5,469 matches
-
lunii. După data de 11 a lunii, trebuie plătită o taxă de adopție de 150 de lei". Vier Pfoten menționează că "Interzicerea totală a accesului într-un adăpost finanțat din bani publici nu are nici o explicație oficială. În trecut, adăpostul Odăi a fost de mai multe ori subiectul unor scandaluri legate de modul în care sunt îngrijite animalele și de lipsa totală de transparență a activităților din interior".
La adăpostul Odăi, interzis publicului. Explicație halucinantă- VIDEO by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/66554_a_67879]
-
ca la Mircea Ivănescu. Viața în acest univers mereu egal cu sine îi produce o stare de spirit bacoviană. Cu alte mijloace poetice decât predecesorul său, Constantin Abăluță se arată a fi un important poet al singurătății: Aprind lumina în odăi/ ca să nu fiu singur/ dau tabloul la o parte/ ca să văd întreg peretele/ prietenii nu-mi mai dau telefon/ cuvintele îmi mor încet în piept// Doamne, înghit iute un bob de piper/ și-ți mulțumesc că exist/ eu și bobul
Tristețea orfevrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6669_a_7994]
-
piatră // Aici, sub bolta rece / Am văzut cum mor împărații / Simplu: cu o mînă pe inimă / Cu cealaltă pe țări străine // Așa iubesc ei efemerul" (O pace estetică). Specialitatea d-sale rămîne o sensibilitate rustică pătrunzătoare, precum acea mireasmă proprie odăilor din vechile case țărănești, amestec de fructe puse la uscat, de lemn ușor putrefiat, de țesături de lînă stătute: "Din cer / Sau dintr-un ochi înspăimîntat / Ființă m-am trezit, / Aureolă pentru lumina fără lucire / În partea nedreaptă a raiului
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
păreri de rău. De altfel, e, în Flori de mucigai, o rețetă, a iertării luate înapoi. Amintirea păcatului e pururea de față, iar frumusețea e una de Cenușăreasă, risipită de bătaia miezului de noapte. Transfigurarea din Cântec mut, când „în odaia cu mucegai/ A mirosit toată noaptea a rai" nu ține mult, fiindcă rânduielile omenești stăpânesc până dincolo de temutul hotar. Hoții pleacă negrijiți în moarte, cum negrijulii au fost în viață: „Se duc, câte doi, în coșciuge,/ Fără mumă, fără popă
Versuri de leac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6531_a_7856]
-
A stat și ea mult timp internată în diverse sanatorii specializate, în condiții asemănătoare cu cele în care a stat Blecher. În august 1938 ea îi scria lui E. Lovinescu că e internată chiar la sanatoriul de la Berck-sur-Mer, chiar „în odaia lui Blecher". În scrisoare, prozatoarea îl întreba pe critic ce mai e nou cu Blecher. Cu adevărat nou era faptul că scriitorul murise la Roman, cu câteva luni înainte, la 31 mai 1938. Ca și Sanda Movilă, Sorana Gurian a
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
arme de-al lui și ea și cu mine flirtaserăm de-a lungul anilor, un păcat de la care nu m-aș fi dat înapoi, având în vedere trupul ei frumos și robust și gura drăgălașă. M-a dus într-o odaie mare, întunecoasă, cu lambriuri din imitație de lemn de nuc, unde un bărbat cu o șapcă de baseball pe cap și cu o cămașă călcată impecabil, descheiată la gât, stătea într-un fotoliu de lemn, care nu părea prea comod
Chang-rae Lee - Zbor peste Long Island by Carmen Pațac () [Corola-journal/Journalistic/6427_a_7752]
-
Și uneori, Zito, câinele lui Almon Pescarul, putea citi gândurile stăpânului. Câinele acela putea să ghicească ce gândește stăpânul chiar înainte ca el să înceapă să gândească acel lucru: se ridica deodată de unde era tolănit, la gura sobei, străbătea toată odaia și se așeza hotărât în dreptul ușii cu mai puțin de o jumătate de minut înainte ca Almon să se uite la ceas și să-și spună că e vremea să se ducă pe malul râului. Ori lingea obrazul lui Almon
Amos Oz - Deodată în adâncul pădurii by Dana Ligia Ilin () [Corola-journal/Journalistic/6331_a_7656]
-
moderne. Evocînd temele dragi semănătoriștilor, el lăsa impresia că urmează mai degrabă o modă; cînd atmosfera simbolistă îl captează însă, pare a redeveni el însuși. Brusc, atmosfera fin-de-siècle se instalează spontan. („Te simți mai singur astă sară/ Mai mohorîtă-i azi odaia.../ Auzi cum șiruie afară,/ De-a lungul streșinilor, ploaia!" - Singur); cadrul rustic dispare, poetul devine un autentic citadin. Călătoria cu trenul prin Europa, viziunile uneori halucinante ale marilor metropole ori ale orașelor pitorești (Din Paris, Clopotele din Nurenberg), magia vitezei
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
zicem, mai mult morală și mai puțin stilistică). De ce să-și fi schimbat acum, trente ans après, capriciile? Alexandria din Motanul e aceeași Alexandrie din Epitaful primei cărți: „A locuit în singurătate/ cum alții în Alexandria// zile întregi pășea prin odaie/ pentru a uita cine este// și el a fost carnea/ care a aprins trompetele.” Iar finalul amintește de finalul unui alt poem din junețe: „Mai lacomă va fi crăpătura/ în plânsul celor ce nu știu decât să șoptească.” Exemple ar
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
motiv că Bologa e încă slăbit, generalul Karg decide să-l ferească de riscurile tranșeelor și să-l repartizeze la coloana de muniții. Reîntors la datorie și instalat în casa groparului Vidor din Lunca, locotenentul se simte dintr-o dată înviorat. Odaia e curată, cu ghivece de mușcată în ferestre, iar în soba de cărămidă duduie un foc zdravăn. Apostol își rotește privirea mulțumit, până dă cu ochii de o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu buzele umede și pline, care-l
Ora dezertorilor by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4967_a_6292]
-
portretele în tonuri de pământ. La fel de impresionante sunt scenele aparent „blânde”. De pildă, cea în care mama Hertei Müller e ținută o zi întreagă închisă în biroul milițianului satului, pentru a fi intimidată. N-a fost bătută, dar... încuiată în odaie, în primele ceasuri a plâns, apoi, observând mizeria din jur, s-a apucat să șteargă, cu batista udă de lacrimi, praful de pe mobilă. „-Cum de-ai putut să-i faci ăluia curat în cameră?, am întrebat-o. Și ea mi-
„Cuvintele dictează ce trebuie să se întâmple“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4992_a_6317]
-
ridicat, dând să pășească. Dar întreaga baterie de tunete a explodat deasupra lui. Pe ceea ce părea a fi bezna din crugul nopții, se întrețeseau trăznete mai subțiri și mai groase. Pe munți veneau de-a dura scântei albe cât o odaie, iar fulgerele păreau tacul unui biliard meteoric. Calul se învârtea în loc. Lovit cât se putea de rău, Rugendas a tot tras de dârlogi la întâmplare, până ce i-au scăpat din mâini.” (p. 52) O scenă din viața unui pictor călător
Neputința de a zugrăvi orizontul by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4593_a_5918]
-
o paloare selenară, tentația, pentru Panofsky, de a-i citi sub incidență nupțială, - toată această putere visătoare, în cea mai riguroasă precizie, concentrează nebănuit contrariile, le înnoadă miraculos. Atîta vivace prezență de obiecte în jurul personajelor, pînă la papuci risipiți prin odaie, - în aparenta gratuitate a detaliilor se rostește însăși taina artei, chemată să înmănunchieze triumfător disparitatea realului și coerența cugetului. Sub astfel de auspicii, să așezăm ispita unei superioare solidarități: experimentînd o dimensiune care să nu se lipească tîrîtor de nivelul
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
a textului, universul poetic caragialian e reconstituit, în registru parodic și ludic într-un poem intitulat sugestiv Mica publicitate: „Pierdut cățel geam tren răspunde nume/ Bùbico zahăr place (pedigri)./ Uitat hotel Mizil servietă gri./ Domn bine caut scoate seara lume.// Odăi 3 închiriez + antreluță./ Pierdut ieri dimineață brilănțel./ Văzut hengheri azi stop mumos cățel./ Uitat muscal banchetă umbreluță.// Duzini mănuși piei câine cumpăr 2./ Uitat bagaj tren Bucarest-Berlin/ via Mizil. Vând blană zibelin./ Schimb paloș vechiu arme albe nouă.” Nicolae Manolescu
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
fie în lume copiii mei? Ce s-a ales de ei în noaptea aceea depărtată, în acest moment al spațiului meu de demult, ce se întâmplă cu ei în clipa asta? Nu pot să știu, nu pot să merg în odăile lor ca să văd că încă respiră sau gem, a sunat oare telefonul ca să mă anunțe nenorocirea ori a fost doar sunetul visului meu tulbure? Ca să mă anunțe că nu mai sunt în viață, că au fost expulzați din timp, ce
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
mergem așadară amîndoi, Cînd seara în cer e-ntinsă peste noi Precum o pacientă sub eter pe-o masă; Să mergem prin acele străzi pustii cu șoapte, Ce ies de prin hoteluri de o noapte Cu nopți fără de tihnă în odăi cu pluș Cîrciumi cu scoici pe jos și rumeguș: Străzi strecurîndu-se precum o sfadă insipidă Menită-n plasă să te prindă Ca să te pună față-n față cu-o vitală întrebare... O, nu-ntreba, „Ce e?”, nu insista Să mergem
Cîntecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/5864_a_7189]
-
Franța într-o parcelă unde arbuștii creșteau fără să fie toaletați și ai fi zis că gemeau iar tata pe câmp hăituit de lătratul câinilor și zăpăcind găinile el care nu vorbea cu mama, nici măcar nu o saluta, dormea în odaia de lângă bucătărie învinovățind-o de indiferența fratelui meu care stătea cu mine în casa asta de unde, chiar dacă e totul la fel, aproape totul lipsește, aceleași scări, aceleași vaze mari, aceleași draperii, calul care n-a mai fost încălecat și tata
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
animalului sau al mamei când m-am născut continua să picure în lighean așa că în momentul când tata - Să nu mă lași am căutat-o pe fața matale, mata care sufereai când bunicul - Vino-ncoa’ luând pușca, mata în pragul odăii, bunicul privind țintă țevile scârbit de mata - Idiotul și mata coborând pușca și plecând învins, mata trăgând în tucani și fiecare tucan un nasture de aramă închizându-ți gâtul, fiecare tucan stăpân peste grâu și peste porumb și nu te
António Lobo Antunes - Arhipelagul insomniei () [Corola-journal/Journalistic/5672_a_6997]
-
mai mult chef de râs și bârfă decât de trudă adevărată. Unele au ajuns bune croitorese, altele n-au fost în stare și au continuat să facă treburile cel mai puțin plăcute. Când una pleca, alta îi lua locul în odaia mereu în dezordine, care nu se potrivea nici cu senina opulență a fațadei, nici cu sobrietatea salonului luminos unde aveau acces doar clientele. Doar ele, doña Manuela și mama se puteau bucura de tapetul lui de culoarea șofranului; doar ele
María Dueñas - Iubirile croitoresei () [Corola-journal/Journalistic/5689_a_7014]
-
pasiunea lui pentru Angelica, prin care face să cadă barierele de clasă, ironiile sale sunt întru totul pe măsura vremurilor în care trăim. Chiar și în capitolul despre moartea Principelui, cutremurător deopotrivă prin simboluri și realism, ieșirea lui Tancredi din odaie e simultană cu dezlănțuirea finală a „oceanului în furtună, încrețit de spume și talazuri...” O recitire a Ghepardului, deseori comparat cu În căutarea timpului pierdut, cu Ulise sau chiar cu Pe aripile vântului, ne va reaminti că momentele de criză
O ediție adăugită și o nouă traducere a Ghepardului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5087_a_6412]
-
caprele negre în Munții Oltului. Amândoi, speriați. Scoși din formulele trecutului moștenite de la Ion Brătianu bătrânul, se plimbă ca doi somnambuli în lumea aceasta ieșită din țâțâni”. În fine, portretul unui client mai vechi: „Vizită la Titulescu. Mă primește în odaia de dormit. Îl examinez mai îndeaproape. Nicăieri n-am văzut o asemenea apariție. Parcă e un șef de pirați calmuci dintr-un vapor de pe Volga. Mutra de scapet în lumina matinală apare lividă și obosită. Pe fruntea pergamentată sunt colțuri
Octavian Goga (1 aprilie 1881-7 mai 1938) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5647_a_6972]
-
Camil Petrescu, care le „vedea”, Blecher „«vorbea» prin imagini, exprimîndu-și chiar un sentiment de nostalgie față de posibilitatea unei astfel de comunicări: «mai mult decît o înșirare de întîmplări,povestirea amintirilor și gîndurilor mele ar trebui să fie o înșirare de odăi cu lumini diferite»”. Nici examinarea contradicțiilor și înrudirilor intelectuale dintre „neoclasicismul ionic” al lui Camil Petrescu și oscilațiile lui Mircea Eliade între confesiunea egolatră (ca formă de aventură) și extimitatea antiindividualistă (subsumată ideologiei experienței) nu sînt de ignorat, iar analizele
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
de-ntors, apăsând cu talpa pedala și pârghia laterală, voi porni din nou în iureș pe șosea. Cuburi Să ne-mpăturim aripi de vedenii. Noapte. În colțuri, ușă peste ușă se lasă casele. Umbre stâlcite, mii. Felinar - flacără frântă. Cenușă. În odaie vântul lemnos cosește mobila. Oglinda cu greu mai ține masa, talger cu câteva cireșe. Fața mi-i ca smaraldul din vitrine. Tu - în rochie neagră, zbor, poemul negrelor unghiuri din lumea pestriță. Îți sprijini în tavan ascuțit, genunchiul, - o teoremă
Poezii de Vladimir Nabokov (1899-1977) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3330_a_4655]
-
surpriza cealaltă. Săracă fetiță, ce copilă ești! Ai vrut să-mi arăți numaidecât o grozăvenie: „și eu pot ceva!” N-aș avea nimic de zis dacă: 1) ai fi sănătoasă și robustă; 2) dacă am avea cu ce să umplem odăile cele două și bucătăria din promisiunea oficială. Te-ai gândit tu la asta? Știi ce înseamnă să fii într-un sat unde n-ai instrumente casnice? Mori de forme, cu tot belșugul dimprejur și cu toți banii din buzunar. Și
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
Nu știu care fizician sau alt om de știință ar fi putut defini mai bine relativitatea timpului și spațiului, și limitele cunoașterii, decît a făcut-o Nichita Stănescu în Elegii și în alte poezii adiacente. Închei citînd din Transparente aripi: „Aici sînt odăi, camere, culoare/ săli de tron./ Regele păsărilor (timpul, n.n.) nu are aripi./ El nu are aripi/ pentru că prin el se zboară și se dă din aripi...” Magnific, nu-i așa?!
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]