994 matches
-
Întreb. - Cum să-i bată? Îi Îngrijesc, sunt doctori... - Atunci de ce se văicăresc ceilalți? - Așa-i când Îți taie mâinile, picioarele... - Îți taie mâinile-picioa’... Cui? - Răniților. - Dacă-s răniți, de ce le mai taie și ei...? - Măi băiete, tu ești cam mititel, Îmi zice Nora cu dragoste. - Sunt, dar doctorii trebuie să-i Îngrijească pe bolnavi, nu să-i bată - asta-i barbarie, așa zicea mama... - Când Îți spun că ești mic... Sunt. Și mai mic decât adineauri; mic și nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
brațele mele. Veșnic vii, așa mi-a spus mie ofițerul cel mare, generalul Antonescu personal! Așa a zis - a zis, mi-a spus mie, personal: Ei sunt eroii! - iar a ridicat degețelul, dar acum e din nou al ei și mititel. Ei În veci nu pier, ei sunt nemuritori! Ei or fi, dar Nora mea e moartă și ea de, poate, Întuneric. Îmi ia o mână și-o pune pe obraz; apoi la piept, pe sub bluză - Îi bate inimioara ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fi, dar Nora mea e moartă și ea de, poate, Întuneric. Îmi ia o mână și-o pune pe obraz; apoi la piept, pe sub bluză - Îi bate inimioara ca o mitralieră; apoi mi-o conduce, căldicel, la păsărica ei cea mititică; și tremurică - și spăriețică: se zbate, ’bate; fetele au două inimioare: una acolo, una aici. Eu plâng: - Adică dorm? Și dacă se trezesc, ei? Vreau acasă, la mama! - Vin’ la mama..., zice ea cu alt glas, merge de-a-ndărătelea, dar Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mie, personal: au pornit În căutarea lui toți arborii purtători de nume cu, În fruntea lor, Carpenul. Carpenul Îl caută călare, și-i povestește mamei lui cum e la războiul-sfânt, cum a dat el, de tatăl unui băiat olecuță mai mititel decât el, biet-soldățel - Îi văd Carpenului cizma dinspre mine, prăfuită, stropită mai Întunecat, de spumă de la barba-calului, iar sus, Încremenit, iată albastrul; iată galbenul. Roșul - dacă nu azi, atunci mâine. AU PLECAT ROMÂNII Însă mâine: grădina goală, curtea goală, casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ei roșii. Le iau pe sub călcâie, mă uit la ele, clatin din cap, dau să le despart - Bălana și le ia Înapoi, se ridică de pe scaun, Își apasă dosurile palmelor pe obraji: - Da ci tu faci? Nu se face, ești mititel, tu... - Știu eu mai bine decât tine, zic. Uite cum facem: tu le descalți și mi le dai - ciuboțelele. Dacă tu nu șezi cu mine, eu nu ți le dau ție; dar dacă șezi și cu mine, și eu Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
alți copii. Pun la cale să mă bată și să-mi ia peștii cu de-a sila!, Îmi zic - și-mi mai zic: Să-ncerce! - nu-mi era frică de nici un copil din sat. Nici de flăcăi. Chiar dacă eram mai mititel decât unii, chiar dacă eram orfănel și nu aveam tată căruia să mă plâng, nu mă temeam: eram băiatul mamei! „Feciorul babei”, cum glumea ea. Știam să mă apăr - adică să atac, primul - cu capul... Caut mai departe, pe sub rădăcini, pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-l bodogăni - că i-a spus ea, Măneanului, dar Măneanul: tot sălbatic! Am uitat povestea cu peștele. Nu m-a mai poftit niciodată la pește. Stau În calidor și știu: nu sunt boer, dar sunt domn. Adică un boer mai mititel - de asta. PARAȘUTE Stau În calidorul casei noastre din Mana. Stau În calidor, Întins Într-un șezlong, Învelit În pături de la brâu În jos. Soarele apune de toamnă, pieziș, spre stânga mea, Îndărătul pădurii de la Hirova. De aici, din calidor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
răstește mama la tata. - Lăsați, coniță, că n-a fost chiar așa - hai odată, dom’ locotinent! - Du-te, dom’ locotenent, zice tata. Ori n-ai auzit ordinul plutonierului? Execută-l pe loc, altfel se trezește pe dată marele român din mititelul hahol... Grabenko molfăie, mormăie, grohăie - și pleacă. Ducă-se. Tata Îi și indică, din urmă, direcția: drept Înainte, -n mă-sa. Mai târziu, mult mai târziu, tata: - Când am făcut școala din Mana, am avut nevoie la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
făcea „floarea”. - Ș-amu, iertaț’ di vorbă ră, da’ ian să-i suflicăm noi oleacuță poalele - da, șșșș’, s’ nu prin’ de veste, că se sparie șî țâpă... Se chincea, trecea pe sub prăjinile de alun, ridica, Încet-Încetișor, cercul cel mai mititel; Îl oarecum fixa, pe doage, cu pene, scoase din gură; după aceea Îl petrecea pe al doilea; pe al treilea Îl pe-pe-trecea, suind din ce În ce și din ce În ce floarea Își strângea petalele. Dădea, ghemuit, câte trei-patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
intrat, pumnul-locomotivă, În tunel la domnișoara - ca să intre iar și iar și iar. M-am cam speriat atunci, oricâte știam la viața mea, pe asta Încă n-o, deși cam așa ceva zărisem și la stricatul Dudei - acolo Însă era mai mititel, la el, mai mititea, la ea (și rozov - dacă n-o fi fost o garofiță de pădure) - ori mi s-a părut așa, acolo, În poiană, fiindcă pe-a Dudei n-o știam cu ochii? Stau În calidor și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la domnișoara - ca să intre iar și iar și iar. M-am cam speriat atunci, oricâte știam la viața mea, pe asta Încă n-o, deși cam așa ceva zărisem și la stricatul Dudei - acolo Însă era mai mititel, la el, mai mititea, la ea (și rozov - dacă n-o fi fost o garofiță de pădure) - ori mi s-a părut așa, acolo, În poiană, fiindcă pe-a Dudei n-o știam cu ochii? Stau În calidor și mă văd jos, În curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lucrurile În gară. Mai degrabă le târâm, pe pietriș, câte unu, câte unu. Oameni ciudați se uită ciudat la noi: cum cărăm bagajele. Facem zgomot, facem praf, e urât să târâi așa, ca furnica, de-a-ndăratelea, un geamantan - dar dacă-s mititel și nu-l pot ridica... Când am să mă fac mare, am să-l ridic și-am să-l pun pe umăr! Zece geamantane, nu unu! Oamenii se uită, se tot uită la noi. Le explic, fiindcă eu știu, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
societății de consum, își arată picioarele îmbătrânite în ultimul videoclip. E imposibil ca mulți negri să nu fie prezenți, țopăind, gesticulând, dând din fund etc. O supraponderală (grăsană) negresă liniștește o bandă de albi, care dorea să agreseze câțiva negri mititei, într-un metrou new-yorkez. Cred că există niște reguli bine definite, cum se face un videoclip comme il faut, corect politic. Îmi e scârbă de efectele acestei (in)corectitudini politice, bună pentru tipii branșati (cum zici tu). Dacă ăsta e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
sărit țandăra, domnișoară, alelei, m-a lovit pe unde a apucat, până la urmă am reușit să mă scol din pat și să pun ceva pe mine și să mă închid în camera copiilor, că numai somn nu mai aveau ei, mititeii, cu bușeli și cu trânteli. Mariana mea, aia mijlocie, era cu ochii deschiși, n-a zis nimic, n-a întrebat o vorbuliță, doar m-a apucat de mână și atât când m-am întins lângă ea. Și am plâns lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câte o parte a despicăturii feselor - ceea ce lăsa scena prezentată suspendată ciudat În mijlocul acțiunii, cu pericolul plutind În aer. După părerea Dorei, era simplu să te gândești că femeia Își invita prietenii sau dușmanii să descopere gaura În care șoricelul mititel se grăbea să se ascundă de urmăritorul său fioros. Cât despre ea, nu avea de etalat nici un tatuaj. „De ce să-mi poluez trupul?“ a ripostat vinerea trecută, când stăteam În fața oglinzii șifonierului ei. Amintindu-mi de ceva ce am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
timp de un secol, probe decisive pentru evoluția limbii poetice românești. 2. „...Pân-atunci «Legenda» la care lucrez va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă pe el, fetițul meu cel gingaș și mititel [...]. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care îl cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronica, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
timp de un secol, probe decisive pentru evoluția limbii poetice românești. 2. „...Pân-atunci «Legenda» la care lucrez va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă pe el, fetițul meu cel gingaș și mititel [...]. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care îl cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronica, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
A zis, fără barim cel puțin să mă lase să abordez clipa turfistică: — Lățilungește-ți, mă, sărăcie, faru șucar pân lucarna cenușie și, dincolo d-a doua mână cu mate, n-o să-ți vină greu să bagi farurile Într-o debara mititică, pă bune, da care mereu i-a lipsit, ștoalfa naibii, un mare dor. Fă-ți, cu toată Încrederea, semnu crucii și cere dă la debara trei dorinți, fincă sub olanele ei a trăit banghiu care merită mai mult respect ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
că lectura avea să fonționeze În salonașu mesei rotonde, care ie o mobilă dă forma aia În el. Dân fericire, mai ie ș-un paravan, dă la chinejii ăia cu animale dăunătoare, și În dos să face o debara, foarte mititică, da atât de beznită că nici nu vezi unde ie musca. După Adio-ți spun, inimă de săpun, care Împune ăl mai congelat convenționalizm, am ieșit schimonosindu-mă și mai și, ca să dau În foarte clar c-am ajuns În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
unul mărunt ca mine, care poate să pună în mișcare un mecanism birocratic, pas cu pas, înțelegeți, ceva care scapă atenției mărimilor la început și care pînă la urmă nu mai poate fi oprit. Orice avalanșă începe de la un bulgăraș mititel, de la o simplă adiere de vînt, cît ar bate o pasăre cu aripa, chiar de la o bătaie de aripă. De aceea trebuie să mă grăbesc, excelență, să mă grăbesc, și atunci cînd te grăbești s-ar putea să faci greșeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
azi, luna iunie, ziua aceea, iar clădirea sediului era chiar acolo. Cum de nimerisem? Am citit din nou afișul... Tineri... Nu eram eu tînăr? Era pentru mine acel afiș. - Mergem? auzii o voce alături. A, Niculescu, un coleg... Un ins mititel, isteț, insinuant și cam ticălos, dar familiar, apropiat, săritor. Fura în clasă și în dormitor stilouri, cărți și chiar flanele, zicea că sunt ale lui, dar era un consens, când îl prindeam îi trăgeam pumni în cap, el răbda, nega
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
al lui Costică brutarul) cu căsuțele acelea cu pompă în curte și multă verdeață. M-am dus chiar pe Tutunari, dar Gheorghe nu mai era acolo, în schimb, ciudățenie, camera lui era liberă. Am închiriat-o eu. Avea un geam mititel, ca la pitici, dar da spre grădină, avea lumină electrică, podea de lemn, mobilată, pat mare cu saltea de lână și cearceafuri albe, o măsuță lângă fereastră. Era perfect! Aveam eu să câștig de-aici înainte zece mii de lei pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o leacă de slujbă, cum ți-am spus. Îmi aduc bine aminte. A fost ceva cum n-am mai apucat eu, cât îs de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele înapoi... Tu ești? grăiește ungurul. Tu iei mana oilor? Și se duce la carul românului... și-l găsește acolo... era un om mititel și slab... pusese ceaunul subt osia de dinapoi a carului, dăduse sfredel în osie, și curgea pe borta sfredelului laptele oilor... Apoi a dat el laptele înapoi și oile s-au potolit... da’ el liniște n-a mai avut, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]