6,186 matches
-
se desprind din fotografiile înrămate, cotorul de pâine uscată în buzunarul paltonului coace spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu altfel. Deschizi larg fereastra să golești casa de lumină, dar odaia, precum o oală de lut, ascunde cerul în pântece. Să fii melc, să fii scoică, să fii coajă de nucă tot una este atâta timp cât te lași locuit ca o burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aștept Împăratul Slavei să-mi deschidă. Cine este Împăratul Slavei? Cuviosul Spiridon este Împăratul Slavei, eu, umila sa ucenică. Împăratul Slavei mă ia de mână și mă trece dincolo. Împăratul Slavei mă ține în brațe ca pe o păpușă de lut peste care a suflat duh atâta cât să-și aline singurătățile. Directoarea, fostă balerină în ansamblul de balet al Operei Române, instructor de dans, coregraf, manager. Fund bombat, picioare reliefate, fustă strâmtă, șliț până la portjartier, pantofi decupați, tocuri 20 centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui badea Gheorghe, cânta dezamăgit, trist, cu jumătate de gură, despre un loc cu verdeață și răcoare. Hai, di, gloabelor, di, să o ducem pe țața Lențuca și vă sloboade tata în șură până trece potopul! Înfiptă până la brâu în lutul proaspăt, crucea pocnea muguri. Bunica Lențuca a urcat spre cer în genunchi, ca o sfântă. Când au ajuns acasă, în tindă, vecina Varvara a pus masa: borșul era sleit, sarmalele crude, mămăliga aburea la fel în fiecare porție. Un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trăim! Nimeni, părinte, jur că nimeni. Mi-e Dumnezeu martor, el știe tot: "Rug aprins din casa mea te vei ridica la cer, Petre, și vei sta de-a dreapta neprihănirii, și vei fi unul în trup și în suflet precum lutul este unul într-un urcior plin, și vei domoli multe însetări cu dragostea ta, Petre." Părinte stareț, liniștiți-vă. O să-l judece Domnul pentru necugetările sale, și-a pierdut mințile, nici în lume nu se pedepsește un om rătăcit. Liniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu umerii răvășit într-o gravitație a absurdului, cu tâmpla atârnată într-o scamă de soare, tot mai mult, tot mai adânc se simțea trup al zidului sau cel puțin inimă, sau cel puțin umăr, sau cel puțin deget de lut. Dincolo de gratii, libertatea își ascuțea colții, avea un zâmbet bălos, plastic, descompus. Dincolo de gratii, libertatea rânjea ca o lumânare topită pe mormântul spânzuratului. Petru a trăit mult prea ieftin pentru a pune preț pe ambalaje scumpe. Nejustificat era să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în lume, să mor în tine, nicio diferență. Ignoranța sfinților motivează identic absențe în sticla cu lapte, în icoană, în lemnul crucii. Am revenit a(casă,) în biserica asta pustie. Nemișcarea coboară din zid peste mine și devin una cu lutul, și devin bulgăre de humă frământat de palmele tale a doua oară. Plombează, Dumnezeul meu, cu mine acest crater ce mi se deschide tot mai adânc în suflet! Dar, până atunci, rogu-te, ține-mi ochii deschiși, Tată Ceresc, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îi spune în ce împrejurări a scris "cărticica" numită De principatibus: "Cînd se lasă seara mă înpoiez acasă și intru în camera mea de lucru; în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșmintele regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc la curțile principilor antici; fiind primit cu dragoste de ei mă satur cu acea hrană care solum doar ea este făcută pentru mine și pentru care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
acesta și că poate cîndva se va rușina de ceea ce face. Cînd se lasă seara mă înapoiez acasă și intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșminte regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc în străvechile lăcașuri ale oamenilor de demult; fiind primit cu goste de ei, mă satur cu acea hrană care solum 2 este făcută pentru mine și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
n-am mai zis nimic. CÎnd l-au Întins pe Zoli pe masa din prima cameră a casei din spatele cooperativei, cartea nu era acolo. În ziua aceea Înnorată, ne duseserăm cu bunicul lui, Schimpf bácsi și cu căruța, să scoatem lut dintr-o groapă. Schimpf, tatăl mamei lui Zoli, era aproape la fel de bătrîn ca Weisz, dar mai mic și mai slab, Îmbrăcat Întotdeauna În niște haine groase, țepene, maronii. Locuia Într-o casă mică, la colțul uneia dintre ulițele care dădeau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ascunzătoare minunată, ne gîndeam, am putea să ne facem noi acolo ca să pîndim ieșirea din pădure a vulpilor despre care se vorbea mult, dar dintre care nu văzuserăm nici una. Moșul lui Zoli știa ceva mai sus o groapă galbenă cu lut moale, bun pentru uns casa lui măruntă pe dinăuntru și pe dinafară. Ajunși la fața locu lui, am dat și noi, băieții, din hîrlețe și din lopeți cum ne-am priceput pînă cînd, Încet-Încet, un dîmbuleț galben, bine rotunjit a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fața locu lui, am dat și noi, băieții, din hîrlețe și din lopeți cum ne-am priceput pînă cînd, Încet-Încet, un dîmbuleț galben, bine rotunjit a ajuns să umple carul. Ne-am cocoțat veseli deasu pra, Înfi gînd lopețile În lutul cleios și rece. Schimpf bácsi mîna mulțumit calul pe drumul de Întoarcere, iar noi spo ro văiam Înainte. Zoli s-a ridicat ușor ca să ne arate pe unde ar trebui să dregem noi coliba ca să putem locui ca lumea În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sînge, sîngele altuia, nu al meu, cel din rănile de la genunchi după cîte o cădere, nu sîngele meu rozaliu din zgîrieturi, ci unul limpede ca focul, strălucitor, scurgîndu-se pe pămînt și În pămînt. Zoli se sprijinise În lopata Împlîntată În lut ca să se salte și să ne arate colibița, lunecase odată cu lopata pe care n-a apucat s-o lase la timp din mînă, iar un picior Îi scăpase Între spițele roții. Mai țin minte saltul disperat și vaietul bătrînului Schimpf
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
plăcinte mari, fără umplutură, să aibă bărbatul de pus din ele În straiță Înainte de a scoate ea pîinea, că omul tocmai se gătea s-o pornească la coasă. Plăcintele aburinde stăteau așezate una peste alta Într-un vas Încăpător de lut. CÎnd să iasă În curte, iaca, dă să intre o cățea mare, albă, necunoscută. — Numa’ ce o văd, nană dragă, că deschide gura și o aud grăind: Bună demineața, nană! Hie-ți milă și dă-mi și mie o plăcintă că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
moroșenii de prin munți unde să meargă ei să-și cumpere tabac și cu ce? Se iveau prin satele de la cîmpie și se Înțelegeau cu oamenii să le vîndă cîte o păpușă de foi În schimbul fructelor ori al oalelor de lut. Avea și Gyuri printre codreni prieteni vechi și de neuitat din cătănie și din război, așa că le-a pus deoparte cîteva mănunchiuri de frunze bine ascunse sub grinzile de la șură. S-a trezit Însă Într-o după amiază cu finanțul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o Îndemnam eu. Voi spuneți-i cum vreți că io tăt cum știu Îi zîc! De mine, vasăzică, și-a amintit În acea ultimă povestire de martie, cum m-am dus cu Doli cu căruța și cu bătrînul Schimpf după lut și cum a căzut Doli frîngîndu-și piciorul și cum „bine că n-o pățit nimica Radu, oare cum de n-o pățit, că el săracu’...“ Cu aceste vorbe, s-a lăsat pe spate peste perne și dusă a fost. Eram
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și fiecare vorbeam de-ale noastre, să treacă noaptea, să se facă mai repede ziuă." Tânărul continuă: Cum tocmai plouase, așa, repede, pe neașteptate (doar era vară) și se adunase oleacă de apă pe drum, iar noi ne jucam în lutul roșcat, închipuind fiecare ba case, ba castele, ba oameni, ba animale, ne-am luat la harță ca de obicei nu ne băteam, doar ne împingeam și ne stropeam cu apă (care acum nu mai era așa curată), dar mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și am căzut. Dar am avut timp să văd: cădeam exact peste păsările făcute de copilul acela străin cu care nu ne prea jucam noi. Și atunci s-a întâmplat: copilul a strigat bătând din palme: "Zburați!" și păsările de lut și-au întins aripile și într-o clipită au fost în înaltul cerului. Încremeniserăm toți. Stăteam în lutul ud de unde zburaseră păsările și nu mă dumiream ce și cum se întâmplase. Ceilalți au fugit strigând, dar eu, când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu care nu ne prea jucam noi. Și atunci s-a întâmplat: copilul a strigat bătând din palme: "Zburați!" și păsările de lut și-au întins aripile și într-o clipită au fost în înaltul cerului. Încremeniserăm toți. Stăteam în lutul ud de unde zburaseră păsările și nu mă dumiream ce și cum se întâmplase. Ceilalți au fugit strigând, dar eu, când m-am ridicat cu chiu, cu vai, murdar de lut, m-am luat binișor după el să văd unde stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
clipită au fost în înaltul cerului. Încremeniserăm toți. Stăteam în lutul ud de unde zburaseră păsările și nu mă dumiream ce și cum se întâmplase. Ceilalți au fugit strigând, dar eu, când m-am ridicat cu chiu, cu vai, murdar de lut, m-am luat binișor după el să văd unde stă și ce face. Era ud tot și plin de lut ca și mine. S-a strecurat pe lângă casă în șopronul unde lucra tatăl lui (probabil să se spele mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și cum se întâmplase. Ceilalți au fugit strigând, dar eu, când m-am ridicat cu chiu, cu vai, murdar de lut, m-am luat binișor după el să văd unde stă și ce face. Era ud tot și plin de lut ca și mine. S-a strecurat pe lângă casă în șopronul unde lucra tatăl lui (probabil să se spele mi-am spus), când tocmai atunci am auzit-o pe mama lui chemându-i la masă. "Ei, să vezi acu' chelfăneală!" mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cere iertare! Mamăăă, dac-aș fi făcut eu așa, ce bătaie mâncam nu mai stăteam pe fund o lună! "Spală-te și du-te la masă, să n-o supărăm pe mama!" Nici pe tine, dragule!" Și așa plin de lut cum era, l-a luat pe taică-su în brațe. Nu-i ajungea decât puțin mai sus de genunchi, se uita în ochii lui și-l strângea tare, tare cu mânuțele lui mici. Și bărbatul se uita în jos, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sau nu... Ia te uită: au reparat ceasul gării : mare, strălucitor, cu limbile negre "Paul Garnier", scris cu litere negre-aurii ceasul nu mai mergea de vreo patruzeci de ani, ba, în ultimul timp, acoperiseră cadranul cu vopsea galben-pământie, ca de lut, de parcă ar fi "înmormântat" timpul, nu timpurile... Ei, dar se mai schimbă lumea e la modă acum să scoți la iveală lucruri vechi: uite și o trăsură (taximetriștii, nelipsiți din gări, s-or fi dus și ei să se odihnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
atunci și cerul se uită la el. Într-o zi, a venit chiar rândul mătușă-mi. Cu ea puteam sa vorbesc chiar dacă era departe (de! eram din aceeași tulpină). Și ce crezi ! Au așezat-o într-un vas mic, de lut, smălțuit, pe o masă plină cu cărți și foi albe și foi scrise și... câte nu erau pe masa aceea ! Într-un târziu, a intrat omul acela mare. Chiar că era mare ! De unde stătea mătușă-mea, i se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tavanul cu creștetul. Avea părul alb, ochi albaștri-albaștri, uite, ca și cerul astăzi ! A oftat, s-a așezat la masă. A luat o foaie de hârtie albă să scrie ceva. S-a uitat lung la o fotografie de lângă ulcica de lut, a mai oftat o dată... și a început să curgă roua din ochii lui (și doar nu era chiar dimineață, de unde-o fi fost roua ?!). Mătușă-mea mi-a spus că pe urmă a adormit acolo (putea să se așeze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ținându-și strâns în mâini găidulca, de teamă să nu i-o smulgă cumva prin întuneric duhurile rele. Înăuntru era bine. Bordeiul n-avea decât o singură odăiță, iar aerul de acolo avea un miros de stuf prăfuit și de lut umezit de ploaie. Într-un colț era un pat acoperit cu paie și cu țoale vechi și putrezite, dar Culae se așeză direct pe jos, sprijinindu-se cu spinarea de perete. Afară ploaia de primăvară se cernea încet și mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]