907 matches
-
nu are timp de joacă, Ionuț... Știi bine că pe șantier nici nu sunt animale și nici nu se poate juca el... Tatăl meu se joacă, să știți! a vorbit micuța fetiță care-l urmase pe Ionuț. Au privit-o nedumeriți. N-o cunoșteau. Ilinca tocmai scosese câteva pachețele din rucsacurile așezate lângă pături, la umbră. Se întrerupse din treabă și se adresă fetiței: Tu cine ești, păpușă frumoasă? Eu..., eu sunt Alesia. L-am auzit pe băiat că nu știe
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Helen. Ce puteam să-i răspund? — Cum o cheamă? a continuat Helen. —Claire încă nu s-a hotărât asupra unui nume, a zis mama. —Ba nu, m-am hotărât, am spus eu ca să le mai dau un motiv să fie nedumerite. M-am uitat la mama. M-am decis s-o botez ca pe mama ta. —Cum? a urlat Helen oripilată. Nu poți să-i spui Buni Maguire. Ăsta nu e nume de copil. Nu, Helen, am zis obosită. O s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ești dotată cu un astfel de punct al plăcerii absolute, există o procedură aproape clinică pentru așa ceva: odată bine umectate, introdu două degete În vagin și pipăie zona corespondentă din spatele buricului”. Chiar dacă e traducere și adaptare, răspunsul sexologului ne lasă nedumeriți În mai multe locuri ale plăcerii. Cel mai fierbinte dintre ele fiind cum ajungi, din punct de vedere anatomic, În zona corespondentă din spatele buricului. Buricul n-are spate. Dacă totuși are, ca să ajungi acolo prin vagin, acesta din urmă trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
profunzimea relației umane petrecute Într-o altă toaletă, a unui magazin: acum Hamlet o sodomizează și Julia stă, cu unghiile zgîriind peretele de plăcere. Sau așa pare. Pentru că nu se explică nici de ce Hamlet e diavolul și regizorul ne lasă nedumeriți Într-un dublu coitus interruptus interpretat cu atîta sensibilitate. Refuz să mă gîndesc ce s-ar fi putut Întîmpla cu Romeo și Julieta. Motivul pentru care scapă Polonius e clar, după atîta holocaust ar fi fost revoltător să moară iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi și pot afla totul. Ce anume voia să afle? Și în acest fel s-ar putea începe: Fiecare femeie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toți patru într-o cameră, deschiseseră sticle de bere și desfăcuseră pachetul cu mâncare adus de la București, incapabili să-și explice motivele acestei exuberanțe, de parcă ar fi fost sub hipnoză. Rămasă singură într-un târziu cu Andrei Vlădescu, o clipă nedumerită în liniștea în care i se părea că trosnesc lucrurile din cameră și că aude brazii lovindu-și crengile între ele, tot ce a știut să facă a fost să se învârtă în cerc, cu brațele întinse în lături, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi și pot afla totul. Ce anume voia să afle? Acum era retras ca și altădată într-un ungher, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i foarte clară, n-avem ce face, și Andrei Vădescu: bine, dar trebuie să existe o ieșire, cum să nu existe? Nici dacă se adresează în mod oficial redacția revistei nu se poate face nimic? Adjunctul de primar uitându-se nedumerit la el; cum adică? Iar subalternul său întrebând și mare tare: cum adică? Andrei Vlădescu rotindu-și de la unul la altul privirea și răspunzând ca un automat, fără să mai gândească: simplu, o scrisoare din partea redactorului-șef în care, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
suna și-i va spune cât de mult așteaptă să-l vadă cât mai grabnic. Dar orele treceau și nu suna nimeni și se lăsa seara. A format numărul, dar apelurile răsunau în gol. Nu mai înțelegea nimic. Nu era nedumerit, ci speriat. O vreme s-a lăsat cuprins de furie, se învârtea în cerc prin cameră, fumând. Și-a zis că s-o fi defectat telefonul și n-are cum să-l anunțe. S-a îmbrăcat, să-i facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
niciodată să arunc o privire vițeilor - animalele mele preferate - și să mă cațăr pe clăile de fân din fundul celui mai mare hambar, unde erau întotdeauna o mulțime de pisici tigrate slabe și adormite. Mă întindeam pe fân lângă ele, nedumerit de misteriosul mecanism al torcăitului lor și hipnotizat de rânjetul impenetrabil care mă făcea să le invidiez pentru visele lor. Pe atunci, eram îndrăgostit de o fată pe nume Susan Clement, care stătea pe banca alăturată la școală. Avea părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fie un fel de fabrică. Tot ce vedeam era un șir de magazii utilitare din lemn, fiecare cu câte un container uriaș de metal la capăt, proptit pe stâlpi, profilându-se tiranic pe cerul înnorat al după-amiezii. M-am târât nedumerit pe sub gard și m-am apropiat să mă uit mai bine. Magaziile nu aveau ferestre: dar cățărându-mă pe unul din containere, am reușit să privesc printr-o breșă dintre scânduri. Timp de câteva secunde privirea mi s-a izbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu era deloc enigmatic. Ba chiar mă căznisem să-mi exprim clar părerea. Engimatic era el. Știam articolul pe de rost și l-am recapitulat propoziție cu propoziție, ca să-mi dau seama dacă era în el ceva care să-l nedumerească. N-am reușit și un timp și am încercat să nu mă mai gândesc la asta, dar vorbele lui tot mă sâcâiau. În cele din urmă, am înțeles că n-or să-mi dea pace, așa că am coborât ca să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zâmbi. — Ultimul cuvânt, spuse Graham, care deja își pierduse răsuflarea. Uite-te la ultimul cuvânt. Joan se uită la ultimul cuvânt, dar tot nu putea dezlega misterul. Își plimbă privirea de la mine la Graham, de la Graham la mine, tot mai nedumerită de reacțiile noastre atât de diferite. Nu înțeleg, rosti ea în cele din urmă, după ce citi încă o dată propoziția. Ce e de râs, că n-are vină? A fost din nou o cină desfășurată într-o tăcere apăsătoare. Aveam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pentru cel mai puțin sofisticat analist industrial că aceasta nu reușise să se impună pe piață. Și totuși Thomas își menținea investiția într-o fabrică de presat discuri din Essex, care funcționa cu uriașe pierderi. Între ei, colegii lui erau nedumeriți în privința acestei ciudate slăbiciuni. Suma de bani implicată era neglijabilă, în comparație cu averea firmei Stewards: dar era singura dată în cei cincisprezece ani de când deținea firma, când insista să ofere o susținere necondițonată a unei întreprinderi care mergea în pierdere palpabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zâmbesc, să iau placheta din mâinile președintelui cu Înfățișare severă și să o pun, cu mâini tremurătoare, pe pupitrul din fața mea. Abia când am ridicat fruntea și am văzut sutele de perechi de ochi care mă priveau - ochi curioși, cercetători, nedumeriți cu toții - mi‑am dat seama că aveam, cât de curând, să Încetez a mai respira și că voi muri chiar acolo, pe loc. Cred că nu am rămas așa decât vreo zece sau cincisprezece secunde, dar tăcerea era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dăduseră drumul. Încercaseră să mențină lumina lămpii scăzută Întinzînd o foaie de cort peste ea, dar lumina se strecura prin acel loc. Kay se uită În jur și văzu destul de clar obiecte care, doar cu un minut În urmă, o nedumeriseră: o masă de călcat cu picioarele rupte, o găleată, o cutioară pe care cineva lipise scoici... Toaleta Își pierduse strălucirea sidefie și-și arăta petele. Pereții casei ridicîndu-se pe ambele laturi ale mormanului de moloz se dovediră a nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ați uitat de aici? — Nimeni nu s-a uitat. Clubul era Închis. — De ziua reginei? Aș fi zis c-ați ținut deschis toată noaptea. (M-am Întins și i-am luat hîrtie din mînă iahtul de, cercetîndu-i pliurile complicate.) Mă nedumerește o chestie... Ieri am fost la judecătoria din Marbella. N-a apărut nimeni din Estrella de Mar. Nimeni dintre prietenii lui Frank, nimeni care să depună mărturie pentru el, nimeni dintre cei care lucrează pentru el. Doar un bătrîn avocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Parcă ar veni din altă lume. De ce te-ai oprit și te uiți în sus? Ai văzut vreo nălucă zburătoare? Tresar din nou, deși mi-a pus întrebarea mai mult în șagă, și mă uit spre el. Eduard mă așteaptă nedumerit la intrarea în parc. Nu știe de ce m-am oprit. Aș vrea să-l întreb dacă el n-a zărit scena. Dacă el n-a observat dispariția fetiței în norul alb de deasupra. Dacă, la urma urmei, a simțit sau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de un trecut pe care vreau să-l uit. Ți-am adus-o ție. Poate-ți va plăcea. Dacă nu, arunc-o tu! Mă bucur că am venit să ți-o aduc... și că am aflat, în sfârșit, de ce mă nedumerea mereu ceva... îi întinse punga cu hotărâre, iar Bobo îi simți palma tremu rândă atunci când luă caseta și se înfioră la rândul lui, ca și cum ar fi primit de la Clara, ca ofrandă, propria ei inimă, lipsită de viață. încercă s-o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nor de un albastru închis, ascuns în mijlocul unor nori violeți înșiruiți precum un escadron tăcut de nave cosmice care pluteau înspre largul mării. Eduard se lăsă din nou pe spate, închizând ochii. Rămase un timp așa, ascultând vuietul mării. Era nedumerit. Deși el intrase în mare, până în adâncuri, așa cum își dorise, era ca și cum marea ar fi intrat în el. O simțea încă în el, îi simțea miro sul și îi auzea vuietul de neoprit. Până la urmă, cine pe cine cucerise? Se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu ea în sufragerie. Se așeză pe un fotoliu și își mai aprinse o țigară mentolată, studiindu-și în treacăt unghiile lungi, lăcuite într-o nuanță grena. în mod ciudat, simți în nări un miros de cerneală și se uită nedumerită în jur. Era un stilou pe masă, poate de la el. Trase din nou din țigară. Nu prea avea tragere de inimă să iasă acum pentru cadoul domnului Neacșu. Orice gând despre el o târa, lipicios și neabătut ca mersul unui
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fiecare dimineață, adăugă fata, observându-i încordarea de pe chip. Expoziția este deschisă până vinerea viitoare. Clara dădu din cap și îi zâmbi fermecător, mulțumindu-i pentru amabilitate și oferindu-i un bacșiș consistent. Apoi îi ceru un lucru care o nedumeri profund pe fata de la recepție: să îi permită ca, în acele puține ore cât mai stă în cameră, să ia unul dintre portrete cu ea. Fata se codi, spunând că va rămâne un loc gol pe perete, dar în cele
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în cameră, să ia unul dintre portrete cu ea. Fata se codi, spunând că va rămâne un loc gol pe perete, dar în cele din urmă luă un tablou dintr-un colț și îl mută în locul portretului. Se uita complet nedumerită la Clara, nepricepând ce găsea atât de fascinant la un portret care era doar un portret, ca și celelalte, și Clara își dădu seama cu o stupefacție împietritoare că tânăra nu observase nici cea mai mică asemănare între ea și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Neacșu, nu alți nenumărați turiști! — Dar tu, Clara, ce făceai atunci? întrebă Ionela Neacșu, cu o curiozitate avidă pe față. Mai ții minte? Clara Ionescu se uită la ea ca prin ceață. Tăcu o vreme și toți tăcură, privind-o nedumeriți și așteptându-i răspunsul. Nu mai țin minte, răspunse ea, într-un târziu, cu glas incolor. — în 1975 Clara împlinea 18 ani, îi sări în ajutor domnul Ionescu afabil. Era, înseamnă, prin clasa a XI-a sau a XII-a
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
care era o autoritate. L-am invidiat la culme pentru libertatea de a putea să colinde pe unde i se năzărea, pentru fotografiatul la nesfârșit al locurilor exotice, pentru cunoștințele sale generale temeinice despre natură, obținute prin contact direct. Mă nedumerea Însă faptul că pentru tata această ființă fascinantă trecea drept pe jumătate nebună. Astfel de rude au stârnit foarte curând În mine pasiunea pentru istoria naturală și peisajul de țară, adică dorința de a scăpa de pomii extrem de nefirești din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]