993 matches
-
activității ascetice: deși prin Decretul lui Ghelasie, la sfârșitul secolului al cincilea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că erau în contradicție cu doctrina augustiniană a harului, totuși, pentru că ofereau creștinilor un fel de „istorie a monahismului” și o nouă evaluare a vieții spirituale, au fost foarte răspândite în tot Evul Mediu. Au fost traduse chiar în greacă (o onoare destul de rară pentru operele latine), și din această traducere s-au păstrat unele extrase. c) Tratatul Contra
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
latini din secolul al cincilea. Bibliografie. Ediții: CSEL 13, 1886 și 17, 1888 (M. Petschenig); Schr 42, 19662; 54, 19672; 64, 19712 (E. Pichery); 109, 1965 (J.-C. Guy). Traduceri: BTP 94, 1991 (L. Dattrino). Studii generale, datorate specialiștilor în monahism (G. Penco, A. de Vogué, F. Prinz); F. Prinz (ed.), Mönchtum und Geselleschaft im Frühmittelalter, Wissenschaft. Buchgesellschaft, Darmstadt, 1976; C. Leonardi, Alle origini della cristianità medievale: Giovanni Cassiano e Salviano di Marsiglia, „Studi medievali” 18 (1977), pp. 491-608 și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai ales cu susținătorii tezelor antipelagiene ale lui Augustin - lerinezii au fost adesea în polemică, chiar dacă nu explicită, și tocmai de aceea „grupul” din Lérin reprezintă un fenomen important în cadrul creștinismului din secolul al cincilea. Asceții din Lérin practicau un monahism care semăna din multe puncte de vedere cu monahismul galico-creștin a cărui figură predominantă fusese până atunci Martin din Tours, mort cu câteva decenii în urmă; Sulpicius Severus abia scrisese o operă de glorificare a lui Martin când a început
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lerinezii au fost adesea în polemică, chiar dacă nu explicită, și tocmai de aceea „grupul” din Lérin reprezintă un fenomen important în cadrul creștinismului din secolul al cincilea. Asceții din Lérin practicau un monahism care semăna din multe puncte de vedere cu monahismul galico-creștin a cărui figură predominantă fusese până atunci Martin din Tours, mort cu câteva decenii în urmă; Sulpicius Severus abia scrisese o operă de glorificare a lui Martin când a început să ia ființă, prin truda unui nobil numit Honorat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alt ascet de-acolo) despre existența cenobionului din Lérin, confirmată și de Cassian care vorbește despre „un mare cenobion” prin 427. Aici, Honorat a rămas până când a devenit episcop de Arles în 427-428. Iată, așadar, o altă caracteristică a acestui monahism de la Lérin: comunitatea nu rămâne închisă în sine, ci păstrează un raport fecund cu mediul înconjurător și, întâi de toate, călugării de-aici sunt obișnuiți să urce pe scara demnităților ecleziastice în urma unor experiențe de călugărie, lucru mai puțin frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Lérin, și-a luat cu sine soția și pe cei doi fii a căror educație a încredințat-o unor asceți de-acolo. Acest lucru se putea face pentru că Lérin era și un centru înfloritor de cultură religioasă. Așadar, vedem că monahismul din această localitate era în mod fundamental unul cu caracter cult care își găsea expresia în producția literară a celor ce se stabiliseră acolo; asceții erau persoane provenite din aristocrația din Galia care tocmai în acea perioadă, în regiune, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
călugărului sănătatea, iar idealul de viață anahoretică, răspândit în Occident prin învățătura lui Atanasie și exemplul lui Antonius, era considerat încă unicul valabil. „Aplicarea unei reguli ca normă obligatorie de viață comunitară rămâne în afara istoriei și a schemelor sociologice ale monahismului galic timpuriu în tot secolul al cincilea”, observă Pricoco. „A înțeles acest lucru și Cassian care, venind din Orient, a constatat libertatea anarhică a rânduielilor occidentale față de cele orientale și dificultatea de a le modela pe unele după celelalte”: într-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
târziu, celebra formulă a Sfântului Benedict va fi aceea care va sintetiza viața cenobitică în dubla supunere față de stareț și față de regulă. Spiritualitatea asceților din Lérin nu e deloc obișnuită, în sensul că, deși ei cunosc anumite tematici comune întregului monahism, din Orient și din Occident, totuși acestea rămân în fundal și sunt repetate ca niște topoi fără să li se atribuie o importanță fundamentală, ci adăugându-li-se o serie de nuanțe și de motive nedeclarate deschis, dar care au
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru exercitarea înțelepciunii, adică a controlului asupra propriilor patimi. Într-adevăr, moartea nu e dorită ca o modalitate de eliberare din lanțurile trupului, ca și cum omul ar fi legat de ceva rău. La Euherie nu există acea ostilitate față de trup, caracteristică monahismului oriental și prezentă și la Ieronim. Nu există apoi nici o referire la doctrina păcatului originar și această tăcere trebuie înțeleasă ca o polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sunt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sunt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat de duritatea ascezei. Firește, suferința nu e străină de asceză, dar nu constituie esența acesteia cum se întâmplă în schimb în monahismul oriental și cum chiar Ieronim ne lasă să înțelegem din biografiile sfinților scrise de el. Lipsește complet și motivul luptei cu diavolul ca și elementul pitoresc cu care, în mintea noastră, este întotdeauna asociată: urzelile dușmanilor, ispitele diavolului, pericolele mortale
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unui creștinism profund, lipsită însă de severitatea pe care o întâlnim la acei „soldați ai lui Cristos” pe care îi numim martiri. Chiar și miracolul componentă esențială a spiritualității asceților din pustiu, lipsește aproape complet din învățătura călugărilor din Lérin. Monahismul lor, într-adevăr, nu are nici o încărcătură revoluționară în raport cu lumea sau chiar cu autoritățile cum se întâmpla cu monahismul egiptean originar. Asceza lerinezilor e străbătută de un optimism de fond, iar ei nu simt nevoia să se întoarcă spre trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
îi numim martiri. Chiar și miracolul componentă esențială a spiritualității asceților din pustiu, lipsește aproape complet din învățătura călugărilor din Lérin. Monahismul lor, într-adevăr, nu are nici o încărcătură revoluționară în raport cu lumea sau chiar cu autoritățile cum se întâmpla cu monahismul egiptean originar. Asceza lerinezilor e străbătută de un optimism de fond, iar ei nu simt nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a istoriei literare și de aceea, noi, în conformitate cu principiile pe care ne-am decis să le respectăm în cadrul acestei expuneri, îl amintim doar în treacăt. Impunătoare figură de sfânt, de importanță capitală pentru civilizația Evului Mediu ca și pentru istoria monahismului și, indirect, a culturii, Benedict s-a născut la Nursia în jurul anilor 480. Își începe studiile la Roma, dar își pierde apoi orice interes pentru cultură și trece la viața monahală, întâi lângă Subiaco, unde a întemeiat o mănăstire, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
celor săraci, a întemeiat șase mănăstiri pe întinsele sale domenii din Sicilia și s-a retras ca să ducă o viață ascetică într-o mănăstire construită de el însuși în propriul palat de pe Celio, chiar la Roma. În vremea lui Grigorie, monahismul era mai mult un mod de viață și mai puțin o structură organizată, iar regula Benedicti se va impune abia mai târziu. Însă papa benedicti I (574-578), i-a cerut să părăsească mănăstirea și, într-o epocă în care călugării
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Isidor, vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că i se părea că devenise prea independent, și mai ales pe cei patru frați (porecliți și „frații cei lungi” din cauza staturii lor), Ammonios, Dioscoros, Eutimie și Eusebiu, reprezentanți de seamă ai monahismului origenist. Alungați din Egipt, respinși de episcopii din Siria și din Asia Mică care nu voiau să intre în conflict cu Teofil, ei au fost primiți de Ioan Hrisostomul la Constantinopol. Teofil profită de împrejurări pentru a se descotorosi de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cambridge 1972; P.T.R. Gray, The Defense of Chalcedon in the East (451-533), Brill, Leiden 1979; L. Perrone, La chiesa di Palestina e le controversie cristologiche. Dal concilio di Efeso (431) al secondo concilio din Constantinopoli (553), Paideia, Brescia 1980. - Despre monahism: D.J. Chitty, The Desert a City. An Introduction to the Study of Egyptian and Palestinian Monasticism under the Christian Empire, Mowbrays, London-Oxford 1966; J. Binns, Ascetics and Ambassadors of Christ. The Monasteries of Palestine, 314-631, OUP, Oxford 1994; L. Perrone
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Paul the Silentiary’s Ekphrasis of Hagia Sophia, în „Byzantine and Modern Greek Studies” 12 (1988), 47-82. CAPITOLUL XVIII ASCEZĂ ȘI SPIRITUALITATE ÎN AL CINCILEA SECOL DE CLUTURĂ GREACĂ ȘI ÎN PRIMA JUMĂTATE A CELUI DE-AL VI-LEA 1. Monahismul egiptean: deșertul Sceti în secolul al V-lea Două mari așezări monastice din deșertul egiptean își începuseră existența în anii 30 ai secolului al IV-lea: cea de la Nitria, la marginea deșertului occidental, fondată de Amun, și cea de la Sceti
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sărbătorească din 399 a inițiat o campanie de persecutare a călugărilor pentru vederile lor origeniste (aici, p. ???) - s-a reflectat mai ales asupra deșertului Nitria, dar pare să nu fi cruțat nici Sceti; și acest lucru a contribuit la slăbirea monahismului egiptean care, în deceniile succesive a trecut la o organizare mai apropiată de cenobitism. Așa cum vom vedea în paginile care urmează, prima jumătate a secolului al VI-lea pare să fie și perioada în care monahii egipteni se dedică mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
secolului al VI-lea pare să fie și perioada în care monahii egipteni se dedică mai cu seamă păstrării în scris a învățăturii Părinților din deșert. Bibliografie. D.J. Chitty, The Desert a City (cit. la p. 800). Despre spiritualitate în monahismul oriental cf. și A.-J. Festugière, Les moines d’Orient I. Culture ou sainteté. Introduction au monachisme oriental, Cerf, Paris 1961; A. Guillaumont, Aux origines du monachisme chrétien. Pour une phénoménologie du monachisme, Abbaye de Bellefontaine, Begrollés-en-Mauges 1979. - Despre Sceti
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
du monachisme chrétien. Pour une phénoménologie du monachisme, Abbaye de Bellefontaine, Begrollés-en-Mauges 1979. - Despre Sceti reflectat în literatură: J.-C. Guy, Le centre monastique de Scété dans la littérature du Ve siècle, OCP 30 (1964), 129-147. - Despre implicațiile sociologice ale monahismului nu trebuie uitate studiile lui P. Brown, în special L’ascesa e la funzione dell’uomo santo nella tarda antichità (1971) și Città, villaggio e uomo santo: il caso della Siria (1976), traduse în Idem, La società e il sacro
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în deșert; dar s-a dovedit că într-o anumită măsură a folosit și izvoare scrise al căror conținut l-a făcut uneori să treacă drept fruct al propriei investigații. El nu intenționează să ne ofere o istorie organică a monahismului, ci o serie de portrete de indivizi și de grupuri menite să ne transmită tensiunea lor spirituală și să constituie exemple de asceză și de viață spirituală; acestea se înșiră unele după altele și nu sunt legate între ele decât
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-și facă griji legate de viața materială și se dăruia în întregime lui Dumnezeu în care avea deplină încredere. Aceasta a fost condiția specifică sfinților din Vechiul Testament, apoi a lui Ioan Botezătorul și a celor doisprezece apostoli, adevărați inițiatori ai monahismului (21). Al doilea tip de sărăcie, cel mediu, este cel care presupune ca rugăciunea să fie însoțită de munca manuală; într-adevăr, sub pretextul că se dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, oamenii sunt puternic ispitiți să trândăvească, lăsând sufletul să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o primă orientare și pentru bibliografie, cf. J. Gribomont, Marc le Moine, DSp X, 1980, col. 274-283; O. Hesse, Marcus Eremita, TRE XXII, 1992, pp. 101-104. 4) Hagiografia a) Geronțiu Melania cea Tânără, una din figurile cele mai însemnate ale monahismului feminin, s-a născut în 383 într-o familie de nobili din Roma. Contra voinței sale, se căsătorise la îndemnul părinților cu Pinianus și hotărâse ulterior, împreună cu acesta, să ducă o viață castă. Au început apoi să renunțe la proprietățile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să se apuce de treabă fără întârziere și să scrie una după alta viețile celor doi sfinți părinți. Acestea sunt așadar primele după hagiografii compuse și sunt și cele mai ample; erau dedicate unora dintre cele mai importante figuri ale monahismului palestinian. Eftimie, născut în Armenia în 377, trăise începând de la vârsta de douăzeci și unu de ani în Palestina unde întemeiase numeroase mănăstiri printre care și Marea Lavră, la sud-est de Ierusalim, lăcaș care există și astăzi și poartă numele Sfântului Sava
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
miruire, adunarea cântă „un imn universal” numit de unii homologia, de alții simbol al cultului (tês thrêskeias to symbolon), iar de alții „transmitere ierarhică a harului” (hierarchikê eucharistia); e vorba probabil de Crez, introdus în liturghie abia din 476. Firește, monahismul și riturile sale, în special mărturisirea, așa cum sunt descrise în corpus, sunt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]