749 matches
-
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles. El poate să fie compus din unul sau mai multe morfeme. În mod obișnuit un cuvânt se compune dintr-o parte de bază, numită rădăcină, la care se pot atașa afixe. Cuvintele se combină în expresii, propoziții și fraze. Definiția precisă a termenului depinde de limba avută în vedere. Limitele dintre
Cuvânt () [Corola-website/Science/299165_a_300494]
-
desen", "desenul", "desenele", "desenului", derivate prin inflexionare, nu se consideră a fi cuvinte diferite, ci numai varietăți morfologice ale unuia și aceluiași cuvânt. Acest concept se aplică și în limbile aglutinative, și dă naștere la cuvinte lungi, compuse din numeroase morfeme, care traduse în românește, necesită mai multe cuvinte independente. De exemplu, în limba japoneză cuvîntul 行きたくなかった "ikitakunakatta" se compune din verbul 行く "iku" (a merge) la care se atașează trei morfeme dependente, și înseamnă „nu a vrut să meargă”, dând
Cuvânt () [Corola-website/Science/299165_a_300494]
-
și dă naștere la cuvinte lungi, compuse din numeroase morfeme, care traduse în românește, necesită mai multe cuvinte independente. De exemplu, în limba japoneză cuvîntul 行きたくなかった "ikitakunakatta" se compune din verbul 行く "iku" (a merge) la care se atașează trei morfeme dependente, și înseamnă „nu a vrut să meargă”, dând în limba română o expresie de mai multe cuvinte. Un alt exemplu, din germană: "Kinderspielplatz", care înseamnă un „loc de joacă pentru copii”. Există mai multe metode de a găsi limitele
Cuvânt () [Corola-website/Science/299165_a_300494]
-
Ideogramele (din grecește "ιδεα" idea "idee" + "γραφω" grapho "a scrie") sînt definite ca fiind simboluri grafice care reprezintă cuvinte sau morfeme. În timp ce limbile alfabetice preferă reprezentarea grafică a fonemelor printr-o colecție de simboluri mai mult sau mai puțin fonetice, limbile ideografice au ales ca reprezentare a cuvintelor aceste ideograme, care au capacitatea de a transmite în primul rînd idei, sensuri
Ideogramă () [Corola-website/Science/298871_a_300200]
-
dinastiei Shang. Ortografia chineză s-a bazat pe caracterele chinezești, "hanzi", care sunt grafate în limitele unui pătrat imaginar, în mod tradițional, aranjate în coloane verticale, citite de sus în jos și de la dreapta la stanga în coloane. Caracterele chinezești sunt morfeme independente ale modificărilor fonetice. Astfel, "numărul unu", Yi în mandarina, Yat în cantoneză se scrie folosind un caracter identic ( "一"). Caracterele chinezești au evoluat de-a lungul timpului de la formele primitive de hieroglife. Ideea că toate caracterele chinezești sunt fie
Limba chineză () [Corola-website/Science/297791_a_299120]
-
Tăblițele de la Tărtăria. Orice sistem de scriere necesită existența următoarelor elemente: Există mai multe tipuri de sisteme de scriere referitoare la limbi, diferențiate prin valoarea fonetică sau semantică a caracterelor individuale. Acestea pot reprezenta un fonem, o silabă sau un morfem. Clasificarea strictă este însă dificilă, întrucît adesea sistemele de scriere reprezintă o combinație de metode. Tipurile generale de scriere sînt sistematizate în tabelul de mai jos. O logogramă reprezintă în scris un cuvînt întreg. Majoritatea caracterelor chinezești sînt clasificate ca
Sistem de scriere () [Corola-website/Science/303251_a_304580]
-
ce a fost publicată în 1931. De Jong a simplificat gramatica, eliminând unele forme verbale rar utilizate și unele terminații pronominale și verbale diferențiate de gen. A adăugat de asemenea fonemul „r” și l-a folosit pentru a face unele morfeme mai recognoscibile. De exemplu „lömib” (ploaie, în engleză: rain) a devenit „rein”. Volapük s-a bucurat de o scurtă revenire a nivelului de popularitate în Olanda și Germania sub conducerea lui Jong, dar a fost interzisă (împreună cu alte limbi artificiale
Volapük () [Corola-website/Science/310223_a_311552]
-
În cazuri mai severe, este important să se apeleze la sfatul unui medic, mai ales când un cuplu apelează la inseminare artificială. Chi Kung și medicină chineză consideră foarte importantă formă de energie numită 精 (pinyin: jīng,de asemenea un morfem ce denotă "esență" sau "spirit") - care este dorită să se acumuleze și dezvolte; "jing" este energie sexuală, considerându-se că aceasta își pierde din intensitate odată cu ejacularea, așa că masturbarea este considerată "Sinuciderea Energiei" printre practicanții acesteia. Conform teoriei Chi Kung
Spermă () [Corola-website/Science/309019_a_310348]
-
Un cuvânt telescopat (telescopizat), uneori numit și cuvânt-valiză (după franțuzescul "mot-valise"), reprezintă un tip de contaminare lingvistică, prin alăturarea unor fragmente din două sau mai multe cuvinte, morfeme într-unul nou, de sine stătător, a cărui semnificație va combina pe acelea ale termenilor din care s-a format. Cuvintele telescopate (telescopizat) iau naștere atunci când între două sau mai multe concepte se stabilește o legătură puternică, frecvent întâlnită (de
Cuvânt telescopat () [Corola-website/Science/310628_a_311957]
-
relativ extinsă, nu numai față de engleză, ci și față de alte limbi romanice, îndeplinind în mare măsură funcții pe care în aceste limbi le are infinitivul. Acest fapt Bussmann (1998) îl prezintă că o trăsătură ce ține de uniunea lingvistică balcanică. Morfemul specific al conjunctivului românesc este conjuncția "să". În afară de "să", la acest timp conjunctivul mai are ca morfem desinența persoanei a treia singular și plural, care provoacă și schimbări fonetice în sufixul pe care il au unele verbe. La celelalte persoane
Conjunctiv () [Corola-website/Science/304894_a_306223]
-
pe care în aceste limbi le are infinitivul. Acest fapt Bussmann (1998) îl prezintă că o trăsătură ce ține de uniunea lingvistică balcanică. Morfemul specific al conjunctivului românesc este conjuncția "să". În afară de "să", la acest timp conjunctivul mai are ca morfem desinența persoanei a treia singular și plural, care provoacă și schimbări fonetice în sufixul pe care il au unele verbe. La celelalte persoane sunt aceleași desinențe că la prezentul indicativ. Exemple: Acest timp are particularitatea de a nu avea forme
Conjunctiv () [Corola-website/Science/304894_a_306223]
-
Literelor care reprezintă consoane pronunțate în același loc din gură au aceeași structură de bază. Mai mult decât atât, vocalele sunt compuse doar din linii verticale și orizontale pentru a se deosebi ușor de consoane. Poate transcrie la nivel de morfeme scripturi logo-grafice (cum ar fi Hanja), silabice (cum ar fi Kana) sau segmentare (sisteme de scriere alfabetice cum ar fi cel latin). Hangeul merge și mai departe în anumite cazuri, indicând caracteristici distinctive cum ar fi locul de articulare (labial
Hangul () [Corola-website/Science/306435_a_307764]
-
În fonologie, fonemul este unitatea de sunet fundamentală din limbile vorbite care ajută la diferențierea cuvintelor și morfemelor. Prin modificarea unui fonem al unui cuvînt, se generează fie un cuvînt inexistent dar perceput ca diferit de către vorbitorii limbii, fie un cuvînt cu alt sens. ele nu sînt sunetele ca atare, ci perceperea lor la nivel mental. Unui fonem
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
a Asociației Bibliotecilor Evreiești în anul 2007. (The Association of Jewish Libraries RAS Division Reference Award 2007). În afară de arabologie, Yehoshua Blau s-a ocupat intens de lingvistica semitică și s-a interesat în particular de evoluția și reconstituirea istorică a (morfemelor) limbii biblice. Pe lângă două culegeri de articole, una în ebraică și alta în limbi străine, el a mai publicat două sinopsisuri - o gramatică scurtă dar cuprinzătoare în engleză, iar celălalt un manual universitar detaliat de nivel înalt destinat studenților. De
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
strânsă între caractere și cuvinte. În chineza modernă, caracterele nu corespund neapărat cuvintelor; de fapt, majoritatea cuvintelor moderne sunt alcătuite din două sau mai multe caractere. Mai degrabă, un caracter corespunde aproape întotdeauna unei singure silabe , care este și un morfem. Totuși, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o frază. Chineza modernă are multe
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]
-
neapărat cuvintelor; de fapt, majoritatea cuvintelor moderne sunt alcătuite din două sau mai multe caractere. Mai degrabă, un caracter corespunde aproape întotdeauna unei singure silabe , care este și un morfem. Totuși, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o frază. Chineza modernă are multe omofone; astfel aceeași silabă vorbită poate fi reprezentată de mai multe
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]
-
pluricentrică, sintetică,fuzională cu forme de sinteză derivată și cu un continuum dialectal. O subdivizare posibilă a lexicului german este următoarea: Astfel, limba germană este o limbă enciclopedică cu o permanentă „circulație a cuvintelor” compuse instantaneu din alte cuvinte sau morfeme (substantive, verbe, adjective, atribute, afixe etc.). Introducerea unui număr nelimitat de semnificații ale sensurilor noționale în ansamblarea cuvintelor formate ad-hoc constituie o posibilitate practică, această alcătuire depinzând doar de capacitățile cognitive ale ficărui individ care o uzitează. În prima parte
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
de femei, de copii și alte substantive feminine sau neutre. Acest tabel prezintă cele mai folosite forme ale verbelor poloneze, care sunt distribuite în șase clase de conjugare. Deși limba poloneză este de tip SVO, totuși, fiindcă este bogată în morfeme, ordinea cuvintelor în propoziție este variabilă, iar subiectul, complementul direct sau uneori chiar predicatul pot fi omise, dacă se subînțeleg din context. Topica poate fi folosită pentru a accentua una sau alta dintre părțile de propoziție. Exemplu: Doar primele trei
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
numite în japoneză „kanji”), japoneza folosește în prezent și „hiragana”, „katakana” (două silabare fonetice paralele, de cîte aproximativ 50 de simboluri fiecare), și ocazional „rōmaji” (caractere latine). Este considerată o limbă aglutinantă (care formează cuvinte și expresii prin alăturarea de morfeme) și se distinge printr-un sistem complex de forme de exprimare onorifică, reflectînd structura ierarhică, „verticală”, a societății japoneze. Sunetele din limba japoneză sînt relativ puține la număr. Accentul se manifesta prin intonație (înălțimea sunetului), care poate servi uneori la
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
semantic]]. Consoanele "š-r-b", de exemplu, arată rădacina care înglobează sensul larg de „a bea”, "s-r-q", „a fura”, "‘-k-l", „a mânca” etc. Cuvintele se formează prin atașarea la radăcina triconsonantică (sau, rareori, cvadriconsonantică) a unei structuri [[vocală|vocalice]] și a unor [[morfem|afixe]] (prefixe, sufixe, infixe). În mod tradițional, gramaticienii arabi au folosit rădacina "f-‘-l", „a face”, ca prototip pentru formarea cuvintelor. De la oricare rădacină triconsonantică, se pot forma până la zece forme (în [[limba arabă clasică|araba clasică]] cincisprezece), fiecare cu
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
între timpuri și aspecte verbale. Pentru evitarea polemicilor, din ce în ce mai mulți autori le denumesc "forma cu prefixe" (Fp) și "forma cu sufixe" (Fs). Îndeplinitul sau "forma cu sufixe" se construiește folosind sufixe care combină persoana, numărul și genul într-un singur [[morfem]], în vreme ce neîndeplinitul sau "forma cu prefixe" se construiește folosind o combinație de prefixe (pentru persoană) și sufixe (pentru gen și număr). Celelalte moduri, fără imperativ, sunt marcate prin sufixe: /u/ pentru indicativ, /a/ pentru conjunctiv, vocala zero pentru apocopat și
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
deplin. Maghiara este o limbă aglutinantă, ceea ce constituie principala trăsătură care o deosebește de limbile indo-europene, dar o apropie de limbile din familia ei și de limbi din alte familii, precum turca și japoneza. Caracterul aglutinant constă în faptul că morfemele sunt afixe (prefixe și sufixe) care se alipesc la cuvintele rădăcini (deseori mai multe sufixe unul după altul) astfel, încât limitele dintre ele rămân nete, fiecare corespunzând unei singure trăsături semantice sau funcționale. Lingviștii care se ocupă de limba maghiară
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
se folosește și pentru a translitera litera chirilică "ы". Deși ortografia limbii estone este în general ghidată pe principii fonetice, cu fiecare grafem corespunzând unui singur fonem, există unele devieri isorice și morfologice de la această regulă, cum ar fi conservarea morfemului la declinarea unui cuvânt (scriind b, g, d acolo unde se pronunță p, k, t) și în folosirea lui „i” și „j”. În scriere, acolo unde este impractic sau imposibil să se scrie „š” sau „ž” ele sunt substituite cu
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
Apreciem copacul cel bătrân pentru umbra sa”. În limbile indoeuropene în general, persoana se poate exprima prin desinența verbului la modurile personale, prin pronumele personal, pronumele posesiv și adjectivul posesiv. În altele, precum limba maghiară, se poate exprima prin aceleași morfeme, mai puțin adjectivul posesiv, cu funcția acestuia folosindu-se așa-numitul sufix personal posesiv. În unele limbi sunt suficiente desinențele, chiar dacă există și desinențe zero, pentru a indica persoana verbului. Astfel este de exemplu limba română, în care acest lucru
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]