am vorbit?" Burlan stătea rezemat moale cu șalele de pupitrul băncii din spatele său, cu o lucire de panică în privirea sticloasă. Se străduia să rămână în picioare. "Ei! l-a îmboldit instructorul, iritat. N-ai nicio părere?" Eu cred că... a îndrăznit Burlan. Și a rămas cu vorba-n vânt. Ia s-auzim! a spus cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aș dori, l-a întrerupt Geta... Instantaneu, pe Paul l-a încercat un sentiment de jenă fiindcă într-adevăr nu-și amintea... Asta pentru că tu n-aveai pe-atunci ochi pentru mine, a mai adăugat Geta, în ochi cu o lucire de șiretenie candidă. Privind-o drept în față, Paul a constatat cu surprindere că Geta, spunând asta, nu cocheta, ci că reproșul ei părea să fie real. În clipa următoare însă a fost cuprins de îndoială, fiind nevoit să recunoască
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Văzut de la același nivel, Alan Margoulies era o priveliște acceptabilă, ba era chiar drăguț. Avea un nas lung și subțire, sprâncene rectilinii, închise la culoare, ochi ușor bulbucați, dar foarte, foarte întunecați și o gură de femeie. Pielea avea o lucire de marmură și toate trăsăturile sale se îngustau spre vârf - degetele, lobii urechilor, bărbia. Era suplu și puternic, avea părul destul de lung, dat după urechi. Niciodată nu putea sta liniștit, nici măcar acum. Naomi auzea cum tălpile de crep ale pantofilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
genul acela de rugbist impasibil, care împinge ritmic și în grămadă, și în linie. În urma meciurilor, se obișnuise să folosească aceleași tactici în barurile aglomerate ca să-și aducă la masă halbele înspumate de bere Pilsner, în care alcoolul sclipea cu lucirea cristalină a zahărului din care fusese extras nu de mult. Pe Bull nu-l deranjau glumele cu pizde în timpul liber, dar la muncă erau un chin. Se simți ușurat că nu o invitase pe Juniper, o tipă de la Get Out
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
groază... Dar nu, simt, este cu totul altceva, ceva ce vine din afara camerei mele, de-afară poate, ceva cu totul și cu totul străin de lumea aceasta. Ce poate fi, pentru Dumnezeu, de ce nu pot muri liniștit? Pentru că iată, o lucire colosală și absolut nefirească, a cărei strălucire pare să întreacă până și cei mai falnici sori, pătrunde prin geamul murdar al camerei acesteia, umplând genunea salonului în care mă aflu cu aurul luminii, deranjându-mă astfel cumplit. O asemenea întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
jos. Se pare că are apă, am constatat eu. Păi are, cum să n-aibă. Eu am mai fost aici, mi-a spus Ghidușa sigură pe ceea ce știa. Așa cum priveam în fântână, mi s-a părut deodată că zăresc în lucirile apei din umbră o scânteie aurie. M-am uitat mai bine, pentru un moment am avut certitudinea că era o formă de solz de dinozaur, cu zimții aurii. Ia uite! am exclamat. Ce? s-a mirat Ghidușa lângă mine, privind
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
prin poieniță, iar eu am ajuns lângă Iasomia. Nu reușeam să-i evit albastrul infinit al privirii directe, care se potrivea întocmai cu adevărul ființei ei, asemenea luminii senine a acelei dimineți liniștite... Ochii ei limpezi sclipeau înspre mine, iar lucirea atât de aproape și de o intensitate aparte, era parcă imposibil de privit mai mult de câteva clipe. Ați ajuns, a constatat ea zâmbind în continuare, de parcă avusese convingerea că așa va fi, și ne așteptase fără grijă că vom
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
să dezvăluie adevărul, ca să nu afle oamenii că ar fi fost mai mult decât o persoană obișnuită. M-am uitat la ea, iar ea și-a ferit privirea în primul moment, apoi ochii ei m-au privit direct, cu o lucire rece, aproape necruțătoare, avertizându-mă, de parcă m-ar fi ținut la distanță, pe mine și percepția mea care o transforma în zeiță... atitudinea ei decisă și rezervată mi-a transmis certitudinea că într-adevăr voia să rămână ascunsă, prefera să
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
ele e vorba de o femeie bolnavă și tot mai bolnavă. Nimeni nu știe ce are. Dar când, după lungi chinuri, în sfârșit femeia moare și i se face autopsia, se scoate din pânte cele ei o perlă grea, cu luciri cenușii, mare cât o bilă de bowling. Cea mai mare și mai grea perlă din lume. Diavolul de hârtie Victor și Ingrid împărtășeau un secret, sau cel puțin așa credea Victor. Pentru el, întâmplarea care-l lega atât de strâns
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
după vreo jumătate de an de trai zi și noapte-mpre ună, și are versuri cum nu se mai scriseseră pe malul Dâmboviței: Când apari, señorita, în parc pe-nserat Cu, în juru-ți, petale de crin, Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat Și ai trupul de șarpe felin. Gura ta e-un poem de nebune dorinți, Sânii tăi un tezaur sublim. Ești un demon din vis care tulburi și minți Dar ai zâmbetul de heruvim. A fost cel mai mare
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
în zori, cu rochia muiată în sânge, și cântărețul, care deja răscolise orașul toată noaptea, după ea, fu imediat anunțat. La comisariat, poves tea mai târziu polițistul de gardă din acea zi, Cris tian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie în ochi. Când îi dădură drumul, se duse țintă în prima cârciumă și bău până nu mai știu de el. Timp de câțiva ani mai apoi li se arăta mușteriilor locul de unde cântărețul mușcase din masă. Zaraza fu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de cealaltă mână. Ținându-mi mâinile, mă trage spre ea și zice: — Uită-te la mine. Ți-a zis Mona ceva? Tu te iubești pe tine, zic. Pur și simplu nu vreau să mai fiu folosit. Deasupra noastră, candelabrele aruncă luciri argintii în lumina lunii. — Ce-a zis Mona? zice Helen. Și număr: 1, 2, 3... — Nu face asta, zice Helen. Te iubesc. Nu mă opri, zice, strângându-mă de mâini. Număr: 4, 5, 6... — Acum ești exact ca soțul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Coboară-ale ei raze De parc-ar fi străbună Printr-ale ale ei faze. Ca pe o stea plăpândă, Ca pe un vechi catarg Lumina tremurândă De tot se pierde-n larg... Și-a nopții strălucire Cuprinde-ntreg pământul Rămâne o lucire Se-aude numai vântul... A codrului cântare Învăluie lumina Și-mi freamătă chemare Doar pomul și surdina Tăcere... M-afund în mii de gânduri, M-afund în mii de stări Și-mi scriu tăcerea-n versuri A unei vechi chemări
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
accident. Yves se Întunecă la chip și o privi atent pe Marie a cărei evidentă durere nu reușea să-i altereze frumusețea. În clipa aceea, Îl făcu să se gîndească la Pietà. Numai că Pietà nu avea În privire acea lucire deosebită pe care o citea În ochii tinerei polițiste. Aceea a hăituielii. Sentimentul lui de stinghereală spori. - Ce tot spui? Gildas era băut zdravăn, făcut criță. De altfel, așa eram toți! Își lăsă iute În jos gulerul hainei. - Ia uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iute elanul. Un călugăr identic cu primul apăruse În fața ei. Spaima o Împiedică să eschiveze o lovitură violentă care o azvîrli la pămînt. „Ești blestemată, Marie“, murmură o voce sepulcrală. Refuzînd să asimileze sensul acelor cuvinte, se agăță de o lucire provenind de la revolverul ei de 9 mm care zăcea nu departe de acolo. Se tîrÎ, Întinse mîna ca să-l apuce cînd, ivindu-se dintr-un alt colț Întunecat, o nouă apariție răsări În fața ei, Întorcînd spre ea gluga căscată, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
momente de care era capabilă. Fragilitatea ei de Barbie mă contraria, ți-era frică s-o atingi să nu se frângă. În ciuda vârstei, mușchii alergau elastici și fermi peste privirile atente ale admiratorilor, doar pielea și-a pierdut ușor din lucire și textură. Altfel, figura ei nu era prea reușită, cea mai drăguță dintre ele nu era nici "tata", nici Barbie, ci femeia normală, cum o numeam eu. Și, desigur, mama, ce semănă într-un fel cu toate trei la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]