1,127 matches
-
au fost evazivi în tratarea acestui subiect" (Douglas 1976:xiii). Cu toate acestea, propriile lor studii arată că majoritatea oamenilor, sau cel puțin majoritatea americanilor, au mai spus cîte o minciună uneori. De asemenea, este cunoscută existența unor așa-ziși mincinoși patologici, care într-adevăr sînt tentați să mintă tot timpul (Ford et al. 1988). Înclinația spre minciună diferă foarte mult de la o comunitate la alta, cît și în sînul acestor comunități, și de la un sector al vieții sociale la altul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este de crezut nu numai că și-ar minți neîncetat victimele, ci s-ar păcăli și între ei din cînd în cînd. S-au scris multe cărți, documentate sau nu, ce expun moduri în care se pot depista minciunile și mincinoșii (e.g. Ekman 1985, 1989) și, de asemenea, multe articole din revistele psihologice au ca temă legătura între capacitatea de a spune sau a depista minciuni și vîrstă, sex, clasă socială, apartenență etnică etc. Lipsesc însă studiile asupra modului în care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prima noastră minciună". Teoria ce susține că a minți este un element esențial al dezvoltării conștiinței și independenței este aplicată și vieții adulte de către romancierul David Malouf (1976:170). El își încheie romanul Johnno, al cărui personaj central este un mincinos notoriu și plin de imaginație, prin spusele: Poate că, la urma urmei, ne definim chiar prin minciunile pe care le spunem. Și, uneori, ele ne oglindesc personalitatea mai bine decît cele mai sincere încercări ale noastre de a spune adevărul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1925:613-614) o considera "obligația reciprocă pe care oamenii au instituit-o atunci cînd au început să se folosească de limbaj și de alte semne asemănătoare". Minciunile au de obicei succes pentru că cei naivi fac greșeala de a presupune că mincinoșii spun adevărul. Însă naivii n-ar crede acest lucru dacă experiența nu i-ar fi învățat că, în majoritatea cazurilor, lumea este sinceră. În orice sistem de interacțiune valabil, minciuna fiind un exemplu, majoritatea participanților trebuie să aibă o contribuție
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-l cu expresii eufemistice cum ar fi "prelucrări ale adevărului", "inexactități terminologice" în viziunea lui Churchill și "reprezentări greșite în scop strategic" în viziunea teoreticienilor jocului (Raiffa 1982:142). În vremea copilăriei mele se încerca evitarea conotațiilor neplăcute ale cuvîntului "mincinos" prin înlocuirea acestuia cu termenul argotic "51 AR"*. În mod normal, în conversații, cuvîntului "minciună" i se atribuie numeroase înțelesuri (Coleman și Kay 1981; Sweetser 1987) așa cum procedează și copiii de diferite vîrste (Peterson et al. 1983). Pentru a-mi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
folosesc principii cît mai simple și mai limpezi cu putință. Conform părerii lui Bok (1978: 13) o minciună este o afirmație menită să-l inducă în eroare pe cel naiv asupra unui aspect al vieții, ceea ce include intenția și atitudinea mincinosului. Majoritatea declarațiilor înșelătoare etichetate, de obicei, ca fiind minciuni se potrivesc acestei definiții, deși anumite afirmații care aduc a minciuni, făcute de copiii mici, nu se înscriu în aceeași categorie, după cum se va specifica în capitolul 8. Bok subliniază faptul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care înșelătorul știe că este fals. Cel mai simplu mod prin care acesta din urmă și-ar putea atinge scopul este să afirme un neadevăr pe care naivul să-l accepte ca valabil, însă nu este singura variantă la îndemîna mincinosului. După cum sublinia și Sfîntul Augustin (1952:56), un naiv se poate înșela și atunci cînd crede că o afirmație adevărată este falsă. Aici trebuie să facem o distincție între lumea reală și punctul de vedere al mincinosului. Urmînd exemplul lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
variantă la îndemîna mincinosului. După cum sublinia și Sfîntul Augustin (1952:56), un naiv se poate înșela și atunci cînd crede că o afirmație adevărată este falsă. Aici trebuie să facem o distincție între lumea reală și punctul de vedere al mincinosului. Urmînd exemplul lui Kant, Bok (1978:6-13) trage o linie de separare între adevăr și veridicitate, pe de o parte, și între falsitate și înșelătorie pe de alta. Diferența între adevăr și fals se leagă de probleme ale ontologiei și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
definiției noastre, minciunile consistă fie în afirmații adevărate sau false, fie în afirmații care sînt pe jumătate adevărate și pe jumătate false. Este important de ținut minte că distincția făcută mai sus între veridicitate și înșelătorie se referă la intenția mincinosului, și nu la un aspect din realitatea înconjurătoare. Mincinosul poate avea o viziune greșită asupra realității și se poate înșela chiar în privința propriilor convingeri. În conformitate cu Bok, definiția noastră nu ține cont de adevărul sau falsitatea existente în afirmația mincinoasă. Pentru că
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
false, fie în afirmații care sînt pe jumătate adevărate și pe jumătate false. Este important de ținut minte că distincția făcută mai sus între veridicitate și înșelătorie se referă la intenția mincinosului, și nu la un aspect din realitatea înconjurătoare. Mincinosul poate avea o viziune greșită asupra realității și se poate înșela chiar în privința propriilor convingeri. În conformitate cu Bok, definiția noastră nu ține cont de adevărul sau falsitatea existente în afirmația mincinoasă. Pentru că a minți nu înseamnă neapărat opusul faptului de a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu după adevărul sau falsitatea spuselor propriu-zise. (Sf. Augustin, 1952:55) În același fel, un plagiator poate afirma sau scrie lucruri care sînt și adevărate și lipsite de o intenție de a induce în eroare; totuși el va fi un mincinos prin faptul că s-ar da drept autorul acestora (cf. Comitetul Eticii Profesionale 1980:348). N-ar trebui să presupunem că adevărul și veridicitatea sînt noțiuni abstracte care nu ridică probleme. Curentele postmoderniste abia dacă amintesc existența acestei controversate teme
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adepți ai acestui curent poate constitui un studiu exegetic captivant, chiar dacă s-ar axa numai pe tema minciunii. Însă eu unul nu voi încerca acest lucru (cf. Kermode 1991:10). Distincția făcută între veridicitate și înșelătorie se leagă de intenția mincinosului, și nu de succesul sau eșecul încercării de a induce în eroare. Cel care receptează un mesaj se poate înșela chiar dacă ceea ce i s-a transmis ar avea un caracter veridic. În plus, ceea ce este mai important, că presupusa victimă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poate evita în alte moduri să fie păcălită. Minciunile rămîn minciuni, chiar atunci cînd nu-și ating scopul. La fel cum sînt clasificate în minciuni reușite și nereușite, în funcție de rezultatul lor, ele mai pot fi împărțite în categorii în funcție de intenția mincinosului. Din acest punct de vedere, minciunile ajung să fie de mai multe feluri: inofensive, sociale sau altruiste în cazul în care intenția autorului este pozitivă, și grave, mușcătoare, sfruntate sau răutăcioase în cazul în care intenția autorului este negativă. Minciunile
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
statutul ei moral (deși în capitolul 10 vom examina în linii mari minciuna din punct de vedere moral), ar fi recomandabil de ales o perspectivă diferită. Pentru început putem face o distincție netă între minciuni binevoitoare și răuvoitoare, în funcție de intenția mincinosului de a acționa împotriva sau în interesul celui pe care-l păcălește. Dacă A își vizitează prietena bolnavă B, care se află în spital, și spune: "Sînt sigură că în curînd te vei face bine și vei putea pleca acasă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lui C înaintea celor ale lui B, nu înseamnă neapărat că le plasează și înaintea propriilor interese. După cum remarcă și Durandin (1972:44 n), minciunile spuse cu scopul de a servi intereselor altcuiva pot în același timp servi și intereselor mincinosului. "Altruist" este cu siguranță un termen mai potrivit decît "inoportun", care astăzi a ieșit din uz și care în limba franceză își are echivalentul în officieux, folosit în secolul al optsprezecelea de către John Wesley (1986:284-285) și Rousseau (1946:65
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că afirmația făcută va fi considerată o formalitate, interlocutorii mei se vor păcăli în ciuda faptului că eu n-am mințit. Și dacă ei vor descoperi, mai tîrziu, care au fost adevăratele mele sentimente în privința petrecerii, vor spune că sînt un mincinos. În viziunea lucrării de față, majoritatea așa-ziselor minciuni sociale nu sînt de fapt minciuni, deoarece ele nu au scopul de a induce în eroare. Înșelătoria neintenționată și acuzațiile nejustificate apar atunci cînd există o discrepanță între punctul de vedere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
religioase, triviale, medicale etc. Totuși, respectînd scopul acestei lucrări, ar fi indicat să ne oprim aici cu clasificarea, avînd în vedere că am despicat destul firul în patru. Împărțirea inițială a minciunilor în binevoitoare și răuvoitoare are drept criteriu intenția mincinosului. Acești termeni nu indică neapărat și efectul pe care-l au minciunile asupra păcăliților. De exemplu, o "minciună" de societate ca "N-am nici cea mai mică îndoială că te vei însănătoși curînd", poate să supere ușor un naiv care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poate să nu reușească să păcălească o persoană isteață, și se poate chiar întoarce împotriva celui care a spus-o. În orice studiu asupra minciunii trebuie luate în considerare ambele perspective, numite de Bok (1978:20-28) punctul de vedere al mincinosului și punctul de vedere al păcălitului. Eventualii mincinoși pricepuți pot fi dezarmați de victimele lor dacă acestea dovedesc istețime, și mincinoșii bine intenționați se pot trezi în situația de a fi considerați nesinceri și răutăcioși dacă înțeleg greșit percepția culturală
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
isteață, și se poate chiar întoarce împotriva celui care a spus-o. În orice studiu asupra minciunii trebuie luate în considerare ambele perspective, numite de Bok (1978:20-28) punctul de vedere al mincinosului și punctul de vedere al păcălitului. Eventualii mincinoși pricepuți pot fi dezarmați de victimele lor dacă acestea dovedesc istețime, și mincinoșii bine intenționați se pot trezi în situația de a fi considerați nesinceri și răutăcioși dacă înțeleg greșit percepția culturală sau individuală a păcăliților asupra naturii minciunii. Deși
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
orice studiu asupra minciunii trebuie luate în considerare ambele perspective, numite de Bok (1978:20-28) punctul de vedere al mincinosului și punctul de vedere al păcălitului. Eventualii mincinoși pricepuți pot fi dezarmați de victimele lor dacă acestea dovedesc istețime, și mincinoșii bine intenționați se pot trezi în situația de a fi considerați nesinceri și răutăcioși dacă înțeleg greșit percepția culturală sau individuală a păcăliților asupra naturii minciunii. Deși definiția dată de Bok se potrivește concepției multor autori, există și unii care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Mai puțin inspirat, Rappaport (1979:241) vorbește de "minciuni ale constrîngerii", afirmații făcute sub presiune, cînd, susține el, persoana constrînsă nu este responsabilă pentru minciuna spusă; cel care o obligă să o spună este în acest caz, în egală măsură, mincinos și victimă a minciunii, deoarece opresiunea ajunge ca "în final să se întoarcă împotriva autorului ei". Definiția aleasă de noi se apropie mai mult de perspectiva restrînsă oferită de Bok decît de viziunea lui Rappaport. De asemenea, în lucrarea de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
anume înțeles. De exemplu, într-o carte pentru copii care are ca subiect minciuna, este desenată o femeie care-și întreabă fiica: Știe cineva ce s-a întîmplat cu vaza care era pe masă?" Fetița e pusă în postura unui mincinos, desenul arătînd că ar gîndi: " Dacă nu spun nimic, mama nu va afla niciodată că eu am spart-o!" (Berry 1988). Deși sîntem tentați să considerăm tăcerea care induce în eroare ca fiind o minciună măruntă sau insignifiantă, ea diferă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
specifică minciunii, în timp ce Chisholm și Feehan diferențiază modalitățile de inducere în eroare pe baza rezultatului acestora, cu alte cuvinte, pe baza eventualei direcții pe care o ia viziunea păcălitului asupra lucrurilor. Asemenea definiții care se înfiripă pornind de la analiza intențiilor mincinosului sau a convingerilor celui păcălit ar putea mulțumi niște discuții filosofice pe subiectul moralei, însă într-un studiu sociologic nu este suficient să ne îndreptăm atenția numai asupra acestor două criterii. Michael Gilsenan (1976:191-192) subliniază faptul că: Minciuna ni
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
celui care le spune îi par inofensive, însă pe care ascultătorul le ia în mod eronat drept adevărate, și astfel se păcălește. O minciună spusă în viu grai poate constitui doar o parte dintr-un mesaj înșelător; e posibil ca mincinosul să se folosească, inconștient sau conștient, și de ceea ce în mod normal numim limbajul gesturilor, mărindu-și astfel șansele de a reuși să inducă în eroare; pe de altă parte, anumite gesturi involuntare îl pot trăda pe cel care minte
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
plan mai complex de inducere în eroare. Homer și Vechiul Testament oferă numeroase asemenea situații. Un exemplu din epoca modernă se găsește în "Programul de protejare a martorilor" al Statelor Unite. Acesta a oferit identități false nenumăratelor persoane care astfel au devenit mincinoși sponsorizați de Guvern, nu pentru că ei ar fi avut intenția de a face rău vecinilor sau colegilor de serviciu pe care i-au păcălit, ci pentru că aveau nevoie să păstreze secret faptul că identitățile lor false fuseseră inventate. Minciunile lor
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]