826 matches
-
are o importanță capitală deoarece infuzează și inovează "zestrea". Calibrarea vechiului cu noul în cultură reprezintă testul de guvernare a unui popor. Lumea globalizată are nevoie de identități naționale și individuale flexibile, deoarece omul este o salcie gânditoare, și nu mimetice. Autonomia culturală nu constituie un bun tranzacționabil. Măsura cu care o cultură absoarbe mai ușor idei străine și mai bune practici globale, amestecându-le cu propriile tradiții, constituie un avantaj competitiv în noua ordine mondială. Identitatea culturală este un mod
Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
pe care am citat-o mai sus, actuală În primii ani după revoluție și dispărută, din păcate, prea repede de pe „masa discuțiilor” publice, ne-aprofundată și, În fapt, ne-Înțeleasă. Dispărută iute deoarece nu era În siajul - Încă o dată, excesiv de mimetic, de slugarnic, aproape! - temelor „importate” din Vest sau din S.U.A., teme fără de care Românul inteligent nu mai poate face doi pași! Aceasta ar fi fost o „temă a noastră” și ne-ar fi ajutat infinit mai mult În redresarea conștiințelor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe Rio Grande, în jurul Gibralatarului, la Bagdad și, mâine, într-o sută de alte locuri, nu văd nicio altă disciplină mai urgentă, niciun alt viitor mai măreț. Nu știu dacă nevroza incintelor e fizic contagioasă sau doar înclină către invidii mimetice. Știu doar că ea poate alimenta conversațiile de dimineață și de seară, lucrările cartografilor (în Israel, o hartă rutieră e perimată, de regulă, după trei ani), și migrena automobiliștilor (în fiecare lună se inventează noi itinerarii). Pentru toți cei vizați
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
interspațiul temporal au capacitatea de a anula durata cronologică și de a da timpul de la început prin integrarea tuturor membrilor colectivității în obicei. „Jocul, mai întâi liturgic, poate să capete o dimensiune festivă, odată cu participarea întregii comunități, mobilizate în jurul ritualurilor mimetice sau agonistice. Punerea în scenă a sacrului trece prin ilustrarea dramatică a hieroistoriilor sau prin confruntările simbolice care mimează luptele forțelor divine de la începutul lumii”. Aceeași reiterare prin invocarea gesturilor arhetipale se întâlnește în baladele fantastice și în basme, unde
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și să trimită la un ipotetic colț, cu genunchii pe grăunțe, pe omul de cultură român: Dacă prin imposibil ar dispărea România din lume, atunci nici măcar o filă întreagă din istoria culturii europene nu s-ar rupe". Suntem o cultură mimetică? Suntem o cultură inconsistentă? Sau producem cultură doar pentru propriul consum, ca țăranul român cu mentalitate medievală, care își evaluează cu mândrie boabele din hambar și slana din pod, singurele certitudini în fața viitorului de a doua zi...? Povestea e veche
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sancțiuni drastice la adresa ofițerilor supraveghetori din turma coloneilor Ciurlău și Boțârlan. Eu provocasem escalada hărțuielilor, așa că nu aveam a mă plânge de arestul de la domiciliu și celelalte urmări. De fapt, nepenetrând în Partidul Hunic al Clasei Uvriere, nu creasem rivalitate mimetică la colegii din jur. Fără nevastă, fără copii, fără carnet roșu, nu mă puteau bănui că vreau funcții catedro-decanale și mă lăsau, cât de cât, în pace. Presiuni exercitau doar "agenții de influențare pozitivă", "listașii", "persoanele de sprijin" din haita
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
bunăoară, dacă domnul, critic literar pendulează între Universitate și jurnalistică, Geluțu Voican între Metafizică și clitoris, apoi Primarele Simirad unduiește și el între două extremități, carele sunt administrația municipală, pe de o parte, și epicul sadovenian, pe de alta. Rivalitatea mimetică dintre activi și contemplativi e veche de când lumea. Nu e un semn de schizo alunecarea noastră conversațională din profesional în politichia de mărgăritar. Mai degrabă de paranoia: când îmbracă discuțiile noastre aparențele unui delir hermeneutic și punem totul în cârca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
jumătatea căruia se născuse.” Deplasarea de accent ne situează în miezul problemei, și anume „contemporaneitatea” căreia omul, dar mai ales opera îi servesc drept interpretant. În acest caz, nu este vorba doar de un efect specular sau de un dispozitiv mimetic, ci de unul hermeneutic. Cu o intuiție pe care o vom discuta puțin mai încolo, Ioana Pârvulescu sesizează ecartul care desparte deopotrivă opera și autorul de timpul său. Cu alte cuvinte, dacă gradul zero al con- temporaneității unui autor ar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Caragiale s- ar suprapune peste lumea lui Caragiale, persoana empirică evocată de cei care l-au cunoscut sau i-au văzut piesele peste cea a autorului de comedii în care gâlgâie un râs gros. Aceasta pentru că pe baza unui contract mimetic pe care autorul părea să-l fi semnat cu contemporaneitatea s-a văzut în opera scriitorului o expresie a epocii, tranzitivă, descriptivă, captivă temporal, și prin aceasta tranzitorie, efemeră. Apropierea de lumea ziarului mergea în această direcție a unei opere
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mergea în această direcție a unei opere perisabile cum este prin definiție articolul de ziar condamnat să trăiască preț de o zi, actua- litatea fiind materialul cel mai friabil în fața timpului. Ceea ce a putut să înșele a fost acest caracter mimetic prin care opera scriitorului părea că desfășoară necontenit un pliu al lumii ziarului, realizând o aparență înșelătoare așa cum anumite coleoptere mimează perfect mediul în care vie- țuiesc. În cealaltă carte, Ioana Pârvulescu încearcă să reconstruiască o receptare „contemporană” a operei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o ruptură pe care mulți au văzut-o pe bună dreptate după o logică ireproșabilă ca fiind fatală operei. Ea risca să rămână fără suportul esen- țial, fără realitatea care a emanat-o pentru că opera era văzută prin acest contract mimetic cu timpul ei în ceea ce acesta avea mai concret, actualitatea, faptul divers, anec- dota. Referentul uitat postulează această critică, opera s-ar fi găsit în situația de umbră a unui obiect care a dispărut, o simplă fantoșă redusă la o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al gustului. Simțurile sunt cele care decid în ceea ce privește relatarea, ele constituie filtrul prin care evenimentele intră în câmpul nostru de observație, iar naratorul anunță o dereglare sistematică a lor. Tonul relatării păstrează o neutralitate aproape clinică, ceea ce conferă acea siguranță mimetică prozei realiste. Considerațiile accentuează înainte de toate rolul de observator lucid al naratorului, chiar și atunci când gradul său de contrariere este maxim. Putem spune că naratorul chiar înregistrează ceea ce se află în cuprinsul câmpului său vizual, însă se întâmplă ca imaginea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
naturaliste ale lui I.L. Caragiale deschid un alt câmp de observație, în care dipozitivul hermeneutic remar- cat deja, al lui „simț enorm și văz monstruos”, funcționează de o manieră particulară. Derivat al realismului, natu- ralismul este fondat pe același contract mimetic prin care realitatea este înregistrată fotografic. În eseul său „L’Écran”, din 1866, Zola utiliza ecranul transparent ca metaforă a personalității artistului care nu „redă” realitatea, ci doar o „transparență voalată” (limpidité trouble) . La rândul ei, fotografia introduce însă în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sia simbolică a unei generalizate cecități mentale. Mon- struozitatea se regăsește topită în substanța cotidianului socialist al Epocii de Aur, regizorul a activat ceea ce Ivasiuc numea o „cunoaștere de noapte”, echivalentă cu „văz mon- struos”. Altfel, regizorul precizează un contract mimetic cu deformarea care ar aparține lumii pe care o investighează camera : „Este o oglindă netedă în țara unde ne face plăcere să ne privim în oglinzi strâmbe.”<footnote id=”2”> 2. Ibidem, p. 338 (în Contrapunct, 19 octombrie 1990). În
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dans la prose littéraire” din volumul Essais de stylistique structurale (1970), Michel Riffaterre decelează două modalități de întrebuințare a clișeului : 1. ca element constitutiv al scriiturii unui autor, marcă a literarității prin raport cu limbajul curent ; 2. ca o funcție mimetică a unor stiluri și idiolecte semnalat prin semne tipografice precum ghilimelele sau italicele, printr-un comentariu sau chiar de context. O didactică și sintetică trecere în revistă a întregii problematici a raportului dintre clișeu și literatură o avem în capitolul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ca o frunză, nu numai că sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar există și puncte care imită găurile produse de viermi, Împrăștiate generos pe toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie de protecție este dusă până la o subtilitate mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
numai că sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar există și puncte care imită găurile produse de viermi, Împrăștiate generos pe toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie de protecție este dusă până la o subtilitate mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui prădător. Am descoperit În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie de protecție este dusă până la o subtilitate mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui prădător. Am descoperit În natură desfătările nonutilitare pe care le căutăm În artă. Amândouă sunt o formă de vrajă, amândouă sunt un joc complicat Între extaz
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
versificator, bun orator și totodată culegător de folclor, fostul preot se arată preocupat de posibilitățile literare ale școlarilor. Nu doar preocuparea profesorului ci și naturalețea cu care își compune Labiș versurile au constituit un imbold literar pentru alți colegi. Fenomen mimetic, veleitarismul acesta, mai mult sau mai puțin de substanță, sublinia talentul poetului căruia colegii îi arată lui mai întâi încercările, și numai după ce primesc avizul său, le prezintă la cenaclu. În orășel tineretul studios împletea râvna învățăturii cu o atmosferă
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
sociale, iar mass-media exploatează neîncetat locurile comune din tradiția colectivă, actualizează mituri, pun în formă de spectacol credințele vechi și tragicul cotidian? Cum se poate privi în adâncime în "spațiul din oglindă", dincolo de suprafața acestor imagini "bidimensionale", în mare parte mimetice? Ele sunt asemănătoare unor praguri, acolo de unde prezentul privește în urmă pentru a-și spune neîncetat povestea, astfel încât ea, "marea epopee", să-i poată salva amintirea. Aducând măștile strămoșilor în mijlocul unei procesiuni, în jurul împăratului defunct, pe granița dintre viață și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și cea a atomiștilor, la apărarea tuturor imaginilor, de orice fel, contrar atitudinii binecunoscute a lui Platon (la care vom reveni ulterior); căci fie și false, prin ele însele sau ca urmare a erorilor de judecată sau de identificare (iluzii mimetice etc.), imaginile au un substrat natural; țin, așadar, de datul existenței. Din acest punct de vedere, stoicii nu se despart de atomiști și chiar împărtășesc cu ei credința că imaginile senzoriale au și o componentă intelectuală. Nicio imagine a lumii
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
este originalul pentru pictor, ceea ce creează o problemă legată de chiar statutul "originalului" (ce este el, de fapt?). Inadvertențele se complică în Sofistul (256c-d), unde demiurgul nu produce eíde-le, ci obiectele naturale din lume, în timp ce produsele sale mimetice ar fi doar umbrele și tot ceea ce este miraj; în Timaios (30c-31b), el nu produce nici măcar ideile preexistente, ci doar lumea ar fi produsul activității sale mimetice (Peters 74-81). Contextele diferite motivează parțial incongruențele din textele lui Platon în privința raportului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
produce eíde-le, ci obiectele naturale din lume, în timp ce produsele sale mimetice ar fi doar umbrele și tot ceea ce este miraj; în Timaios (30c-31b), el nu produce nici măcar ideile preexistente, ci doar lumea ar fi produsul activității sale mimetice (Peters 74-81). Contextele diferite motivează parțial incongruențele din textele lui Platon în privința raportului dintre meșteșugarul divin, cel uman (admis în schema socială a pólis-ului ideal) și artist (exclus, dacă arta sa se dovedește înșelătoare și deformantă spiritual). Problema
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
demiurgului (256b); în schimb, în Politeía, noțiunea are un pregnant caracter etic, atunci când, în analogia Liniei (509d-511e), deja comentată, se face diferența între o realitate "adevărată" și una mimetică: epistēmē are ca obiect al revelației "originalele", pe când ființa mimetică poate fi cunoscută doar prin opinii, prin dóxa, așadar într-un mod incomplet și inferior. În Sofistul însă, problema ontologică se schimbă radical: imaginea copiază o realitate în funcție de ceea ce trebuie să perceapă privitorul; este chiar asemănarea cu realitatea, în timp ce aparența
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
amplul bazin semantic în care s-au dezvoltat mai multe noțiuni înrudite cu el − discutate într-un capitol anterior: memorie, istorie, povestire −, dar și în baza practicilor ritualice, imaginarul colectiv, în trecerea de la lumea greco-romană la cea creștină, a preluat mimetic chipul puterii, a devenit un funus imaginarium al ei. Așa a ajuns să reprezinte laolaltă spiritualitate și ideologie politică, prin noi simboluri, coduri, imagini și narațiuni exemplare, printr-o "semiotică a puterii", reinvestită valoric. În procesul de adaptare a discursului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]