7,852 matches
-
dintre cei doi, așa cum păruse să fie cazul în primul moment. Cea mai valoroasă povestire a volumului mi se pare însă a fi Tramvaiul care cântă, aproape o sinteză a temelor și situațiilor din cuprinsul volumului: lipsa de comunicare (prietena naratorului vs. prietenii din cartier), situația limită cauzată de femeie (inevitabilitatea bătăii cu temutul Sticlosu), teama, frica de penibil (în fața iubitei sale, dar și a prietenilor) sunt excelent puse în pagină. Până la urmă, rudimentarul Sticlosu se dovedește mult mai înțelept decât
Vremea îndoielilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6929_a_8254]
-
inevitabilitatea bătăii cu temutul Sticlosu), teama, frica de penibil (în fața iubitei sale, dar și a prietenilor) sunt excelent puse în pagină. Până la urmă, rudimentarul Sticlosu se dovedește mult mai înțelept decât s-ar fi putut bănui, așa că printr-o minune naratorul iese întreg și cu onoarea intactă în urma simulacrului de bătaie. Relația cu iubita sa a suferit însă o fisură iremediabilă. Lucian Dan Teodorovici este un excelent povestitor. Volumul său Celelalte povești de dragoste este cea mai bună carte de proză
Vremea îndoielilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6929_a_8254]
-
fatalitate, o apăsare care guvernează existențele tuturor. Două povestiri, Scrisoare către o domnișoară din Paris și Bestiar probează măiestria lui Cortázar de a aluneca spre terifiant, printr-un efect de acumulare (iepurașii pe care îi tot varsă din propriul trup naratorul, aflat în casa unei prietene din Buenos Aires) și altul de sugestie vietăților ce împânzesc viața unei ferme și a tigrului ce bântuie amenințător. Și, în fiecare, tehnica narativă induce o noutate, fie a formulei epistolare, fie pulverizarea epică prin dispersia
Cât de mult îl iubim pe Julio by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6938_a_8263]
-
secundare. Bucureștiul este matca unei realități duale. Evadările de pe litoral (Prins) și de la Sibiu (Dulce ca mierea...) sugerează o posibilă evadare din drama colectivă. Cazarma este spațiul ideologic în care comunicarea dintre generații și patriotismul au devenit imposibile. Creierul personajului narator ingenuu absoarbe realitatea organică printr-o imensă sugativă, de aici senzorialul și intensitatea senzațiilor descrise cu "precizionism cinematografic". Cel mai important lucru în cele două romane este reabilitarea banalului cotidian, cu vaste semnificații. Acesta nu e ca la proza optzecistă
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
și derizoriu. Aici, dimpotrivă, banalul semnifică până la închegarea unei parabole politice nu foarte ample, romancierul preferând să respire frust drama unei incompatibilități funciare dintre formalismul sufocant al ideologiei și aptitudinea excepțională a personajelor de a trăi. "Clocotul" senzorial al personajului narator se realizează printr-o kinestezie a simțurilor aflate într-o alertă inoculată de proximitatea bolii/ideologiei, în "cazarma" unei realități/unui patriotism fad și pauper. Apariția romanului Sfârșitul bahic consemnează o receptare sinuoasă și o problematică semnificativă a romanului satiric
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
din protipendada comunistă - Florența și Florea Duncan, în care Elena, respectiv, Nicolae Ceaușescu se ghicesc abil camuflați. Tezismul (susținerea programată a unei ideologii), de care vorbea Nicolae Manolescu în 1973 cu referire la Sfârșitul bahic, nu se confirmă. Autodegradarea personajului narator prin instinct sexual și bahic indică neseriozitatea oricărei poziții discursive a acestuia. El nu este credibil nici sexual (posedă fantoșe/imposturi ale feminismului), nici "bahic" (vinul îi produce greață și coșmaruri). Conținuturile ideologice sunt "aruncate" pe "scena" narativă, pentru a
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
tip llosian ale romancierului de a scrie în mai multe genuri populare. Utilizarea persoanei întâi este esențială pentru înțelegerea romanelor lui Petru Popescu. Prins, Dulce ca mierea e glonțul patriei, În coasta lui Adam, Oaza sunt interesante prin prisma personajului narator. Personajele masculine variază foarte puțin ca structură a personalității. În scrierile românești, ele doresc să trăiască moral potrivit aspirațiilor adânci de care sunt animate, însă contextul ideologic sufocant le împiedică. Personajele din romanele românești sunt inadecvate ca structură realității timpului
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
sufocant le împiedică. Personajele din romanele românești sunt inadecvate ca structură realității timpului lor. Ele trăiesc după norme și coduri secrete de natură intimă. Vitalismul lor agresiv e într-o profundă contradicție cu normele, festivismul și codurile ideologice. Așadar personajul narator masculin nu este un John Wayne, ci este introspectiv, reflexiv (e o proză de idei!) și trist pentru că istoria tragică a României comuniste nu se schimbă. Persoana întâi, utilizată în narațiunile sale și teoretizată în volumul de eseuri Între Socrate
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
absolventul de istorie, Mirek, Pilat din Pont, Ben Lauder, Loren McIntyre etc. Fondul ideatic și meditativ al personalității lor este neschimbat. I se adaugă mai multe straturi peste o personalitate comună. În romanele americane, o dată decorsetat de chingile ideologiei, personajul narator devine mai masculin, mai plin de forță, mai sportiv, mai energic. Un motiv recurent în alcătuirea epică a acestuia este conservarea trecutului în contexte și perspective disjuncte. Destinul lui personal este subordonat unuia colectiv care semnifică tradiția/trecutul/viața însăși
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
Mara ("A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tînără și voinică și harnică, și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc") nu mai poate fi determinată cu aceeași precizie: pe măsură ce narațiunea avansează, vocea naratorului misterios se transformă în instanța supremă a povestirii, în echivalent al "corului" din tragediile antice. în această voce auctorială se consumă toată arta lui Slavici, adică într-o povestire ce trece de la simpla relatare la persoana a III-a singular
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
și fragmentată în cazul interpretului muzical. Scriitorul trece și el prin experiența dedublării, altfel, cu fiecare carte, fiindcă actul scrisului implică două vieți, una trăită în exterior și alta la masa de scris când se proiectează în alt univers, prin narator și personaje. De la romantism, dublul cu toate variațiile sale a devenit un arhetip al prozei căreia îi conferă semnificații subtile și surprinzătoare. Arhetipul dublului apropie doi scriitori fără legătură între ei, prin două romane traduse pentru prima oară în limba
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
promisiunile făcute la răstimpuri decepționează. Întâi, Cosașu pare să se ia cu vorba, apoi pare că ar vrea să uite, a treia oară pare să tacă dinadins. Nu ceea ce, până la urmă, aflăm despre ea e important, ci ceea ne lasă naratorul să presupunem despre logica lui. În definitiv, dacă tot a inventat, cum el însuși spune, metataxiul, e clar că Radu Cosașu poate folosi lejer mult mai accesibilul metatext.) Poveștile copilăriei se insinuează și aici nu în numele expresivității lor narative, ci
Mai mult ca stilul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7079_a_8404]
-
dar, din punct de vedere naratologic, mult mai interesant este romanul secund, cel pe care l-am definit ca fiind un Bildungsroman. El poate fi citit și ca un excelent studiu despre modul în care funcționează memoria umană. Privind retrospectiv, naratorul are revelația faptului că faptele, vorbele, trăirile, senzațiile, reținute de memorie ca fiind esențiale pentru devenirea sa, au un caracter pur aleatoriu. În momentul în care a trăit anumite situații sau senzații nimic nu sugera importanța lor viitoare, faptul că
Cu Stalin printre manele by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7084_a_8409]
-
aleatoriu. În momentul în care a trăit anumite situații sau senzații nimic nu sugera importanța lor viitoare, faptul că ele vor fi înscrise definitiv în memoria sa și că vor fi primele care vor răspunde la un eventual apel. Mirarea naratorului este rostită cu voce tare: "Îmi amintesc cuvintele, oare cum de mi-au rămas atât de clar întipărite în minte? Ciudat animal și memoria asta. Reține la întâmplare, se pare, fără nici o strategie, într-o dezordine căreia este inutil să
Cu Stalin printre manele by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7084_a_8409]
-
care a umblat în copilărie aveau di-men-siuni mult mai mari decât în realitate. Și dădea exemplul faimoasei (din corespondența sa) coaste a Boacii. Ceva asemănător se întâmplă și în scrisul lui Radu Țuculescu. O situație reală se amplifică în imaginația naratorului până când contururile ei ajung să frizeze suprarealismul. O glumă făcută la școală unei profesoare arogante se combină în memoria afectivă cu gaguri din marile comedii sau din filmele de desene animate. Dată fiind obsesia profesoarei pentru curățenie și desele jigniri
Cu Stalin printre manele by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7084_a_8409]
-
arogante se combină în memoria afectivă cu gaguri din marile comedii sau din filmele de desene animate. Dată fiind obsesia profesoarei pentru curățenie și desele jigniri pe care le aducea elevilor pentru presupusa lor lipsă de igienă, Adrian Loga (personajul narator) și cel mai bun prieten al său, Răzvan Ionescu se hotărăsc să o pedepsească exemplar. Au frecat clanța de la ușă, băncile, catedra și tabla cu usturoi, apoi i-au rugat pe toți colegii să ronțăie câte o bucățică. Felul în
Cu Stalin printre manele by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7084_a_8409]
-
politică, ele nu conduc, în final, decât la revelarea caracterului entropic al percepției și dezbaterilor din lumea contemporană. De altfel, pentru a pune în evidență polifonia uneori disonantă a discursului postmodern, cel puțin în Opus Dei, prozatorul renunță la instanța naratorului tradițional, fiecare capitol fiind relatat pe rând de câte unul dintre personaje. Organizația Opus Dei pare a fi fost făcută anume pentru a pune în valoare demonstrațiile de logică fuzzy ale autorului. Material mai bun pentru a pune în evidență
În laboratoarele politicii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8097_a_9422]
-
cuvinte, astfel de cărți nu mai pot fi scrise de cei născuți după războiul al doilea, și asta fiindcă timbrul emotiv și ierarhia idealurilor s-au schimbat. De aceea, chiar dacă Anania nu este un scriitor de analiză psihologică, ci un narator alert, dramatic și pitoresc, Memoriile lui sunt pătrunse de o molipsitoare atmosferă sufletească. E în Anania un tipar mental care vorbește fără voia lui. În concluzie, deși inegală, avem de-a face cu o carte mare, a cărei primă jumătate
Împlinirea unui suflet by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6988_a_8313]
-
instanță și interpretare. E vorba despre cum lumea se poate organiza prin contrariile ei. În prima narațiune, Adresantul necunoscut, se probează imaturitatea autorului în corespondență cu propriul personaj sau conceptul inventat. Aflat într-un război de uzură împotriva gratuității, autorul narator știe că „literatura se smulge din trupul chinuit al autorului” și că „trebuie mers până unde ești populat, nu până unde ești un abis”. Mai profund decât lasă să se întrevadă în epistole, autorul nostru nu crede în inspirație și
Dezordinea necesară by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2855_a_4180]
-
final, aproape de maturitate, de proximitatea, altminteri naturală, a unui model patern viabil. Trebuie spus că aici "atingând fibra delicată a unor patimi omenești" (și, tocmai de aceea, ușor de apucat în cheie senzaționalistă ori vulgară) - Ivor Porter se dovedește un narator de înaltă clasă prin reținerea și lapidaritatea tonului. în cheie modernă, - pentru că vorbim de curți și capete încoronate - stilul în care sunt istorisite aceste prea omenești ridicări și căderi din grație, trimite cumva la concizia clasică (gândul duce involuntar la
Regele și lecția de istorie by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Memoirs/9453_a_10778]
-
foarte experimentată cu un ascuțit simț de orientare, dar și cu o certă sensibilitate artistică, mirosind, de la o poștă, ascunzătorile artistului, Gabriela Gîrmacea ne introduce în culisa scenei de la Fundația Carol, unde Mihail Sebastian ținea o conferință despre Charlie Chaplin. Naratorul este aici Mircea Eliade - istoria e o derulare de momente imprevizibile, instabile, greu de fixat (n.m.) - „Un incident mai puțin grav și care s-a soldat în favoarea noastră a avut loc la simpozionul despre Charlie Chaplin. Printre vorbitori era și
Jocul și visul. by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/3901_a_5226]
-
dramatic de Liverpool în acordurile lui The Fields of Anfield Road. Narațiunea se precipită peste poate, încât sunt abandonate destine proaspete (micuțul Tim, nepotul anticarului Harry Tyndell, lumea femeilor - suspendată după o scenă amuzantă de consiliere în cuplu, bunica Fran). Naratorul se comportă asemeni unui microbist pur-sânge: lasă totul deoparte și fuge la meci. Taman când se decojeau în subsidiar accentele identității și apartenenței etnice, când istoricitatea - ignorată - proiecta o istorie grăbită a irlandezilor. Rămâne deschis, deși bine decorat, procesul metamorfozei
Fotbal și literatură sau Cum a câștigat Liverpool CL by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3921_a_5246]
-
Răzvan Mihai Năstase Există naratori înzestrați care nu au mare lucru de istorisit, dar care, prin puterea vorbelor lor meșteșugite reușesc să facă din nimic o poveste care să te țină cu sufletul la gură. După cum există și povești extraordinare, după care nu trebuie să
Cronica destrămării Imperiului by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/3928_a_5253]
-
Felii de viață privată, de viață cotidiană a unor oameni, a unor copii, chiar a unei pisici, care se zbat în fiecare zi să supraviețuiască în condițiile dificile pe care vremurile le oferă. Perspectiva aparține de fiecare dată unui personaj narator, care relatează micile sale întâmplări și aventuri neînsemnate, aspect ce face de cele mai multe ori deliciul micilor bucăți de proză. Lumea văzută prin ochii copilului care stă la coadă la ulei, spaima din mintea tinerei dispuse să încerce orice în speranța
Nostalgice by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4302_a_5627]
-
cartea lui Mircea A. Diaconu, mai puțin al pieselor, al nuvelelor, al Scrisorii pierdute cel mai puțin, și mult mai mult al schițelor, al momentelor, al foiletoanelor de la „Ghimpele”, „Claponul”, „Moftul Român”, „Universul”, al corespondenței. Așadar al textelor în care naratorul e o prezență explicită. Sau, altfel zicând (cu vorbele eseistului), „nu apare în ipostaza de creator de lume, ci de constructor de semne”. Se poate accepta. Cât privește realismul sau nonrealismul lui Caragiale eu unul rămân, nu am ce face
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]