2,919 matches
-
acest cancer al defetismului propagat cu o iresponsabilă nonșalanță. Doresc o Românie cu o cultură competitivă în lume, diriguită de intelectuali veritabili, devotați comunității românești, și nu de zeloși umflați ca niște baloane de săpun de către o propagandă poleită cu nimicuri sclipitoare. Doresc o Românie fără impostori, fără închipuiți, cu oameni motivați să muncească și să creeze ceea ce trebuie pentru dezvoltare durabilă și progres cultural, oameni care să fie just răsplăți. Doresc o Românie fără marionete dezgustătoare, găunoase, dar, foarte vocale
„ DORESC O ROMÂNIE CU O CULTURĂ COMPETITIVĂ ÎN LUME ” [Corola-blog/BlogPost/93534_a_94826]
-
în minte, chiar dansând cu nebunatica Mary, chipul Angelei, acela din momentul când își dăduse acordul să plec, zâmbind și în același timp totuși gata să plângă. Iar Mary turuia întruna, parcă în ritmul dansului, îmi spunea o mulțime de nimicuri, altfel, fată atrăgătoare și ea, ceea ce mă făcuse să-mi amintesc de niște cuvinte spuse cândva de Tavi pentru a scuza năbădăile soră-si, ascultă, bătrâne, până la urmă orice lebădă tot un fel de gâscă rămâne. Iar Adina parcă ținea
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
mimează. Câteva femei s-au străduit să-ți intre-n voie, dar nu au izbutit; vroiau, adică, să se vâre acolo unde și ție locul îți este prea strâmt. În adâncul tău, să te sufoce și în ultima ascunzătoare. Cu nimicurile lor, cu grijile lor stupide, cu perfidia, cu plânsul la comandă, cu mofturile, cu țâfna lor, cu amorurile trecute, pe care le poartă în taină, răzbunându-se instinctiv pentru nereușitele de dinainte. Nu pricep nimic, tot mai convinse că înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
e o mare minciună. E ca apa: ia forma vasului în care o torni. Îngheață sau se evaporă. I-aș astupa gura și Actorului, cu Socratele lui, corupătorul acela de minți tinere; nu a fost capabil să-i dovedească Xantipei nimic... Toate cărțile Romancierului nu fac, la un loc, cât o pagină din jurnalul Comandantului Garnizoanei. Singura pe care am citit-o. Dintr-o privire, cu ocazia Zilei Armatei. M-a invitat în birou, se cherchelise nițel. Îmi amintesc aproape fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
reacție nu urmă vorbelor sale. Dante trecu În revistă acele fețe inexpresive, de care părea să se fi lipit o mască a indiferenței. S-ar fi așteptat la un gest de milă, de Înfiorare. Măcar de stupoare. Acel zid al nimicului era, oare, dovada vie a netulburării așezate a Înțeleptului, ori un indiciu că știau ceva? Oamenii aceia aveau cunoștință de cele Întâmplate. Iar unul dintre ei, mai mult decât ceilalți. La un moment dat, vraja se rupse, iar chipurile celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de nu mă înșel - și nu mă înșel! - aici vom sta de mas, frate Iovănuț. Iovănuț își făcu două-trei, hai patru cruci și grăbi pasul. La han, mai ceva ca la târg: căruțe, cai deshămați, focuri de frigare, tarabe cu nimicuri, oameni de tot soiul: polaci rumeni, scumpi la vorbă, privind mereu nu știu ce în jariștea focului, ovrei tânguinzi, cu niște târsoage de bărbi cât badanalele, grecotei cu nas subțire, bulgăroi cu ceafa destul de groasă, cazaci trosnindu-și fălcile a spleen, nemți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dinspre Barzovie-Vodă și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe bruma, pe mai nimicul de paie rămas și privea. Fie privirea lui Broanteș privirea noastră. în cazul în care urmărim traiectoria dreaptă a privirii rapsodului, constatăm că vedem la 2,5 cm spatele mătăhălos, greu încercat în 1623 (octombrie - Podul Negruî, 1627 (februarie - Poiana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nopții cineva a lăsat anume cișmeaua deschisă susurul aburii la vestiar sub duș Toto părul negru de armeancă acoperindu-i umerii și brațele rîsul ei cînd m-a prins c-o privesc poți să rămîi dacă-ți place nimic insinuant nimic senzual ca-ntre băieți și ea nefiresc de frumoasă parcă se furișează cineva pe lîngă ziduri păstrează distanța Îmi păstrez ritmul simt frica În gît aș lua-o la fugă mai bine mă prefac destins absent merg relansez plus plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
grele. - Sigur, chiar glorios. - Fii liniștit! - Da, o să fiu cât se poate de liniștit. Ședea pe parchet cu picioarele încrucișate, dând drumul unui rotocol de fum și privindu-l intens cum plutea prin aer. O adevărată operă de artă, a nimicului. Vorbise singur? Cu o voce venită din cap? A râs, ca să-și audă și râsul. - Oare e râsul meu sau al altcuiva? Nu mai avea nici o importanță. Feifel simțea că era pe drumul cel bun: spre MAREA BUNĂTĂȚII. Multe zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
haina îi căzu, dansând fantastic. Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se, încercând cu ultimele puteri să nu se despartă de umerii stăpânului. Apoi, demența Directorului întrecu orice așteptare. Labele păroase ale mâinilor sale prinseră catarama curelei, strâns, într-un jazz nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și forța gândului uman, încremeni pe loc, într-o grămăjoară informă de zăpadă carbonică. Era incredibil felul în care putea să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul în care își făcuse apariția nu putea fi decât nimicul. Rânjind fatidic către cei pe care îi ura atât de mult, Michael începu să se masturbeze straniu, suflecându-și craniul. Cu sexul său indica direcții noi, spre o lume abia acum vizibilă, dar dorită de absolut toată lumea, cu clădiri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
moară, deși mort deja. Deodată rămase acolo. Sexul i se deșurubă, stupid, înfigându-se în parchetul tembel. Nici o slovă arabă scrisă. Sfârșitul. Ceva mai încolo, statuia lui Bobby Teleferic rânjea la cer, mijindu-și ochii. Liniște deplină, adevărată, în care nimicul se și instală, degrabă, stăpân. Liniște. Definitiv. La aproape o oră după acest ultim incident, în ușa biroului domnului Clossettino se auzi o bătaie ușoară. Nu răspunse nimeni, deoarece atât directorul, cât și Teleferic erau morți. Bătaia se repetă, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ceea ce se întâmpla înăuntrul clasei. Numai un om deosebit de nebun ar fi putut urla astfel. Sala de clasă nu mai exista. În locul ei, odată cu plecarea spre Cosmos a celor de la a VIII-a C nu mai rămăsese nimic, ori rămăsese nimicul, căci se poate spune oricum, după cum am arătat mai sus. Acolo unde cândva Robert și colegii săi răspundeau veseli la lecție, zâmbind inteligent, se întindea acum, nemărginit, batjocoritor și iluzoriu prin superioritatea și perfecțiunea sa în raport cu rasa oamenilor, spațiul cosmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de partea cealaltă a ușii l-ar fi auzit fără probleme, ba chiar și din birourile alăturate. Dimineață, după un mic dejun la care participase întreaga familie, comandantul mai zăbovise puțin acasă. Discutaseră despre vreme și o mulțime de alte nimicuri, așteptând ca cele două femei să strângă masa și să dispară la bucătărie. Îl privise apoi pe Cristian pe sub sprâncene și îi vorbise pe un ton scăzut: Dacă poți, te rog să treci pe la mine în cursul zilei. Am ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
căi trebuie să Îndrepte ori ce impozite să introducă. Și trece, de la acea fascinație a eternității care l-a stăpânit, la a se Înhăita cu negustori și meșteri, urcând treptele unui drum către nimic. Acela care te-a adus la nimicul care ești acum. De ce, messer Alighieri? - Poate pentru că, În omul drept, e Înnăscută necesitatea de a face bine, așa cum ne-au Învățat Înaintașii noștri, răspunse Dante Înghețat. - Verum. Dar care ar fi, așadar, aceste mari spirite care ți-au oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de batice brodate ieșise din bârlog, îl conducea până în piață. Sub salvele clopotelor, în timp ce Destinat își punea mănușile din piele de ied - avea mâini delicate ca ale unei femei și degete subțiri ca niște portțigarete - își spuneau tot felul de nimicuri, dar pe un ton de oameni versați, unul cunoscând sufletele, celălalt fiind trecut prin cele lumești. Baletul se încheiase. Apoi se întorcea acasă și nimeni nu și-ar fi putut închipui singurătatea lui și nu ar fi criticat-o. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care cânta întruna aceeași șansonetă. Și el se pierduse prin vreme până la urmă, cu tot echipamentul lui, odată ce Cazul fusese rezolvat, rezolvat din punctul lor de vedere. Continuase, fără îndoială, să o trambaleze pe Caroline din loc în loc, în căutarea nimicului. Când îi intersectam privirea, avea o expresie care spunea că a ajuns. Unde anume, asta nu se știa. Dar ajunsese. Iar acolo unde era el, nu mai folosea la nimic să te agiți. Totul se sfârșise. Și nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acesta e un cuvânt magic. La fel ca Dumnezeu, moarte, copil și încă vreo câteva. Sunt cuvinte care se cer respectate, indiferent ce părere ai avea despre ele. În plus, cuvântul judecător îți zbârlește părul, chiar și atunci când nu ai nimic să-ți reproșezi și când ești imaculat ca un porumbel. Oamenii știau bine că judecătorul era Mierck. Povestea cu micile lumi făcuse vâlvă - să te răsfeți cu ouă moi lângă un cadavru! - și, de asemenea, disprețul față de fetiță, fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
scrisoare, ultima pagină din carnet era datată 3 august 1915. Era o scrisoare scurtă, în care își exprima dragostea în cuvinte simple și în care mai vorbea despre vară, despre zilele foarte lungi și atât de frumoase și ocupate cu nimicuri de către cei ce sunt singuri și așteaptă. Retranscriu. Scurtez puțin, nu prea mult. Aș putea să o copiez, dar nu vreau să fac asta. E destul deja că Destinat și cu mine ne-am aruncat ochii pe carnețel, ca și cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ani pe bărbatul ca un munte de puternic, împingea mașina cu pieptul prin curte, îngrijea gazonul ca un cunoscător, o mai salva pe ea de la treabă cu pasiunea asta a lui pentru ierburile din curtea cealaltă, nu se irosea pe nimicuri, un gospodar adevărat, ce zodie?, aha, Taur, ăștia muncesc, nu glumă, sunt cei mai buni la treabă. Are un sindrom de muțenie. Nu știe nimeni ce-a pățit, e ca pierdut, nu?, pur și simplu, nu mai vorbește, îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tot, o să slăbesc și eu, ai să vezi, numai pentru tine slăbesc, ca să ne potrivim, ce se întâmplă acum n‑a mai existat vreodată, Anni, șoricelule. Ce se întâmplă acum se întâmplă în fiecare zi de milioane de ori, idiotule. Nimicule, ejaculează odată, că se prinde Kraftmann dacă lipsim amândoi atâta timp. Mă simt de parcă ființa mea cea mai intimă s‑ar revărsa în afară, Anna, iubita mea, căci asta ești tu acum, fără îndoială, te iubesc, te iubesc. Inima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pierdut. Gândul că o mai așteaptă ceva în viitor o înnebunește fiindcă din punctul ei de vedere totul s‑a terminat și simte cum clocotește în ea o poftă de a ucide. Nimic n‑are voie să mai urmeze, doar nimicul absolut în care nu există criteriile morale pe care studentul ăsta sigur le mai are, cu toate că în aparență a vorbit grosolan cu o femeie. Din mers, Anna atinge ușor o halbă de bere pe jumătate goală și fleoșc, conținutul curge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici de părinții lui, pe care‑i urăște, da, și pe Dumnezeu îl urăște, de asta sunt mai liber decât voi doi! Rainer a hotărât că nimic n‑are importanță. Dar mai întâi trebuie să afle și ei ce este nimicul ăsta, care nu‑i nimic. Aici trebuie să‑i dau dreptate Sophiei întru totul, spune Hans, iar ție, Rainer, îți dau în sfârșit una peste bot. Dar Sophie îl reține. Rainer observă că Hans e un element străin și perturbator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ascuțită În inimă. M-am speriat și am aruncat restul de cocaină În veceu. Se lumina de ziuă, și eu tot nu puteam adormi. Am luat telefonul și mi-am sunat un prieten din Japonia. În timp ce vorbeam tot felul de nimicuri, am reușit să mă mai liniștesc un pic. A doua zi am găsit energia să-mi termin munca, deși eram Într-o stare deplorabilă. Vagabondul japonez n-a mai apărut. Până la urmă nu și-a mai făcut apariția În nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
este cel mai bun drog dintre toate; deși face parte din categoria calmantelor, consumul ei Înlătură aproape complet nevoia de somn. Sau că LSD-ul este cel mai potrivit pentru o ieșire În discotecă. Dacă te gândești bine, sunt niște nimicuri fără importanță, pe care le prinzi din mers, dar Întrucâtva se aseamănă cu deprinderea tehnicii navigației atunci când te aventurezi pe o mare necunoscută. Când l-am cunoscut, bărbatul acesta nu știa aproape nimic mai sofisticat despre droguri. Pe vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]