775 matches
-
cu demnitate, mândri de originea lor nemeșească. Deși constructiv se aseamănă cu poarta secuiască, poarta maramureșeană nu trebuie confundată cu aceasta. Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștilor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent fragmentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești) a rezistat încercărilor
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]
-
concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar -, apoi pomul vieții („simbolul vieții fără de moarte și al rodniciei nesfârșite”), motivul șarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul ș.a.m.d. Pentru țăranul maramureșean, trecerea pe sub hăizașul porții devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat în universul casnic al gospodăriei și familiei. În toate culturile tradiționale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puțin
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]
-
culturile tradiționale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puțin grandioasă, simbolizează o transformare (de suprafață ori structurală, fizică sau virtuală). La 22 martie 2012, la noul sediu al ambasadei SUA la București a fost inaugurată o poartă tradițională maramureșeană din lemn, realizată de meșterul Teodor Bârsan după modelul agreat de reprezentanții ambasadei.
Poartă maramureșeană () [Corola-website/Science/314166_a_315495]
-
de pildă, sunt colindele cu tema «nașterea din piatră», «miorița», «leul», «ciuta năzdrăvană», «vânători preschimbați în cerbi»” (Stancu Ilin, 1985). Același apel la o istorie îndepărtată și la evidențe ce suportă cu dificultate o contrareplică a venit și din partea profesorului maramureșean Mihai Pop (1980, născut la Glod, Maramureș), „ ... Nu ne mirăm că în poezia colindelor de la noi există Miorița, Meșterul Manole, Soarele și Luna, colindele cu Cerbul ș.a.m.d., fiindcă aceste colinde sunt, în fond, forme poetice ale unor vechi
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
să precizeze: “...păcurarul a cărui moarte survine în durata profesiunii nu este readus acasă; nici măcar în acest caz extrem el nu poate răzbate drumul înapoi, fiind așezat în acel loc al morții care îl reflectă în fel și chip colinzile maramureșene (sau cele transilvănene în general)” . Orice efort de decriptare a mesajelor nu se poate circumscrie decât unor realități de ordin etnografic, în primul rând. Într-un bocet consemnat de folcloristul V.T. Doniga e relatat cazul unui păstor, pe nume Mihai
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
în "Horea lui Ion Berciu" (Amzulescu, 209), care s-a dezvoltat probabil tot dintr-un bocet, reflectând un eveniment real, deja petrecut. Balada a fost culeasă și publicată de folcloristul Tit Bud (1908) și aparține în exclusivitate spațiului și eposului maramureșean. Ideea centrală este aceiași: moartea reală, accidentală, a unui păstor aflat cu oile în munți și îngroparea lui, după datină, în același perimetru. Și cu aceasta ne îndepărtăm definitiv de o altă ipoteză construită în jurul acestei secvețe, respectiv “înmormântarea în
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
Molift” prezent în altitudine în munții Călimani, în jurul Dornei și în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică. În trecut mai circula și o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după care voievodul maramureșean Dragoș de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace. În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat: De remarcat
Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/313919_a_315248]
-
z], se păstrează în graiul oral, însă nu și în limba scrisă, consoana oclusivă din grupul [dz], de exemplu "dzece, dzeși, dzăși" (zece), Dumnedzău (Dumnezeu/Dumnezău), "vedz" (vezi), "verdz" (verzi) (fonetism împărtășit și de limba aromână și parțial de graiul maramureșean). În plus, în uzul colocvial se află, printre altele, și variantele vechi ale verbelor a intra și "a umbla": "a întra" (a intra), "a îmbla" (a umbla), existente și în graiurile ardelenești și bănățean, "cucoș" (cocoș), "șăsî" (șase). Articolul posesiv
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
ardeleni mocani așezați aici în secolul 18). Aceștia sunt, în general, vorbitori ai graiului moldovenesc. În Maramureșul de Nord limba română are aprox. 40.000 de vorbitori. Graiul acestora este același ca și în regiunea Maramureș din România (vezi româna maramureșeană).
Româna ucraineană () [Corola-website/Science/297290_a_298619]
-
în animale sălbatice: căprioară, cerb, urs, lup, vulpe, mistreț, jder etc. și specii protejate sau aflate în pericol: râsul, capra neagră, marmota, cocoșul de munte (Tetrao urogallus), vulturul auriu (acvila de munte) și cocoșul de mesteacăn. Bogăția vânatului din pădurile maramureșene este menționată și în prima atestare documentară, din 1229, a Maramureșului, în speță: a domeniu de vânătoare regal. Rezervarea unor zone în acest scop a făcut să se păstreze, până azi, denumiri ca "Pădurea Crăiască" din Ocna Șugatag. De acest
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Biosferei, pe o suprafață de 46.399 hectare. În 2004 a luat ființă și Parcul Natural Munții Maramureșului pe o suprafață de circa 150.000 de hectare, fiind, după Delta Dunării, cea mai mare arie protejată din România. În munții maramureșeni se găsesc peșteri, chei, lacuri și formațiuni geologice, dintre care unele protejate, cele mai cunoscute fiind Cheile Tătarului și Creasta Cocoșului din munții Gutâi și izbucul de la Izvorul albastru al Izei din munții Rodnei. Rezervații naturale sunt și lacurile Tăul
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
a țărănimii înăsprită și mai mult prin noile obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea habsburgilor, a determinat apariția cetelor de haiduci, mai cu seamă în zonele muntoase din Făgăraș, Apuseni și Maramureș. Cel mai de seamă conducător de haiduci maramureșeni a fost Pintea Viteazul (1670-1703), fiu de nobil român din Țara Lăpușului, care a acționat mai mulți ani în sprijinul populației, sfidând aristocrația și autoritățile austriece. I s-a alăturat lui Francisc Rakoczi al II-lea, care conducea răscoala curuților
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
al XVII-lea: "„Spre Transilvania nu pot călători două, trei sau patru persoane, cum călătoresc calfele în Germania, ci călătoria se face cam de câteva ori pe an, în mare tovărășie, cu bunuri sau cu alte vreo 50 de căruțe maramureșene.”" Traiul în Maramureș este destul de diferit de al zonelor din jur, pentru că nu se poate asigura numai din agricultură. În secolul al XVIII-lea producția agricolă abia putea hrăni o treime din populație. Creșterea animalelor și schimbarea lor pe grâne
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
al lucrului cu lemnul la contrucția caselor, bisericilor, porților, troițelor sau obiectelor casnice ca fusele cu zurgălăi sau pecetarele au constituit un valoros subiect de studiu pentru etnografi din mai multe țări, dar și de admirație pentru vizitatorii zonei. Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân. Acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza, și cu mici variații pe Valea Vișeului și a Apșei. În Țara Maramureșului au trăit
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
locuitorilor români din zonă. Sub presiunea regalității ungare, în secolul al XIV-lea, Maramureșul își pierde treptat independența, o parte din cnezi acceptând rangurile nobiliare care la început dublau titlurile cneziale ca mai apoi să le înlocuiască definitiv. Alti fruntași maramureșeni aleg să treacă în Moldova, Polonia sau Moravia. În Polonia au primit pămînturi și privilegii, păstrând organizarea tradițională dupa "lex vallachorum" până în secolul XVI iar în Moravia au avut autonomie până la în timpul Războiului de 30 de ani, în secolul XVII
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
primit pămînturi și privilegii, păstrând organizarea tradițională dupa "lex vallachorum" până în secolul XVI iar în Moravia au avut autonomie până la în timpul Războiului de 30 de ani, în secolul XVII. Din acest moment începe și un proces de fărâmițare a nobilimii maramureșene care ajunge să se integreze în sânul țărănimii, menținând doar privilegile legate de scutirea de dări. Aceasta a avut drept cauza tradiția română a împărțirii moștenirii, alături de împrejurarea că geografia și economia zonei nu favoriza marea proprietate. În secolul al
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
-lea încep să intre rutenii care fugeau de persecuțile din Galiția, mai întâi în regiunea Muncaciului, aduși de cneazul Teodor Koriatovici, iar mai târziu și în Maramureș ca lucrători pe domeniile nobiliare. În secolul al XVI-lea, din 100 sate maramureșene, 84 erau românești, 7 cu oaspeți regali germani sau maghiari, 5 de ruteni și pentru 4 sate nu există date. După instaurarea stăpânirii Imperiului Habsburgic a urmat o perioadă grea din impozitelor și dărilor apăsătoare, precum și a rechizițiilor făcute de
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
ale zonei. Intrarea în mină reprezintă bogațiile subsolului a căror exploatare a avut o importantă pondere în economia județului. Biserica din lemn atestă faptul că în acest județ se păstrează cele mai impunătoare construcții de acest fel din țară. Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân. Acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza. În județul Maramureș se mai vorbește subgraiul chioărean, lăpușean și codrenesc în regiunile respective. Acestea
Județul Maramureș () [Corola-website/Science/296663_a_297992]
-
învecinate. În Ucraina trăiesc cca. 409.000 de români (persoane declarate fie drept „români”, fie drept „moldoveni”), mai ales în regiunile Cernăuți (181.800) și Odessa (123.000). De asemenea trăiesc numeroși români în regiunea Transcarpatică (32.000 de români maramureșeni), dar și moldoveni transnistreni în regiunile Nikolajev (16.673) și Kirovograd (10.694). Alte comunități mai mici de români se găsesc în Serbia (Voivodina și Timoc; în total 74.630 conform ultimului recensământ, însă numărul lor real este estimat la
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
și la un an, urmând ca vreme de șapte ani să se facă cel putin o dată pe an. Cel mai interesant exemplu de coabitare între ironie și epitafuri vesele și universul destul de negru al morții este Cimitirul Vesel din comuna maramureșeană Săpânța. Românii își sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca ziua națională, 1 decembrie, momentul unirii provinciilor românești, să se celebreze a doua zi. Iată cum, cele două componente, spiritualul și istoria, se alătură
Tradiții românești () [Corola-website/Science/296922_a_298251]
-
fost donată parohiei Vărășeni în care s-a slujit până în anul 1999. În anul 2006 biserica a ajuns din nou acasă prin jertfelnicia familiei Micula și prin purtarea de grijă p. c. Cristian Ifrim. Biserica a fost strămutată de meșteri maramureșeni conduși de dl. Bârlea Vasile; a fost pictată în stilul picturii populare din sec. 18 de pictorii: Octavian Ciocșan, Mihail Nistor, Voica Gheorghe, Cherulescu Eugen și Alin Toader. La data de 7. 9. 2008 p. s. Sofronie Dricec episcopul Oradei
Biserica de lemn din Ghighișeni () [Corola-website/Science/317207_a_318536]
-
și azi), există, lângă biserică, o casă parohială. La aniversarea a o sută de ani ai bisericii actuale și a două sute de ani ai bisericii vechi, în fața bisericii a fost instalată și sfințită (de către vicarul Moise Ianeș) o superbă troiță maramureșeană, donată de către societatea "Avram Iancu" din România. La 2001 s-au început lucrările de reparație a bisericii, sa făcut izolația de igrasie, s-a făcut o reparație generală (afară de icoane), în 2004 se tencuiește biserica pe din afară și se
Biserica ortodoxă română din Sărcia-Sutjeska () [Corola-website/Science/317264_a_318593]
-
de Poezie de la Satu Mare. 2008, mai - Premiul II „A. C. Calotescu-Neicu", „pentru calitatea epigramelor trimise la Festivalul Internațional de Umor «Glume la... Masa tăcerii»", ediția a V-a, Târgu Jiu. 2008, 1-15 mai - Diplomă de excelență „pentru participarea la Zilele culturii maramureșene", Baia Mare, ediția a II-a. 2008, octombrie - Premiul Consiliului Local Desești la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu", ediția a XXIX-a. 2008, 3 octombrie - Premiul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, la Festivalul „Ridendo-39". 2008, 15 octombrie - Locul
Lucian Perța () [Corola-website/Science/317585_a_318914]
-
propriile concepte picturale sau obiectual-picturale - la simbolismul totemic, ritualic, exprimat fie în forme încifrate, esoterice, fie în portrete amintind de frenezia hogarthiană a expresioniștilor, fie în compoziții humaniforme desenate în tușe aspre și ferme, precum în pictura sau statuara naivilor maramureșeni, ori a celor din spațiul scandinav. Toate aceste influențe și căutări în profunzimea spațiului de civilizație al propriei baștini ori în culturile altor seminții - așa cum sunt ele păstrate și transmise prin miraculoasa memorie vizuală a umanității - au fertilizat și au
Dorel Petrehuș () [Corola-website/Science/318346_a_319675]
-
Precizări în legătură cu activitatea unor zugravi de tradiție postbizantină în Maramureșul istoric prezintă o comparație între iconostasele realizate de pictorul Alexandru Ponehalschi printre care și cel din Desești, încercând să urmărească evoluția stilistică a picturii acestuia.. În lucrarea intitulată Pictura murală maramureșeană, A. Pop Bratu redă programul iconografic al picturii parietale din Desești, într-o manieră bine structurată, cu detalii amănunțite. În cadrul aceleiași lucrări autoarea analizează trăsăturile caracteristice ale stilului picturii lui Radu Munteanu, unul dintre zugravii care au decorat interiorul bisericii
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]