1,761 matches
-
lipit de obraz, ca un vierme, lângă gură. Te ștergi încet, aproape paralizat de surpriză; altfel ar trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mizantropi, nu i-a tulburat suferința cărnii omenești decât dacă a fost vorba de carnea lor, însă Laura și Dinu mă făcuseră să mă întreb dacă nu cumva avem doar ce iubim. În acest caz eram și mai sărac. Și nehotărât pe deasupra. Disperarea caldă care mă cuprindea la gândul că Dinu murise cu plămânii plini de noroi era un semn clar de slăbiciune. Îmi venea să-i strig: „Idiotule, ce-ai făcut? De ce te-ai îmbătat? De ce-ai venit singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
triști, bine ras, fără tatuaje. Mai mult delegat decît protestatar. — Pe bune, crezi că cineva se poate declara așa, pe loc? Trage cu ochiul În barul din spatele femeii și Îl vede pe puștiul cu ochiul bandajat lîngă un automat, părînd nehotărît. Puștiul ridică ochii și Wakefield Își flutură mîna În semn de salut. Portărița se Întoarce și Îl vede pe puști răspunzînd, la rîndul lui, cu o fluturare de mînă. — Okey, spune, Îi cunoști pe răniți. Intră. Wakefield se Îndreaptă direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Cobori? întrebă Tomoe care, cu tot curajul ei, părea să ezite acum. Era un aer greu în cala încinsă și înăbușitoare, miros de ulei și vopsea amestecat cu un fel de duhoare de cocină și staul de vite. Văzându-i nehotărâți, bucătarul le spuse iar ceva, repezit, în franceză. — Da, da, spuse Takamori. S-a apucat bine de balustradă și a început să coboare. Spre deosebire de vapoarele japoneze de pasageri, cele franțuzești nu au clasa a treia. Sunt mai multe categorii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spre Nord și spre vârste, și mulcom apoi spre vânătul cer. Visează-n amiazi despre rodii de aur, care se coc, senine, în ger. [1937] * TREZIRE Mocnește copacul. Martie sună Albinele-n faguri adună și-amestecă învierea, ceara și mierea. Nehotărât între două hotare, cu vine trimise subt șapte ogoare, în văzduhuri zmeu, doarme alesul, copacul meu. Copacul meu. Vântul îl scutură, Martie sună. Câte puteri sunt, se leagă-mpreună, din greul ființei să mi-l urnească, din somn, din starea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Îi aminti că era gol și cu fața Înspumată. — Trebuia să Înmânez asta. Era un coș uriaș cu lalele albastre, atât de mare, că nici măcar nu Încăpea pe ușă. Lalele albastre. Sasha se dădu la o parte și străinul - privind nehotărât În jur - târî cu greutate coșul, până În centru Încăperii. Sasha Îi spuse să Îl lase acolo, lângă canapea, conștient că nu era În stare să-și șteargă de pe chip bucuria idioată. Bătrânul cu coadă de ponei, scandalizat de indecența locuitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
clasă. Îi Întinse Camillei ghiozdănelul, o Împinse ușor spre intrare, unde paznicul se pregătea să Închidă ușile cele mari, și privi În urma ei până când paltonașul ei azuriu și codițele castanii dispărură dincolo de geamuri. Cele două femei rămaseră una lângă cealaltă, nehotărâte, În curtea goală și tăcută, și se priviră, iar Maja ar fi vrut să o Întrebe cum se Întâmplase și când anume Îl părăsise pe Buonocore și cum poate o femeie cu copii mici să o ia de la capăt singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca o brânzică. Patroana de la Paradisul Copiilor Își privi plictisită ceasul. Da’ ce-i asta, era ora unu și ea trebuia să Închidă, de fapt ar fi făcut-o deja dacă n-ar fi intrat ei - sunt teribile mamele astea nehotărâte, câtă vorbă, ce chin, cumpără sau nu cumpără nenorocitul acesta de smoching? Maja Îl luă de mână pe Încăpățânatul de Kevin și Îl conduse spre cabina de probă. Se analiză În oglindă. Din profil Îi părea că se vedea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Început, când eram fericiți. Nu scrieți prea multe minciuni. Arătați puțin respect. Și milă, dacă puteți. Îi iert, totodată, și orgoliul inutil. Sărmana Emma, frumoasă În ultima ei zi, așa cum n-a mai fost de ani de zile - neștiutoare, palidă, nehotărâtă, cu eșarfa portocalie atingând trotuarul, mâinile subțiri ce sâcâie Într-una fermoarul poșetei: voia s-o deschidă ca să fumeze o țigară, dar se Înțepenise. Antonio cunoștea poșeta aceea violetă, Îi cunoștea toate hainele. — Mă bucur pentru tine, Îi spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
numărul ei și, la urma urmelor, nu, ce idee, doar e tatăl lui, s-or fi pus de acord. Oprește-l, țipă Camilla, trăgând-o de braț. Nu vreau să-l ducă de-aici. Oprește-l, oprește-l, oprește-l! Nehotărâtă, Maja Își așeză pe măsuță farfurioara de tort, iar furculița de argint alunecă pe jos. Gheara aceea de metal Îi aminti de cercelul Înfipt În sprânceana lui Aris. Îi aminti de regulile ei. Nu am Îndrăznit niciodată să fac ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
așa, de curiozitate. Șapte jumate. Poftim ? Totul n-a durat decât un sfert de oră ? Mă cuprinde nedumerirea. Cum naiba de n-a durat decât un sfert de oră ? Stau în picioare, cu apa prelingându-mi-se pe corp, ușor nehotărâtă, întrebându-mă dacă n-ar fi bine să intru la loc în cadă și să o iau de la început, de data asta și mai fără grabă. Dar nu. Ar fi prea ciudat. Nu contează. Am făcut baie repede. Ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
tema „acceptă-ți trupul, așa cum e“... Cobor repede cu cursorul, scanînd lista completă și, brusc, simt că mi-a Înfipt cineva un cuțit În inimă. Am și trei mesaje de la Jack. Ce să fac ? Să le citesc ? MÎna Îmi zăbovește nehotărîtă asupra mouse-lui. Merită oare să-i dau șansa de a se explica ? — Vai, Emma, spune Artemis cu un aer nevinovat, venind la biroul meu cu o sacoșă de firmă. Am un pulover care mă gîndeam că s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Șoptit.): Ce face? PARASCHIV: Stă pe scară. MACABEUS: Stă pe scară? PARASCHIV: Și se uită la varză... MACABEUS: Arde-i una! PARASCHIV: Nu pot. MACABEUS: Arde-i una peste mâini! PARASCHIV: Nu ajung. MACABEUS: Lasă-l să coboare... (INAMICUL coboară nehotărât și plictisit; din când în când se oprește și dureros de prelung se uită la varză; în sfârșit, ajunge pe treptele de jos unde se și așează, obosit.) MACABEUS: S-a oprit? PARASCHIV: S-a oprit. MACABEUS: Coboară? PARASCHIV: Coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cum vrei s-o iei, scările, podul. Și așa se trece dincolo, printre vârfurile de copaci răsturnați în luciul apei. Priceput? Așa îi vorbește sticletele de pe ramura unei răchite sufletului unui înecat. Moroiul, verde-cenușiu, stă pe marginea apei, mototolit și nehotărât. Chiar și așa se vede că era beat când a murit, beat pulbere. ─ Ce zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe crucea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
căci ea nu spune iar celelalte, fiind prietenele ei, nu întreabă. Pe lângă acest secret, au în comun statutul incert de femei care, atunci când trebuie să bifeze una din căsuțele de stare civilă, rămân de multe ori cu pixul în gură, nehotărâte. ─ Măritată? Nu, dar am fost. Divorțată? Desigur, dar cât de urât sună. Sunt divorțată! Oribil. De cine? De ce? Cum aș putea să divorțez vreodată, câtă vreme am ființă pe lume? spune chiar sărbătorita. Și până la urmă ce-ai completat? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
inginer? V-ați mai gândit, ați analizat problema în detalii? Ați prelucrat cazul și cu familia? Că noi, ați văzut, la dispoziția matale, cu tot ce avem și noi mai bun. Garantat, nici o problemă din partea mea. Nisip își frământă mâinile, nehotărât. - Nu putem să-l luăm, totuși, tov. maior. Am vorbit din nou acasă. Nu putem face așa ceva. Ar fi un păcat prea mare. Memoria răposatului, pentru care a suferit atâtea în viață, totuși... - Păcat de cine? țipă dintr-o dată Goncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la oficiu, și ia alt săculeț, care-ți place. P-alese, cât mai avem, că nu i-am găsit pă moștenitorii ăialanți. Sau nu vrea să vină! Părintele Macovei făcu speriat semnul crucii. Inginerul își plecă ochii îngrozit. Își frământa nehotărât căciula albă, flocoasă. - N-ați înțeles mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni în râs. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușor speriat. - Dar luați loc, maestre, se poate să stați așa... E chestii serioase de discutat, nu merge așa, la botul calului. Îi făcu semn să vină lângă el, pe pat. Băcănel se așeză pe scaun, la masă. Își frământa nehotărât mâinile. - Cred că sunteți la curent cu ce se întâmplă în lume, continuă Goncea. E o frământare și în lagărul nostru, care nimeni nu știe încă unde se va sfârși, ce va produce, cu ce efecte se va lăsa. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
peturi pentru berea „Comandor Günther “, retezată șerpuitor pe la jumătate, se ofilea un smoc de cârciumărese vișinii. În capătul celălalt al mesei, pe o bucată de ziar, rămăseseră câteva cojițe de salam, o bucată de chiflă graham. Două muște se roteau, nehotărâte, pe deasupra resturilor de mâncare. În mijlocul mesei, înfipt într-un suport de inox, un carton galben. Cu litere mari, roșii: „Fiți LACONICI! Fiți DECENȚI! Anunțuri AMBIGUEE nu primim! Respectați SPAȚIUL tuturor!“ Încercase să completeze până atunci mai multe formulare. Le mototolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu cozile și nevoile, scotea untul din tine, că nu te mai odihneai niciodată și prindeai liniștirea și adevărata odihnă abia pe lumea aialaltă! Înțelegeți cum e arta la anunțuri, stimată doamnă? Femeia se opri la câțiva pași de ghișeu. Nehotărâtă, dădu să se întoarcă spre masa lungă. Oficiantul îi făcu semn să se apropie. - V-ajut, doamnă, nu ezitați. Dar să vă mai spun cum era cu lucrul și la noi. Vă văd inteligentă după cum ascultați, respectiv, cu preocupări intelectuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum cesulețul se zbate, dând parcă să atingă parbrizul. Mormăi amuzat, pe jumătate întors spre șoferul care îl urmărea nehotărât ce să-i facă: - Până trece coloana. Apoi pornim. Coloana se scurgea, într-adevăr, în capătul străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea să urmărească goana mașinilor. Înălțată pe vârfuri se sprijini de umărul lui. Se scutură nervos. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
piesa și filmul cu profesorul și curva aia care vine cu trenul de la pocher și stă o noapte la el și se uită cu binoclul la stele!“ Ideea lui Goncea era că și el făcuse parte dintr-o generație mai nehotărâtă, că nu mai avea cine să-i îndrume pe cei ca el, fără tată, cu mama dată afară de la mănăstire, cu bunicul afurisit de biserică și multe altele. „Ceea ce vreau să faci la roman, dar cu multă poezie - îl sfătuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai știu ce-i real și ce-i plăsmuire în lumea asta de aici... Care-i mort, care-i viu. Cu comunismul ăsta pe care spuneți că l-ați distrus și eu îl văd peste tot. Zâmbi, clătinând din cap, nehotărât. - Nu știu... Stau așa și mă mir. De ce nu faceți și voi, odată pentru totdeauna, mutarea aia... Ca la Windows: Replace all? - Nu, nu, îl strânse Magda speriată de mână. Sigur e Limonadă. Toți de p’aici de-au murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întrebasem Vrei să te însoțesc?, ea insistase că nu. Poate c-ar fi trebuit să fiu mai ferm. Mi-a lipsit întotdeauna fermitatea. N-am avut curajul să fac lucrurile pe de-a întregul. Se poate spune că sunt un nehotărât. Și Andreea îmi spune că sunt nehotărât. Dacă țin bine minte, până și ea zicea că sunt nehotărât. Dar în seara asta vor vedea și ea și Andreea ce înseamnă încordarea unei voințe. Îmi doream ca Andreea să nu afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că nu. Poate c-ar fi trebuit să fiu mai ferm. Mi-a lipsit întotdeauna fermitatea. N-am avut curajul să fac lucrurile pe de-a întregul. Se poate spune că sunt un nehotărât. Și Andreea îmi spune că sunt nehotărât. Dacă țin bine minte, până și ea zicea că sunt nehotărât. Dar în seara asta vor vedea și ea și Andreea ce înseamnă încordarea unei voințe. Îmi doream ca Andreea să nu afle nimic, cel puțin deocamdată. Mizasem pe faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]