874 matches
-
decât o dată - n-am să uit asta -, la căpătâiul mamei ei moarte. Era într-o noapte, foarte târziu. Toată lumea dormea. Mă sculasem, în cămașă și chiloți, să-mi iau un ultim rămas-bun de la defunctă și m-am dus în camera mortuară. Două lumânări de camfor ardeau deasupra cadavrului. Cineva pusese un Coran pe stomacul nefericitei, ca să nu intre diavolul în corpul său. Ridicai pânza care-i acoperea fața. Fața gravă și atrăgătoare părea modelată de amprenta tuturor iubirilor pământești: expresia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nici a fiului lui cel mare. Nu conducea niciodată pe cineva la gară pentru că detesta pupăturile de rămas-bun... Când a fost Înmormântat cu mulți ani În urmă În cimitirul evreiesc din Iași, am intrat, dintr-un impuls inexplicabil, În camera mortuară unde doi bărbați Îl spălau, să-l pregătească pentru Înfășurarea În lințoliul alb. L-am privit și am rămas șocat de expresia de mânie de pe chipul lui, parcă indignat de umilința la care e supus. La ieșire, În dreptul unei ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
M-am uitat de jur-împrejurul camerei. Nimeni nu părea doritor să îmi întâlnească privirea. —Tom? am spus. Tu vorbeai cu ea aseară. Și-a ridicat pentru o secundă capul. Mi-aș fi dorit să nu facă asta. Arăta ca propria mască mortuară, făcută din marmură cerată de origini antice. Poate i s-ar fi potrivit unei persoane cu o structură osoasă impecabilă, dar fața lui mare și îndesată de irlandez nu era demnă să o poarte. Ochii lui, care de obicei erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pas. A patra iarnă grea, numără în gând Mihai Cantacuzino; de la o vreme iernile sunt mult mai grele ca altădată, constată el pentru sine. Și totuși acum frigul este suportabil, nu ca atunci.... Și-i răsări în minte imaginea cortegiului mortuar de acum doi ani. Cerul era senin, neverosimil de albastru. Fără pic de vânt, făcliile din mâinile vinete cenușii ardeau palid în lumina puternică a soarelui. Aburul respirației se topea imediat, prinzându-se promoroacă în mustățile și bărbile preoților și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
femeia îți spune că, dacă n-o înconjuri toată ziua cu atenții, riști s-o îndepărtezi prin dezobișnuință. Când pasiunea ei începe să scadă, ea îți spune că prin prezența ta necontenită riști s-o îndepărtezi din cauza oboselii. Un cortegiu mortuar, agonia unui vecin de peste sală exasperează pasiunea a doi amanți, pentru că imaginile care evocă distrugerea vieții provoacă paroxismul instinctului creator. Ceea ce provoacă amorul unui bărbat e temperamentul femeii. Iar știința ne spune că temperamentul este fizionomia sensibilității organelor vieții vegetative
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
brațului ei rotund cu miros de ambră. Mi-a dat-o ca o amintire? Mi-a dat-o ca un zălog? După amiază am rătăcit pe șosea, afară din sat. Acolo unde erau munții, nu mai era nimic. Neguri grele, mortuare acopereau singurătățile. Pe drumul plin de apă, țărani cu cojoace și căciuli, femei cu saci în cap ieșeau din ceață și intrau în ceață. Am apucat drumul muntelui, pe unde fusesem de atâtea ori cu ea. Trunchiul răsturnat, pe care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
minciună (a se citi demagogie), corupție, trădări de țară și, bineînțeles, sublima banalitate, vorba cântecului: “Oamenii cântă iubirea/ Na, nara, na, nara, na, na, na, nara na!” În fața intrării cimitirului „Eternitatea”, acolo unde mergeam și beam bere, acum e casă mortuară. M-am dus pe acolo, nu știam nimic, și am dat de un domn pus la clift, bine parfumat, înconjurat de coroane, avea cam 35 de ani, care trecuse în lumea cealaltă din cauză că unul, cu o cărămidă, îl milui în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și pe Rex Reese. Mâinile lui Rex se mișcau acum pe corpul Obiectului. Îi trăgeau În sus cămașa, pătrundeau pe sub ea. Apoi corpurile li s-au mișcat, și le-am văzut chipurile din profil. Chipul Obiectului, Împietrit ca o mască mortuară, aștepta cu ochii Închiși. Profilul lui Rex era agresiv, congestionat. Între timp, mâinile lui Jerome se mișcau pe mine. Îmi freca salopeta, dar eu nu mai eram propriu-zis În ea. Concentrarea mea asupra Obiectului era prea intensă. Extaz. Din grecescul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
poziții imuabile. Există, firește, scriitori mari (și Nichita Stănescu este unul dintre ei), există și genii, dar atunci când golim complet de conținut opera lor concretă, plină de o substanță prin forța lucrurilor diversă, contradictorie și imperfectă, ca să păstrăm numai masca mortuară a genialității, nu facem decât să aducem grotescul și penibilul asupra ei, ca în orice cult al personalității. Această situație, clasicizarea nemiloasă a valorilor, refuzul de a le vedea greșelile și scăderile, privește și mai vechile cazuri Călinescu, Sadoveanu sau
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Pe coridoarele întortocheate, rămâi singur, dar apare mereu cineva sau ceva, să te îndrume fără o vorbă. Costume negre, jobene, aceleași chipuri livide, aceeași sfâșietoare tăcere, spartă ici-colo de-un foșnet, de-un cântec, de-o voce care citește anunțuri mortuare... Mâini care ridică încet cortinele negre, deschizând drum mai departe. Înapoi nu există. Urcăm în lift. Înghițindu-ne spaima, vedem degetul înmănușat apăsând. Când ușile se deschid, trei chipuri înspăimântate ne privesc. Suntem chiar noi, reflectați în peretele de sticlă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
moment dat, că sintagma Întunecatul April este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca: "April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin efectul său contrastant. Nu este "râsu'-plânsu'" pomenit de Doina Uricariu 49, ci, mai curând, stridența care scizionează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este o metaforă a teatrului în negativ. Vladimir Streinu remarca: "April, pentru poetul nostru, se dovedește "întunecat" nu numai datorită rezonanței elegiace și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin efectul său contrastant. Nu este "râsu'-plânsu'" pomenit de Doina Uricariu 49, ci, mai curând, stridența care scizionează decorul, ducând la adevăr și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
acest moment, poetul cade din spectacol. Iată de ce spuneam că lirica lui Emil Botta este un spectacol ratat. Echipajul căruia îi flutură argintiul penaj simbolizează tocmai această cădere din spectacol, edulcorată. G. Durand releva eufemizarea mormântului, în folclor, asimilarea valorilor mortuare cu odihna și intimitatea, dând exemplu basmul Frumoasa din pădurea dormită 56. Emil Botta descoperă mormântul din sine, spațiul interiorității absolute, nimicitoare. Disperarea va căpăta o mișcare dinăuntru în afară, dintr-un perimetru morbid spre o strălucire sinistră. Mișcarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a fost transformată de activiștii comuniști În “Auschwitz-ul româniei. Drept urmare a unor hazlii Împrejurări Întâmplate mie, am văzut și pipăit cu mâinile mele tragedia unor oameni nevinovați la această provizorie catacombă unde cadavrele gardienii nu mai pridideau să descongestioneze camera mortuară pentru a face loc celor ce vor veni În ziua următoare...! În toamna anului 1950, cu ordinul de recrutare În buzunar mă Îndreptam către orașul Satu Mare, pentru a mă pregăti și Însuși instrucția militară. Lăsasem În Capitală prietena mea pe
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
selectat Împreună cu alți recruți pentru a urma timp de patru luni de zile o școală de sanitari-felceri ce se derula În cadrul unității respective cu practică la spitalul orașului, unde pe lângă unele cunoștințe generale a medicinei am fost introduși În camera mortuară unde participam la unele disecții pentru stabilirea unei accident ori unei crime, practică ce m-a ajutat să privesc evoluția vieții din unghiuri diferite. La câteva zile dela terminarea școlii am primit gradul de fruntaș și am fost repartizat la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vara Ioanei, în schimb era “mică, grasă, cu părul roșu și fața acoperită de pistrui” și avea complexe de inferioritate, puse de autor pe seama fizicului sau a lipsei de instrucție. Cu același sadism, ironizat de Ioana, naratorul organizează un scenariu mortuar în jurul bolii lui Viky: “Am uneori o stare sufletească asemănătoare cu a copilului care se amuză să omoare o muscă, îi rupe pe rând și fără să se grăbească aripile, picioarele și la urmă capul. Cred că instincte similare se
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de instituții particulare decât de cele de stat. Procedura e mult mai simplă, iar acești finanțatori nu ne privesc cu ochiul victimei prădate și nici ca pe acordeoniștii din tramvai. Majoritatea scepticilor privesc inițiativele de genul nostru cu ochiul antreprenorului mortuar... se așteaptă de obicei trecerea în neființă prin neputința de a plăti facturile“, spune Mihăiță. Implementarea legii și costurile autorităților Szabó K. István a fost, vreme de cinci ani, director al Teatrului „Tomcsa Sándor“ din Odorheiu Secuiesc. De curând este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
supus unei taxe. La înmormîntare, Olimpia fu nepăsătoare, plictisită, Stănică însă plânse cu hohote, cîștigîndu-și simpatia femeilor care se găsesc mai tot timpul prin cimitire. Pascalopol arătă celor doi un număr din Universul, în care se citea la coloana anunțurilor mortuare această compunere patetică: De-a pururi sfâșiați sufletește, plini de revoltă în contra cerului nemilos: Stănică si Olimpia Rațiu, părinți; Simion și Aglae Tulea, bunici; Aurica Tulea, mătușă; precum și familiile înrudite: Giurgiuveanu, Mărculescu, Sima au nemărginita durere de a vă anunța
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
creanga unui dumnezeu/și cad aici,/în pragul tău, cetate!” (Zamolxe ) Un prim sistem de opoziții este cel definit de apa ostilă /vs/apa benefică. El orientează semantica textului către neliniștea de esență tragică, caracteristică tuturor pieselor blagiene. Apa ostilă, „mortuară la modul superlativ”, „copie a tenebrelor” (Bachelard, L`Eau et les Rêves, José Corti, 1942), pe care Blaga o numește „râul morților”, „putregai” sau „must verde de cucută” este expresie a unei voci unice, a divinității sau o suprapunere a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
scris și cum trebuie înțeleasă "opera lor". Senzația că ei se bat pentru fiecare zi a lor și că, răstignind efemerul pe o foaie de hârtie, vor continua să trăiască propunând celorlalți, în locul vieții lor irepetabile și finite, masca ei mortuară, mulajul în ghips și bronz al gândurilor, emoțiilor și vanităților lor. Orice jurnal este de aceea rictusul unei vieți imortalizate în rășină, grija antumă a autorului de a se pune în insectar. El revarsă asupra sa lava fierbinte a propriei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
finitudinea lui. Orice jurnal este agățarea disperată de un Ersatz de nemurire, de o nemurire care nu poate fi obținută în termenii lumii de aici. Jurnalul meu nu este o luptă cu Timpul, nu este amprenta pe hârtie sau masca mortuară a vieții mele, ci un suprem exercițiu de exorcizare, de scoatere la aer și lumină a conținuturilor leneșe din mine, aruncate alandala într-o cămară fără ferestre, reziduuri enorme, adunate de-a lungul anilor prin amânări repetate ale momentelor când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
soare, aeroportul, pieptul lui Juan Lucas, hai, dragă. Carlos avea grijă de Bobby, ținîndu-l tot timpul lîngă el pe Santiaguito. Doamne Dumnezeule! CÎnd o să se termine toate astea!? Mercedesul Înainta prin cartiere urîte, vechi, sărace - erau În Lima? - urmînd carul mortuar pe străzi ciudate, vrăjmașe, vechi, noi doar pentru ea, deși parcă le mai văzuse, cînd murise Santiago, Dumnezeule! Dumnezeule mare! Susan, iubirea mea. Lumea se oprea să vadă cele două vehicule; bărbați și femei așezați pe marginea drumului, În fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dădu la o parte, era prea tîrziu ca să protesteze, ca să Întrebe cine-i schimbase dispozițiile: acum treceau cu toții prin fața lui și a lui Susan, iar Susan se alătura grupului. Julius rămăsese la urmă, de acolo reușea să vadă două trăsuri mortuare, una era un automobil negru, de acolo reușea să vadă cum sicriul Armindei era scos pe ușa din față a palatului. Victoria Santa Paciencia Încercă să le povestească cît de mult timp Îi trebuise pentru a găsi casa, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pasul lui fermecat (I 3). Portretul imaginat astfel corespunde chipului real al lui Ahile, fiul nimfei Tetis : (cu fruntea luminată și mâinile palide, iar ochii lui ard ca două văpăi (II 2). În același timp, el vestește prin paloarea sa mortuară destinul eroului care va pieri la Troia, ca și pe acela al logodnicei sale, victima sacrificiului. Când i se anunță iminența nunții, Ifigenia intuiește că o așteaptă de fapt moartea și își arată spaima de întunericul subpământean (Să nu mă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de la cel ce naviga În dreptul strîmtorii În care se transformase strada Tallers și am cumpărat prima ediție a zilei, care Încă mai mirosea a tuș călduț. Am străbătut paginile În graba mare, pînă ce am dat de secțiunea cu anunțuri mortuare. Numele Nuriei Monfort zăcea sub o cruce de tipar și am simțit cum Îmi tremură privirea. M-am Îndepărtat cu ziarul Îndoit sub braț, căutînd Întunericul. Înmormîntarea era În acea după-amiază, la ora patru, În cimitirul Montjuïc. M-am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]