820 matches
-
autor și director de teatru, a contractat din copilărie multe din apucăturile actorilor: e tipul cabotinului literar."), Al. Călinescu sugerează cu finețe perspectiva de spargere a codului: Fraza numește, sub un înveliș ironic, o calitate fundamentală a lui Caragiale: capacitatea mimetică, permanenta disponibilitate, arta de a utiliza diferite stiluri și registre ale discursului literar și nu numai literar". Domină în sufletul acestui Proteu balcanic, a acestui Ianus cu mai multe fețe, dorința de înscenare și provocare: Într-însul nu vibrau, pîna
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
delimitarea nivelurilor sale estetice, textuale și actanțiale. Relaționarea, în demersul investigației la nivel de text, a diferitelor dimensionări ale reprezentării femeii pariziene că: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (colectivă în formă de mit, simbol), reprezentare romanesca (de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare dramatică (felul teatral de a fi și de a se manifestă al Parizienei prin scenarii proprii, joc de roluri, scene). Reprezentarea socială contextualizează istoric, temporal și spațial profilul personajului. Reprezentarea romanesca a personajului este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, referință și referentul absolut al timpului. Este vorba despre trecerea de la o perioadă stabilă, a valorii, la o perioadă de "trecere" cu "valoare de expoziție", în reprezentare permanentă în toate sensurile (teatral, mimetic, politic). Metaforă "expunerii" permite scoaterea în evidență a unor anumite scheme textuale: texte-expuneri, topoï, descrieri-cataloage și personaje semnificative expuse/expunându-se/afișându-se/pozând (hoinar, comis-voiajor, călător, parvenit, trecătoare, actrița și alte personaje-tip din secolul al XIX-lea). Orașul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
se înscrie în problematică reprezentării. Că demers euristic, lucrarea propune o analiză a reprezentării personajului parizienei că dimensionare complexă: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (reprezentarea colectivă în formă de mit al singularității feminine), reprezentare romanesca (reprezentare de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare dramatică (felul teatral de a fi și de a se manifestă al Parizienei prin scenarii proprii, joc de roluri, scene). Din perspectiva socio-culturală, Pariziana este identificată că palimpsest, suprapunere și convergență a mai multor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
work is an ample analysis of the representation of the Parisian woman personage aș a complex dimension: social representation (în the civil Code), mental representation (collective representation în the form of myth of the feminine singularity), novelistic representation (representation of mimetic type în the novel and short story) and the dramatic representation (the theatrical way of being and acting of the Parisian woman by means of scenarios, role plays, scenes). From the social and cultural perspective, the Parisian woman is identified
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
că nu. În orice caz, 22 a făcut față cu greu concurenței Observatorului cultural din perioada Ion Bogdan Lefter, această din urmă publicație (altminteri cu o situație financiară confortabilă, grație unui mecena) având pe atunci și avantajul de a fi mimetic sincronă cu stânga universitară occidentală (în special americană), deci nu expunea vreunei „disonanțe cognitive” actuala generație de studenți, formată chiar și în multe locuri din țară în această lumină - adeseori cu absolută inocență, fiindcă dezorientarea cultural-ideologică domină și bibliografiile universitare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
autenticitatea sunt teme centrale în culturile neoccidentale. Folosind paradigma Autohtoniști contra Occidentaliști, aș sugera că ambele tabere sfârșesc prin a imita ceva. Occidentaliștii imită Occidentul într-un mod sau altul, oscilând între imitația senină și ceea ce René Girard numește „competiție mimetică”. Autohtoniștii se angajează în ceea ce eu consider a fi o autoimitație cvasimistică, pentru care aș sugera termenul imitatio nationis (pentru a surprinde și dimensiunea mistică). În România, în vreme ce grupul „Junimea” avea păreri împărțite despre imitație, respingând-o uneori ca sursă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
înțelege să-și limiteze „puterea pastorală” (Foucault) chiar dacă nu renunță la alte forme de putere și eventual abuzează de monopolul violenței legitime, rămâne până astăzi condiția necesară a ordinii democratice. Fără un atare stat, societățile nu pot sparge cercul violenței mimetice (René Girard), rămânând pradă sigură interminabilului bellum omnium contra omnes (Hobbes)2. Tradiția anglo-saxonă în istoria liberalismului privilegiază, deși britanicii și americanii au oferit la rândul lor o gândire politică și morală liberală fără de care modernitatea ar fi greu de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
seama de contextul istoric și, când e cazul, generațional și de microgrup (prietenia transideologică, de exemplu, așa cum o reconstituie Matei Călinescu pentru grupul „Criterion”), sacrificăm o substanță intelectuală esențială, fără de care „despărțirile” nu duc nicăieri, reintegrându-ne în cercul „violenței mimetice”. Toate cele de mai sus nu suspendă, ci rafinează judecata morală. Dintre cărțile mai recente scrise dintr-o asemenea perspectivă, aș recomanda eleganta și judicioasa The Reckless Mind. Intellectuals and Politics (New York Review Books, New York, 2001), o culegere de eseuri
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
regicid. Pentru „puterea pastorală”, vezi Michel Foucault, A supraveghea. A pedepsi, traducere de Bogdan Ghiu, Humanitas, București, 1997 (ediția franceză, 1975); prefața mea la ediția românească se găsește acum și în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode, pp. 235-260. Pentru „violența mimetică”, vezi operele lui René Girard; dintre cele traduse în românește, vezi în special Violența și sacrul (traducere de Mona Antohi, Nemira, București, 1995) și Țapul ispășitor (traducere de Theodor Rogin, Nemira, București, 1997). 3. Dintre acestea, știu că s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
poate fi pusă la îndoială; cel al obiectelor și fenomenelor vizibile, care nu sunt decât reflecții palide, imperfecte ale formelor ideale și care, prin intermediul percepțiilor senzoriale, ne permit o cunoaștere indirectă a adevărului absolut; cel al imaginilor, care includ artele mimetice și literatura, care au drept model realitatea sensibilă. Prin urmare, poiesis-ul nu este decât o imitație a imitației, o cunoaștere de gradul trei a adevărului 12. Imitația literară se plasează, de aceea, sub natura esentiala a lucrurilor, dar o artă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Henry Wadsworth Longfellow, Aprilie, 1842, Graham's Magazine, în Essays and Reviews, 1984, p. 695: "That the chief merit of a picture is its truth, is an assertion deplorably erroneous. Even în Painting which is, more essentially than Poetry, a mimetic art, the proposition cannot be sustained. Truth is not even the aim. Indeed it is curious to observe how very slight a degree of truth is sufficient to satisfy the mind, which acquiesces în the absence of numerous essentials în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
credulitatea inocentă și de statutul de spectator al imensei majorități a societății inaugurează astfel o eră nouă a reprezentărilor sociale și a imaginarului puterii politice, ambele dominate de spectacolul televizat. Consecințele acestui proces pot fi urmărite până azi: caracterul precumpănitor mimetic, de punere în scenă ca spectacol a restructurărilor care ar trebui să afecteze fondul raporturilor și structurilor sociale, dar rămân prea adesea pur formale, contrabalansate în planul invizibil al faptelor de o îndârjită sabotare a inovației, se regăsește in nuce
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
mai ample (În plină zi, Nopți fără somn, Pământ amar), care vor constitui, cu mici modificări, nucleul romanului Casa (1962), izbânda certă a scriitorului. Conceput ca o replică orgolioasă la Ion de Liviu Rebreanu, romanul se constituie polemic și nu mimetic. Eroul, fiul unor țărani săraci, se însoară cu fata chiaburului din sat, sperând că astfel își va astâmpăra setea de pământ. Până aici similitudinea cu Ion al Glanetașului e frapantă: aceeași obsesie a pământului dusă până la fetișizare, aceeași tentativă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
-și dezvălui”; „a-și exprima”; „a se confesa”; „a se destăinui”, etc. - autorul are o atitudine subiectivă, de regulă, se exprimă pe sine; sentimentele dezvăluite sunt ale sale; deci el se situează în prim Ț planul operei. 3. forma reprezentativă, mimetică (tipică genului dramatic); - acțiunile omenești sunt redate întocmai. (!!) verbele comentatorului: „a interpreta”, „a juca”, „a mima”, „a traspune”, etc. - autorul are o atitudine obiectivă, de implicare; mai mult sau mai puțin vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
cinstire a zeilor războinici. Încercarea Prudenției, prin măiestria discursului, nu este doar aceea de a readuce pacea în comunitatea vizibil tulburată de un spirit vindicativ, ci, mai ales, de a restaura liniștea în sufletul soțului prea dispus a se conforma, mimetic, normelor unei societăți desuete. Povestirea se dovedește astfel mult mai complexă, pentru că nu dezbate doar răul exterior, ci mai ales pornirile malefice intrinseci, care trebuie înlăturate.769 Prudenția și Sofia devin victime ale violenței masculine, patriarhale. Prudenția ilustrează un exemplu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sine, luat separat, are sens sau se constituie ca un cuvânt morfem în anumite situații. Laurențiu Șoitu remarcă faptul că numai ,,categoriile modale" pot reprezenta microcoduri gestuale autonome, deoarece acestea funcționează fără ajutorul vorbirii sau al enunțărilor gestuale de ordin mimetic (așa de exemplu microcodurile negație vs afirmație sau al agenților de circulație bazate pe interdicție vs autorizare). Statutul unor asemenea categorii modale privilegiate este dat de faptul că aceste coduri presupun comunicarea, dar și posibilitatea de schimbare reciprocă a interlocutorilor
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
simetrizare între enciclopedia de bază și cea imaginară, etalare precisă a jargonului și argoului, tranzitivitate coruptă nestrident de irizări întunecat-melacolice. Volumul mai conține digitații relativ minore de ludică textuală (Bede, Personae), de satiră ucronică (Țară în carnaval) sau de transfer mimetic (Insula viermilor). Culegerea Despre science fiction (2001) selectează o parte din eseistica SF a lui R. Cartea conține cronici și recenzii la scrieri autohtone sau traduse (semnate de Sebastian A. Corn, Voicu Bugariu, Michael Haulică, Liviu Radu, Cristian Tudor Popescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289095_a_290424]
-
amenințărilor prezentului, dar ale cărei acțiuni sunt limitate drastic de evidența - enunțată de Manase Hamburda - că „mulțimile au nevoie să afle adevărul, dar nu sunt pregătite să-l audă”. Și, oricum, intriga „realistă” a romanului trece progresiv în plan secund, mimeticul fiind subminat atât din direcția supranaturalului (temeliile orașului erau înfipte în carnea unui imens animal), cât și din direcția autoreferențialității (autorul apare în final ca un deus otiosus care și-a lăsat de izbeliște lumea ficțională). De altfel, asemănătoare sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
pozitivism destul de naiv. Ei căutau o neutralitate iluzorie, fără a ține seama de determinismele istorice și culturale care le condiționau privirea. Filmele erau propuse ca și cum ar reflecta fidel o realitate univocă; ca și cum "realul" ar putea fi restituit în mod perfect mimetic, independent de privirea îndreptată asupra lui. Lecția a venit de la cineaști ca Vertov, Flaherty, Grierson, Vigo, Epstein, Ivens etc. Intenția lor era mai mult artistică și socială decât științifică, dar ei dețineau arta de a propune o perspectivă. Unii dintre
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
esențiale și de cea mai strictă și acută actualitate. 3. Nu mai puțin capitală este, în sfârșit, necesitatea sintezei reale, organice, dintre conceptele și schemele politologice, să le spunem internaționale și realitățile românești. Altfel spus, abandonarea decisivă a stilului compilativ, mimetic, atât de frecvent trebuie subliniată și repetată această situație negativă în favoarea analizei și sintezei creatoare, originale. Idei, metode, referințe cât de moderne și americane posibil. Integral de acord. De o mie de ori. Dar adaptate și aplicate pe material românesc
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Canon. Trebuie precizat, imediat, că ideea de canon este tot mai respinsă, mai contestată. Și atunci se pune o întrebare fundamentală, crucială, și pentru studiile literare românești: de ce ele ar fi neapărat obligate să se alinieze docil-sincronic (unii ar spune mimetic, epigonic) exclusiv canoanelor occidentale? Faptul că acestea resping sintezele personale, că istoriile literare, în Vest, sunt exclusiv fragmentare, poate constitui, în toate împrejurările, un îndreptar, un reper și o obligație pentru toți autorii, români și ne români, fără excepție? Nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ilustru înaintaș, a lăsat tipare recognoscibile și în larghețea piețelor ieșene populate cu palate occidentalizante de la sfârșitul sec. al XIX-lea, și în senzația de déja-vu din zona Arcului de Triumf de pe Dâmbovița. "Le Petit Paris" rămâne însă o formă mimetică, pe când eseurile Simonei Modreanu creează o altă dimen siune francofonă, ad usum delphini și pentru adulmecătorii de esen țe fine. Regăsești în paginile de față ceva din subțirimea de spirit cordială a lui Paul Zarifopol, chit că, măcar în parte
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
tragi-comic în care, culme a cinismului imbecil, i se reproșează tocmai faptul că nu se mai limitează, ca înainte, "la contemplarea neutră și senină a unui declin"! Această vînătoare de vrăjitoare, purtată de un consens mediatic, această denunțare virtuoasă și mimetică promovată de elitele suspicioase, proaspăt convertite la "europenism" și la radioasa mondializare liberală, pe lîngă procesul intentat în justiție de asociația "L'Espace du possible", un camping alternativ aprig ironizat de Houellebecq în romanul său, au făcut deliciul revistelor literare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
odată în plus, ceea ce au observat și alții, precum Kant, anume că o cunoaștere a lumii este mai curând o construcție a spiritului, logosului nostru (înțeles atât ca rațiune cât și ca discurs sau ca „raționalitate discursivă”) decât o reflectare mimetică, fidelă a realității, că noi nu putem prinde decât „fenomenul”, „lucrul în sine” scăpându-ne întotdeauna. În acest sens se va întreba Nietzsche de unde vine acest „instinct al adevărului”? Când, de fapt, dominant este „instinctul de a forma metafore.” Iar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]