578,082 matches
-
au avut prestații notabile și este cert că o distincție la acest concurs nu este numai o recompensă, ci și o garanție, o recomandare de prestigiu. Cu ea, viața va arăta cine va triumfa într-o carieră care pretinde nu numai daruri muzicale ci și personalitate scenică, carismă, nervi de oțel și sănătate de fier, pasiune și putere de muncă și peste toate și puțin noroc.
În căutarea vocilor tinere by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15378_a_16703]
-
pitit după o perdea. În cele din urmă cu cinismul său, Vizirul îl scoate la iveală pe domnitorul pe care-l credeau dispărut... și-l căftănește pe loc în fața nemernicilor, pieriți de stupoare... "Iară boierii muntenești, dacă l-au văzut, numai ce-au încremenit." Sunt dați cu toții pe mâna lui Gligorie-vodă. Singurul care scapă este Șerban-vodă viitorul. Dând să intre și el la Vizir, că întârziase, un amic îi suflă la iuțeală - Gligorie e la Vizir, șterge-o, că te-nhață
Politichia la rumâni by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15422_a_16747]
-
trage o concluzie fascizantă, mult mai în spiritul său național-comunist decît în acela, presupus, al kominterniștilor, puțin atenți la diferențierea etnică: "Redacții întregi erau ocupate compact de foști "ilegaliști", de tovarăși de încredere, de figuri apărute peste noapte, care nu numai că erau comuniști, dar eru precumpănitor altceva decît români. Este un fapt istoric acesta, care spune ceva. Kominternismul nu-i considera pe români apți și demni de încrederea muncilor "înalte", ideologice, de conducere. Ei erau, de obicei, simplă masă biologică
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15394_a_16719]
-
în pustiu pe Agar și mai ales să-l alunge pe Ismael, care ar fi putut avea pretenții de moștenitor. Dumnezeu a văzut că Avraam era trist, deoarece trebuiese să-și izgonească fiul, și i-a spus acestuia că, deși numai cei născuți din Isaac vor fi considerați urmașii lui, totuși se va naște și din Ismael neam mare, fiind și el tot din sămânța lui Avraam. După ce îngerul a ajutat-o din nou pe Agar în pustiu să nu moară
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
Europă în secolul al XIX-lea. Nu avantajele economice erau importante cât căutarea libertății, a misterului, a aventurii, în sfârșit a iubirii asociate cu haremul. În Orient trebuie să căutăm culmea Romantismului" scrie în revista "Athenäum" la 1800 Friedrich Schlegel. Numai că acest Orient al libertății și dragostei era doar o fantasmă europeană și nu avea mai nimic de a face cu realitatea. De altfel unii călători (ca Gérard de Nerval și Alecsandri) au reușit să se lepede de imaginile contrafăcute
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
inteligența universală, din care s-a născut sufletul universal, ce la rândul lui a creat ființele vizibile (astfel ne apropiem tot mai mult de ezoterica europeană din Evul Mediu și din Renaștere). Singurele creații vizibile perfecte sunt personificate de profeți; numai ei au voie să vorbească, ceilalți oameni trebuie să tacă și să se supună (Islamul înseamnă de altfel supunere). Sfârșitul lumii va fi declarat de unii aleși, de profeți, care pot accede la rațiunea superioară. Războiul sfânt, cu scop misionar
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
cît de minunat de hibrid este totul și cum nu mai există dihotomii majore între domenii de interes sau state-națiuni și cît de bună este liminalitatea au fost foarte șocați după evenimentele de la World Trade Center, pentru că au realizat nu numai că în alte părți ale lumii America este antipatizată, ci și că acolo sînt cultivate valori total diferite. între Statele Unite și Islam există diferențe culturale uriașe. Pe de altă parte, toți marii critici au studiat, de fapt, literatura ca simptom
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
masă ca a noastră, cea mai bună poezie va fi întotdeauna antagonistă într-un fel și trebuie să se constituie automat într-o critică - deci că poezia este o formă de critică socială sau culturală. Totuși, nu poate fi privită numai așa. Adorno nu ia în considerare poezia umoristică sau poezia care nu își propune să fie critică. Credeți că Adorno chiar voia o lume în care muncitorii din fabrici urmau să fie la fel de importanți ca intelectualii? Și care ar fi
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
dispare cel mai slab, cel mai absent din viața practică, tatăl. Rămâne cel mai puternic, mai viu și mai lucid. Alegerea are drept urmare cutremurul care va șubrezi și va schimba definitiv totul, căci părinții formaseră un cuplu puternic și sudat. Numai că "forța unuia se sprijină pe slăbiciunea celuilalt, dar dacă acesta din urmă dispare, forța celuilalt nu se mai sprijină pe nimic și se prăbușește". Încet și fără patetism, mama se va afunda singură, va coborî conștient fiecare treaptă, nu
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
obiect, parte din viața ei, și să înțeleagă că ea este depozitarul memoriei strămoșilor dispăruți. De aceea, vorbește, comentează, repetă în aceeași ordine faptele și țese din cuvinte un cuib de amintiri pe care îl vrea durabil. Și reușește, căci numai cuibul real a fost înlocuit, dar viața ei este salvată. Odată instalată la casa de bătrâni, lupta mamei se va da pe două fronturi. Trebuie să-și păstreze identitatea apărându-și singura certitudine - trecutul - și în același timp să-și
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
exercițiile de gimnastică, se va pudra neîndemânatic. Și toate astea nu din pornire proprie, ci pentru că vrea să fie "la înălțime" pentru copiii ei, dar și pentru a nu face notă discordantă în această nouă ambianță în care, spune ea, numai exteriorul contează. Așa, "nu mai e o ființă împuținată în zdrențele bătrâneții, ci revine de la egal la egal în câmpul acțiunii umane". Atunci confuzia crește fiindcă rolurile se inversează. Întrebări fără răspuns apar: cine e încă tânăr și cine mai
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
dar și numerale: cam trist, cam departe, cam zece; de fapt, poate proiecta ideea de aproximare, de ezitare sau atenuare asupra unui grup sintactic - cam cu greșeli, cam pentru asta - sau chiar a unui enunț, în care nu vizează neapărat numai verbul predicat (Cam doarme). Folosirea adverbului e veche: nu puține citate care să-l conțină se pot aduna, de exemplu, din Letopisețul lui Neculce, unde cam apare în forma (curentă în limba veche) can: "era o samă din ficiorii lui
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
pot aduna, de exemplu, din Letopisețul lui Neculce, unde cam apare în forma (curentă în limba veche) can: "era o samă din ficiorii lui can făr' de ispravă, zlobivi"; " în rè parte era can strașnic"; "răcniè tare, can cu grabă"; "numai nu pre putință, ce can încărcați"; "era boierii can grijiți"; "nu sînt toți așezați la minte, ce o samă sînt și cam zlobivi". Unul dintre exemplele cele mai interesante cuprinde chiar de două ori instrumentul atenuării, repetat la mică distanță
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
s-a dovedit că Amedeu Lăzărescu a turnat din belșug la Securitate, nu m-am mirat prea tare. De ce n-aș recunoaște, nici n-am regretat. Liberalismul de factură teroristă pe care îl propovăduia venerabilul mi-l făcea antipatic. Și numai Dumnezeu știe cîte milioane de voturi posibile au irosit el și Radu Câmpeanu, în 1990, din cauză că habar n-aveau de liberalismul modern. Și nici doctrina liberală clasică n-o stăpîneau decît pentru conversații de cafenea, cu nepreveniți. Informator cu soldă
Turnători și ștergători la Securitate by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15409_a_16734]
-
creează singularizare, șansă a diferenței, plenitudine: "doar singurătatea îl redă pe om distinct". Unul din punctele programului lui Thoreau este "nevoia reorganizării întregii activități a individului sub auspiciile unei investiții diferite a timpului afectat muncii" și prin urmare resemnificarea nu numai a muncii ca atare, ci și a divertismentului. în centrul atenției rămîne mereu individul, considerat ca egal majorității, cel pentru care munca, lectura, plimbarea capătă aceeași importanță pentru regăsirea interioară și pentru descoperirea lumii. O "retorică a eliberării", o utopie
Proiectul unei culturi terapeutice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15415_a_16740]
-
doar pe Mircea Albulescu și pe Rodica Mandache. Știam că unii sînt prin turnee, în țară. Dar ceilalți? În seara aceea, granițele timpului au fost suspendate și s-a circulat liber prin cele mai minunate momente ale Bulandrei. Și nu numai. Dragostea și respectul față de Toma Caragiu au făcut ca, pentru cîteva ore, orgoliile, vanitățile, supărările să fie puse în paranteză, iar marii actori ai trupei să stea iarăși, împreună, umăr la umăr, ca altădată. Mi s-a părut poate cel
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
fost nedespărțit de Toma; scrisorile de la Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Doamne, Dumnezeule, ce lume, ce spectacole! Stau în față cu o antologie a Bulandrei (1947-1997). Citesc distribuții după distribuții. Aiuritor. Aproape fiecare reunește, de la începutul pînă la sfîrșitul listei, numai nume sonore. De la cel mai mic rol la protagoniști, unul și unul. Ani de zile. Fiecare se vedea orice ar fi interpretat, fiecare a rămas în memoria spectatorilor. Existau și fricțiuni, și orgolii, și invidii, să nu le idealizăm, dar
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
mare, pe lîngă har, vocație, inteligență, cultură, carismă trebuie să fie un magnet formidabil care să strîngă nu doar o distribuție, ci un spirit, o echipă. Și prin asta a fost extraordinară trupa de la Bulandra. Fenomenul de a avea aproape numai forțe pe scenă nu se găsea prea des nici la Paris, după mărturiile unor cunoscători. După '90 s-a încercat ceva similar. Andrei Șerban, Vlad Mugur, Silviu Purcărete, apoi Alexandru Darie, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Tompa Gabor, Victor
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
datorează enorm redactorului. Nu am observat ca vreunul din cei doi autori să recunoască public acest lucru. De ce? Nu am depășit încă provincialismul de a vedea o operă literară ca pe un produs realizat pînă la virgulă într-un birou numai bun de transformat în muzeu, de către un scriitor insprat și infailibil. Lucrurile nu stau așa, din păcate o știu redactorii și apropiații lor. Eginald Schlattner poate fi un exemplu de onestitate care nu costă pe nimeni nimic, autorul rămînînd oricum
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
mistere și purtătorul cheilor de la poarta solstițiului, precum Sf. Petru, în lumea creștină, deține cheile raiului. Folclorul nostru e plin de referințe consonante. Poarta maramureșeană, somptuoasă, are și o replică modestă, acea ușă strâmtă și scundă prin care se intră numai "lăturiș", silind pe oricine să-și vadă măsura. Un călător ostenit, un pelerin al speranței așteaptă parcă toate ușile. Din atâtea uși întâlnite în urbea unor osteneli cvasicincantenare, Val Gheorghiu a ales câteva, îndeosebi din spațiul civil, pentru a le
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
în mod deosebit atenția din aceste răzlețe însemnări este faptul că Hortensia Papadat-Bengescu se oprește la poezia eminesciană "Melancolie" și, imaginând o scenă în care Ina se chinuie să afle versului eminescian corespondentul muzical cât mai adecvat, scriitoarea exprimă nu numai cazna actului creator, dar analizează într-un mod aparte poezia eminesciană. Fire capricioasă, Ina este revoltată că Maestrul Marcian îi spune și îi repetă că este talentată, dar îi impune un program de lucru. Ina trebuie să compună pe o
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
împinge imaginația compozitoarei către acel moment al trăirii sentimentului poetului, numit "minut al contemplării": "Nu sunt versuri, sunt vorbe ce s-au născut firesc, privind în sus, cerul, într-o anume seară la acel minut anume... Cuvinte simple, directe, acelea, numai acelea, și numai ale aceluia, deși le va fi putut spune oricine... O silabă nu poate însă lipsi din ele și nici acel minut al contemplării nu poate fi înlocuit. Străina își închipuie o fereastră la catul de jos al
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
către acel moment al trăirii sentimentului poetului, numit "minut al contemplării": "Nu sunt versuri, sunt vorbe ce s-au născut firesc, privind în sus, cerul, într-o anume seară la acel minut anume... Cuvinte simple, directe, acelea, numai acelea, și numai ale aceluia, deși le va fi putut spune oricine... O silabă nu poate însă lipsi din ele și nici acel minut al contemplării nu poate fi înlocuit. Străina își închipuie o fereastră la catul de jos al unei case vechi
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
ramul unui geam scund, cu sticla murdară, privește și spune cu simplicitate: "părea că printre nouri..." E ceva care în acel ceas se petrece undeva în lumi pe care un minut le contemplă. Fiecare cuvânt simplu dezbrăcat de orice simțire... numai albă... De ce atât de albă?" Și, mai departe, constatarea că: "O propoziție oarecare, directă, simplă poate fi cel mai minunat vers". Așadar, închipuirea Inei cheamă firesc imaginea poetului prins în chingile inspirației care-l izolează de lumea înconjurătoare: "geamul scund
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
firesc, într-un final în care ea recunoaște forța versului care "oprește" mersul timpului: "Ce muzică să compună cineva! Strigă în ea spaima: e pericol, e pericol de moarte... Nourii se vor fugări nesfârșit, iar tu vei fi albă... moartă... Numai omul de la geamul camerii scunde, căruia pervazul îi ajungea numai la genunchi, numai acela va dăinui. E al tău, e al oricui, e al tuturor și va fi... Acolo nu e o uliță bucureșteană, pavată cu lespezi strâmbe, acolo e
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]