764 matches
-
cu mașina pe aleea din fața hotelului Los Monteros și am intrat pe șoseaua de coastă către Malaga, trăgînd de volan cu atîta furie, Încît a Început să-mi curgă sînge de sub unghia degetului mare. Pe margine se Înșirau firme de neon, reclame la beach-baruri, restaurante pescărești și cluburi de noapte În aer liber, un baraj de semnale care aproape că Înăbușea alarmele stridente ce răsunau dinspre judecătoria din Marbella. Frank era nevinovat; practic toată lumea implicată În investigație era de acord cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
aici. (Mă privi În ochi. Părea calmă.) Trebuie să vorbim cu tine. — Atunci, unde e? În apartamentul lui? Și Cabrera unde-i? — Nu sînt aici. Frank e Închis la Zarzuella, așteaptă procesul de mîine. (Se chinui să zîmbească sub strălucirea neonului defect.) Îmi pare rău, Charles, dar trebuia să te aducem aici. — De ce? Ce-nseamnă toate astea? Am privit În jur, Încercînd să deslușesc ceva prin parbrizele automobilelor parcate, crezînd În continuare că Frank ședea pe bancheta din spate a vreunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de deasupra nisipurilor. Învăță chiar atunci, pe loc, că în lumi ca aceea culorile erau vii precum sângele proaspăt curs. În tablou, regăsi aceeași amiază pe care o vedea zi de zi stând culcat în mansardă. Sub lumina ca de neon, chipul regelui arăta precum al iubitului său și de-aceea oștenii și mama lui Darius, îngenuncheată să ceară îndurare, îl confundaseră. — Iertare, Vestitule, și mă rog lui Ahura să-ți dea slavă pentru victoria ta, dar și pentru mila pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Caryan nu era chiar fiu- său. O rețea nu-i o lume atât de mare. Intrase pe Facebook și, pentru a treia oară, Omar se simțise trecând ca printre burdufuri cu apă: mii de fețe îi zâmbeau unui disc de neon, care era soarele virtualității. Se gândi să tasteze „Armin-dodo“ și dădu căutare pe acest nume uitat, de alint, de care se despărțise de când fiu-său era băiețel. Îl găsi de îndată, ca pe o stalactită agățată de un tavan plin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu accesorii de un auriu șters, decorat bogat cu ghirlande și rozete complicate din gips pe tavanul boltit și pe fețele boxelor. În total contrast, în spatele scenei, coridoarele erau din cărămidă goală: țevile și cablurile la vedere, cu becuri de neon pe mijlocul tavanului jos. Era cam frig și peste tot numai scrumiere. Când am dat colțul, către biroul directorului de scenă, mă năpădi dintr-odată mirosul de bere stătută și de tutun. Culisele erau pline de actori morocănoși care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
erau un avertisment sigur al unor probleme serioase. Se întinse spre minibar. Cu un pahar și o sticlă de whisky în miniatură, se așeză la birou și începu să privească pe fereastră. Văzu un bărbat ieșind din magazinul luminat cu neon de peste drum. Cărând o pungă subțire, de plastic: înăuntru, o sticlă cu lapte, poate și un borcan cu miere. Un bărbat care se ducea să-și petreacă seara acasă. Era o imagine atât de banală, dar o fascina totuși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în această lume de linii abrupte și culori vii. Maggie zări un grup de avataruri și coborî, curiozitatea fiindu-i trezită ca și când ar fi văzut o mulțime reală pe o stradă reală. Când ateriză, genunchii i se îndoiră. Indicatoarele cu neon îl dădură de gol: cartierul lămpilor roșii din Second Life. Manechine îmbrăcate în corsete sintetice strălucitoare, care, atunci când cursorul plana pe lângă ele, scoteau la iveală o plăcuță cu prețul. Biciuri, măști de cauciuc, le aveau pe toate. Se simți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și coajă de lămâie. Lumina lămpilor cu camfan scotea la iveală asteriscurile Întunecate produse „de expectorație“ pe nisipul alb de pe pardoseală. Într-un alt an de grație - și anume 1941 - am prins câțiva frumoși fluturi de noapte la lumina de neon a unei benzinării dintre Dallas și Fort Worth. Ticălosul ajunge după gratii - acel Cassius Cahloun din Mississippi care-și biciuia sclavii, ex-căpitan de voluntari, un bărbat chipeș, fudul și veșnic Încruntat. După ce a băut pentru ca „America să fie a americanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului copilului pe care îl adormisem. Doar că nu o va mai învălui lumina aceea de asfințit venind de la becul de pe holișor. În lucirea dură a neoanelor din bucătărie o voi vedea, abia acum, parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă, începuse să mă mângâie pe chelie, șoptindu-mi că mă așteptase toată seara. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o iau pe străzile lăturalnice. E ceva mai mult de mers pe străduțele alea din spate, desigur, dar asta presupune să evit trecerea pe lângă - cum săi zic?- locul crimei? Cu greu aș putea. Imediat ce-am văzut firma luminată cu neon strălucind pe asfaltul ud, mi-am dat seama că fusese o nebunie să încerc așa ceva și m-am oprit ca trăsnită, cuprinsă de o tristețe subită. Ziua-n amiaza mare, îmi reușise: mă forțasem să privesc de cealaltă parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
temându-mă că mersesem prea departe. Rozaliul obrajilor ei și micul zâmbet de plăcere m-au liniștit, iar scurta privire complice pe care mi-o aruncase peste ochelari nu ar fi fost mai clară nici dacă ar fi avut un neon aprins pe care să scrie DA postat pe frunte. I-am zâmbit și s-a uitat în altă parte, apoi iar la concurenții de pe ecran, care se aplaudau confuzi din cauza entuziasmului și a surescitării. Stacey mai zâmbea încă, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
apoi, Într-o după-amiază, s-a Întâmplat ceva. Ancoraserăm Într-un mic golf de lângă un sat pescăresc ciudățel numit Corossol. Stâncile care Înconjurau golful erau acoperite cu copaci deși, plini cu păsări colibri, iar apa părea să strălucească precum un neon albastru - era un loc perfect. În partea mai Îndepărtată a golfului se afla o plajă stâncoasă complet goală. După masa de prânz, m-am Întins Într-un șezlong moale de pe punte și am Închis ochii, În timp ce Hunter citea o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nedorind să-i lase lui Harry ultimul cuvânt. Clipe de grație de neuitat, mici exaltări, miracole neașteptate. Când plutești prin Times Square la trei dimineața și mașinile au dispărut și brusc ești singur în centrul universului și te plouă cu neon din toate colțurile cerului. Sau când apeși pe accelerație pe Belt Parkway chiar înainte să răsară soarele și simți mirosul oceanului care se revarsă asupra ta pe geamul deschis. Sau când traversezi Brooklyn Bridge exact în clipa în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Trebuie să mă confrunt cu soarta!" când se pomeni ca din senin cu niște strângeri de pumni repetate, ca semn de solidaritate, însoțite la scurt timp de o lumină albă, izvorâtă de undeva de sus. Erau cele două tuburi cu neon din tavanul compartimentului care s-au aprins de la sine, după câteva pâlpâiri parcă dinadins programate. Bidaru încă nu realiza ce s-a întâmplat. La lumina puternică a tuburilor cu gaze rarefiate, observă că toți cei din compartiment sunt veseli și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nu are uși. Își întoarse privirea spre dreapta, unde era ușa propriu-zisă și unde trebuia să se zărească gara. Trenul își micșora din ce în ce viteza până când... o frână bruscă și... stop. La lumina albă, fluorescentă a tuburilor cu neon, gara părea ceva mai animată decât celelalte lăsate în urmă. Era mai aproape de capitală. Și schimbul de călători s-a făcut parcă mai rapid. Apoi, privi spre cele două persoane străine, probabil, mamă și fiică, care și ele în mod
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
putea deveni chiar plăcută, dacă știa s-o fructifice. Era trecut de miezul nopții. Lipsa totală a norilor, adierea ușoară a unui vânticel călduț de primăvară abia perceptibil, stelele care se zăreau pe cer printre luminile fluorescente ale tuburilor cu neon, toate la un loc se puneau chezășie că ploaia nu constituia o amenințare imediată. Ca să se simtă cât mai lejer, trase de un fermoar la întâmplare din cele cinci, îl desfăcu până la capăt și aruncă umbrela pliantă în buzunarul deschis
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
te afli În fața propriei tale ferestre Închise prin care vezi conturele prea albe ale obiectelor de afară, de un alb suspect, aproape cadaveric. O pulbere fină burnițează fără oprire albind băncile pensionarilor, tablele de șah, geamurile crăpate ale felinarelor cu neon, relicva unei cabine telefonice. Retrăiesc tulburarea mea din copilărie. Am revelația Comarnicului, zărit În goană de la fereastra unui tren de vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să respiri sau să vorbești sau să strănuți de frică să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
calitate care ne deosebește de ceilalți și care nu ne poate fi anulată de nici o instanță socială, refugiul și imperiul nostru interior - arta. Și deodată birourile și scaunele au fost trase la perete și sub lumina albastră a tuburilor de neon a apărut În mijlocul parchetului un Tiberiu transfigurat crescînd În sus ca o coloană arteziană, ca o flacără cu zeci de brațe, Într-o metamorfoză continuă; priveam fascinate acele salturi suple, aterizările ușoare, catifelate, piruetele În care trupul devine fusiform, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
coșcovite ale stației de betoane și maidanul uriaș, plin cu containere de gunoaie fumegînde, unde nu mai mișcă nimic decît șobolanii În petrecerea lor nocturnă, printre cutii de conserve aruncate și sticle goale În veghea palidă a unui felinar cu neon care se stinge și se aprinde cînd te aștepți mai puțin, stătea lîngă buncărul de descărcare, unde compresoarele de aer zăceau inerte; nici o presiune de nicăieri, nici o violență care să te trezească, doar dinții mărunți ai pietrișului scrîșnind Încet În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
granițele gândurilor se pierdeau deja în depărtarea creierului care trăgea încet obloanele. Trebuia să mănânc și să mă întind; restul trebuia să aștepte. Am ieșit din baie și m-am îndreptat pe coridorul de cărți spre ușa bucătăriei. Era deschisă, neonul de un albastru electric proiectând o dungă pe podea și-n sus, pe cotoarele cărților de pe peretele din față. Am auzit sunetele scoase de un ibric, o linguriță de cafea zăngănind într-o cană. M-am aplecat pe după cadrul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și-i descâlciseră încrengătura de mațe din creier, îl vizitase la spital un individ care se recomandă Arthur. Părul și mustața îi erau albe, vorbea stricat românește. Stătu puțin și nu-și scoase ochelarii de soare, deși din cele șase neoane de pe tavanul salonului doar două mai luminau. Vizibil emoționat, acel Arthur îi spusese să-l caute pe Leonard - de la el ar putea afla tot ce îl va nedumeri în următorii ani. „Nedumerire” e puțin spus: să nu știi de unde vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece lucrează șiruri fără capăt de bărbați și femei în halate albastre, fiecare la freza, la raboteza lui, fără a se privi unii pe ceilalți. Le este frică dar suferă totodată efectul unei anestezii sufletești și par muți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sau a doua. Singura intruziune permisă, de pildă în India, sunt pachețele cu ceai de Darjeeling, în Maroc poza unui berber în burnus vinețiu, la București o țărăncuță de lemn ducând o cofă de trestie. Camera nu are fereastră, primind neon și freon din tavanul pavat cu tuburi albe și grătare de ventilație. Mocheta bej cu desene roșcate stilizând floarea de măceș e singura înviorare în acest spațiu electrostatic. În colțul camerei, a rămas o pată care bate spre maro, vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]