986 matches
-
familie Popp le-a avut în Munții Făgărașului (cu referire la Masivul Moldoveanu). Apelativul a fost adăugat ulterior, pentru a face diferență între familiile care purtau același nume. Familia lui Ioan Popp făcea parte după toate posibilitățile din familiile de moșneni care au fost în trecut împroprietăriți de către voievozii Țării Făgărașului și, probabil era una din familiile de preoți de frunte din Galații Făgărașului. Principele ardelean Mihail Apafi I a emis o diplomă în data de 14 aprilie 1668 prin care
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
își trage numele de la niște coloniști sași din Ungaria, reformați de confesiune calvină, refugiați din cauza persecuțiilor de acolo, care au fondat satul prin secolul al XVII-lea, după care în timp au fost asimilați cultural de localnici și au devenit moșneni, formând ceata moșnenilor săseni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era arondată plaiului Buzău din județul Buzău, și era formată din satele Calvini, Bâscenii de Jos, Bâscenii de Sus, Frăsinet, Iorgulești, Olari, Slobozia, Valea Seacă și Zeletin, totalizând 2370
Comuna Calvini, Buzău () [Corola-website/Science/300802_a_302131]
-
de la niște coloniști sași din Ungaria, reformați de confesiune calvină, refugiați din cauza persecuțiilor de acolo, care au fondat satul prin secolul al XVII-lea, după care în timp au fost asimilați cultural de localnici și au devenit moșneni, formând ceata moșnenilor săseni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era arondată plaiului Buzău din județul Buzău, și era formată din satele Calvini, Bâscenii de Jos, Bâscenii de Sus, Frăsinet, Iorgulești, Olari, Slobozia, Valea Seacă și Zeletin, totalizând 2370 de locuitori. În
Comuna Calvini, Buzău () [Corola-website/Science/300802_a_302131]
-
Fevroniei, Balta Grădinarului ș.a.) și mlaștini pline de papură, broaște și pești care vara se transformă într-un rai al gâștelor și rațelor sălbatice. Satul se află pe cele două maluri ale pârâului împărțind localnicii în „cei de neam” (foștii moșneni, boierii, neaoșii, moșierii, „oamenii-cu-stare” etc.) și „sărăntoci” (venetici, cei veniți în sat din altă parte, „străinii” etc.). Dobridorul se învecinează cu Risipiții („cei-cu-case-răsfirate”, la nord-vest, numit azi Unirea) și Moțățeii („cei-infatuați-și-puși-pe-harță”, la sud-est). Numele celor două comune din apropiere sunt
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
cei veniți în sat din altă parte, „străinii” etc.). Dobridorul se învecinează cu Risipiții („cei-cu-case-răsfirate”, la nord-vest, numit azi Unirea) și Moțățeii („cei-infatuați-și-puși-pe-harță”, la sud-est). Numele celor două comune din apropiere sunt porecle date de dobridoreni dijmașilor care munceau pământurile moșnenilor și boierilor din Dobridor. O bizarerie a regiunii constituit-o multă vreme valul uriaș de pământ și șanțul adânc cu care satul era împrejmuit - după modelul castrelor romane („vallum et fossa”) și al așezărilor rurale bizantine - și care a fost
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
descendențe fabuloase. Ulterior neamurile s-ar fi reconciliat și descendenții de la al patrulea rang s-ar fi căsătorit între ei reconfigurând un clan unitar. Astfel încât din cei doi frați Ion și Badea Lungu ar fi descins apoi toate neamurile de moșneni din Dobridor: Lunguleștii, Măgurenii, Negrețeștii, Dinuleștii, Zamfireștii, Marineștii ș.a. Mai mult, încă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea dobridorenii se considerau, cu convingere, a fi toți rude mai mult sau mai puțin apropiate. Legenda se bazează pe o realitate certă
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
batjocura și satira veninoasă adresată celor care încălcau vreo cutumă domestică erau chiar mai eficiente decât moralitatea pioasă. Astfel încât erau preferabile „bunul simț”, respectul, onestitatea și mândria de a fi considerat „om-de-cuvânt” și „om-ca-lumea”. Ele păreau a fundamenta - pentru orice moșnean care își educa și își creștea copiii strict pe baza lor - o condiție paradisiacă inextricabilă și certă. Această iluzie seculară s-a spulberat brusc în anii 1950-1960 când regimul comunist a decis colectivizarea satului. Sătenii s-au opus cu îndârjire
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
cumani” sunt românii? - interviu cu Profesorul Neagu Djuvara, în „Contrafort”, 10 (156)/2008). La Dobridor nu a existat nici o familie veche cu numele de Coman sau Comănescu pentru a susține teoria profesorului Neagu Djuvara cu privire la sorgintea cumană a boierilor și moșnenilor români. Dar familii „venetice”, venite din alte sate, da! E cazul familiilor Izvoranu (venită de la Maglavit) și Băleanu (venită de la Moțăței). Dar nu au venit ca „stăpâni de rumâni”, ci ca dijmași la moșnenii și boierii dobridoreni. (Vezi și: N.
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
cu privire la sorgintea cumană a boierilor și moșnenilor români. Dar familii „venetice”, venite din alte sate, da! E cazul familiilor Izvoranu (venită de la Maglavit) și Băleanu (venită de la Moțăței). Dar nu au venit ca „stăpâni de rumâni”, ci ca dijmași la moșnenii și boierii dobridoreni. (Vezi și: N. Iorga, ˝Imperiul cumanilor și domnia lui Basarabă. Un capitol din colaborația româno-barbară în Evul Mediu˝ în Memoriile Secț. Istorie Acad. Română, Nr. 3, t. VIII, 1927-1928; I. Conea și I. Donat, ˝Contribution à l
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
familiei. Într-un act datat 14 octombrie 1665 este atestat în cătunul Câlnic al satului Bârzeiul de Ghilort, din actualul județ Gorj, un anume Vlad Măgheriu și nepotul său Petru, ce "i să zice acum Fleșeariu" (care întemeiază familia de moșneni Fleșeariu), străini de moșnenii zonei, ce cumpără toată partea de moștenire a unui "Ion Toboșeariu". Acest lucru susține tradiția orală a familiei care spune că un anume Vlad și soția sa, Lupșa, mici nemeși ardeleni, au trecut munții pe la mijlocul secolului
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
datat 14 octombrie 1665 este atestat în cătunul Câlnic al satului Bârzeiul de Ghilort, din actualul județ Gorj, un anume Vlad Măgheriu și nepotul său Petru, ce "i să zice acum Fleșeariu" (care întemeiază familia de moșneni Fleșeariu), străini de moșnenii zonei, ce cumpără toată partea de moștenire a unui "Ion Toboșeariu". Acest lucru susține tradiția orală a familiei care spune că un anume Vlad și soția sa, Lupșa, mici nemeși ardeleni, au trecut munții pe la mijlocul secolului al XVII-lea pentru
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
este protopopul Ion Măgheariu, stră-strănepotul lui Vlad, care agonisește din moșteniri și danii o avere considerabilă ce îl propulsează printre cei mai importanți boiernași ai zonei. Astfel, într-o suită de acte emise între anii 1765-1767, ce stabilesc hotarele pământurilor moșnenilor din Bârzeiu, protopopul Ioan apare ca boier jurător. Într-o scrisoare din 7 aprilie 1769 a lui Partenie, episcopul de Râmnic adresată lui Barbu Zorilescu, protopop de Gorj, aflăm despre Ion Măgheariu că "[...]de vreme ce i s-au întâmplat de i-
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
Ștefan I, biserica de lemn este una dintre puținele exemple asemănătoare păstrate, ridicate din lemn de mari boieri și dregători de seamă. Acestea se disting de celelalte biserici de lemn de sate, ctitorite de mici boieri de țară, obști de moșneni sau clăcași, prin nivelul calitativ ridicat al dulgheritului și al înzestrării interioare. Biserica se remarcă prin așezarea pe un soclu înalt de calcar, ce îi dă aerul unei case boerești, planul cu pridvor, tindă, naos și altar în retrageri succesive
Biserica de lemn din Grămești () [Corola-website/Science/316502_a_317831]
-
au coborât încet cu locuințele către lunca Oltului, lăsând pe vechea vatra a satului (în apropiere de Vlângărești) în paragină o biserică (a lui Stoian) împreună cu un cimitir ale cărui urme (oase) se văd și astăzi! Locuitorii satului au fost moșneni(țărani liberi) că și cei din satul-fosta comună Dienci, spre deosebire de cei din Vulturești-sat, care au fost dintotdeuna iobagi/șerbi. Hărnici și buni gospodari, localnicii s-au axat în principal pe cultură mare a plantelor(porumb și grâu) și creșterea animalelor
Valea lui Alb, Olt () [Corola-website/Science/302029_a_303358]
-
locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,74%). Pentru 2,18% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,26%). Pentru 2,18% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Unii dintre moșneni de aici s-au despărțit la un moment neprecizat din istoria Țării Românești și au întemeiat sat nou pe Bâsca: Chiojdu Mic. Cert este că, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, cele două sate erau despărțite, aceasta rezultând
Comuna Starchiojd, Prahova () [Corola-website/Science/301732_a_303061]
-
28 martie 1451 cu ocazia donării întregii averi de către Radu către mănăstirea din Deal. Printre cei 17 martori care au luat parte la această donație a fost consemnat și Dragomir din Brănești. În perioada evului mediu, comuna era locuită de moșneni (oameni liberi) care se ocupau în special cu agricultura, vărăria, zidăria, dulgheria, fierăria, țesutul, comerțul cu fructe, cereale, animale etc. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Dâmbovița-Ialomița al județului Dâmbovița și era formată doar din
Comuna Brănești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301155_a_302484]
-
înregistrați 8 preoți și 6 diaconi. În afara acestei biserici, pe teritoriul satului Brănești mai există încă o biserică având hramul Sf. Nicolae, fiind datată în 1779. Lângă Brănești se află mănăstirea Bunea. În actul de întemeiere, "zapisul de danie al moșnenilor din Brănești", stă scris că pe dealul Vîlcana, boierul Vâlcu din Orbeasca și feciorii lui vor să zidească o "mănăstire". Într-o carte de întărire a lui Șerban Cantacuzino Voievod, din 1687, se spune însă, "schitul" de la Vîlcana, iar în
Comuna Brănești, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301155_a_302484]
-
superior de la izvoare până în aval pe distanță de 5 km. făcând legătura între aceste localități. Doi groși polonezi din 1596 descoperiți pe teritoriul satului dovedesc vechimea așezării. La început a fost un singur sat cu numele Râu Alb, sat de moșneni amintit în documente în secolul XVII. La 26 martie 1662, jumătate din moșia satului, fostă a lui Pârvu Rudeanu, logofătul, se afla în stăpânirea lui Badea Vel Clucer, ginerele lui Pârvu. Satul și-a luat numele de la pârâul ce-l
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
locuitorii veniți din Bărbulețu și din Pietrari, cât și din țărani veniți din Transilvania, în special din zona Moieciu sau zona Sibiului. Vatra actuală a satului Râu Alb era acoperită de păduri, partea de sud-est era stăpânită în devălmășie de moșneni pietrăreni, iar partea de nord-vest era proprietatea moșnenilor satului Bărbulețu ajungând până la actualul cătun Ciobănești și Vârful lui Boagher în locul numit „Purcăreață”. Din punct de vedere istoric Râu Alb apare ca sat în anul 1733; până la 1870 a făcut parte
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
și din țărani veniți din Transilvania, în special din zona Moieciu sau zona Sibiului. Vatra actuală a satului Râu Alb era acoperită de păduri, partea de sud-est era stăpânită în devălmășie de moșneni pietrăreni, iar partea de nord-vest era proprietatea moșnenilor satului Bărbulețu ajungând până la actualul cătun Ciobănești și Vârful lui Boagher în locul numit „Purcăreață”. Din punct de vedere istoric Râu Alb apare ca sat în anul 1733; până la 1870 a făcut parte din comuna Bărbulețu. La sfârșitul secolului al XIX
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
mai multor situri arheologice, fiind descoperite o cetate dacică la Gruiu Dării (lângă Pietroasa Mică), un castru roman la Pietroasele, precum și un celebru tezaur gotic. Cele șase sate care o alcătuiesc au apărut după secolul al XVI-lea, pe pământurile moșnenilor și boierilor din zona satului învecinat Bădeni, și au fost împărțite în trei comune: Pietroasa de Jos, Pietroasa de Sus și Șarânga, care au fost unificate în 1968. Deși inițial era un centru pentru extragerea de piatră pentru materiale de
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
revolta seimenilor. În ciuda acestei pisanii, actele arată că această mănăstire, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil, Azrael și Rafail, era gata, sau măcar funcțională, la 1641. Două acte, unul din 9 martie, prin care voievodul cumpăra pământ de la mai mulți moșneni „[...]ca să fie fiiă mării sale și svintii mănăstiri de moșăe[...]”, iar în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moșiile din Brebu, știut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moșiile din Brebu, știut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de oameni liberi. De altfel aceste înzestrări cu pământuri în satul de moșneni nu a fost tocmai un act de bunăvoință al acestora căci la 12 iulie 1654, după moartea marelui voievod, într-un act emis de Constantin Șerban se spune că „[...]Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
în schimbul unor scutiri de dări. Această atitudine va provoca o scindare a satului în, așa cum este cunoscut azi, Brebu Mânăstiresc și Brebu Megieșesc. Totuși această reorganizare a administrației mănăstirii nu se dovedește a fi cea mai eficientă, căci conflictul cu moșnenii brebeni nu s-a stins și mănăstirea a continuat să se ruineze treptat. Grigore al II-lea Ghica, văzând că biserica „[...]au rămas slabă și foarte săracă[...]”, într-un act din 8 mai 1752, trece administrarea mănăstirii din mâinile urmașilor
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
întâmplă în dreptul localitățiilor Stâncești, Stejaru și Tinosu, aceste sectoare alternând cu cele unde lunca are lățime de peste 800m ("de exemplu, la sud de localitatea Tărgșorul Vechi, Prahova, Leaotul și Viișoara formează pe stânga Prahovei o lunca comună"). Din zona Puchenii Moșneni panta se reduce și mai mult, iar Prahova începe să meandreze, depunând cantități mari de aluviuni. În cadrul luncilor, grosimea depozitelor aluviale variază între 8 și 10m pentru valea Prahovei și 4-6m pentru cea a Teleajănului. Baza aluviunilor se găsețte sub
Comuna Brazi, Prahova () [Corola-website/Science/301648_a_302977]