1,457 matches
-
pădurii, parcă se gândea la altă viață care a fost odată pe-acolo, până se gândea la Ion acela, care cine știe ce suflet de creștin năcăjit o fi fost; pe urmă deodată întorcea capul și stătea privind spre nevastă-sa Măriuca. Naltă și subțirică, în catrință de lână, strânsă tare sub sâni cu brâu îngust, cu cămașă albă ca helgea, se strecura pe ușă și trecea fără zgomot prin iarbă, spre fântână. Cozile strâns împletite și le lega totdeauna în cunună. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căci eram în floare pe atunci și mă ademenea într-acolo și năcazul ei pe care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele frunzarelor păreau în adevăr tremurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu vorbesc de altele; eu nu vorbesc de mine... —Atuncea ce ai? Te văd supărată și slabă... Femeia sta la îndoială, parcă voia să răspundă ceva. Își ațintise în pământ privirile. Apoi deodată tresări: Ia! și se sculă în picioare, naltă și subțirică și intră în casă. De departe, dinspre câșlărie poate, se auzea cornul lui Voinea. Chema prelung - îngâna sunete scurte apoi, și iar tremura într-o adiere lină; după aceea, tăcu. În liniște, un glas depărtat începu să cheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în mantaua-i groasă, pătruns de apă, de frig și plictiseală, își opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi prietinia între cele două fete se strânse și mai tare. Într-un rând, în amurg, Haia intrând fuga în casa picherului, se opri uimită în prag. Îndărătul oalelor cu flori, la fereastră, Tudorița sta de vorbă c-un băiat nalt, negricios, c-o umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să râdă: —Intră, Haie, intră, nu te teme, că nu te mânâncă... Ea intră și se așeză pe o margine de divan, tăcută și mirată. Prietina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
repede din cap, cu tufele de păr fluturând pe dinaintea ochilor, și arăta cum a văzut ea, cum s-a uitat în toate serile, și dădea amănunte cumetrelor, care ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți la sân. Vestea se răspândise și-n alte mahalale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la dugheniță, pornea la ceasuri regulate cu tinichelele-i de gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse de făină, albe ca și barba lui mare, duruia printre ferestrele cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a ghemuit într-un colț, privind fix înainte-i cu ochii arși de durere. Și curând după aceasta, în casa lui Sanis, în jurul fetei toropite, începură a se face pregătiri de logodnă. De două ori, în două sâmbete, feciorul nalt și slab al lui Malamet intră în casă și se așeză zâmbind pe-un scaun. Schimbă câteva cuvinte cu tatăl, apoi cu Rifca gătită ca pentru sărbătoare și zâmbitoare, apoi așteptă o vorbă de la Haia. Dar fata umbla slabă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și eu cu ce mă răcori pe ceea lume... Grăind așa, pășea mărunt, și opincile-i nerase de porc fâșâiau prin bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu la bordeiul lui săpat în pământ. Intră el întăi, coborând; intră după el și drumețul într-o încăpere mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am și gâtul mai lung... Ridică-te și tu în vârful degetelor și vezi... Alei! Sandule! asta are să fie stăpâna noastră... Mândră duducuță!... Într-adevăr, cuconu Jor venea la moșia lui cu mireasa, și cu bătrânul, cuconu Ionașcu Razu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cozoroc la ochi. —Trebuie să fie domnu primar... mormăi el și stătu în loc. Calul depăna mărunt din picioare; ajunse la curte, se opri. Din săniuță coborî un târgovăț scurt și pântecos. Era îmbrăcat c-o blăniță de berbec; de sub căciula naltă și ascuțită, dintre palele late ale gulerului, ieși la iveală un obraz mare, stacojiu. Ochii mititei cercetară împrejuru-i. Care a băgat de samă la cal și la lăicere?... întrebă el c-o voce gâlgâită de om gras, cu gâtul scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aur rece de soare. La ceasurile cinci, au fost dincolo de pătul, în curmătură. De la locul unde s-au așezat, se deschidea lumina în fund; de-acolo poiana ocolea larg într-o parte și-n alta. În față - ascunzându-i trupul nalt - vânătorul avea un prag de stâncă, pe care își rezemase carabina cu lunetă. Culi își ocupa ascunzișul lui obișnuit, între tufe de bisacăn. Așa au așteptat până cătră înserat. Au început să schimbe șoapte și se pregăteau de retragere. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știu să-i exploreze tainițile necunoscute profanilor. Cătră unul din aceste locuri, la un mal de baltă, am ajuns eu și tovarășii mei. Când am intrat în lutri, soarele abia răsărise. Ne-am dus printre sălcii, am cotit pe sub maluri nalte. Eram departe de sforul Dunării; s-auzeau din când în când dintr-acolo mugete de sirenă. Treceau din când în când într-acolo convoiuri de paseri sălbatice, prin văzduhul proaspăt al dimineții. După ce ieșirăm lângă luciul larg al unui lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am oprit între papuri nalte, căci dincolo, în acea grădină ascunsă a liniștii, se zbenguiau cu glasuri, cârcâiri, clămpăniri de plisc și bătăi de aripi toate neamurile de sălbătăciuni aripate - de la lișiță până la lopătari. Erau și cele două specii de gâște, și cele douăsprezece neamuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pricep! s-a mirat Gâdea. Are ea într-însa un diavol, pe care nu-l știe nici ea singură. Cu aceste vorbe, am ajuns la colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când își purta trupul nalt și uscat, alcătuit din noduri negre și piele tăbăcită, bocănind cu cizmele de la colibă la vârșele întinse și de la vârșe la vatră, uncheșul Mitrea Pescăruș avea obiceiul să vorbească. Nu singur. Vorbea cu lucrurile, cu sălciile. Îmi revenea acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Zborurile de paseri conteniseră; tăcuseră și broaștele, așteptând cu ochi bulbucați o apariție misterioasă. Luna însă trebuia să răsară ceva mai târziu. Pescarul „hăl bătrân“, cum îi spusese Gâdea, avea o voce care nu se armoniza deloc cu înfățișarea-i naltă. Pe lângă asta, vocea aceea nu părea a scoate dinlăuntrul acelui trup toate alcătuirile pe care le rostea, ci pe unele le pipăia și le căuta, șovăind, în ființile și lucrurile din preajmă. I-am umplut din nou paharul cel verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Puiul și-a luat zborul țârâind. Am smuncit strunga și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit în marginea luncii și cântecul din ajun al rudăresei. Numai un moment am fost atent într-acolo și crapul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ștefan Avădanei Ca o pisică neagră trecînd lin prin ușa-ntredeschisă; ca un nor alb pe-un cer senin de-nalt august netulburat de vînt; ca o cunună-n flăcări sub cetate arzîndu-și frunze, flori și spini; ca un șuvoi umflat în primăvară tăind făgaș în lut uscat de vînturi; ca mahmureala după gin sau turț, cînd ziua e mai neagră
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
Rotește privirea prin sală și se adresează tuturor celor prezenți: Iată, anul s-a-mplinit De când nu ne-am întâlnit... Și acum când am sosit M-am mirat de ce-am zărit: Sate electrificate, Noi orașe ridicate, Blocuri pân la cer de-nalte, Cu străzi largi și spațioase Cu școli mari și luminoase.... Legenda crăciunului (SCENETĂ) Prezentator 1: Știți, dragii mei, cine e Moș Crăciun? ...Să vă spunem noi! Prezentator 2: Ehei, povestea lui își are începuturi străvechi, însemnate în texte biblice. Pentru
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Flori albe, suave zăpezi amintite, Alte cuvinte mă duc în ispite Și unele-mi aduc din trecut, adevărul; În jur, o astfel de lume mă-ngână, Lumea cuvintelor, de unde și vis Cu gândul și fapta, și ochiul deschis, Adâncul și-naltul, prin mine răsună...
CUVINTE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83767_a_85092]
-
-vă, oameni buni, că vă cunoscu măria sa! Și aveți grijă ce vorbiți, să nu vă scurteze de-un cap! Plăieșii se ridicară, cu sfială. - Apăi... mormăi unul, mai tânăr. - Ce-i, omule? Întrebă Ștefan. - Apăi io știam că măria sa Îi nalt cât bradu’ cela din deal și lat În umeri cât o căruță cu lemne! Țăranii râseră cu hohote, apoi se potoliră repede, plecând privirile În fața domnitorului. - Bă, da’ prost mai ești, Văsălie! se auzi cineva chicotind. Zgomot de copite se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zgomotul timpuriu al tramvaielor, uruitul trăsurilor, acoperiseră melodia capricioasă a ploaiei. Mini se aplecase peste 1 sghiaburile ude, asfaltul era ud și el șl burlanele se scurgeau. Orașul împiedica să vezi orizonturile amenințătoare sau geana promițătoare a soarelui. Pe deasupra coperișurilor nalte și dese, norii rotocoleau. Mini nu vroi să se mânie, nici să se teamă. Vroi să se supună și, de subt resemnarea ei, dorința șoptea încet o rugăciune timidă spre înseninare. Ploile de vară nu întristau niciodată orașul, zâmbitor prin
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mi-a fost hărăzită ca măcar de acum înainte să mă apere de alte împrejurări nefericite ce s-ar putea ivi în calea mea. Pescuitor de stele Noaptea s-a insinuat tiptil, fără să se aștearnă întunericul, pentru că Luna, Doamna 'naltelor adâncuri pline și senine, și-a trimis argintiul razelor peste întreaga fire. Cerul înstelat, ca o imensă cupolă căptușită cu diamante, se oglindește în lacul adormit. De cu seară, am întins năvodul în apa sticloasă ca să pescuiesc stele, și luceferi
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]