1,979 matches
-
un tânăr roșu la față își făcu apariția în hangar împingând un cărucior cu două roți pe care era așezat un cufăr mare din alamă. Noul venit nu purta pălărie, iar părul îi era ridicat în smocuri rebele. Purta o manta veche, cu modelul demult șters. În multe privințe, aparența sa dezordonată și ponosită era în contrast cu cea a lui Liputin. ă Scuze, scuze, domnilor, strigă doctorul Pervoiedov. Am fost reținut de holeră. Cinci cazuri noi. Cinci! Liputin își puse ceasul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
subsol, dar niciunul dintre atelierele pe care le vedea nu aveau acea configurație. Un grup de tineri ofițeri de cavalerie, amețiți bine, se făcu auzit în apropiere, făcând glume deocheate. Lumina felinarelor se reflecta rece în nasturii și decorațiile de pe mantalelor lor, iar Virginski le recunoscu în voce și în rânjetul vulgar aceeași poftă aspră care îl atrăsese odată și pe el la Fraulein Keller, în compania unui grup similar. Poate, făcu el legătura, se îndreptau spre același loc chiar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Până trecea iarna. M-am apucat de lucru chiar de a doua zi. Într-o seară, în iarna aceea, m-am pomenit cu un vizitator ciudat. A intrat în casă, și-a scuturat zăpada de pe căciula cu clape și de pe mantaua de postav vechi, cerându-mi permisiunea să se așeze pe un scaun chiar înainte de a-mi spune ce dorea de la mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Tomar, Suprem Patriarh de Kilwinning, Suprem Patriarh de Saint-Martin-des-Champs, Suprem Patriarh de Marienbad, Suprem Patriarh al Ohranei Invizibile, Suprem Patriarh in partibus al Fortăreței din Alamuth...“ Și, bineînțeles, patriarh al Ohranei Invizibile era Salon, tot cenușiu la față, dar fără mantaua lui de lucru, ci strălucind acum Într-o tunică galbenă brodată cu roșu. Îl urma Pierre, psihopompul de la Eglise Luciferienne, care Însă purta pe piept, În loc de Lâna de Aur, un pumnal cu o teacă aurită. Iar În timpul acesta, Bramanti continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cinstirea eroilor. Și mai erau clerul, fanfara primăriei, În uniforme de culoare Închisă, și dricurile cu cai cu valtrapuri albe ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele cailor. Și era fanfara oratoriului, șepci cu vizieră, vestoane kaki și pantaloni albaștri, lucind din alămuri, instrumentele de suflat din lemn negre, și scânteind din talere și tobele mari. Între târgul *** și satul San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ei „generozitate”. Ceea ce Călinescu „refulează” este tocmai urmuzianismul, dar - după cum se știe - refulatul se întoarce. În plus, cu excepția lui Alexandru George și a lui Tudor Țopa, prozatorii din Școala de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), ieșiți din „mantaua” prozei călinesciene, vor valorifica masiv latura „urmuziană” a maestrului (amintind flaubertianul Bouvard et Pécuchet). Este suficient să ne gîndim la Sinuciderea din Grădina Botanică a lui Radu Petrescu (titlu de două ori semnificativ, trimițînd atît la textul „Sinuciderea” al „mizantropului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aflam undeva la o moară. Eram un fel de ajutor de morar. Goleam făina din saci, în timp ce afară ploua cu găleata. La un moment dat, s-a auzit o bătaie în ușă și, în prag, a apărut un drumeț pe mantaua căruia șiroia apa. Când am ridicat felinarul, mi-am dat seama că era el, după ochii duși în fundul capului. M-am fâstâcit, am zis: "Nu sunt eu morarul, mă duc să-l chem", dar el se grăbea. Și-a scuturat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
căruia șiroia apa. Când am ridicat felinarul, mi-am dat seama că era el, după ochii duși în fundul capului. M-am fâstâcit, am zis: "Nu sunt eu morarul, mă duc să-l chem", dar el se grăbea. Și-a scuturat mantaua, și-a tras gluga pe cap și a ieșit. ― A murit la cincizeci și doi de ani. Crezi că a făcut bine sacrificând ce mai avea de trăit? ― Ar fi o necuviință să-l judec. Puteam s-o fac, eventual
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mâini. Ochii mi se obișnuiau treptat cu penumbra aburoasă, și am reușit chiar să-i disting pe ceilalți mușterii. Oameni de rând, bieți călători și negustori de ocazie; totuși, doi dintre ei mi-au atras atenția. Unul era longobard, având mantaua de piele a solilor ducali; celălalt avea o figură de negru, pe care și-o ascundea în umbra unei glugi, părând că vrea să se retragă într-un ungher întunecat. Concentrându-mă asupra lui, mi s-a părut că, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ajuns: era donatistul care ne vizitase curtea. Nu mi-am prevenit tovarășii, din care cauză a putut să se strecoare rapid pe ușă și să dispară în noapte fără să fie prins. M-a trântit la pământ, și longobardul cu mantaua de piele mi-a sărit în ajutor. - Te-ai lovit tare? Numele meu e Taino, sunt un sol al ducelui de Treviso. Au intervenit și camarazii mei. - Ce-ai pățit? m-a întrebat Rotari. - Omul care a fugit era preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la întoarcere. Am pregătit desagii pentru noi, dar și unul pentru Bovo. Unul dintre soldați ne-a ras în cap. Gundo, cu încălțările lui mari cu tălpi și catarame de lemn, cu carâmbii de drumeț, cu cămașa ieșindu-i de sub mantaua dublă în care se înfășurase, dădea la iveală de sub pălărie o față tot atât de cruntă ca a unui brigand. Și-a aranjat cele două pumnale ascunse sub glugă și, pipăindu-și capul ras, a mormăit: - După ce o să-l eliberăm pe Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe jos, pe niște paie. În preajma noastră, câteva mutre schimonosite se uitau la noi, prefăcându-se că moțăie. - Dormim pe rând, e mai bine așa, am propus, și Gundo a fost de acord. Întorcându-mă cu spatele și sub paravanul mantalei desfăcute, i-am zis lui Bovo: - Te-ai purtat cuviincios. Vrei să-ți dau banii acum? S-a uitat la mine și a clătinat din cap. - De-aici și până la Ravenna, dacă nu mergeți pe drumul mare, veți avea serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care îl făcuse. L-am ascultat, și am simțit o oarecare alinare. Bovo ne-a călăuzit cu metoda lui obișnuită, înaintând și oprindu-se ca să asculte. Și tot așa, până ni s-a făcut foame. Deși ne puseserăm pălăria și mantaua dublă, ploaia începuse să ne pătrundă prin haine. Drumul devenea tot mai anevoios. Acolo unde poteca ni se încrucișa cu o cărare mai lată și mai bătătorită, Bovo a observat urme recente de cal și de roți în noroi. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
De ce, reverendissime? După un moment de ezitare, înfricoșat de ceea ce tocmai era gata să dezvăluie, mi-a spus: - Fiindcă pușcăriașii lui de la Muta sunt chiar longobarzi. Asta știu sigur. L-am văzut pe Gundo aprinzându-se și căutându-și pe sub mantaua dublă de lână pumnalul. L-am potolit, făcându-i semn cu ochiul. M-am adresat preotului cu tonul cel mai neîncrezător din lume, cu toate că inima îmi bătea de să-mi sară din piept: - Ești sigur de ceea ce spui? La care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un armăsar murg și nu avea armură. Părul lung și negru îi era împletit în nenumărate cozi mici legate două câte două cu funde colorate. Fața, în ciuda ochilor alungiți și înguști, arăta bine, barba și mustățile erau mai curând scurte. Mantaua, care la avari era de felurite culori în funcție de rang, era purpurie, tivită cu blană și-mpodobită cu broderii. Din pricina căldurii o ținea agățată cu un șiret de umărul stâng. Așa că i se putea vedea cămașa încrustată cu argint și marele colier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de nu-ți mai bagi în seamă prietenii? M-am oprit din mers brusc, uluit, căci recunoscusem glasul lui Garibaldo. XI Medicul era și mai tras la față decât îl văzusem ultima oară la Aquileia, doar piele și oase sub mantaua de lână și sub tunica albă. - Vezi cum Cel Atotputernic împletește destinele oamenilor în chipul cel mai incredibil? Cu toate că în acest oraș există cel puțin trei sute de mii de locuitori, El ne pune încă o dată față-n față tocmai în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am ajuns acasă, eram pur și simplu deznădăjduit. Nu l-am găsit pe Ansoald, și, simțindu-mă ca într-o temniță, am luat-o la fugă pe străzile deja întunecate din Pavia. Am colindat ore-n șir, înfășurat într-o manta cu glugă, fără vreo țintă anume, îmboldit de durere și de mânie. Pe când dădeam să intru într-o tavernă, care era și lupanarul cel mai spurcat din oraș, am zărit o ușă deschizându-se și ieșind lumina tremurătoare a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-i lase doi câini, dintre care unu era cel mai bun ciobănesc. Toate bunurile Leei și ale Rahelei urmau să fie luate de Iacob, la fel bijuteriile și hainele purtate de Zilpa și de Bilha. Iacob a cerut și mantalele și lăncile fiilor săi, două războaie de țesut și douăzeci și patru de minae de lână, șase coșuri mari de grâu, douăsprezece urcioare de ulei, zece burdufuri de vin și ploști pentru apă din piele, câte una pentru fiecare om. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trist! Mai vrei o țigară? GARDIANUL: N-ați putea mai bine să trimiteți după o sticlă? ARTUR: Ba da. (Caută monezi.) Să trimitem pe cineva... GARDIANUL: Da, da... Să trimitem pe cineva. (Înșfacă monezile și scoate o sticlă de sub faldurile mantalei.) E țais! ARTUR (Trage un gât): Bună! GARDIANUL: Nu v-am spus? Altădată osânditul primea o sticlă întreagă cu o noapte înaintea execuției... (Trage un gât.) Nu? Omul putea să facă ce voia cu ea. Putea să se facă criță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe acoperișul gării, pe sub scaune și pe bănci, atârnând de ziduri și de ferestre - zeci de păsări moarte. Câteva păsări se mai zbat ușor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o manta groasă și înfășurat cu un fular. E îmbătrânit și chinuit. Pe măsură ce mătură și se apropie de fotoliul-leagăn devine tot mai contrariat. În sfârșit, îl vede pe CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE și face ochii mari, pare că-și amintește ceva, rămâne mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ici pe colo mai lasă de la ea, cât să mai încapă și un trup rotunjor de femeie, și încă unul, fi-su de opt ani, și cu și mai mare bunăvoință, poftim, un al treilea trup, uscat, bărbătesc, într-o manta până la glezne, cu pălărie cadrilată și două urechi de nuanța sfeclei proaspăt fierte. Iliuță se uită țintă la pantalonii lui Costache Popa și pare să-și aducă aminte ceva. Deasupra capului lui oamenii spun ceva, dar el nu poate înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nu-l aud ?!... Era în sufletul lui un fel de amărăciune si de furie... O furie ascunsă în adâncul sufletului său, împotriva destinului său. Nu mai stia de câte zile nu mai vorbise cu nimeni. Cu fiecare zi ce trecea, mantaua tăcerii cădea tot mai grea peste el, ca si cum l-ar fi acoperit o ploaie de cenusă. -O, Doamne, oare cu ce ți-am gresit... cu ce, Doamne?! De ce, Doamne, mă pedepsești atât de greu?!... Mă simt ca un copac mort
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
bătălia dintre îngeri și demoni apare că o parte din Judecată de Apoi [Figură 9]. Printre alte caracteristici ale picturii, care abundă în motive iconografice, sunt figurile contemplative (semănând cu personificări ale filozofiei) ale jucătorului din dreapta, care ar putea purta mantaua câștigată de la Rinaldeschi [Figură 1]; inversarea săbiilor încrucișate ale stemei de pe scut [Figură 4], respectiv cele ținute de îngeri [Figură 9]; pălăria ciudată a lui Rinaldeschi [Figură 5], care arată ca o versiune neagră a pălăriei roșii purtate de către unul
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
un ofițer ce se Întorcea din război voi să o ocrotească pe o tânără Învățătoare, de stropii și avalanșa ploii, care, tocmai Îi prinsese, undeva, pe un drum deschis, avea următorul final: de mult trecuse ploaia / cei doi - tot sub manta!) rămăseseră, piept la piept și gură la gură, căușul palmelor lui ocrotind, ca o broboadă de lumină, capul ei, iar cel al palmelor ei, ca o coroană de lauri, capul lui, aidoma unei cu totul remarcabile statui. Când, În sfârșit
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
să-și scoată sufletul, pentru a ajunge, din nou, pe urmele parfumate ale necunoscutului, mărșăluind în șir, înghiontindu-se sau chicotind aidoma unei turme neastâmpărate de purceluși . Bărbatul respectiv, în etate aproximativă de patruzeci de ani, era îmbrăcat într-o manta imensă, ale cărei pulpane, fluturîndu-i în aer și ridicîndu-i-se până în cap, îl făceau să semene cu zeul Shiva, asemănare ce nu se estompă nici când necunoscutul (depunîndu-și talpa cizmelor pe asfaltul grunjos al autostrăzii Ploiești-București), scoase de sub braț un baston
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]