1,394 matches
-
miros de fată mare, și atunci am știut că ar trebui să-i spun că-mi place de ea, că o iubesc chiar, și iarăși am roșit și n-am mai spus nimic, și atunci, trăgând spre ea gunoiul cu mătura, Iza a alunecat și era să cadă, și încercând să-și țină echilibrul, s-a lăsat pe spate și i s-au văzut genunchii ridicați și fusta trasă-n sus, și atunci am putut să-i trag o ocheadă între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
umeri. - Că nu e nici locul, nici momentul potrivit să vorbim de așa ceva, și că ești făcut pulbere. - Pot totuși să văd că te dai mare! Specialist În legende celtice, pe dracu’! Și azvîrli violent cartea pe tejghea, iar aceasta mătură În trecere paharele și căzu apoi pe podea cu zgomot. Nimeni nu dădu cu adevărat atenție incidentului. În afară de Anne. Ryan Îi făcu de departe semn ca s-o liniștească, apoi ridică de jos cartea, netezi banderola care se Îndoise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un hal fără de hal, ude, pline de noroi, atunci am țipat la ea și am azvîrlit-o În pat... Yvonne păru să respire cu dificultate, avea chipul ca de ceară; Marie făcu o mișcare de Îngrijorare pe care fosta brutăreasă o mătură cu un gest, reluîndu-și istorisirea. - M-am dus pe faleză și am Înțeles imediat cînd am văzut farul stins și felinarele copiilor aruncate pe jos... Pe plajă era deja Pérec bătrînul, și apoi Arthus... Era acolo barca lui mare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îl târăsc pe jos. Ajunși lângă closete, Îi smulg pantalonul de pijama. Sexul lui Bruno e mic, e Încă sexul unui copil, golaș. Cei doi Îl țin de păr, Îl forțează să deschidă gura. Pelé Îi plimbă pe față o mătură de closet. Bruno simte gustul de excremente. Urlă. Brasseur li se alătură celorlalți; are paisprezece ani, e cel mai mare dintre elevii de-a șasea. Își scoate mădularul, care lui Bruno i se pare gros, enorm. Se așază deasupra și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din Harry Potter ? Fuck. Știam eu c-o știu de undeva. — Ba da... așa e, spun într-un final, cu fața în flăcări. Dar este, de asemenea, și o marcă foarte cunoscută de scânduri de călcat. De fapt, cred că mătura a fost botezată așa... ăă... după scândura de călcat. — Serios ? Trish pare fascinată. Habar n-am avut ! Spre groaza mea, se sprijină de ușă și-și aprinde, fără grabă, o țigară. Nu mă băga în seamă ! adaugă, cu glasul învăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
privirea siderată și simt că-mi vine să râd. Guy, ce-i cu tine aici ? — Sunt aici ca să te conving să te întorci. Evident că de-aia e aici. Trebuia să-mi dau seama. Nu mă întorc. Scuză-mă. Iau mătura și fărașul și încep să mătur făina și bucățile de aluat de pe jos. Dă-te puțin, te rog. — A. Da. Guy se dă stingher din calea mea. Arunc mizeria la coș, după care scot sosul de sparanghel din frigider, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e atât de ofensiv, că mă atinge fără să vreau. Da ! Arunc telul jos. Da ! Sunt fericită aici. Sunt relaxată. Nici nu-ți poți imagina. E o cu totul altă viață ! — Mda, am înțeles asta, spune Guy, cu ochii la mătură. Samantha, vino-ți te rog în fire. Scoate un mobil din buzunarul interior. Cineva vrea neapărat să vorbească cu tine. Formează un număr, apoi ridică ochii spre mine. Am luat legătura cu mama ta pentru a discuta despre această situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
temeliile orașului. Am ars tot. Mai întâi am ars ramele de la tablouri, cel de-al patrulea picior de la scaune... crăcanele de tras cizme... cârligele de rufe... Înțelegeți? Cele inutile, mai întâi... Apoi am trecut la mese, la dulapuri... cozile de mătură... A fost un coșmar... La sfârșit am ars și buturuga. ARTUR (Înfrânt.): Nu mai pot! Eu nu mai pot! Eu plec... CĂLĂUL: Vedeți? Trebuie să ne grăbim. Să uităm tot ce-a fost și să facem treaba... S-o facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o ține strâns sub bărbie. Pretutindeni, pe lespezile peronului, printre traverse, pe șine, pe acoperișul gării, pe sub scaune și pe bănci, atârnând de ziduri și de ferestre - zeci de păsări moarte. Câteva păsări se mai zbat ușor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o manta groasă și înfășurat cu un fular. E îmbătrânit și chinuit. Pe măsură ce mătură și se apropie de fotoliul-leagăn devine tot mai contrariat. În sfârșit, îl vede pe CĂLĂTORUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ce vreți să fac cu ele? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să faci cu ele? (Înfrânt.) Da... Ce să faci cu ele... Se liniștește brusc, devine placid.) Ce de păsări! HAMALUL (Se ridică în vârful picioarelor și, ajutându-se de coada măturii, dă jos câteva păsări lipite de fereastra de la etaj și de zid.): În fiecare zi... (Face un salt, pentru o doborî o pasăre aflată mai sus.) în fiecare zi... am treabă... cu astea... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Astea mor în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ei stau bine cu chimia. Nu putem să le dăm un simplu obiect din fier ruginit, îmbătrânit pe cale corozivă. E nevoie de ceva mai sofisticat. Pe vremuri, la voi la observator exista o cameră, o cămăruță mică-mică, un depozit de mături și găleți, de fapt. Mai există? Cred că da. Nu s-a mai clintit nimic pe la noi în douăzeci de ani. De ce n-ar fi? Atunci totul e-n regulă. În cămăruța aia se ascunde un secret. De fapt n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
e în formă. ─ Măi băieți, zice ea. Hai noroc și să vă spun cum stă treaba. Și le spune. În timpul ăsta, ochiul rătăcit al lui Pascal stăruie asupra fiecărui amănunt al atelierului, accesibil în mod destul de curios prin cămara de mături de la observator. Cum de n-a știut de mai demult de povestea asta? Dar nu e la prima scăpare. Și pentru prima oară de foarte, foarte mulți ani, are senzația binefăcătoare că se află într-un loc perfect apărat, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
adjectivelor, rămâne indescifrabil. Odaia pensionarului e la fel de indescrifrabilă ca trupul său adormit. Și-a îngrămădit toată mobila în ea, pe lângă televizor și fotoliul oranj, recamierul, o masă lăcuită de sufragerie care se ține în trei picioare și o coadă de mătură, un șifonier cu cheie de care atârnă ciucuri croșetați, un corp de bibiliotecă pe rafturile căruia se ferfenițesc colecțiile Enigma și Urzica scrupulos complete cu almanahuri cu tot, o măsuță de telefon, două taburete de răchită. Toată această mobilă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
război un set de scule pentru cioplit lemn. Nu era surplus din cel de-al doilea război mondial, ci din războiul din Coreea. M-a costat trei dolari. Când l-am adus acasă, m-am apucat să cioplesc coada de la mătură fără vreun scop anume. Și brusc mi-a venit ideea să-mi fac un set de șah. Vorbesc aici de reacția mea bruscă, fiindcă m-a surprins să descopăr că simțeam un oarecare entuziasm. Eram atât de entuziasmat, că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu totul accidental. Când am ieșit pe ușă am împins ceva cu piciorul peste prag, afară pe palier. Am ridicat de jos obiectul cu pricina. Era un pion de la jocul de șah pe care îl sculptasem dintr-o coadă de mătură. L-am băgat în buzunar. Încă îl mai am. Când l-am strecurat în buzunar, mi-a ajuns la nas duhoarea infracțiunii împotriva ordinii publice săvârșită de Bernard B. O’Hare. Pe măsură ce coboram scările duhoarea devenea și mai puternică. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
bine și să te faci perfect înțeles. Dovada: am primit imediat sarcina de a curăța pardoseala după program. Vestea m-a bucurat și m-am închipuit deja singur în restaurant, adulmecând rămășițele unei zile pline în timp ce mă sprijin în coada măturii. O să fie lună, vă promit, îmi stătea pe limbă să spun. Ceilalți angajați se încruntaseră, probabil că le venea să-și tragă palme. Se vedea cât colo că le e ciudă pe mine. Cu o jumătate de oră înaintea închiderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
am întrebat dacă nu cumva eu sunt cel care murdărește pardoseala; mi-am verificat tălpile, erau curate. Singura explicație stătea în faptul că obosisem și mi se împăienjeneau ochii. Era cazul să plec. Am pus la loc toate ustensilele, cârpele, măturile, periile, detergentul, aranjându-le cu cea mai mare grijă posibilă. În mod normal nu aș fi atât de obsedat de curățenie, însă voiam să le joc o festă celorlalți. Îi și vedeam dimineața, muți de uimire din cauza perfecțiunii restaurantului, pășind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că lucrurile nici măcar nu stăteau așa, dar simțeam că avea să se întâmple ceva important și că prezența mea în apropierea bătrânului ar putea fi oportună. Am închis luminile și am încuiat. În mijlocul încăperii se vedea găleata cu apă și mătura albastră; doar câteva clipe, să mă asigur că totul e în ordine, și voi reveni. Mi s-a părut o veșnicie până am răsucit cheia în yală. Am pășit repede, dar cu băgare de seamă. În față, trecând prin conurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
poze cu femei dezbrăcate și mașini decapotabile care sclipeau în soare. Dar asta e o altă poveste. Pe pereții cămării ei, bunică-mea lipise un calendar ortodox și alte câteva hârtii pe care le-am ignorat. Mai erau și niște mături, niște cutii sau cam așa ceva, niște pantofi. Am intrat în sufragerie. Masa din lemn masiv, la care puteau mânca fără probleme până la douăzeci de persoane, era și ea un lucru la care Mama Mare nu renunțase de-a lungul anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
înfundat care a durat cam cinci secunde. Părea că vine din altă cameră, de lângă bucătărie. Am ieșit din sufragerie pe hol. Zgomotul nu putea avea sursa aici, și nici în bucătărie. Am deschis ușa cămării. Pe peretele din fund, dincolo de mături și cutii, se crăpase un dreptunghi luminos. Am intrat și l-am pipăit. Era mobil, putea fi împins. L-am mișcat atât cât să pot trece, și m-am pomenit într-un coridor ce cobora în spirală la subsol. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
duhoare pare copleșită de strădaniile dezinfectantului albastru de pe margine. În vreme ce palma se deschide și mânerul de plastic al lanțului ciocăne în faianță, numai acasă apa face trei bucle viguroase, iar contemplarea lor e încântătoare: prima tulbură materiile dinăuntru, a doua mătură peretele rotunjit și a treia netezește tot, stârnind un val de spumă albă. Aici, nici vorbă de așa ceva. Closetul abia dacă îi înghițea dejecția; multe hârtii igienice pluteau fără speranță într-un vârtej. Își întoarse ochii cu scârbă. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ele când le vedea trecând în grabă, cu țâfnoșenia lui obișnuită care deja se transformase într-o criză de nervi în toată puterea cuvântului. Le pusese să măture scena în schimburi, nemulțumit până nu le vedea pe fiecare cu o mătură în brațe. De obicei, aceasta era treaba lui, pe care o făcea ca un obsedat compulsiv, săpând podeaua cu mișcări scurte, de om care înjunghie pe cineva. Eram din ce în ce mai convinsă că n-ar mai fi fost morocănos dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
crede că-i amuzant. În ciuda acestei bravade, părea că e într-o stare mai proastă ca de obicei. Auzi, mai încet nu se poate? îi zise Steve lui Bez, cu furie. Steve se oprise din măturat și stătea sprijinit în mătură. Pe șoldurile-i rotunjoare purta o curea suport pentru unelte, care atârna sub greutatea tuturor nimicurilor pe care le căra după el. Era îmbrăcat în haine negre și lălâi din cap până-n picioare și semăna cu un fost membru, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe domnișoara Weldon. Steve făcu semn cu capul către fundul scenei, unde faimoasa actriță, cu mâinile încleștate sub sâni, tot gâfâia: „Ah! Ah! Ah! AH! AH! AH!“, ca un chihuahua dresat. — Ai grijă, Cenușăreaso, zise Bez, care se uita la mătură. Mie nu-mi spune nimeni ce să fac aici. Oricum, nici cu o bombă atomică n-o deranjezi pe doamna. — Auzi, să știi că... Hai scutește-mă, da? Ia du-te tu și fă o tură în jurul scenei pe măturoiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ale zarzărului din grădină. Vrăbiuțele și alte mici păsărele se ivesc pe la ferestre: ,,Bună dimi neața! Proaspeți zori de zi o să-mi spăl fața în roua dimineții...” Revăd din nou forfota gospodinelor, bucuroase că pot din nou să trebăluiască, unele mătură, altele scutură, unele sădesc, altele aerisesc. Prin fereastra deschisă intră soarele binefăcător. Razele lui încă firave se strecoară prin unghiurile casei și a sufletului. Glasuri de copii, de chicote și râs vin în sunet de tobă și fluier! Mielușeii zburdă
Primăvara în haine de sărbătoare. In: ANTOLOGIE:poezie by Estera Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_680]