2,074 matches
-
important lucru e să vorbim. Să vorbim despre orice. - eviden țiază convingerea scriitorului că sensul existenței lui este comunicarea cu semenii. 7. În textul dramatic citat, indicațiile scenice au rolul de a dirija jocul actorilor, prin precizarea elementelor paraverbale și nonverbale ale discursului [Samuel Beckett (Privind stânjenit în jur, șoptind); Godot (Mirat, agitat)]. 8. O trăsătură a genului dramatic este prezența didascaliilor, prin care se precizează elemente ale spectacolului teatral. Deși în număr redus, indicațiile scenice apar și în fragmentul citat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
că principalul lucru este să nu faci nimănui rău etc. 7. Rolul indicațiilor scenice este de a preciza elemente ale spectacolului (costumația personajelor, de exemplu: Intră înzorzonat) și de a dirija jocul scenic al actorilor, prin precizarea elementelor paraverbale și nonverbale ale discursului (zâmbind obosit, îi vor bește ușor, fără ură)/detalierea limbajelor scenice și a comportamentului scenic al actorilor. 8. Genul dramatic are multiple trăsături definitorii: prezența didascaliilor, predominanța dialogului dramatic, ca mod principal de expunere, structurarea textului în unități
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
bună decât cercetătorul naturii. O altă intuiție care conferă un contur net reprezentării familiare despre o „lume interioară“ este aceea că stările și procesele subiective ar fi corelate doar empiric cu corpul, cu caracteristicile observabile ale comportării noastre verbale și nonverbale. Avem, așadar, imaginea a două lumi, a două domenii ale realității, între care constatăm că există o anumită corelație. Ea poate fi gândită, de cel care reflectează, drept „paralelism“. Manifestări comportamentale însoțesc în mod constant senzațiile, emoțiile și sentimentele. În
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale limbajului. Wittgenstein crede că este important să nu pierdem din vedere că experiențele subiective sunt proprii anumitor 288 GÂNDITORUL SINGURATIC ființe cum sunt ființele omenești. Existența experiențelor subiective, caracteristice ființelor omenești, este inseparabilă de existența unor manifestări verbale și nonverbale ale acestor experiențe. „«Dar ceea ce spui tu nu revine la faptul că nu există, de exemplu, durere fără comportarea caracteristică durerii?» - Înseamnă asta: se poate spune doar despre omul viu și despre ceea ce-i seamănă (se poartă asemănător) că are
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sau un fel de a râde exprimă indiferența, frica, resemnarea sau amuzamentul. În contrast cu enunțurile descriptive, Wittgenstein caracterizează expresiile despre stări subiective ca Ässerungen (exprimări, manifestări) a ceea ce simțim. În calitate de „manifestări“ ale stărilor subiective, ele sunt pe același plan cu manifestările nonverbale ale acestor stări. În anumite împrejurări, expresia „acum sunt fericit“ nu exprimă altceva decât atitudinea corpului, expresia feței și a ochilor. Când începe să vorbească, copilul este învățat să folosească cuvinte pentru a exprima ceea ce exprimă și manifestările nonverbale ale
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
manifestările nonverbale ale acestor stări. În anumite împrejurări, expresia „acum sunt fericit“ nu exprimă altceva decât atitudinea corpului, expresia feței și a ochilor. Când începe să vorbească, copilul este învățat să folosească cuvinte pentru a exprima ceea ce exprimă și manifestările nonverbale ale stărilor subiective. Bunăoară să folosească expresia „mă doare“ pentru a exprima ceea ce exprimă și țipetele de durere sau gemetele. Referindu-se la modul cum învață o ființă omenească folosirea cuvântului „durere“, Wittgenstein scrie: „Iată o posibilitate: cuvintele vor fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ceea ce simțim sau transmite impresia că simțim ceea ce nu simțim nu schimbă lucrurile. O reușită totală și statornică în minciună și prefăcătorie nu este, de fapt, posibilă. Ceea ce simte o ființă omenească se exprimă în ansamblul comportării sale verbale și nonverbale. Iar fiecare dintre noi a învățat să identifice senzații, sentimente sau gânduri în comportarea semenilor. Impresia familiară că „știu“ foarte bine ceea ce simt eu și nu pot „ști“ ce simte altul induce în eroare. De fapt, lucrurile stau tocmai invers
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
psihice. Însuși termenul psihologie o spune. Ceea ce pune în discuție Wittgenstein este ideea că problema cercetătorului ar fi „să pătrundă“ dincolo de ceea ce este controlabil prin observație, să ne dezvăluie o lume ascunsă în spatele comportării subiecților. Uneori observarea comportării verbale și nonverbale poate să conducă într adevăr la concluzii greșite cu privire la ceea ce simt și gândesc oamenii. De multe ori senzațiile și sentimentele sunt însă „scrise“ în comportare. Jocurile de limbaj care arată că relația dintre comportare și experiența subiectivă este o relație
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
curente poate genera confuzii ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 293 conceptuale nu există o tensiune, o contradicție. Învățăm cu toții să dăm semnificație exprimărilor semenilor noștri cu privire la ceea ce simt ei, tot așa cum învățăm să dăm semnificație varietății manifestărilor lor comportamentale nonverbale. Atunci când „reflectăm“, când „filozofăm“, vom fi însă tentați să caracterizăm exprimările despre ceea ce simțim drept „descrieri“ ale experiențelor subiective. Falsa analogie care ne face să acceptăm această caracterizare este favorizată de trecerea cu vederea a unor corelații, de incapacitatea noastră
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
California Press, 1967, p. 96.) 45 Ibidem, p. 97. 46 Pentru dezvoltări, vezi și P. M. S. Hacker, op. cit., îndeosebi pp. 293-295. Modul cum se raportează expresiile verbale despre ceea ce simțim la ceea ce simțim nu este diferit de cel al manifestărilor nonverbale. Și unele și celelalte sunt în aceeași măsură manifestări a ceea ce simțim. „Durerea, frica și plăcerea nu sunt publice în felul în care sunt urletul, țipătul și strigătul; dar în măsura în care le percepem ca având o anumită semnificație, aceste senzații sunt
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu formulăm, pornind de la ele, presupuneri despre ceea ce simte cineva, ci determinăm ceea ce simte el ca reprezentând semnificația a ceea ce am perceput. Expresii ca „Nu mai e nimic de făcut!“ sau „Ce surpriză plăcută!“ au aceeași semnificație ca și expresiile nonverbale caracteristice ale resemnării sau ale bucuriei. Semnificațiile nu se asociază pur și simplu anumitor exprimări sau manifestări comportamentale drept ceva exterior, ci sunt, pentru a spune așa, „scrise“ în ele. 47 Vezi Franz von Kutschera, Sprachphilosophie, 2. völlig neu bearbeitete
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
alte cuvinte, concretizarea limbajului, cu sensul lui de bază. O asemenea concretizare privește însă numai limba ce reprezintă limbajul articulat, celelalte limbi, cuprinse în arealul limbajului nearticulat, realizîndu-se și funcționînd pe baza ei. În aceste condiții, limbajul nearticulat (sau limbajul nonverbal) nu se raportează direct la limbaj în înțelesul de "facultate de comunicare", ci indirect, prin intermediul limbajului articulat, adică al limbii naturale. Ca atare, limba se prezintă în două ipostaze în raport cu limbajele determinate (deci nu cu facultatea limbajului): pe de o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba se prezintă în două ipostaze în raport cu limbajele determinate (deci nu cu facultatea limbajului): pe de o parte este cadrul de structurare și de manifestare a limbajelor de specialitate și, pe de altă parte, este mijloc de creare a limbajelor nonverbale (cum ar fi limbajul gesturilor, mimicii, vestimentației etc.). Tot limba în calitate de concretizare a facultății limbajului este mijloc de creare a limbajelor (sau limbilor) artificiale folosite de unele științe (precum matematica și logica). Acestea sînt numite deseori și limbaje formale, fiindcă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
artificiale folosite de unele științe (precum matematica și logica). Acestea sînt numite deseori și limbaje formale, fiindcă numai latura lor materială (forma) este independentă, în vreme ce semnificațiile sînt stabilite și înțelese prin limba naturală, prin limbajul articulat (ca în cazul limbajelor nonverbale). Despre limbaj se vorbește și în cazul comunicarii primi-tive constatate la unele animale (albine, delfini, maimuțe etc.). Firește, de această dată nu se are în vedere nici facultatea umană și nici vreun aspect al acesteia, ca urmare a concretizării ei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aibă anumite trăsături manifestate în grad intens, moderat sau redus. Fără îndoială, aspectele prezentate mai sus devin mai relevante într-o analiză detaliată, în care se poate avea în vedere și cooperarea limbajelor verbale (segmente ale stilurilor funcționale) cu limbajele nonverbale, așa cum se întîmplă cu limbajul dramatic al stilului beletristic, cu limbajul liturgic al stilului religios sau cu limbajele politic și juridic în variantele dominate de forma discursivă oratorică. Originea și condițiile schimbării lingvstice Încă de la primele observații și teoretizări asupra
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sînt supuse, din acest motiv, unor prefaceri permanente (dovadă este existența variantelor), fără ca autorii inovațiilor să fie determinabili. Cunoașterea și comunicarea sînt la nivel popular aproape în întregime tributare limbii, fiindcă aici alte limbaje au o întrebuințare redusă, deși limbajele nonverbale nu lipsesc. Înmagazinînd cunoașterea seculară, limba populară stabileș-te cea mai durabilă tradiție, nu numai în formele lingvistice, ci și în conținutul lor, încît devine deseori sursă principală iar, uneori, unică pentru atestarea elementelor culturii minore. Prin limba populară se pot
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ÎNVĂȚĂTOR O componentă de bază a aptitudinii didactice este capacitatea educatorului de a comunica cu clasa de elevi. Acest aspect fundamental al actului educațional include, alături de limbajul oral (care trebuie să tindă către perfecțiune, spre artă) și așa numita comunicare nonverbală, aptitudine de mare finețe, complexitate și utilitate. Despre persoanele care viețuiesc împreună sau care conlucrează vreme îndelungată se spune că se înțeleg din priviri. Afirmația vizează acele modificări, aparent imperceptibile ale feței și ale părților ei, gesturile membrelor sau mișcările
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
folosirea unor simboluri. Aprecierea verbală este des utilizată și are un rol dinamizator, călăuzitor în învățarea școlară. Aprecierea se poate realiza în mai multe feluri: • aprecierea verbală sau propozițională; • aprecierea prin simboluri: - numerice, - literale, - prin culori; • aprecierea prin calificative; • aprecierea nonverbală (ectosemantică). Modalitățile de mai sus pot fi utilizate independent, dar și simultan, fiecare având motivații, secvențe procesuale sau finalități diverse. Atunci când se utilizează în același timp mai multe feluri de notare, apar probleme de semnificare a acestor cadraje de către factorii
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
performanță, creșterea sau descreșterea motivației, realizarea unor sarcini din programul suplimentar de pregătire sau din cel de recuperare stabilite de cadrul didactic). La sfârșitul anului școlar, elevii primesc distincții la fiecare disciplină în parte, renunțându-se la premiile globale. Aprecierea nonverbală (ectosemantică) se referă la o serie de secvențe discursive exprimate prin gestualitate, mimică, pantomimă, mișcările unor părți ale corpului, suspendări, tăceri etc. Aceste elemente oferă elevilor întăriri imediate ce determină replieri, reformulări, reflecții, interiorizări etc. cu privire la nivelul unor achiziții sau
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
pentru ca clientul să devină auto-direcționat în cadrul relației terapeutice terapeutul trebuie să arate empatie, congruență și acceptare pozitivă necondiționată. Emaptia În empatie terapeutul examinează împreună cu pacientul acuratețea înțelegerii sale. Această verificare poate fi facilitată acordând atenție limbajului corporal al pacientului. Indiciile nonverbale cum sunt roșeața, bâlbâiala, schimbările în frecveța respirației, dinții încleștați, pumnul strâns sau auto-îmbrățișarea sunt indicii valoroase în stabilirea empatiei. Tonul vocii este un alt indicator valoros: de exemplu în caz de furie tonul se poate ridica ascuțit și crește
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
trebuie să aibă toate simțurile intacte. Trebuie să fie: rezistent la activitate continuă și monotonă; să fie foarte bine pregătit; să cunoască toate metodele de investigație a psihicului și personalității umane; să aibă capacitatea de empatie, de comunicare verbală și nonverbală, capacitatea de a se apropia de cel din fața lui; trebuie să nu fie evaluativ, să manifeste încredere, disponibilitate la ascultare, deschidere către altul. 3. Utilitatea și actualitatea temei În actualitatea structurării domeniilor de activitate profesională stă tendința de transformare rapidă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
complex de simboluri. Comunicarea umană reprezintă ansamblul formelor de interacțiune și totalitatea proceselor prin care oamenii partajează informație în cadrul societății și se raportează la mediu. Între celelalte tipuri de comunicare, comunicarea umană se distinge prin unicitate și complexitate: alături de elementele nonverbale (mimică, gesturi, poziții corporale, mișcări etc.) și de cele paraverbale (sunete, intonații, variații de intensitate și înălțime a tonului), în centrul comunicării umane se află limba. Comunicarea umană este o formă de comportament social, dobândit prin învățare. 1.1. Limba
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
lungimea pauzelor. Acestea transmit informații legate de procesarea mesajului de către vorbitor, atitudinea vorbitorului față de mesaj sau față de interlocutor, afectele subiacente comunicării, particularități de personalitate ale vorbitorului, rolul mai important sau mai puțin important al unei secvențe în cadrul comunicării etc. Elementele nonverbale sunt transmise prin alte mijloace decât cele verbale și receptate pe alte canale decât cel auditiv. Intră în această categorie mimica, mișcările ochilor, zâmbetul, pozițiile corporale, folosirea spațiului, înfățișarea individului în ansamblu, mirosurile etc. Elementele nonverbale se află în diverse
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în cadrul comunicării etc. Elementele nonverbale sunt transmise prin alte mijloace decât cele verbale și receptate pe alte canale decât cel auditiv. Intră în această categorie mimica, mișcările ochilor, zâmbetul, pozițiile corporale, folosirea spațiului, înfățișarea individului în ansamblu, mirosurile etc. Elementele nonverbale se află în diverse raporturi cu comunicarea lingvistică: dublează informația codificată lingvistic, întărind-o (a spune „da” și în același timp a da din cap în semn afirmativ), completează informația codificată lingvistic („Șterge praful!” - spune indicând spre birou), dezambiguizează informația
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
bibliotecii), substituie elementele verbale (Vine? Îmi răspunse dând din cap în semn că „nu”), schimbă semnificația elementelor verbale (Ești foarte inteligent! - intonație, mimică, privire exprimând contrariul). În afară de faptul că reprezintă 90% din semnificațiile transmise în procesul comunicării, elementele paraverbale și nonverbale, care însoțesc mesajul conștient sau inconștient, sunt prioritare în decodarea semnificației. Dacă vorbim cu o persoană care, în timp ce discută cu noi, se uită atentă pe monitorul calculatorului, avem tendința să considerăm că nu ne ascultă, deși verbal ea ne asigură
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]