2,874 matches
-
eu la toate? Cosmograf de cizmă, a urlat el livid către Nuñez. Și apoi: Amanasiel, Zorobabel, a strigat. Iar Nuñez a fost lovit ca de un berbece invizibil În stomac, s-a dat Înapoi câțiva pași, palid, și s-a lungit cu fața-n jos. — Imbecilule, i-a zis Dee. Spenser era palid. A rostit cu greutate: — Se poate lansa o momeală. Tocmai termin un poem, o alegorie despre zâna zânelor, În care eram tentat să introduc un Cavaler cu Cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe Hugo și era mirată că el o recunoscuse pe ea. În ultima vreme, abia dacă se mai recunoștea ea însăși. Cum nu mai văzuse interiorul unui coafor de luni de zile, părul ei blond prezenta acum niște rădăcini maro lungi și de aceea își petrecea majoritatea timpului prins într-o coadă de cal. Și trecuseră luni de zile de când Alice nu-și mai văzuse trusa de machiaj; fără îndoială că până acum aceasta ajunsese deja la azilul de drogați. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dacă nu mă înșel. Îngrozit, Hugo a ridicat ochii și a văzut-o pe Laura, care-i zâmbea. Nu era un zâmbet amabil. Hugo și-a spus că, din cauza straturilor uleioase de farduri și a luminii de lumânare care-i lungea trăsăturile, femeia arăta ca un gargui malefic. Când a recunoscut-o pe Alice, strălucirea Laurei a pălit. —Și eco-prințesa! a exclamat ea. Apoi ochii i-au revenit asupra lui Hugo. —Cine-și imagina c-o să vă întâlnesc aici! Vocea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe aeroportul din San Francisco și ratase plecarea. Acum că se afla În siguranță la hotel, Își pusese masca de somn pe ochi, Își reglase aparatul de ventilație pe programul pentru altitudine Înaltă, dăduse presiunea la 15 și apoi se lungise pe spate așezându-și capul Într-un suport pentru gât În formă de potcoavă. Îmi mulțumise În gând pentru ideea Înțeleaptă pe care o avusesem când lăsasem indicații ca grupul să doarmă până târziu În prima zi, apoi să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să pronunțați? Făcu o pauză ca să primească răspunsul corect. —Lulu, mormăi toată lumea. —Pardon? Lulu Își făcu mâna pâlnie În dreptul urechii. —Lulu! se execută toată lumea cu ceva mai mult entuziasm. —Foarte bine. Când aveți nevoie de ceva, doar strigați Lulu. Repetă lungind vocalele: —Luuu-lu! În drum spre autocar, Lulu Îi spuse lui Bennie Între patru ochi: — Am văzut raport despre problemele de la Templul Clopotul de Piatră. Bennie se Înroși. N-am vrut. Adică, habar n-am avut că... Ea ridică mâna precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
imagină pe Marlena pentru prima dată În bucătăria lui. „Ce minunată e“, ar spune ea fără Îndoială, „e chiar minunată“. Și-ar trece degetele cu manichiură fină peste marmură, și-ar cuibări posteriorul apetisant pe blatul răcoros și s-ar lungi chemându-l din priviri. Poate că bucătăria redecorată avea și ea avantajele ei. Experimentase deja acest aspect și cu alte femei cu care ieșise, deși Îi trebuise puțin timp ca să se convingă că nu e o idee bună să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cineva cu mine? Nu fi caraghios, spuse Roxanne. Dwight o ignoră. — Dacă reușesc să ies din pădurea tropicală undeva Într-un spațiu deschis, unde să putem fi văzuți de sus, e mult mai bine decât să așteptăm până ni se lungesc urechile. — Fii serios, spuse Roxanne. Dwight nu se uită la ea. Ceilalți ridicară din umeri, iar Dwight se Îndepărtă dezgustat. Roxanne se gândi: de ce se purta așa, tocmai acum când Începuseră să se Înțeleagă? Prietenii mei Începură o discuție plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prostituată, așa netam, nisam! Dar în realitate nu e nimica, e un mic calambur, tras de păr ca vai de el și cititorul se întreabă: "Ce-au pățit băieții". Văd că se sfârșește coala și ar fi păcat să mai lungesc vorba și pe altă coală. Atât voi mai spune, că d-nii autori și regret aceasta au luat fărimituri din Moftul Român, Zeflemeaua, Din fuga condeiului, etc., și au alcătuit propriul aluat... Și prefer o țigară de mahorcă proastă, uneia combinată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cercetând: parcă tot cartierul se umpluse de-o familie de bunici, multiplicată la nesfârșit. Represiunea se declanșa instantaneu, brațul lung și corecțional al vârstei a treia se întindea cu viteză și precizie. Trebuia să fii masochist ca să stai. Urechile se lungeau, plecai acasă cu lobii calzi și înroșiți, ca un homar. Cum spuneam, începuturile simpaticei mele descoperiri de sine n-au avut loc nici pe străzi, nici în casa nu știu cărui prieten dornic să-și prezinte melcul tuturor celor interesați. Mă instalasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bucătărie de bloc: epave fără nume, eșuate-n liniștea pietroasă a căsătoriei, în fum de țigară și miros de borș. Cele normale, fără forme, alunecau direct în rochii stupide, înflorate, de felul care îți flutură vara prin autobuze: corpurile se lungeau în pânzele de BBC (un material textil comunist, nu postul străin de radio), oscioarele se transformau în ciolane, pielea albă, lăptoasă, creștea tot albă, lăptoasă. Mai descopereai și unele, puține ce-i drept, în care strălucea nebunia viitorului: mașini, dulapuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-a te urechea, de a-ți pipăi ceafa sau a-ți lungi lobii urechilor, în căutarea unor fire de păr imaginare. Țăcănitul freudian al foarfecilor, prosoapele fierbinți, sertarele cu spirt și mărunțiș purtau toate un aer intim, curat, de prăvălie cu aparate de tortură. Îți închipuiai brațele prinse de niște clame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
albastru se vede o stea Ce-mi miruie fruntea c-o raz? de vise, C-o rază de nea. O, steu? iubit? ce-abia stai prin stele, Un sfânt ochi de aur ce tremuri În nori, Ai mil??? i stinge lungi zilele meleCobori, o, coborî!" (Steaua vie?îi) Astrul Întruchipeaz?, metaforic, traiectoria În univers a existen?ei umane „clip? suspendat?" pe raza unei stele, a c?rei str?lucire efemer? e „vecinic? trecere", „stol de cocori" pierzându-se În „Întinsele / ?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de singuri ?i atât de ferici?i! " În alte poezii, imaginea stelelor preș? rate pe pânză albastr? a cerului evoc? starea de lini?te ?i armonie originar?, aducând În suflet lumin???i pace: „ Cerul stelele-?i arăt?, Solii dulci ai lungii lini?ți! " (Povestea teiului) Coborât? din imensitatea cerului În razele de lumin? ale stelelor, aceast? stare de gra?ie a universului se reflect? În abisul sufletului cuprins de vraj?. Epitetele „solii dulci", „lungii lini?ți", ca ?i alternarea vocalei lungi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Cerul stelele-?i arăt?, Solii dulci ai lungii lini?ți! " (Povestea teiului) Coborât? din imensitatea cerului În razele de lumin? ale stelelor, aceast? stare de gra?ie a universului se reflect? În abisul sufletului cuprins de vraj?. Epitetele „solii dulci", „lungii lini?ți", ca ?i alternarea vocalei lungi „u" ?i a vocalei scurte „i" din ultimul vers deschid perspectiva „dep?rt?rii l?untrice" " ; avem astfel sentimentul c? „versul nu s-a Încheiat Inc?? ?i nu se va Încheia niciodat?, c
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
afirm? G. C?linescu. „Sfânt ochi de aur" ce „tremur? În nori", ivindu-se printre genele acestora din ochiul albastru al cerului, lumina stelelor „miruie" fruntea poetului „c-o raz? de vise", „c-o raz? de nor". „Soli dulci ai lungii lini?ț i", izvorând pe ceruri („Aerul În unde-albastre pe a lor cale scânteiaz?") „boabe mari de rou? scump? / Aninate-n haină nop?îi", „sclipiri pe cer" luminând oglindă apelor, sau preș?rând pe c???ri „pulbere de argint" icoane
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Camera, după atâtea luni de nepăsare și de nelucrare, pare a se deștepta dintr-un lung somn în ajunul sărbătorilor Paștilor pentru a vota în pripă câteva legi de-o importanță foarte mare, cari, în orice altă țară, ar consuma lungi ședințe și ar da loc la discuțiunile cele mai serioase. Astfel alaltăieri votă o convențiune cu Casa de Depuneri și Consemnațiuni pentru regularea datoriei de zece milioane contractată de stat către această Casă. {EminescuOpXI 90} Această discuțiune n-a fost
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
care-l spui. Povestea întîia e spusă curat numai spre a interesa pe copii pentru lectură. Lăsăm să urmeze una cu o aplicațiune morală: Un cioban tânăr se afla odată cu oile în munți la pășune. Oile pășteau, iar el ședea lungit pe o stâncă, la umbra unui brad, cu capul pe mână, privindu-le cu mare plăcere! Păstorul fiind obosit, după câtva timp începu a dormita și din când în când a-și scăpăta capul. Un berbece care trecea pe acolo
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
garanția colectivă a puterilor cari au subscris Tractatul de Paris. Pentru au votat 81 de membri, contra 2. Mitropolitul, subscriind în capul actului, zise mișcat: "Unde-i turma, acolo și păstorul"; Gheorghe Sturza, subscriind, mulțumește lui Dumnezeu "că i-a lungit zilele ca să vadă cea mai frumoasă zi a neamului romînesc"; iar săteanul Ioan Roată zise: "Noi nu știm a ura, dar Dumnezeu știe a se-ndura". Reamintim toate acestea într-un scop îndoit. Întâi, se va vede că în acele
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cum invocau pentru susținerea drepturilor țării lor, în mod egal, umbra marelui Mircea și pe aceea a nebiruitului Ștefan Vodă. În toată mișcarea aceasta, furtunoasă prin entuziasmul tineresc până și al oamenilor bătrâni, cari mulțumeau lui Dumnezeu pentru că "le-a lungit zilele să vază cea mai frumoasă zi a neamului romînesc", nu se vede o umbră de părere de rău pentru sacrificiile ce ei le aduceau Unirii, nu se vede o singură cât de slabă rezervă în favoarea intereselor locale, nu o
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
doar la ora prânzului (pauza de masă) și după ora 17.00 (terminarea programului). În restul timpului, proprietarii libanezi (îmbrăcați mereu în cămăși albe, impecabile, ce le pun în evidență pântecele proemint, par a fi niște porumbei voiajori gigantici) stau lungiți pe teancurile de covoare și lasă muzica orientală lascivă să le picure în cap din difuzoarele ascunse în tavanul fals de rigips. Obosit să nu fac nimic, am luat o carte cu mine și am început să citesc și eu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ultima lor întâlnire cu omul care le era tată, eu și Mitică, frate-meu, ne pârpâleam ca pe plită și tot priveam spre Gura Humorului, în depărtare, pe șoseaua mare... Când, ce să vezi? Aproape de-amiază, când ni se lungiseră ochii de-atâta uitat și când fetele, săracele, luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot pleacă la oaste?" numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Dvs. de final: "De ce ocheanul imagologic eminescian (splendidă sintagmă n.n.) dezvăluie astăzi goala noastră rezistibilitate?" De ce? Tot Eminescu a răspuns: civilizația vorbelor, negustoria de principii, fuga de muncă, "desfrâul naturilor catilinare" / "nulități catilinare", caracterele "arare" etc. Și lista poate fi lungită... Și nu în ultimul rând "neunirea obștească", cum zicea Kogălniceanu, mesianicul nostru pozitiv (după formula impusă de G. Călinescu). Venind vorba de Kogălniceanu, un mare spirit întemeietor, apărând "duhul național", să reamintim că fiul agăi Elie îndemna la moderație. Voia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Și-am stat la Salcia, unde erau ultimele rămășițe, ultimii deținuți la care nu le-au dat drumul până atuncea. În perioada asta am lucrat... de vorbă așa. Ne scotea la o fermă zootehnică din apropiere, unde mai mult stăteam lungiți la soare pe grămezi de lucernă, și angajații civili ne aduceau lapte. Și unii, săracii, după ce au fost Întotdeauna reținuți cu mâncarea În penitenciare, au băut castroane Întregi de lapte proaspăt de la vacă, autentic, și bineînțeles că i-a apucat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și ne-a spus: „Ascultați aicea! Vintilescu a stat În penitenciarul Timișoara În infermerie și a vorbit ceva despre reeducare. Nu direct. Așa, pe ocolite. Și noi am aflat. Și să știți că noi aflăm orișice. Și mâinile noastre sunt lungi. Și ajung peste tot În țară și dincolo de hotare”. Pe urmă am primit o placă de săpun sau mai multe sau o bucată de lemn, și săpunul a fost Întins pe placă... Și să te gândești ce-ți amintești, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Și știai ce te-așteaptă... Această figură dă ofițer venea, s-așeza cu fundu’ pă birou și scotea de acolo trusele lui, dă sârmă Împletită, dă fel dă fel dă obiecte cu care să te bată bine, până când te lăsa lungit... El un singur lucru spunea: „Dă ce, mă, nu vrei să vorbești cu tovarășu’ căpitan sau cu tovarășu’ maior anchetator? Ce, tu vrei să-ți bați joc dă ei?”. Și să punea cu bătuta pe tine până când te leșina... Suna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]