749 matches
-
CONEXE), sau pot fi logic neesențiale acesteia (MOTIVE LIBERE). 3. Un element care îndeplinește sau manifestă un MOTIVEM. Un motiv este față de motivem ceea ce este fonul (un sunet al limbii) față de fonem (o clasă determinată de sunete), sau morful față de morfem, sau ACȚIUNEA față de FUNCȚIE. ¶Bremond 1982; Daemmrich & Daemmrich 1986; Ducrot, Todorov 1979 [1996]; Dundes 1964; Tomashevsky 1965 [1973]. Vezi și ALOMOTIV. motiv conex [bound motif]. O FUNCȚIE CARDINALĂ; un NUCLEU, UN MIEZ. Pentru Tomașevski și formaliștii ruși, motivele conexe (în
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
recomandat adoptarea sa pentru a desemna unitatea structurală fundamentală a unui basm: un motivem este specificat sau manifestat de un MOTIV și este față de cel de-al doilea ca o funcție pentru o ACȚIUNE, un fonem pentru un fon, un morfem pentru un morf. ¶Doležel 1972; Dundes 1964; Pike 1967. mythos [mythos]. O INTRIGĂ, un grupaj de întîmplări. Pentru Aristotel, mythos constă din selectarea și rearanjarea posibilă a unităților ce constituie LOGOSUL (imitarea unei acțiuni reale, sau PRAXIS). Distincția între mythos
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
că lungimea genelor, moliciunea vocii și zgîriatul sau mușcatul funcționează ca seme ale feminității. ¶Barthes 1974 [1987]; Chatman 1978; Culler 1975; Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Rastier 1973. semem [sememe]. 1. Setul de SEME recognoscibile într-un anumit cuvînt sau morfem (Pottier). 2. O accepție particulară a unui anumit cuvînt (Greimas). Cuvîntul cavaler, de exemplu, aduce la un loc mai multe sememe, întrucît înseamnă "nobil", "posesor al unei decorații", "tînăr necăsătorit". ¶Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Pottier 1964; Rastier 1973. semn
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
cum este, ci de a evidenția impresiile ori sentimentele noastre față de noțiunea descrisă; - de fapt, obiectul descrierii este de cele mai multe ori, un pretext pentru trezirea unor sentimente, trăiri etc. Alte niveluri: a. morfologic: adjective, substantive, adverbe, superlativul artistic (realizat prin morfeme nespecifice), schimbarea categoriei gramaticale etc.; b. sintactic; etc. PARALELA poate fi de mai multe feluri: a. paralela romanescă: - personajele sunt organizate în câteva grupe independente; fiecare dintre ele având destinul său; (!!) destinele lor se intersectează în anumite momente, locuri, situații
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
gestului, surprindem faptul că sensul acestuia poate să fie dat de propria structură (microgestul) și/sau sensul acestuia poate fi determinat de context (macrogestul). În primul caz, gestul în sine, luat separat, are sens sau se constituie ca un cuvânt morfem în anumite situații. Laurențiu Șoitu remarcă faptul că numai ,,categoriile modale" pot reprezenta microcoduri gestuale autonome, deoarece acestea funcționează fără ajutorul vorbirii sau al enunțărilor gestuale de ordin mimetic (așa de exemplu microcodurile negație vs afirmație sau al agenților de
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
de cerc a degetului mare cu cel arătător); • după natura relației cu interlocutorul: apropiere/distanțare (gesturi de uniune: salut, sărut, rugăciune/gesturi agresive și de batjocură). De cele mai multe ori însă, sintagma gestuală (gestul în sine) nu apare ca un cuvânt morfem, ci ca o silabă fără sens sau ca un fonem inert. În acest caz, sensul gestului este dat de contextul în care se manifestă și cuprinde: macrocontextul (condițiile sociale, economice, politice, culturale, educative, instituționale) și microcontextul (condițiile spațio-temporale care influențează
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Antropologul Ray Birdwhistell (1952), aplicând metodologia lingvisticii structurale la studiul gesturilor, a găsit o corespondență între unitățile gestuale (mișcările corpului) și cele verbale. Unitățile gestuale elementare lipsite de semnificație sunt denumite kineme, prin asimilarea cu fonemele, iar gesturile semnificative, analoage morfemelor din comunicarea lingvistică, poartă numele de kinemorfeme. Luând drept exemplu clipitul, Birdwhistell consideră închiderea accidentală a unui ochi un kinem, care devine un kinemorfem atunci când ,,facem cu ochiul" (mișcare cu viteze, intensități și poziții diferite). Gestualitatea, asemănătoare limbajului verbal, cuprinde
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
țină seama de asemenea idiosincrazii, având obligația să prezinte realitatea literară așa cum a fost aceasta, cu luminile și umbrele ei. 3.3. Precizia Constă În utilizarea unei terminologii de specialitate. Astfel, lingvistul va folosi noțiuni precum afixe, desinență, diateză, flexiune, morfem, În timp ce istoricul va utiliza frecvent cuvinte ca areal, cruciadă, eră, front, independență, ofensivă, ca să nu mai vorbim de alte domenii (medical, geografic etc.). 3.4. Unitatea Se obține prin folosirea terminologiei de specialitate consacrate În domeniul respectiv. Această terminologie va
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
limbă, actul (de vorbire) poate fi considerat ca un document al uzului individual și uzul individual, la rîndul lui, ca un document al uzului colectiv"35. Înainte de orice, precizează Hjelmslev, o limbă este un sistem de elemente (precum fonemele sau morfemele) între care se pot stabili anumite relații determinate, prin excluderea altora, care nu sînt valide. Aceste elemente se pot combina, potrivit regulilor care le domină, pentru a compune semne. Numărul elementelor și posibilitățile de combinare ale fiecărui element sînt fixate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
1. Unități fonetice/ fonologice segmentale Sunetul este cea mai mică unitate sonoră a comunicării verbale, orale; este realizarea concretă în vorbire a unui anumit fonem. Fonemul, pe de altă parte, reprezintă unitatea sonoră minimală 4 funcțională cu rol în diferențierea morfemelor (unități minimale lexicale și/ sau morfologice). Sunetul este o realitate concretă, fiind produs de aparatul fonator: aerul iese liber sau întâmpină anumite ostacole în traseul său; vibrațiile aerului se propagă de la emițător către receptor, sunt selectate de acesta din urmă
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
p. 44. Vezi și Gramatica I, 2005, p. 37 "clase (lexico)-gramaticale". 80 Vezi, pentru diferitele tipuri de flective care se constituie în mărci ale categoriilor gramaticale în limba română, Dimitriu, 1999, pp. 14-35; Gramatica I, 2005, pp. 10-17 (pentru "morfemele gramaticale"); Iordan & Robu, 1978, p. 350 ș.u. (pentru "clasele de morfeme") etc. 81 Iordan, 1956, p. 521. 82 Vezi Dimitriu, 1999, p. 13. 83 Prezentare realizată după Dimitriu, 1999, pp. 12-28 (pagini în care apar ilustrări, pentru fiecare categorie
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
80 Vezi, pentru diferitele tipuri de flective care se constituie în mărci ale categoriilor gramaticale în limba română, Dimitriu, 1999, pp. 14-35; Gramatica I, 2005, pp. 10-17 (pentru "morfemele gramaticale"); Iordan & Robu, 1978, p. 350 ș.u. (pentru "clasele de morfeme") etc. 81 Iordan, 1956, p. 521. 82 Vezi Dimitriu, 1999, p. 13. 83 Prezentare realizată după Dimitriu, 1999, pp. 12-28 (pagini în care apar ilustrări, pentru fiecare categorie gramaticală, ale "conținutului categorial" și ale "formei categoriale"). 84 Cf. Gramatica I
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
În virtutea caracterului pragmatic, limbajul politic se definește ca ansamblu de strategii retorice menite să influențeze atitudinea publicului receptor. Potrivit lui Oswald Ducrot, valoarea argumentativă a unui enunț "nu reprezintă o consecință a informațiilor transmise prin intermediul ei, ci fraza poate conține diverse morfeme sau expresii care, pe lângă conținutul lor informativ, servesc la conferirea unei orientări argumentative a enunțului, antrenând destinatarul într-o direcție sau alta"149. Definită ca "logica în acțiune, logica utilizată în situațiile în care omul intră în relație cu semenii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
principiul echivalenței semantice. g) Epifora procedeu retoric care constă în repetarea aceluiași cuvânt sau expresii la sfârșitul unor propoziții succesive. h) Acumularea procedeu retoric care face legătura între structuri care prezintă asemănări sintactice și semantice parțiale. Conectorul argumentativ reprezintă "un morfem (conjuncție, adverb, locuțiune adverbială) care articulează două enunțuri ce intervin într-o strategie argumentativă unică"155. Conectorii se clasifică în funcție de mai multe criterii: 1. în funcție de inserția discursivă, conectorii sunt de două tipuri: introductori de argumente (de altfel, chiar, dar) și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
aceea că, simultan cu analiza și reproducerea sonoră a sunetelor pronunțate corect, precum și cu recunoașterea literelor corespunzătoare, are loc și însușirea scrierii, relativ cursive, a fiecărei litere. Urmează apoi fază analitico-sintetică, în care copilul reușește să unifice componentele grafice ale morfemelor și grupurile de silabe în cuvinte. În final, elevul din clasa I va ajunge în faza sintetică, în care scrierea devine un obiect de redare grafică, de exprimare a ideilor, a cunoștințelor. 8 Însușirea scris-cititului nu se efectuează în același
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
familiaritatea materialului verbal. Școlarul mic își însușește sensul cuvintelor în funcție de experiențele și activitățile sale cognitiv perceptive. Pe masura dezvoltării sale, copilul îmbogățește, organizează și reorganizează sensurile diferitelor cuvinte. Diferențele evidente între cele două grupe apar, însă, în însușirea și utilixarea morfemelor gramaticale. Elevii care prezintă deficință mintală ușoară asimilează și operează cu aceste categorii gramaticale, dar cu un decalaj semnificativ în ceea ce privește vârstă mintală la care au loc achizițiile. Tulburările de limbaj ale acestor elevi sunt mai accentuate și mai rezistente la
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
Borer (1994) AspQ = nodul cantitativ care induce telicitatea, în accepția lui Borer (2004) Aux. = auxiliar C = categoria funcțională complementizator [+c] = trăsătură semantică primitivă care denotă cauza unei schimbări (engl. cause change), în accepția lui Reinhart cap. = capitol cat. = catalană CAUS = morfemul cauzativ zero, în accepția lui Pesetsky (1995), Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) CP = Complementizer Phrase (engl.), grupul complementizatorului CRE = construcție reflexivă ergativă D = categoria funcțională determinant DP = Determiner Phrase (engl.), grupul determinantului D-Structură = structură de adâncime Dat./ dat. = Dativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această limbă nu are pasiv. Oyharçabal (2000) arată că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nedefinită, nonspecifică (Alridge 2007b). Spreng (2001) comentează ideea formulată în lucrările mai recente, conform căreia obiectul din structura antipasivă diferă din punct de vedere semantic ([± Specificitate]) de obiectul din construcția ergativă. Spreng (2002) preia de la Bittner (1987)70 constatarea că morfemele antipasive din kallaalissut sunt, de fapt, mărci aspectuale, care apar și în construcțiile ergative, propunându-și să demonstreze că antipasivul impune telicitate evenimentului. Coyos (2003) neagă că antipasivul ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic prin postpoziția specifică ne este recentă (Montaut 1998b: 144). Morfemul de trecut l provine dintr-un sufix de "lărgire", care își are originea într-un diminutiv compatibil cu clasa nominală. Limbile indo-europene occidentale au supramarcat agentul (cu ne) și au ergativizat o structură preergativă; dimpotrivă, limbile indo-europene orientale au trecut
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un sufix de "lărgire", care își are originea într-un diminutiv compatibil cu clasa nominală. Limbile indo-europene occidentale au supramarcat agentul (cu ne) și au ergativizat o structură preergativă; dimpotrivă, limbile indo-europene orientale au trecut prin procesul de deergativizare, reanalizând morfemul l ca marcă de trecut. În dialectele orientale ale limbii hindi (acum neergative), a existat o fază de preergativitate. Diferența dintre grupul occidental și cel oriental provine din aceeași structură nominală cu participiu trecut pasiv predicativ − ergativizat în grupul occidental
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grupul occidental și reactivat/deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]