782 matches
-
directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul spre Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zdrobește "imperialismul Arpadienilor, planul lor de imperiu latin al Ungariei". Într-o altă lucrare a sa, Chestiunea Dunării, istoricul spune: "Tot rostul regatului (ungar) e stricat de această operă de distrugere, toată ofensiva Ungariei în răsărit e împiedicată de consecințele năvălirii tătărești din 1241. Provincia ungurească din părțile noastre a fost total nimicită de aceștia. Când ungurii s-au ridicat după această grea lovitură, erau într-o stare de nerecunoscut, incapabili de a mai îndeplini misiunea lor istorică, de regat apostolic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sinteza sa, Istoria Românilor, și alte notații interesante. Astfel, spune el, iureșul mongol eliberează pe românii care, până atunci, colaboraseră pe acest mal stâng al Dunării la o activitate militară ce nu era a lor. Apoi, mongolii, acoperind cu năvălirea lor răsăritul european, culegând în mijlocul unor ruine făcute sistematic, cu sânge rece, ca să înspăimânte pe cine nu recunoștea de la început pe hanul, stăpân a toată lumea, nu vin prin aceste părți de jos (de la Dunăre), ceea ce i-ar fi pus în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord-dunărene extra-carpatice, ele au stabilit legături cu populația autohtonă, românească. Pe de altă parte, pătrunderea călăreților nomazi turanici în regiunile de la nordul Dunării de Jos a provocat mari perturbații în evoluția normală a societății locale (românești). Caracterul prădalnic al migrației (năvălirii) turanicilor este reliefat de cronicile contemporane-atitudinea pecenegilor și cumanilor față de români a fost aceeași cu cea față de locuitorii Rusiei și Bizanțului. Neînțelegerile triburilor nomade turanice cu autohtonii se datorau economiei specifice practicate de migratori. Principala lor ocupație-păstoritul nomad de stepă-conferea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pace cu mongolii Hoardei de Aur, întărit (se pare) prin căsătoria fiicei împăratului cu hanul Özbäg, prin care se obliga să le plătească tribut. Nerespectarea acestei obligații i-a determinat pe mongoli să invadeze Tracia, în 1337, cea mai dezastruoasă năvălire împotriva Bizanțului, după cele din vremea lui Nogai, iar în primăvara lui 1341, ei plănuiau o nouă năvălire de proporții, dar au renunțat. Spre mijlocul secolului al XIV-lea, angrenați în alte direcții, conducerea Hoardei a ignorat problemele din sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se obliga să le plătească tribut. Nerespectarea acestei obligații i-a determinat pe mongoli să invadeze Tracia, în 1337, cea mai dezastruoasă năvălire împotriva Bizanțului, după cele din vremea lui Nogai, iar în primăvara lui 1341, ei plănuiau o nouă năvălire de proporții, dar au renunțat. Spre mijlocul secolului al XIV-lea, angrenați în alte direcții, conducerea Hoardei a ignorat problemele din sudul Dunării. Disputele pentru tron și luptele interne din Ungaria, la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul celui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
18 În Moldova, izvoarele scrise lipsesc, nu avem date despre locuitorii ei. Românii de la răsărit, dintre Carpați și Nistru, locuiau aproape în întregime în sate. Împrejurările specifice în care a evoluat societatea românească de la est de Carpați, după anul 1000, năvălirile ultimelor popoare nomade au influențat dezvoltarea societății locale. În secolul ce a precedat constituirea statului, teritoriile est-carpatice au fost locuite de români, dar și de alte grupuri etnice. Prezența lor pe teritoriul dintre Carpați și Nistru se explică prin prisma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puternică perturbare în spațiul carpato-dunărean: așezări distruse, populație exterminată sau dusă în robie. Cu toate acestea, societatea românească de la sud de Carpați nu a suferit pierderi foarte mari, dovadă mărturiile din Diploma ioaniților (1247). După o mie de ani de năvăliri pustiitoare, autohtonii au știut să se protejeze, apoi să se adapteze practicilor vexatorii ale "varvarilor" asiatici. Așezările rurale predominau și aici, la sud de Carpați, ele se aflau mai ales pe malul râurilor și în văi. În regiunile subcarpatice (până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după izvoare), în Transilvania. Acțiunile predicatorilor catolici au înregistrat succese în rândul cumanilor-este vorba, subliniază Iorga, de păgânii hoardei nu alții, pe care această convertire ar fi putut să-i apropie de românii schismatici și, dacă n-ar fi intervenit năvălirea tătarilor la 1241, să facă din această Cumanie de simplă hegemonie turanică o adevărată țară consolidată și durabilă, ca Ungaria însăși. De-aici se deduce și sensul pe care regalitatea ungurească încerca să-l imprime convertirii păgânilor, în timp ce cumanii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În 1229, mișcarea de creștinare și închinare a cumanilor față de regatul ungar a depășit spațiul românesc și s-a extins în nordul bazinului pontic. Limitele teritoriale ale episcopiei cumane, trasate de arhiepiscopul de Esztergom, erau doar vag cunoscute. Rogerius, descriind năvălirea tătarilor, scrie că în timp ce "regele Kadan" (căpetenia mongolă) a ajuns la Rodna, în Transilvania, "Bochetor, împreună cu alte căpetenii, au traversat Siretul și au ajuns în țara Episcopului cumanilor și, înfrângându-l, au ocupat țara". Deducem că hotarul răsăritean al episcopiei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cavalerii-călugări francezi ai Sf. Ioan (ioaniții), erau dispuși să trimită o parte a ordinului lor pentru cruciata europeană în răsărit-proiectul de așezare a cavalerilor la Severin. P. P. Panaitescu, vorbind despre "Severinul sub cavalerii ospitalieri", subliniază faptul că și după năvălirea tătarilor, pământul (spațiul) românesc a continuat să fie teritoriu de cruciată. Astfel, după instalarea teutonilor în Țara Bârsei, în 1211, a urmat stabilirea în regiunile noastre, la Severin, a Ospitalierilor-cavalerii Sf. Ioan din Ierusalim. Actul din 2 inie 1247, pecetluit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
râul Olt și munții Transilvaniei până la Dunăre, era o țară de cucerit, ea urma să fie mai întâi recuperată. După 1211, Ordinul teuton, aflat sub suzeranitatea regelui Ungariei, preluase controlul asupra teritoriilor de la est de Olt, a Cumaniei, însă după năvălirea mongolă din 1241, regalitatea ungară nu mai controla decât vag această regiune. După recuperare, urma ca regiunea să fie fortificată cu "castre" și "întărituri", cu participarea regelui și a cavalerilor cruciați. La răsărit de Olt, excepția o constituia "țara lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
presupus că au participat și oșteni români în cadrul unor cete proprii. Participarea românilor la expedițiile militare (cruciatele) este numai un episod din contribuția lor la aceste acțiuni deoarece, aici, pe pământul lor, românii au avut propria lor cruciată împotriva marilor năvăliri păgâne, începând de la huni până la mongoli. Din secolul al X-lea, pecenegii, uzii și cumanii n-au ajuns în centrul Europei, ci au fost opriți în această zonă de forțele locale (autohtone). Pe pământul românesc au luptat și forțe cruciate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
structurată" ar fi putut veni de la "ultimii barbari", care au stăpânit teritoriul dintre Carpați și Dunăre, pecenegii și cumanii. De la cumani, mai mult decât de la ceilalți barbari, "ne-am fi putut aștepta" să înființeze "o formațiune statală mai statornică", dar năvălirea mongolă din 1241 "i-a alungat din părțile noastre pe cei mai mulți din ei. Pe mulți, dar nu pe toți.". Autorul crede că ("îndrăznesc să afirm") închegarea statului românesc medieval la sud de Carpați este urmarea unei "acțiuni viguroase" duse de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
știm cu certitudine în ce an s-a făcut, după cum nu știm numele real al întemeietorului, Negru Vodă? Tihomir? Întemeierea nu putea avea loc imediat după moartea lui Nogai (1299), deoarece puterea mongolă la Dunăre nu s-a micșorat atunci, năvălirile lor periodice în sudul Dunării au continuat până în 1321.15 Ce evenimente s-au petrecut în acest răstimp de un sfert de veac, la sud de Carpați, nu știm, dar putem presupune: totul pare să conducă la acțiunea unui voievod
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Negru Vodă" cu tătarii, când s-a "mântuit" țara de ei. De aceea, putem susține fără teama de eroare că lupta domnului întemeietor cu tătarii trebuie să fi fost o realitate istorică, nu legendă. La 1314, este menționată încă o năvălire a tătarilor în regatul vecin, împreună cu "schismaticii", valahii de la sud de Carpați, de-aici deducem că la acea dată românii se aflau încă sub dominația lor. Putem presupune și altceva: acea luptă cu tătarii desfășurată cândva, la o dată neprecizată, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
însă în ce împrejurări a ajuns el să domnească. Apoi, în contextul extern prielnic, zugrăvit mai sus, românii au profitat de starea confuză și anarhia nobiliară din regatul arpadian, pentru a se întări la ei acasă. La puțin timp după năvălirea în Ungaria, în 1323, Mihail, fiul lui Stracimir de la Vidin, se proclama țar și aduna oaste alcătuită din "ungrovlahi și cu tătari împreună", cu care lupta împotriva bizantinilor. În același timp, în sudul Dunării, avea loc o mare năvălire a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după năvălirea în Ungaria, în 1323, Mihail, fiul lui Stracimir de la Vidin, se proclama țar și aduna oaste alcătuită din "ungrovlahi și cu tătari împreună", cu care lupta împotriva bizantinilor. În același timp, în sudul Dunării, avea loc o mare năvălire a tătarilor-istoricul bizantin Ioan Cantacuzino scria: "Sciții (tătarii), care locuiau în munții de la nord (Carpați), neamul cel mai mare și mai puternic din toate" au năvălit sub conducerea unor șefi de triburi locale. Or, tocmai atunci (1323-1324) se declanșează un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mării Negre în lumina unui portulan grec, în SCIV, 1957, nr. 1-4, p. 295-305. Neamțu V., Istoria orașului medieval Baia, Iași, 1997. Necșulescu C., Ipoteza formațiunilor românești de la Dunăre în secolul al XI-lea, în RIR 7, 1937, p. 122-150. Idem, Năvălirea uzilor prin țările române în Imperiul bizantin, în RIR, 9, 1939, p. 189-206. Nistor I., Lucius Aprovianus-eroul Țării Șipenițului, în AARMSI, t. XXIII, 1941, p. 75-81. Idem, Legăturile cu Ohrida și exarhatul plaiurilor, în AARMSI, t. XXVII, 1944-1945, p. 123-151
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
străini în Transilvania 330 Secuii 330 Sașii 333 Instalarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei 338 CAPITOLUL X ULTIMUL VAL MIGRATOR ( SECOLELE X-XIII) 343 Pecenegii 343 Uzii 348 Cumanii 349 Marea invazie mongolă (1241) 353 Alți migratori 364 Simbioza româno-pecenego-cumană 367 Năvălirea tătarilor și românii 371 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească 375 CAPITOLUL XI ROMÂNII ÎN SECOLUL AL XIII-LEA 379 Contextul extern 379 "Secolul mongol" (1241-1359) 384 Societatea românească 398 Structuri politice românești în secolul al XIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
idealului cavaleresc, ale bunului-gust și ale galanteriei clasice... Și iată că la acest sfârșit de veac, se lamentează monseniorul Bolo, Franța nu doar că încetase a-și scăpăra luminile scânteietoare, dar era nevoită să îndure la rândul ei "o anume năvălire de exotism pricinuită de progresul locomoției". După cum constată el, "trenurile luxoase și enormele pacheboturi aduc pe meleagurile noastre un aflux tot mai crescut de străini". Străini care aduc în cuferele lor flirtul, "pornirile lor plebee", "frivolitatea lor catastrofală", "simțămintele lor
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
subită, el este cuprins treptat de rutina vieții militare, de monotonia din care se naște, într-un mod oarecum compensatoriu, „himera” care îi ține legați pe toți cei din fortăreață de locul acela pustiu - speranța absurdă a unui război, a năvălirii „tătarilor” din nord. Rutina aceasta ascunde ceva plin de mister, un miracol de care sunt atrași toți cei care pătrund în fort și care le sucește mințile, printr-un joc ciudat între real și imaginar: „Avu senzația că o toropeală
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
face față vitregiilor soartei, încercărilor de împilare străină, marele patriot declara cu convingere că „ o națiune asupra căreia au trecut huni, goți, avari, vandali și atâtea alte seminții străine, o națiune care optsprezece veacuri cu toate atacurile timpului, cu toate năvălirile barbarilor, a rezistat și s-a ținut până astăzi... nu este cu putință ca să fie osândită de către providență, să piară tocmai acum în secolul naționalităților”. Înflăcăratul apărător al independenței atrăgea atenția 15 asupra faptului că neatârnarea se obține și se
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
Popa. Textul este parabola imixtiunii agresive a sistemului totalitar în trăirea individuală, a violării teritoriului propriu fiecăruia (și nu ne referim doar la spațiul fizic, material, ci și la mutilarea intelectuală și emoțională), a dizolvării personalității pînă la completa uniformizare. Năvălirea unor specimene de "homo canis, numit pe românește vecin" în viața unei familii, cu scopul declarat de a instaura ordinea (cuvînt dătător de coșmaruri, pentru că se referă la ordine impusă de Regulamentul de bloc, și nu la una firească, naturală
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în templu, ca pieriți pe veci. Junimiștilor, în frunte cu Maiorescu, le-a plăcut foarte mult această legendă, dar s-a observat mai apoi că, din punct de vedere istoric, n-a existat un Arald, rege al avarilor, iar la năvălirea acestora în Daco-Romania (561-602) nu era constituit, pe aici, un nou regat al băștinașilor, așa că nici "Maria, regina dunăreană" nu este o figură istorică, pe care s-o putem atesta docu mentar. Într-un studiu valoros al lui Al. Bogdan
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]