1,130 matches
-
așa-numitelor teme macabre ale literaturii, devenind un topos cultural cam În aceeași perioadă cu artes moriendi 30. Termenul de „macabru” desemna reprezentările iconografice În care corpul uman era Înfățișat, Într-o manieră adeseori hiperrealistă, În stadiul de descompunere. Temele macabre aparțin studiului Evului Mediu și, În Franța, au devenit o adevărată obsesie după publicarea lucrărilor lui Michelet. Ele urmăresc, cu o plăcere perversă, de foarte multe ori, drumul urmat de cadavru din clipa morții până ajunge În faza finală, a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
paroxistică, dar rămasă, printr-un miracol... meschin, la stadiul mental al lui ca și cum. Degradarea are loc la nivelul intelectului, Într-un paralelism strict teoretic: nu corpul uman e devastat de acțiunea necruțătoare a timpului, ci imaginația scriitorului, epuizată În jocul macabru de-a sinuciderea, resuscită un alt loc comun al filozofiei medievale: contemptus mundi, adagiu desprins din lamentourile biblice ale Eclesiastului. Famous Last Words De regulă, scriitorul sinucigaș invocă forțele morții În care el recunoaște, literar vorbind, un model ilustru. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
consistență tragică. Sylvia Încearcă să se sinucidă. Nu Întâmplător, firește, singura notație din perioada premergătoare, actului suicidar e relatarea despre executarea celor doi Rosenberg. Detaliile, de-o cruzime Înspăimântătoare, sunt selectate În funcție de expresivitatea și sensurile ce-ar putea fi acordate macabrului ritual. Oripilată de relatarea unui reporter, ea intră În rezonanță cu scenele atroce descrise de ziare și se imaginează În postura de călău metafizic, pregătit să ia parte la sinistrul spectacol: Frumoasa fată Înaltă și suplă care purta În fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
multe ori nu era prea lucid în viața lui particulară. Întrebarea mai generală și foarte serioasă pe care mi-ai pus-o cu naționalul este mai gravă, pentru că semnalează revenirea la această bipolarizare, după mine falsă, să nu zic și macabră, între stângism și naționalism populist. Teoria fiind: așa e România, atât poate ea să dea, oamenii de aici pot să fie ori niște naționaliști, care de fapt sunt autoritari și împing spre ceva asemănător cu fascismul. Ori, dacă nu, trebuie
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
rând, cuvânt cu cuvânt, în același ritm sacadat și s-a prefăcut că jură cu aceeași gravitate, curios să afle cât mai repede misteriosul secret ferecat cu atâtea încuietori. După câteva clipe de tăcere, văzând că Grigore amâna dezvăluirile sale macabre, încercă să-l încurajeze și să-l provoace în același timp: Ai văzut că am jurat, nu spun la nimeni, vrei să mai jur odată? Eu cred că nici tu nu știi nimic, habar n-ai și te lauzi degeaba
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
păstorului mioritic și lui Toma Alimoș, dar și călător în spații planetare, cu opriri în tărâm indian, ori în legende mediterane sau, fugitiv, în septentrion: "Ensitteren, ensitteren, cuvântul / acesta nordic și-nghețat (...) // Ensitteren, sunt singur ca o gheață / în care pești macabri, suspendați / la începutul meu de viață, / în nemișcare mi-au fost frați" (Ensitteren). Într-o ipostază, Nichita dă o raită "în interiorul pietrelor", în alta, sub efectul fuziunii regnurilor, el freamătă misterios ca un arbore: "Mă asemui cu un copac; fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
În "țara infernului", terifiantă, "labe reci de cârtiță", "vine tăiate", "sori măcinați în nori de cafea, / cascade de cretă, / vulturi ciocnindu-se în spațiu / de vărsăturile nopților" configurează expresionistic delirul, iregularul, în registre sugerând tenebrosul, marcând căderea în impur și macabru. Infernul lui Ioan Alexandru, oripilant, e totuna cu anticul ad inferos, cu ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de lumini și umbre, de tipic și atipic; lui De profundis și umilităților li se suprapun înălțări subite cu suport metafizic în așteptare. Moartea, cuvânt-temă, o fixațiune, nu exclude angelismul, nici "levitația" în lumină vie; în pofida refrenelor tragice, nici o notă macabră! Scepticismul lui Cezar Ivănescu subțiindu-se, sfârșește într-un cânt despovărător. O frază esențială din Jeu d'amour (Melodie-a-infinirii) rezumă crezul unui creator harismatic: Ce eu nu știu, ce tu nu știi, Acela, Viersul știe. Intransigent, polemic și dezinvolt, neliniștitul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Une charogne, în care iubita ("Stea a ochilor mei, soare al naturii mele / Tu, îngerul și pasiunea mea!") e destinată irevocabil "descompunerii", nu e și schema lui Mihai Ursachi, la care moartea nu se confundă cu "vermina", cu putridul și macabrul. Nu ne mințim, nu ne-amăgim: în curând / vom uita Universul, pe noi înșine, unde vom fi? / Mai sunt, au mai fost, vom mai fi / luni fără număr, ne vom regăsi, ne vom aminti?" (Iubire). Acesta e limbajul!... Nici o traumă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mistreți, / balercile de crâmpoșie, / iar noi, eu și căpetenia, făceam filozofie / și toată lumea desfășura evantaie / de hohote printre amfore cu măruntaie..." Se instaurează fulminant o lume părelnică, răsucită, angoasantă, dar cu toate că apropiat absurdului, universul dimovian se sustrage sistematic morbidului și macabrului, diferențiindu-se de Blaga din Lauda somnului terorizat de vedenii, excedat de semne ale haosului primordial. Labirinticului dimovian i se opune, în subtext, nevoia de "inedit azur" din visurile lui Al. Philippide. Secvențele năucitoare din Baia sau o eternitate iterativă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
obsolescent, de aia zic că realitatea sa e problematică. Omul devine tot mai puțin uman, o entitate de rang secund, o fantomă. În aceste condiții, libertatea este o iluzie. One World e și ea o teză de ieri. Sună destul de macabru dar asta e lumea pe care o creăm. Ni s-au dat jucăriile necesare și ne-am jucat cuminți, ajungînd la non-identitatea omului cu sine însuși. În general, id-entitățile au devenit problematice. Numai fantomele mai pot fi sigure de propria
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Pentru a pricepe ce s-a întâmplat atunci, nu trebuie să ne gândim doar la faptul că ne-am trezit în mijlocul luptei dintre doi coloși oribili. Nu aveam cum să scăpăm nevătămați din confruntarea teribilă dintre cele două sisteme totalitare macabre... Așa s-a petrecut și cu celelalte țări mici și mijlocii care au fost prinse cu sau fără voia lor în cumplitul război. Trebuia să ne așteptăm la un posibil deznodământ înfricoșător pentru ființa noastră statală și chiar națională. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
eriniile sunt, în realitate, manifestări ale acestei fantome răzbunătoare, și asta nu doar pentru că eidolon-ul Clitemnestrei intervine, după cum am văzut, ca să le întărâte, să le dea un imbold în prigonirea lui Oreste, ci și pentru că dansul lor și cântecul lor macabru sunt asociate amintirii crimelor și delirului ucigașului, delir populat de fantome care se întorc și de viziuni ale morții. La fel, în finalul Electrei lui Euripide, când sunt aduse cele două cadavre - corpuri scăldate în sânge -, Oreste retrăiește detaliile asasinatului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de tenebre, ești chipul acesta marcat de invizibil; în ochii lui Gorgo se oglindește adevărul propriului tău chip”. Oare masca eroului tragic nu-i oferă spectatorului imaginea unei alterități înfricoșătoare împreună cu oglinda în care el însuși își recunoaște propria înfățișare macabră? În această voce care pare să vină de altundeva, spectatorul nu aude cumva ecoul dublului său, răsunând dintr-o lume a umbrelor și a negurilor? IItc "II" Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și aparițiilortc "Scena teatrului no, răscruce a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
final din Uriașii munților de scena defilării Îngerului călare, urmat de alaiul sufletelor din Purgatoriu? Uriașii sunt, desigur, niște tenebroase creaturi subpământene, dar nu evocă ei oare acea La Mesnie Hellequin 1 și tărăboiul pe care îl făceau toți membrii macabrei corporații, deseori prezentă în reprezentarea misterelor populare ale Evului Mediu francez? N-ar mai rămâne de spus decât că teatrul s-ar putea defini ca acel loc unde se regăsesc laolaltă actori, magicieni, manechine care prind viață, îngeri și fantome
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
hidoasă patroană de bordel”, comentează regizorul, „pare să unească noțiunile cele mai îndepărtate într-un conglomerat implacabil, dar atât de omenesc: moarte, rușine, circ, putrefacție, sex, simulacru, degradare, umilință, descompunere, patetism, absolut”. Într-adevăr, Măturătoarea-Moarte e autoarea unor „ghidușii” destul de macabre. La un moment dat, ea împinge în scenă un leagăn mecanic având aspectul unui mic sicriu, înăuntrul căruia se rostogolesc două bile de lemn. Kantor ne asigură că această mașinărie simbolică este o „glumă”, însă una mai degrabă „metafizică”, am
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Secondat de un lot de călăi și discipoli mimetici (care nu au trecut prin demascare și spovedanie neagră și care nu s-au autopângărit, fiind În ipostaza unor „purificatori” degenerați), Țurcanu a experimentat forme inovatoare de tortură fișate În dosarul macabru dispărut odată cu executarea autorului lor. Comparând fenomenul Pitești cu alte metode de reeducare, Banu Rădulescu 7 arată În ce constă originalitatea malefică a experimentului românesc: victimele erau alese cu precădere dintre studenți, aceștia trăiau În aceeași celulă cu torționarul, care
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
durere, plîns; dureri; etapă; etapă finală; nu eu; filozofie; fior; frică, dispariție; frumoasă; fulger; game over; garoafă; glorie; greu; grijă; groază; iertare; instanță; interesează; ireversibilitate; împlinire; începutul altei vieți; înfiorător; întins; jale; lașitate; lipsit de viață; lume; lumea de dincolo; macabru; mama; mister; a muri; muritor; neagră; neatenție; nedorită; nefericire; neînsuflețit; nemilos; nesiguranță; nostalgie; o nouă viață; obscuritate; odihnă veșnică; de om; oribil; oroare; pace sufletească; paradis; paradox; păcătoasă; părinții; a pieri; plecare; plictiseală; plîns; plînset; prăbușire; prematură; prunc; putrefacție; Rai
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
dus; Egipt; evident; fior; fobie; frig; funebru; funerar; garsonieră; gaură; gri; incinerare; inconștient; inexistent; inutil; îmbrățișare; încetare; înfricoșare; înfricoșător; îngrijit; înmormîntare; întoarcerea acasă; întristare; înțepenit; loc de nevoi; loc liniștit; loc pentru decedați; un loc unde dorm cei fără viață; macabru; mamă; marmură; meditație; Mircea cel Bătrîn; miros urît; moartea; monument; morți; movilă; mumie; neant; necaz; neființă; nemurire; niciodată; om; orice; păcate; părinții; persoană dragă; persoane; piatră de la mormînt; de piatră; plecare; pomană; popă; preot; punct final; răutate; război; refugiu; respect
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
fumat; furculiță; gînd; gri; grosolan; hoț; iarbă; imprevizibil; inamic; indiferență; influențat; infractor; infracțiune; fără inimă; la inimă; insuportabil; intenție rea; intenție; intenționat; ipocrit; iritat; izbîndă; împăcare; încet; închisoare; încruntare; încruntat; înfricoșător; lac; lacrimă; laș; lemn; limitat; liniște; lovitură; lung; lup; macabru; marginalizat; mascul; mașină; medicament; merge; meschin; mințit; de mirare; mînă; moarte; mrrrr; mult; al naibii; nașpa; neadecvat; neajutător; neant; neascultător; necesar; necurat; nedisciplinat; negativ; negativitate; negru+roșu; neîncrezut; neînțelegător; neînțeles; neliniște; nenorocire; nepăsare; neplăcere; neplăcut; nereal; nesănătos; nesimțit; nesuportat; nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
posibilitatea unui salt. Sentimentul acesta al stranietății ființei se răsfrânge adesea și asupra celor din jur. Iată: „În metrou, ieri seară. Fior insuportabil în fața acestor schelete învelite în carne” (I, 273). Luciditatea cinică îl mută pe Cioran în fantasmatic și macabru, așa încât până și popoarele i se par „niște cadavre ambulante” (I, 79). Cât despre cei care cred, adică au religia faptei și, prin urmare, a prezenței, aceștia i se par de o naivitate dezarmantă: „Ceea ce mă paralizează este că toți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
te gândești la propriul cadavru, la metamorfozele oribile ce-l așteaptă, are ceva liniștitor: te apără de mâhniri și de spaime; o frică ce distruge alte mii de frici” (I, 20). Viziunile sumbre rămân, însă, ceea ce sunt: prilejuri de tortură. Macabru aproape, cinicul Cioran notează: „Nu izbutesc să am o greutate normală, slăbesc de ani de zile, și doar unghiile mele prosperă, ca la cadavre” (II, 61). La Cioran, prosperă, însă, nu doar unghiile, ci tot ceea ce poate fi o mărturie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sa merg pe toate odată,/ să smulg din inșii mei câte un flaut pentru fiecare/ câte un flaut/ câte o fântâna." Parabola focului supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nici senzualismul iubirii, nici integrarea în tradiție, ci un fel de a traversa lumea în metamorfoze. Poeta se întoarce la ere primare, la credințe magice, la o lume fantastică, căreia îi lipsește feericul și este dominată de grotesc și de macabru ("Foca verde"): "Tăcerile necoapte sunt prea verzi/ Vitele se bat și se rănesc,/ în răni se înșurubează viermii/ Soarele e dud, e nefiresc." Lumea Floricăi Mitroi este mișcată "forțat" pe o imensă scenă, într-un repertoriu de măști ce râd
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
geniului și a artistului în lumea contemporană. ("Plictiseală cu lumea lui Beethoven" sau "Iubirea"). Poetul este un Gulliver naufragiat într-un univers de pitici. Sensul existenței este devenirea și devenirea se înnobilează prin vis. Poemul "Laocoon" reface tradiția macedonskiană a macabrului: "Marele vierme, vatră în chin de carne,/ Aproape alterată, aprinsă-n sinea ei, noapte de noapte, sa-și răstoarne/ Sufletul unsuros pe ochii mei". Visul se întruchipează din elemente telurice un vis al conștiinței treze. Numai astfel poate atinge perfecțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]