1,702 matches
-
Am două variante: să mă împrietenesc cu o româncă, sau să am o relație cu un bărbat. O relație de prietenie cu o româncă e greu de realizat. E penibil. Toate femeile pe care le-am întâlnit până acum vorbesc obsedant doar de moșii și babele lor. Îmi doream să uit, să râd, să mă plimb într-o companie plăcută și mă trezeam că mi se povestește de câte ori îi schimbă pampersul, cum îi măsoară tensiunea, dacă moșul se scoală noaptea sau
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
uimitoare această capacitate a muzicii - un fluid în care „îngheață” un alt fluid - de a fi depozitara și păstrătoarea „pe viață” a comorilor noastre sufletești! Audițiile muzicale clujene au reprezentat o experiență esențială a formației mele spirituale. Semnalez atenției cronicarilor „obsedantului deceniu” acest impresionant fenomen ce li se va părea probabil idilic și minor, dar în care eu văd o formă de libertate inventată spontan de tinerii acelei generații. Tradiția audițiilor muzicale studențești nu părea să existe la București, sau, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lupta? Nu o acceptă. Se supune fără crâcnire condiției sale de „slab”. Lașitatea lui îmi face aproape rău. * Dintre prietenele bucureștene ale mamei îmi place să-mi aduc aminte de doamna Borcea. Locuia vizavi de noi, în blocul de pe colț, obsedant, deoarece îmi cădea mereu sub ochi, de câte ori priveam pe fereastră, poate și pentru că era zugrăvit într-un galben iritant, iar cele două laturi ale sale, de pe strada Florilor și de pe strada Procopiu formau un unghi - nu drept, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
copac este împușcat pe la spate. Trupul se rostogolește îndelung până la vale, inert ca un sac. Dar nu numai prologul acestor tragedii cinematografice, care, mai înainte de a începe cu adevărat, sacrifică deja un om, este identic, identică este și tema, reluată obsedant, dureros. Prologul anunță tema, tema puterii, a vertijului pe care-l dă și a orgiilor la care se dedă, a raporturilor complexe și nu o dată paradoxale dintre călău și victimă, analizate cu o penetrație de mare artist într-un cadru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
infama lui trădare, obiectivul aparatului de filmat se deplasează, într-una din cele mai extraordinare metafore sarcastice ale filmului, spre capul, gâtul și torsul unui cal de un alb imaculat. Caii (motiv swiftian simbolizând înțelepciunea, blândețea, pudoarea), ale căror siluete obsedante traversează numeroase secvențe, constituie etalonul de puritate măsurând decăderea omului... ... Și totuși, până la urmă acesta nu pierde partida în filmul lui Tarkovski. Fără nimic convențional sau ostentativ, încrederea în om, în puterea lui de creație, în mereu reîmprospătata energie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
experiențe. Talentul trebuie manifestat, transmis. Căci el ascunde în sine o taină a resurecției omului. Sunetele uriașului clopot creat într-un chip miraculos alină sufletele greu încercate de suferință ale oamenilor, în vreme ce pânze mari de ploaie (ploaia - o altă temă obsedantă a lui Tarkovski) spală pământul de rănile sale însângerate. Andrei Rubliov se va reconcilia cu semenii, se va descleșta din teribila sa muțenie, își va relua uneltele artei sale. Filmul se încheie prin explozia de culoare a câtorva dintre principalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
diminuează, se reduce, ca să fie mai puțin vizibil. E o strategie a supraviețuirii, o tactică ce nu aduce ofensă transcendenței. A muri câte puțin în trup înseamnă să expiri foarte ușor. Fantasme Poate că e vorba doar de o idee obsedantă a mea. De o vedenie. La primele licăriri ale dimineții, abia ce răsare soarele, văd cum apar toate iubitele mele, toți prietenii mei de la Roma, pășind, eleganți, pe suprafața mării. Se așează în rânduri și se apropie lin de țărmul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
este Centrul. Mantia este în Odă simbolul zborului ce muzicalizează cosmic lumea. Poetul se iluzionează a stăpâni timpul și spațiul, ca și cum universul sferei s-ar reproduce infinit în sine [...]. Este un dialog în oglinda în care se proiectează acest tu obsedant. Celălalt care se îndepărtează, căci în imaginea lui Narcis trebuie să vedem nu doar teama de a pierde obiectul, ci de a se pierde ca obiect". Analiza poeziei eminesciene sub raportul imaginarului poetic într-un context european, îl conduce pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Dedublarea nemuririi și a Luceafărului-Hyperion). Că demonstrația este lungă, dificilă dar pasionantă, ne-o dovedesc toate cărțile ce au urmat, scrise sub semnul Luceafărului: Mihai Eminescu. Luceafărul. Text poetic integral (1999), Dicționarul Luceafărului eminescian (2000), Luna și sunetul cornului. Metafore obsedante la Eminescu (2003), Hermeneutica sensului. Eminescu și Blaga (2003), Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga (2005), Dicționarul Luceafărului eminescian. Ediție definitivă (2007) și iată acum: Luceafărul. Text poetic integral. Studii (Editura Eikon, Cluj Napoca, 2014). Sunt reunite între copertele acestui volum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adevărate. Își face cruce și se cufundă în rugăciune. Alături, o Biblie mare, ferecată în argint; de altfel, cărți se află răspândite peste tot. În fundul iatacului, un pat cu baldachin și draperii de catifea purpurie pe care e brodat același obsedant vultur bicefal. O blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tăciune și plete negre fluturând pe spate; costumul negru, mulat pe trup, cu pelerină scurtă după moda italiană îi pune în valoare elegantul trup: înalt, zvelt, musculos; la gât, într-un colan de aur, se leagănă un medalion cu același obsedant vultur bicefal; la șold, se zbuciumă în ritmul pașilor lui agitați, amenințător parcă -, un mic pumnal de argint. Soră dragă! Unchiule! Nu mai pot răbda! răbufnește el mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot răbda! V-am rugat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
generație la Rădăuți, prezintă istoricul acestei școli din Bucovina, profesorii, absolventele promoției, "într-un șirag multicolor de destine și realizări", oferind istoriei locale date și informații valoroase. Omenia și o mare iubire, care nu au putut fi înăbușite de învolburările "obsedantului deceniu", unesc discret destinele acestor tineri frumoși, inteligenți și harnici din Bucovina. Reuniunile lor aniversare din fiecare vară de la Rădăuți sunt emoționante, cinstesc locul, cultivă încă tradiții și vechi rânduieli, într-un adevărat ritual de perpetuare a memoriei noastre culturale
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în prima etapă, voi începe prin a mă referi, pe scurt, la contextul concret în care România de atunci a putut să se manifeste pe scena europeană și mondială. Mărturisesc că nu pot să nu mă gândesc la două procente obsedante pentru noi: 90 și 10 la sută. Nu este vorba de un principiu mai recent al lui Stephan Covey, conform căruia viața noastră se compune din 10 la sută ceea ce ni se întâmplă și restul de 90 la sută din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
vicios al tranziției. 4. În 1989, ce fel de evoluție anticipați pentru România și Europa de Est pentru următoarele două decenii? Au fost speranțele dvs. în general confirmate sau înșelate? Către sfârșitul lui 1989, pe măsură ce prăbușirea comunismului se confirma, câteva întrebări deveneau obsedante: cum aveau să reacționeze minoritățile? Cum își vor construi dialogul RFG și RDG? Ce se va întâmpla în Kosovo? Ce anume va însemna pentru Comunitatea Europeană "intrarea în Europa"? Cu toate acestea, nu am putut să prevăd nici reunificarea germană
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
Ibrăileanu se pronunțase contra influenței baudelairiene la noi (care în cele mai multe cazuri nu era decât o poză inautentică) și i s-a făcut din asta o culpă, dar atât în Adela, cât și în câteva articole de după primul război revin obsedant niște versuri din Baudelaire ; în lungul său studiu despre Les fleurs du mal (cules în Note și impresii, 1920), deși nu-l consideră ca pe unul din cei mari, ceea ce în definitiv e o părere admisibilă și destul de împărtășită azi
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
1978), cât și în bună parte din scrierile lui critice, în care, ca și în Adela, ca și în Privind viața, se simte acea înfiorare în fața feminității, acea uimire și compasiune pentru fragilitatea trupească și umilința fiziologică a femeii, acea obsedantă curiozitate pentru sufletul femeiesc, care sunt proprii oricărui artist autentic. Căci asta a fost în realitate Ibrăileanu : un mare prozator, adică un artist. Un artist al captării celor mai evazive nuanțe, intelectuale sau sufletești, un psiholog de mare finețe, un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
bună organizatoare, dar antipatică și materialistă excesiv, și de tatăl lui ca avar și egoist. Ne-am despărțit cu regret, dar în cei mai buni termeni. Vei fi zicând: dar e admirabil, trăiește, discută, râde. Nu, Monica, sunt aproape bolnavă, obsedant de cotropită de o stare fără nume, o boală ciudată, nouă: despărțirea de tine. Vineri seara, 26 sept. [1947] Două zile, trăite în așteptarea încordată a unei scrisori de la tine. Nimic. Între timp plecările se înlănțuie; au plecat Ina și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de gâscă (Slatina). Mi-a lipsit mult, în momentele grele din săptămâna trecută, mai bine zis de acum două săptămâni, o prezență sigură de simpatie și ajutor. Acum, acalmie. Draga mea, iubită mică și dulce, mă gândesc mereu la tine, obsedant, cum sorb aerul. Mereu alături de tine, cu încredere, cu nădejde că tot ce vei face, vei face mândru, loyal (sic) și vrednic pentru noi doi, înfrățiți dincolo de tot, tata și cu mine. Tot ce-ți scriu e curat, drept, ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în casa încălzită, destinsă de închircirea frigului crâncen de azi. Noroc că ziarele ne asigură că iarna nu va fi grea, dar frig ca azi nu am văzut de mult. Am pierdut obiceiul să vorbesc deschis de ceea ce e preocuparea obsedantă acum: situația de aici. Uneori cred că înnebunesc, o atmosferă insuportabilă; sunt fericită că ai plecat, că trăiești într’o țară liberă și nobilă; aici mă sufoc. Chestiunea Stana care a vrut să-și micșoreze vârsta, în vederea mariajului, a avut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acum pentru mine un ideal intangibil, că o știu dar nu vreau să o simt și că mă amăgesc ca un întemnițat cu nădejdea că nu mai e mult și mă voi elibera. Dar eu te iubesc și mă gândesc obsedant la tine, ca la un liman, ca la orizontul ce e atât de departe și la care nu poți ajunge niciodată, căci atunci când crezi că l’ai atins, el s’a depărtat. Te strâng cu dragoste lângă mine. Mamina Joi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noapte, pe tablaua de argint am pus tacâmuri de argint, farfurii de argint, azimă și miere ca să te iubească și să șteargă ce va fi fost sortit rău? Sunt ca o infirmă, țintuită într’un fotoliu, cu o singură viziune, obsedantă: Gara de Nord și tu plecând pe scara vagonului, atât de frumoasă, atât de mișcată... [...] Eu aștept pe mama lui Mircea, care s’a anunțat pentru ora 4½; acum e 5 și 10 și nu a venit. Pentru eventualitatea că nu va
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
adorm conștiința îndurerată a omului”. Eminescu este „cel dintâi și a rămas cel mai de seamă poet muzician al literaturii românești”, constatare reconfirmată la fiecare nouă lectură; versul său face să stăruie în noi mult timp o impresie extrarațională, învăluitoare, obsedantă, motiv pentru care „gândim la Eminescu așa cum cugetăm la Schumann sau Chopin” (Junimea - Marii creatori). Intră în calcul percepția integratoare, în viziune structurală, gestaltistă. Esteticianul face distincție între armonia exterioară (de nuanță prozodică), sesizabilă la mulți, și melosul eminescian intern
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
pierde tocmai acest farmec. Acest gest, al recreării unei camere speciale, la maturitate, este numit de Ileana un complex de regresiune, de infantilism. Insă acest gest pornește din inconștient, din prea marea dorință de a avea o altă identitate, gând obsedant al copilăriei. În această cameră el este liber să se contrazică, liber să creadă ce-i place, chiar dacă acele credințe și opinii sunt efemere. Imaginea femeii are cu totul altă semnificație. Ea apare din necunoscut, adică din mit, unde se
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
cele jubilante, pe cele asasine, pe cele scăpărătoare, pe cele opace. Pe rînd, auzul a juisat și s-a întristat. De orice fel ar fi fost însă, cuvintele nu m-au lăsat nepăsător. Plăcute sau neplăcute, m-au urmărit, uneori obsedant, cu sonoritățile și accentele lor inițiale. Unele m-au consolat, m-au fortificat, altele m-au ulcerat, m-au deprimat, m-au agitat. Categoria din urmă a fost mult mai numeroasă. Paradoxal, am ajuns să le privilegiez. În raport cu primele, care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
noastră: are nu numai „minte multă”, ci și ceea ce se cheamă „ținută”. „Enfant maudit” (blestemul Mamuchii), a „plătit” de mic atît pentru ce a făcut el, cît și pentru faptele altora. De-ar fi să amintesc numai că în anii „obsedantului deceniu” a fost arestat, judecat și condamnat pentru lucruri comise de un omonim al său, mai vîrstnic, și ar fi de ajuns! A zăcut în „cele mai grele închisori”. De aci întărîtarea sa. E agitat, răzvrătit, nu și află locul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]