KorAP: Find »[drukola/base=mârâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

a pledului. Valetul își descoperi stăpânul într-o ireproșabilă atitudine consulară. În timp ce îi înmâna hârtiile proaspăt primite, Julien descoperi totuși câteva fire de păr răsucite aiurea pe frunte, care îi dădeau posesorului un aer de chefliu vesel. ― Mai e ceva? mârâi Ledoulx. De ce zâmbești? ― Mă bucuram, Excelență. În dimineața asta, arătați... Cum să spun?... Cu totul aureolat de sănătate. Rămas singur, contele își reluă înfrigurat scufia și pledul. Printre hârtii, descoperi și un raport confidențial semnat cu un nume de cod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
în gât, soldățește. Căzuse ca trăsnit pe pat și adormise mort. Cealaltă jumătate o băuse a doua zi. Și încă alte multe jumătăți, ca să adoarmă iarăși mort. ― Ei bine, tinere Văcărescu, agent sau nu, vei plăti cu vârf și-ndesat! mârâi el. Lasă că te învăț eu minte să mai întorci spatele unui general! În cantorele rusești amenajate în incinta hanului, slujbașii abia se așezaseră pe locurile lor. Nacealnicul - filiform, dotat cu toate cele necesare menținerii în funcție: ochi iscoditori, urechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
timp, acel domestique ridica unele pretenții, iar el nu putea să mai dea nici un taler în plus față de prețul convenit. Destul că îl costa și ochii din cap, pentru o treabă de mântuială. Scutură nervos Le Journal de Paris și mârâi: ― Toinette, ai putea să renunți la acel patruped măcar atât cât îmi iau micul dejun. ― Dragul meu, în primul rând, „acel patruped” are un nume drăguț, iar, în al doilea rând, și eu aș putea să-ți cer ție să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
vieții. ― Alteță! Sunt onorat că ați binevoit să mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest canotier atât de pitoresc îmi reamintesc de orașul azuriilor, la città di Venezia venetus. Câinele anatolian mârâi, dar mâna stăpânului așezată pe creștet îl potoli imediat. D’Autrey se ridică în picioare. În costumația lui bizară arăta, mai mult ca oricând, ca un balon plutind în derivă peste apele ieșite din matca Dâmboviței. Se dovedi, însă, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630

fugar, lasă locul liber tristeților de fiecare oră. O trepidație satanică strică tot... E o neliniște supărătoare în ochii fetei tinere ce trece tăcută pe linia trotuarului, în goană după pâine. Trage după dânsa o sandală cu ștaiful întors, și mârâie ca o cățea bătută, asistând, indiferentă la atacul sexual declanșat de un câine rău. Conștientă că-mi prezintă o „marfă”, asupra căreia urmează să mă pronunț, abia după ce am întrebuințat-o, se așteaptă la orice, fără să observe că și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

multă pudră? — Nu, e foarte bine. Dar parcă aveai artrită, sau așa ceva? Cum naiba poți juca popice? — Cred că mișcarea m-ajută. Mă simt mai bine. Cineva claxonă afară în stradă. — Se vede că prietenul tău a scăpat din WC, mârâi Ignatius. De altfel nu mă miră că se învârte în jurul unei autogări. Probabil că-i place să vadă cum vin și pleacă ororile acelea pentru turiști. Bănuiesc că în concepția lui despre lume autobuzul nu-i un lucru rău. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
care părea că atârnă din părul lung și unsuros, a țigării de după ureche, a jachetei de culoare acvamarină, a cizmelor fine, a pantalonilor foarte strâmți care se bombau indecent între picioare, violând toate regulile teologiei și geometriei. Îmi pare rău, mârâi Ignatius, mi-au mai rămas numai câțiva crenvurști și trebuie să-i păstrez. Pleacă, te rog, din calea mea. — Să-i păstrezi? Pen’ cine? Asta nu te privește, derbedeule. De ce nu ești la școală? Te rog, lasă-mă în pace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Aoleu! Vezi ce faci, țicnitule. — Ajutor! Hoțul! — Taci dracului din gură! spuse George, trântind la loc capacul. Ești nebun de legat. Știi asta? — Ce? zbieră Ignatius. Cum îndrăznești să-mi vorbești atât de impertinent? — Matahală sonată și tâmpită ce ești! mârâi băiatul ceva mai tare, apoi se îndepărtă, târându-și picioarele și zgâriind trotuarul cu tocurile cizmelor. Cine mai vrea să mănânce ceva atins de labele tale de țicnit! — Cum îndrăznești să-mi debitezi tu mie asemenea obscenități? Puneți mâna pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
toate celelalte. Domnul Gonzalez fusese bucuros să-i dea contabilei adjuncte o vacanță nelimitată. — Domnișoară Trixie, spuse cu voce dulce doamna Levy, trezește-te. Domnișoara Trixie deschise ochii și întrebă cu voce șuierată: — M-au pensionat? — Nu, draga mea. — De ce? mârâi domnișoara Trixie. Am crezut că m-au pensionat. — Domnișoară Trixie, dumneata crezi că ești bătrână și obosită. Asta-i foarte rău! — Cine? — Dumneata. — O! Dar sunt. Sunt foarte obosită. — Nu-ți dai seama? întrebă doamna Levy. Toate acestea sunt doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-ți mașina sport și pleacă. Azi după-masă este o regată. Privește. Se pot vedea pânzele de la fereastra asta mare pe care am făcut-o cu banii greu câștigați de tatăl tău. — Am să v-arăt eu vouă, n-aveți grijă! mârâi domnișoara Trixie de pe divan. Ascultați ce vă spun! Încercă să se ridice, dar doamna Levy o împinse la loc pe nylonul galben. * Răceala i se agrava și, de câte ori tușea, simțea o vagă durere în plămâni, care mai dura câteva clipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
asta cu trei agenți. Toți mi-au spus că e proprietatea cel mai greu de vândut care a trecut vreodată prin mâna lor. — Gus, am auzit corect? Te-am auzit spunând ceva despre vânzarea moștenirii tale? țipă doamna Levy. — Liniște! mârâi domnișoara Trixie. O să vă aranjez eu! Aveți răbdare. Am să vă dau ce meritați. Am să vă arăt eu vouă! Ia mai taci, strigă doamna Levy la ea și o împinse înapoi pe divan, unde adormi imediat din nou. — Unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
sănătate: stomacul meu a întrecut măsura; cusăturile halatului meu de vânzător plesnesc groaznic. Pe mai târziu, Tab, Tânărul Vostru Muncitor Pacifist. Doamna Levy o ajută pe renovata domnișoară Trixie să urce scările și îi deschise ușa. — Aici e Levy Pants! mârâi domnișoara Trixie. — Te-ai reîntors acolo unde ești dorită și utilă, scumpo. Doamna Levy vorbea de parcă ar fi îmbunat un copil. Și ce mult le-ai lipsit! În fiecare zi ne suna la telefon domnul Gonzalez și ne ruga să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
bine! Mi-am închipuit că este un act de curtoazie, ca între vecini, să vă invit și pe voi aici. Nu vreau nici un fel de neplăceri. Asta e cea mai reușită petrecere din ultimele luni de zile. — E în regulă, mârâi Frieda. O să stăm cuminți ca niște doamne. Fetele își dădură reciproc câte un pumn în semn că sunt de acord. De altfel nu suntem decât chiriașe. Du-te înăuntru și poartă-te drăguț cu cowboy-ul ăla fals, care vorbește ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
cu mașina-n casa aia, Ignatius. Te iubesc. Ușa se trânti și ea plecă. — Întoarce-te, tună Ignatius. Smuci jaluzelele, dar vechiul Plymouth, cu una dintre roțile din față fără apărătoare, de parcă era a unui furgonet de cărat vite, prindea, mârâind, viață. Te rog, mamă, vino înapoi! Mai taci o dată din gură, urlă domnișoara Annie de undeva din întuneric. Mama lui punea ceva la cale, vreun plan nesăbuit, ceva care îl va distruge pentru totdeauna. De ce insistase ca el să rămână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

s-ar fi aflat acolo. — Domnișoară Reid? Alice? Nici acum nu se mișcă, Însă femeia În vârstă se Încruntă și Își dezveli dinții. Ochii Îi erau roșii și umflați, iar lacrimile Îi străluceau pe obraji și pe bărbie. — Cum Îndrăznești? mârâi ea. Împuț... — Sheila! Bărbatul În vârstă se apropie, iar femeia tăcu. Logan Își Îndreptă din nou atenția către figura letargică de pe canapea. — Alice, spuse el, l-am găsit pe David. La auzul numelui fiului ei, o licărire de viață Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
să-mi faci! Se opri o clipă. — Tu nu, dar dacă domnișorica cea frumoasă cu care ai venit vrea s-o facă pe Mata Hari cu mine, poate mă las convins... Mi-ar plăcea cu o femeie În uniformă! Watson mârâi și Își scoase din teacă bastonul. Ușa de la toaleta bărbaților fu izbită brusc de perete. O femeie masivă cu un păr bogat, castaniu Închis, dădu buzna În Încăpere, cu mâinile În șolduri și flăcări În priviri. Ce naiba se Întâmplă aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Criminaliștii n-ar fi capabili să găsească un rahat Într-o fosă septică. Cum rămâne cu bonul de casă? Îndesă alte câteva monede În orificiul aparatului și lovi cu pumnul În butonul de start. Logan ridică din umeri, iar Watson mârâi spre ecran: ancoră, lămâie și pepită de aur. — Știm cu toții că e vinovat! spuse ea, Începând un nou joc. Și acum trebuie să dovedim asta. Dar nici măcar nu l-am fi avut În arest, dacă erai tu. Logan avu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
și când Îi face să arate ca niște proști. Trecu la un un accent tipic de Aberdeen: — Nu’ș ce om ești, da’ nu de-al nost’! P-aicilea altu’ fel lucrăm! Ține-o tot așa și ți-om face-o! Mârâi. — Mda, nu mă plac, dar mă publică, nu? Am avut parte de mai multe pagini Întâi de când am venit decât au avut cei mai mulți dintre ticăloșii ăștia toată viața! Logan zâmbi. Atinsese un punct sensibil. — Așa, zise Miller, scuturând ultima bucată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
care Îi ridică părul pe ceafă lui Logan. Un fir de salivă se scurgea printre dinții sparți ai animalului. Era un câine bătrân, dar suficient de rău cât să-l Înspăimânte de moarte. Toată lumea rămase pe loc. Câinele continuă să mârâie, bătrânul continuă să se uite urât, iar Logan continuă să spere că nu va fi nevoie să fugă ca să-și scape pielea. În cele din urmă, o față rotundă se ivi În ușa camerei din spate. — Dougie, ce ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de Grouse se loviră de linoleumul jegos. În clipa aceea, camera fu dezvăluită În strălucirea delicată a luminii unei zile de iarnă. Unul dintre Îngrijitori era pe podea, cu apărătoarea de peiele pentru braț sfâșiată cu sălbăticie de alsacianul care mârâia. Agentei Watson Îi curgea sângele șuvoi pe nas și ținea de cap pe un ins masiv cu tatuaje. Celălalt Îngrijitor era lovit În burtă, fiind țintuit la pământ de alt parior. Iar Logan zăcea, cu mâinile și picioarele Întinse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
sale trozniră sub gheta lui Logan. — Nenorocitul naibii! Poate că era bătrân și ros de cancer, dar Doug MacDuff Își câștigase reputația de om tare În cele mai dure Închisori pe care le avea Scoția. O câștigase cu mult chin. Mârâind, se Împletici cu spatele, ieșind din raza lui de acțiune. Apoi atacă, Încleștându-și mâinile pătate cu nicotină În jurul gâtului lui Logan și strânse, fața i se Încreți și deveni brutală, căci strangula un sergent. Logan apucă mâinle ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-și un tremur, se spălă pe mâini, aruncă o privire prosopului cenușiu care atârna pe ușă și-și șterse mâinile pe pantaloni. Cineva stătea fix În dreptul ușii de la baie când o deschise. Tresări cu respirația tăiată. Strichen se Întorsese! Ea mârâi scurt și Îi dădu un pumn În față fără să se gândească, deviindu-și lovitura doar În ultimul moment, când creierul ajunse din urmă ceea ce vedea. Nu era Martin Strichen. Era mama lui, cu ochii măriți din cauza șocului. Stătură așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
adânc, făcu o buclă din cablul strâns În pumni. Exact cât să Încapă prin ea capul lui Jamie McCreath. Băiețelul gemu terorizat, cu ochii fixați asupra lui Jackie, care se chinuia și se zvârcolea. — De te duci azi În pădure... Mârâind, agenta Watson Își zvârli picioarele-n aer, legănându-se pe brațe, arcuindu-și spatele astfel că aproape ajunse cu susul În jos. Fața lui Martin se ridică, iar cântecelul i se stinse pe buze cînd ea Își depărtă cât putu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
sfâșietor, care-și găsi ecoul În pereții goi de beton. — Taci! Martin sări În picioare și apucă băiatul de partea superioară a brațelor, săltându-l de pe podea. Taci! Taci! Taci! Dar asta-l făcu pe copil să zbiere mai tare. Mârâind, Martin Îi arse un dos de palmă tare și usturător, crăpându-i copilului buza și Însângerându-i nasul. Se făcu liniște. — Oh, Doamne... Oh, Doamne, nu... Martin scăpă copilul pe podea, cu fața Îngrozită. Se uită la copilul terifiat care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de zloată și apăraie - erau transformate În jerbe aurii de artificii de farurile lui Logan. Radioul poliției pocnea și huruia aproape Încontinuu: veștile circulau repede. Strichen era mort! Puștiul era-n viață! Watson fusese-n sutien și chiloți! Îl Închise mârâind. Numai că tăcerea era mai rea decât zgomotul. Tăcerea Încuraja zornăitul acelor „dar dacă“ În capul lui. Dar dacă ar fi luat-o la stânga În loc s-o ia la dreapta? Dacă ar fi apărut cu cinci minute Întârziere? Dacă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]