1,188 matches
-
Angeles care chiar are profunzime! Kitty râse. — Deci tu ești Vrăjitorul din Rahat-Oz! — Da, le explic clienților mei toată filosofia rahatului. Aburii și reflexia mizeriei, semnificația adâncă a fecalelor, exuberanța bolboroselilor, a lăturilor, a nimicurilor, paradoxurile resturilor, frumusețea ascunsă a nonsensului, fascinația mucegaiului... și - surpriză! Le place la nebunie! Kitty râse și mai tare. — Probabil că scrii comedii, nu? — Fals, zise el. Nu fac parte din lumea asta. Dar produsele mele stau chiar la fundul celebrităților. Atât de aproape de glorie ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
alte câteva decenii până să priceapă că nu era acela. Dar el nu, n-a vrut să se plece, a preferat să moară. Nu că n-a vrut să se plece poftelor puterii, n-a vrut să se plece În fața nonsensului. Și asta Înseamnă că el, Într-un fel, știa că, oricât de fragilă este ființa, oricât de nesfârșită și fără scop este interogarea noastră În legătură cu lumea, există ceva care are mai mult sens decât restul. Ce anume intuise Belbo, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de Ov. S. Crohmălniceanu în „Literatura română și expresionismul“, cu o observație - formulată în 1922 - despre apropierea dintre Bacovia și Trakl). Însă nu atît invocarea lui Van Gogh ne trimite cu gîndul la estetica expresionismului, cît acest fragment despre „stridența”, nonsensul și dizarmonia organică a poeziei bacoviene: „Uneori, enervarea surdă și continuă ca un fir de apă subterană se exesperă și armoniile omului țîșnesc strident și țevile pleznesc și sunetele dănțuiesc ca șerpii. Totul ajunge la o înfrîngere deplină, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nonconformiști își vor proiecta reprezentările mitizante, impregnate de aerul „anilor nebuni”. Ar fi eronat să vedem în el - asemenea atîtor apologeți - un precursor absolut al noilor orientări artistice din veacul al XX-lea. Reprezentanți ai comicului absurd și ai poeticii nonsensului existau de mult în literatura europeană: limerick-urile lui Edward Lear, fanteziile lui Lewis Carroll, fumismele lui Charles Cros, Alfred Jarry și Alphonse Allais sînt doar cîteva exemple între altele, iar influența lor asupra primilor avangardiști români (Tzara, A. Maniu, Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să o exprime mai plastic și mai concentrat în două imagini”; „Hurmuz găsește cuvîntul, îl trîntește și trece ușor înainte, avînd aerul că-și urmărește fabula care, de fapt, e inexistentă”; „Ideia ridicolului și nimicniciei omului față de necunoscut, precum și ideia nonsensului general al existenței se degajează la fiecare pas în opera lui Hurmuz. Pentru mentalitatea mediocră Hurmuz apare ca incoerent și dezechilibrat — de aceea producția sa nici nu se adresează mulțimei”; „Cînd cele 7-8 bucăți ale sale vor fi strînse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
persiflarea clișeului, satira locului comun (acesta adăpostind cel mai adesea generalitatea ideii și absența emoției). Importanța scrierilor lui Urmuz rămîne documentară („un document lingvistic de mare însemnătate, un prilej de a demasca unele din procedeele limbii”), limbajul urmuzian conținînd „vocabule, nonsensuri de genul celor pe care le folosea Lewis Caroll” („nonsensurile prin echivoc ale lui Dodgson”). Dezacordul urmuzian în raport cu „folosința obștească a cuvintelor” țintește, într-adevăr, luminarea „nonsensurilor realității”. Pe urmele lui G. Călinescu, Tudor Vianu cade însă în capcana „iluziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
generalitatea ideii și absența emoției). Importanța scrierilor lui Urmuz rămîne documentară („un document lingvistic de mare însemnătate, un prilej de a demasca unele din procedeele limbii”), limbajul urmuzian conținînd „vocabule, nonsensuri de genul celor pe care le folosea Lewis Caroll” („nonsensurile prin echivoc ale lui Dodgson”). Dezacordul urmuzian în raport cu „folosința obștească a cuvintelor” țintește, într-adevăr, luminarea „nonsensurilor realității”. Pe urmele lui G. Călinescu, Tudor Vianu cade însă în capcana „iluziei realiste”: „Ridiculizarea clișeelor e un mijloc curent în umorul realist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un prilej de a demasca unele din procedeele limbii”), limbajul urmuzian conținînd „vocabule, nonsensuri de genul celor pe care le folosea Lewis Caroll” („nonsensurile prin echivoc ale lui Dodgson”). Dezacordul urmuzian în raport cu „folosința obștească a cuvintelor” țintește, într-adevăr, luminarea „nonsensurilor realității”. Pe urmele lui G. Călinescu, Tudor Vianu cade însă în capcana „iluziei realiste”: „Ridiculizarea clișeelor e un mijloc curent în umorul realist” (p. 178). Dezvăluind unul dintre „paradoxurile” avangardismului, esteticianul tinde să explice totul prin echivocul semantic, automatism și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresiile gata făcute ale lumii și limbajului urban, tot așa cum autorii baladelor populare folosesc clișeele (...) dintr-o tradiție moștenită, orală”. Ideea unor posibile „rădăcini folclorice” rurale este respinsă cu vehemență polemică: „Un amăgit comparatist ar adăuga că numărul mare de nonsensuri și absurdități din literatura populară l-ar fi putut influența. Ar fi, fără îndoială, nu prima și nici ultima enormitate demnă de deriziunea lui Urmuz — căci este probabilă, dacă nu sigură, totala sa ignorare a folclorului”. Apariția protocronismului și transformarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și băuturi ușoare... Strâng tare din buze. Nu am voie să râd. Urmare a celor mai sus menționate, ipso facto, toate părțile își vor păstra drepturile mai sus numite dincolo de orice îndoială. Ce? Ce? Toată chestia e un talmeș-balmeș de nonsensuri. Frânturi de jargon juridic lipite de expresii fără rost, menite să epateze. Scanez rapid și restul paginii, făcând mari eforturi să-mi păstrez seriozitatea, încercând să mă gândesc la un răspund adecvat. — Știu că pare înspăimântător, spune Eddie, interpretându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fie și trecător; cu vremea, amintirile deveneau un bun tot mai de preț; se apropia, repede, ziua de pe urmă. MÎine. Pe un ceasornic al existenței, Thomas trecuse de ora prînzului, ornicul se putea opri Înainte de miezul nopții, mîine devenea un nonsens dacă mureai În somn. Murind conștient, fie și În chinuri, era Înfricoșător; sfîrșind subit era imoral, un fel de sustragere, În ultima clipă, de la pedeapsă. Aceasta avea să se Împlinească și dacă vocea Antoniei ar fi atins frecvența celestă ce
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fi șters» (Is 56,4-5). O ICOANĂ: EUNUCUL DIN CAR Imaginea «copacului uscat», evocată de profetul Isaia, este o cheie de lectură pentru a citi misterul lui Cristos cel răstignit, al cărui sacrificiu pascal, împins până la o irosire și un nonsens uman, reprezintă adevărata logică a oricărei vieți consacrate, dincolo de ipostazele sale istorice și de multiplele sale realizări existențiale. Castitatea, ca formă de urmare a Răstignitului-Înviat este, în baza a ceea ce afirmă Grigore de Nyssa în unul dintre primele tratate despre
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
le poate mânui mai are la îndemînă o singură scăpare: paradoxul - surâs formal al iraționalului. Ce-i el din perspectiva logicii dacă nu un joc iresponsabil, iar din a bunului-simț o imoralitate teoretică? Dar nu ard în el toate irezolvabilele, nonsensurile și conflictele ce frământă subteran viața? De câte ori umbrele ei neliniștite se mărturisesc rațiunii, aceasta le îmbracă șoaptele în eleganța paradoxului, spre a le masca originea. Însuși cel de salon, este el altceva decât expresia cea mai profundă pe care o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
toate plăcerile și satisfacțiile superficiale, ea nu înghite mai puțin tot ceea ce se numește virtute, faptă bună, acțiune morală. Eternitatea nu duce nici la triumful binelui și nici la triumful răului, ci anulează totul. Condamnarea epicureismului în numele eternității este un nonsens. Cu cât voi rămâne eu mai mult prin faptul că sufăr, decât altul prin faptul că petrece? Obiectiv, ce semnificație poate avea faptul că unul se crispează în agonie, iar altul se destinde cu o femeie? Atât suferința cât și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bine că lumea n-are nici un sens din cauza infinitului. Și, în definitiv, ce ne mai trebuie atâta sens? Oare nu putem trăi și fără ca lumea aceasta să aibă unul? O beție a iraționalității, un dionisism total nu pot suplini acest nonsens universal? Să trăim, fiindcă lumea n-are nici un sens. Dacă n-avem scopuri precise și idealuri accesibile, să ne aruncăm fără nici o rezervă în vârtejul teribil al infinitului, să urmăm ondulațiile lui în spațiu, să ne consumăm în focurile acestui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stingere treptată, ci să continuăm în această agonizare cu haosul vârtejul inițial. Întreg patosul și dramatismul infinitului să ne mai cuprindă o dată în singurătatea morții, pentru ca trecerea în neant să semene unei iluminări, ce amplifică și mai mult misterul sau nonsensul acestei lumi. Există în complexitatea uluitoare a infinitului, ca un element constitutiv, negația categorică a formei, a planului închis și determinat. Infinitul fiind progresivitate absolută, este fatal ca să anuleze tot ceea ce are o consistență finită și o cristalizare formală. Este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că oamenii supraviețuiesc unor încordări organice excesive și unor stări sufletești de limită. Ce rost mai are să trăiești după asemenea tensiuni, ce rost mai are reîntoarcerea în platitudinea existenței? Nu numai după experiența neantului și a disperării îmi pare un nonsens supraviețuirea, dar și după intensitatea voluptuoasă a actului sexual. Nu voi înțelege niciodată cum de nu s-au găsit oameni care să se sinucidă în culmea voluptății sexuale, cum de nu s-au găsit ființe care să simtă vulgară și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nimic. Stând într-o contemplație liniștită, fixat și suspendat sub eternitate și auzind tic-tacul unui ceas sau orice ritm ce ar semnifica progresul în timp, este imposibil să nu simți toată absurditatea mersului în timp, a mersului mai departe, tot nonsensul evoluției și al oricărui fel de desfășurare. De ce să mergi mai departe, de ce să mai trăiești în timp? Revelația subită a timpului în astfel de contemplații, care dă acestuia o proeminență vie și strivitoare, pe care n-o are niciodată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prostie aceea de a arunca pe conducători vina. Dacă masele ar avea un nume (în sens spiritual), ele ar putea să se facă ele însele responsabile. Așa, nimeni nu poartă vina falimentului nici unei revoluții. Istoria întreagă mi se pare un nonsens dacă revoluțiile nu sânt considerate puncte culminante, față de care războaiele se totalizează într-un apocalips, reversibil și multiplicat de imbecilitatea umană. Dacă aceea ce ne place a numi istorie nu este neutră semnificațiilor, atunci Revoluția franceză înseamnă pentru Franța mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
militarismului. Socialismul are drept să-l urască, fără, din păcate, să poată anula realitățile, care îl salvează, dacă nu-l justifică. O revoluție care nu modifică raporturile de proprietate este o mascaradă. Fără un triumf asupra inegalităților, revoluția este un nonsens. Este puțin lucru a face o revoluție reclamîndu-te numai de la un principiu național. Revoluțiile se fac în primul rând pentru mase de către ele însele, și numai după aceea pentru națiune. Ridicîndu-li-se nivelul social, națiunea este "săltată" indirect. Revoluțiile se fac
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-o știi sau s-o vrei aceasta. Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă vo influiință, să însemneze ceva, să incifreze ceva în natură, ea care nu-i decât o încifrațiune a aceleiași naturi? Nici vorbă măcar. Astfel vedem în marile migrațiuni ale popoarelor, unde fiii minoreni ieșeau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-o știi sau s-o vrei aceasta. Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă vro influență, să însemneze ceva, să încifreze ceva în natură, ea care nu-i decât o incifratiune, a aceleiași naturi? Nici vorbă măcar. Astfel vedem în marile migrațiuni ale popoarelor, unde fiii minoreni ieșeau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-o știi sau s-o vrei aceasta. Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă v[r ]o influință [influență], să însemneze ceva, să încifreze ceva în natură, ea care nu-i decât o încifrațiune a aceleiași naturi? Nici vorbă măcar. Astfel vedem în marile migrațiuni ale popoarelor, unde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
această problemă există și puncte de vedere, mai mult sau mai puțin argumentate, după care tranziția începe cu un moment de ruptură, de discontinuitate, și continuă cu o evoluție spre ceva cu totul nou. Tranziția permanentă ar fi, totodată, un nonsens, pentru că viața este continuă, nu tranzitorie. Considerăm că pentru a aprecia cât mai realist cu putință fenomenele și practicile care se petrec în viața economico-socială și cultural-spirituală a unor mari mulțimi de oameni care se află în aceeași situație, ca
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
act de înțelegere îl reprezintă căutarea sensului. Heidegger ne spune că, într-un fel, omul întrebător este unica ființare condamnată la posibilitatea sensului sau a absurdului. Sensul este structura formală a deschiderii existențiale în orizontul lumii. Doar omul percepe afectiv nonsensul, ca pe-un afront personal. În orice întâlnire, cu o lume, un om sau o operă, Dasein-ul se mișcă totuși pe traiectoria fragilă a cercului hermeneutic. Intim legat de temporalizările conștiinței, cercul hermeneutic nu coincide cu un regres al cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]