15,461 matches
-
și mai demnă de semnalat în discuție. Începea o idee și se dispersa, începea o alta și o abandona. Ar fi vrut să scânteieze prin noutatea deducțiilor, să epateze, să atragă atenția și insuccesele sale îi produceau în interior descărcări nervoase paroxistice, adevărate biciuiri, suportate cu stoicism, dar și cu o oarecare plăcere. Mimica îi era controlată la maximum și doar cineva foarte atent ar fi putut să observe, dincolo de masca meditativ surâzătoare, atrofierea pupilelor, împietrirea articulațiilor, paliditatea epidermei. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sau nu. Să nu vă supărați prea tare. N-am să vă fac de râs, Elena. Spune cu cine? Întrebase bărbatul și, așezat pe marginea, se aplecă să se scarpine între degetele picioarelor. Avea o alergie mai vechi, pe fond nervos, de multe ori Carmina îl surprindea presând-și cu călcâiul piciorul celălalt, până la durere sau frecându-și laba de stinghia mesei, până ce senzația de mâncărime dispărea înlocuită de cea dureroasă, în timp ce pe față împietrea o grimasă chinuită. În seara respectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gândească. Câte creiere nu-și risipesc potențialul din lipsa unui imbold extern sau intern? Câte idei rămân nenăscute din pricina comodității, a indiferenței? Marcu avea nevoie de prezența profesorului, acesta fiind un catalizator misterios care-i angrena mecanismele înțepenite ale celulei nervoase. Din când în când simțea nevoia să se ducă la Alexe, dorința aceasta devenise un viciu și ca orice viciu avea nevoie să se învăluie în taină. Își premedita vizitele cu foarte multă atenție, se pregătea minuțios și nu pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își lua pilula, venea acasă, îi savura efectul sub cupola de lumină de la birou și devenea din nou cel mai obișnuit om cu putință. Uneori Marcu rămânea surprins atunci când o vedea pe soția lui, șocată de cine știe ce, intrigată. Stările ei nervoase se legau de întâmplări absolut banale, o cumnată mai bună de gură care lansa cine știe ce zvon despre ei în familie, o lucrare de control de-a fetei, punctată incorect, copii care zgâriau vopseaua de pe ușa liftului, vecina de la etajul patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spunea gestul său. Înseamnă, continuă Marcu, asta înseamnă că te iubești prea mult pe tine însuți că ești un mare egoist, iartă-mă că ți-o spun așa, fără menajamente. Poate, îi răspunse Urâciosul și își privi degetele. Erau subțiri, nervoase, curate. Eu înțeleg, continuă inginerul, ești mai deosebit decât ceilalți ești mai altfel, mai citit. Te-am îndemnat să te apuci de învățat, să faci ceva pentru tine, pentru binele tău, altfel nimic nu-ți dă dreptul să te crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
după ce se întorseseră din orășelul Carminei, seara, aflați tot împreună, Sidonia s-a trântit în fotoliul cel mare, obosită după o zi de emoții, și-a acoperit fața cu palmele ca să-și ascundă râsul subit ce-o stăpânea, o stare nervoasă de fapt, sufletește se pregătise ca pentru o confruntare nespus de dificilă, fusese avertizată în acest sens de ezitările Carminei, de reținerile ei nerostite și-și mobilizase toată vlaga ca să constate că temerile ei sunt cu totul nejustificate și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o privire spre sânii debordanți ai Ninetei, care-și aranja perna sub popou cu sângele în obraji. Deja începuse melodia preferată la radio. Avea trăsături copilărești, femeia asta. Și unde mai pui, continuă înciudat pentru sine, că sunt și hipertensiv nervos, și ce-o să se aleagă de capul meu la o adică... Odată ajuns la ușa biroului, oprit lângă cuier, cu gesturi de erou, își petrecu după gâtul lui gros fularul de mătase. Hai, hai, nici Nineta n-o fi bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
până la pădure?, a întrebat-o Fana și, la acceptarea ei, a urcat repede scările să închidă ușa. Uitase de treburile pe care le avea de făcut. Avea chef de hoinăreală și prezența Elei îi era necesară. Curând, depășind mica stare nervoasă a început să alerge împreună cu Ela pe miriște. Țipau și râdeau când una o depășea pe cealaltă. S-au trântit într-o căpiță să-și tragă sufletul. Fânul mirosea adânc și răscolitor. Era greu să poți realiza un asemenea moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sufletul greu, dar s-o urc mai departe, să nu mă opresc nici o clipă, dacă nu voiam să fac din copiii mei niște dezechilibrați, niște ființe vulnerabile... Sidonia își legăna piciorul într-o parte și alta, bătea măsura unui ritm nervos, fața ei arăta o expresie chinuită ce părea autentică, își sprijinea ceafa de marginea fotoliului, ce mare lucru, spunea, să vrei dintr-odată să fii liber și să poți să o faci. Tu, Carmina, poți să declari că nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că Ovidiu arde de nerăbdare să plece, îl cunoștea atât de bine, acum abia își strunea nervii. În cameră se lăsase tăcerea, o liniște stânjenitoare, Carmina era atentă la gesturile soțului ei, o tresărire pe mușchiul omoplatului stâng, o clătinare nervoasă a capului, mișcarea oscilantă de pe un picior pe altul. Târziu observă lacrimile Sidoniei ce săreau anevoie peste ridurile ce-i cutau obrazul, mari, limpezi, ostentative, oferite cu generozitate. Se auzea ceasul ticăind. Ovidiu nu realiză ce se întâmplă decât când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fără să clipească, zâmbitor și amabil, cu fruntea sus, NU, NU, acum este un biet individ, răpus de somn, un pumn de reflexe amorțite, încă tensionate de spasmele amorului, de recenta eliberare a substanțelor organice, un om al cărui sistem nervos începe să se elibereze de starea de excitație, un om al cărui puls devine tot mai normal, a cărui tensiune descrește, al cărui subconștient oscilează între plăcuta beție și o anume stare de luciditate, de contact cu realul, către care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o lipsă de trebuințe, de impulsuri, de tendințe. Îi era suficient să zacă într-un fotoliu cu ochii în gol, o imagine ce amintea cumva de un orb. Poate în timpul acesta, mintal, elabora o orientare anticipată, conștientă a resurselor sale nervoase pentru că, foarte curând, după ce traversă acele zile de absență, îi spuse Carminei că el trebuia să se apuce de învățat și ea, ar fi foarte bine dacă i-ar urma exemplul. Probabil că un amănunt, o întâmplare, ceva, stătuse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la înfățișare, la suflet, își închipuia că, desigur, așa ar trebui să arate rasa superioară, cu părul de culoarea tutunului care albește foarte târziu, cu porii turnați într-o substanță mai dură, rezistentă la factori de tot felul, climatici, chimici, nervoși, cu creierul limpede, funcționând după o programare anume, fără să posede calitatea de a face concesii de dragul cuiva apropiat, imperturbabili în fața unui climat emotiv, lipsiți de intuiția care nu aduce decât complicații și întrebări nedorite, nevinovați până la un punct și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la teatru, să-ți etalezi rochia sau coafura care te avantajează, Larisa se topește după asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie piesa și-și pierde acolo, pe masa de lucru neuronii, părul, vederea, o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ovidiu începură să se rărească și bărbatul venea pe apucate, fie trei zile la rând, ca apoi să dispară două săptămâni lăsând-o fără nici o veste, fără nici o siguranță ca apoi, când ea își pierdea răbdarea, să apară pe neașteptate, nervos și nesigur, să înceapă cu o ploaie deasă de întrebări rostite una după alta, fără nici un moment de pauză, tot mai agitat, atunci când i se părea că sesizează ceva neclar ce trebuia neapărat edificat, trebuia să încerce să-și spulbere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trezește poetului Nicolae Labiș amintiri încărcate de nostalgia depărtării în spațiu și timp, de locurile matale, de casa părintească, de chipul mamei de altădată: În munții noștri, astăzi, zăpezile torc leneș, Izvoarele îngheață în clinchete subțiri. Și caprele de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.” Adverbului temporal astăzi din poezie îi corespunde în opera lui Creangă acum. Adverbele fixează prezentul autorilor, din care pornește relatarea spre trecut, cu duioase amintiri din copilărie: ,,Mai pasă de ține
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
vom lua Canesurile câțiva ani la rând. În liniștea care urmă, o descoperiră pe Maria croșetând lângă ușă, Încordată, gata să dispară iarăși la cel mai mic zgomot venind dinspre camera copiilor. Remus se plângea de dureri de gât. Mișcarea nervoasă a mâinilor și tremurul abia perceptibil al bărbiei Însoțeau În chip vădit discursul impetuos, exaltat al bărbatului pe care era gata să-l urmeze până la limita suportabilului, a ridicolului, a frivolității. Pentru ea, Își spunea Flavius-Tiberius, Grațian era, de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu ești singurul, observă ironic Petru. Da’ numai că eu am fost fericit astăzi. Am fost! Mă Înțelegeți? Și? Nu mai sunt. Vedeți cum arăt. Vei fi din nou fericit mâine. Credeți? De ce m-aș Îndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
organele vitale colorate În roșu, În care, printr-o ciudată iluzie optică, părea să pulseze viața. Deasupra capului era scris: Corp de vânzare cu o scurtă autobiografie. „Subsemnatul Bejan Iustin declar despre mine următoarele: sufăr numai cu tensiunea pe bază nervoasă. Încolo sunt sănătos tun drept care anexez și buletinul de analize de la Rombell. N-am fumat n-am băut și nici curvăsărit prea mult așa că organele mele vitale și genitale câte sunt se află În bună regulă. Marfă garantată și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o secundă. — Parcă era o gaură în perdeaua de tăcere. — Mișto, am zis. Antisunet. Clio se uită la mine. — Iar Dusty, spune Jane băgându-se din nou în discuție. Când ne-am mutat, am crezut că o să aibă o cădere nervoasă. — Dusty? întrebă Clio. — Pisica noastră. E bătrână, era a strămătușii lui Paul. E o siameză și e destul de sensibilă. Jane vorbi o vreme despre Dusty, povesti vreo două întâmplări hazlii cu pisici pe care nu mi le amintesc. Noi tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cam târziu. — E obositor să nu cunoști pe nimeni, nu? zise Clio mai târziu. — Nu-ți pune în valoarea capacitățile de comunicare, m-am arătat de acord. Băuserăm cocteiluri Zombi aproape toată noaptea. Mă uimea faptul că nu eram mai nervoși. Mâine, hotărâsem, trebuia să ne străduim mai tare să ne enervăm. O vreme, am hoinărit spre cort în tăcere. — Știi ce cred? Că nu ne-am îmbătat îndeajuns? — Mmm, am mormăit. Întotdeauna știi ce vreau să spun? — Da. — Întotdeauna? — Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la normal. — Eric, spuse ea. Ce tot stai acolo ca o mătură. Mișcarea. 5.14 dimineața și roțile jeepului galben huruiau pe drumuri întunecoase. Mașina era plină de cutii cu cărți, genți cu de toate și-un Ian somnoros și nervos în cușca lui de transport. Mă așteptasem ca Scout să propună să facem ceva cu Ian - să-l ducem la o pensiune pentru pisici sau s-o rugăm pe Tușa Ruth să aibă grijă de el câteva zile, dar ghidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bucată din mărul raiului: bucata abia înghițită din fructul oprit. Am ratat examenul, deși îmi picase subiectul preferat. De Crăciun, a venit cu ea și cu o boxeriță, albă toată. Pe amîndouă le chema la fel: Daisy. Îl așteptasem din ce în ce mai nervoasă. Ah, emoția de nedescris înainte de-a o cunoaște, în fine. Plănuisem s-o urăsc. N-am urît-o. Era un lucru viu, frumos și foarte scump. Cu teancurile ei de rochii, de pălării, de lenjerie fină. Fuma Kim mentolat, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de amfitreatru. Dacă n-am murit atunci de rușine, nici n-o să mai mor. La opt ani, bunicul s-a gîndit că la casa de copii or să mă îngrijească mai bine. Mama n-a reapărut deloc". Supraveghetorii erau răi, nervoși, dar hainele erau schimbate o dată pe lună. Avea și caiete pentru școală. Luase sub ocrotire o fetiță și mai necăjită decît ea. Fără mîini, i le mîncase porcul. "N-am avut nici rîie, nici afecțiune!" Și aripioarele delicate ale năsucului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
urma urmei, prima mașină adusă în București de industriașul Jean Arsan înainta cu 7 kilometri pe oră. M-am învățat cu laptele de capră, cu morcovii rași de Russ în castronul din bambus, cu legumele fierte-n abur, cu vinuțul nervos, din viță o mie unu. Io nu! Mi s-a năclăit gîtu' de la ospățul cu fasole țucără. La nevoie, și cornulețul cu lapte-i hrană, Tănucă. De revăzut, l-am revăzut pe Rusalin la televizor. În '99, cînd catadixise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]