1,798 matches
-
de mult și din cauza accentuatului său caracter pastoral și moral care are un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era sirian. Hrisostomul a avut mare succes și în cercurile siriene și multe din omiliile sale au fost traduse în siriană. Dacă definirea dogmei este sarcina specialiștilor, teologia morală intră în sarcina tuturor celor care se îngrijesc de suflete și de cea mai mare atenție se bucură marea temă a mântuirii și marea temă a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de suflete și de cea mai mare atenție se bucură marea temă a mântuirii și marea temă a întoarcerii Domnului care rămân și în perioada următoare teme fundamentale, de exemplu la Roman Melodul. De altfel, nu fără motiv, Roman scrie omilii dogmatice numai atunci când are ocazia și o face fără talent și originalitate, însă e puternic influențat de Basilius din Seleucia, de Efrem și de Ioan Hrisostomul. „Dacă Biserica siriană și-a extras esența dogmaticii sale, fie ea ortodoxă sau eretică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Efrem și de Ioan Hrisostomul. „Dacă Biserica siriană și-a extras esența dogmaticii sale, fie ea ortodoxă sau eretică, din lumea greacă, și-a pus, în schimb, amprenta asupra spiritualității acesteia prin intermediul adaptării de către greci a formelor imnului, ale omiliei dramatice și, mai ales, a kontakion-ului” (Grosdidier de Matons). Imnul și kontakion-ul datează cam din aceeași perioadă (imnuri anonime au fost foarte răspândite încă din secolul al cincilea), iar kontakion-ul pare să fi apărut puțin mai târziu) și amândouă au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Melodul și nici măcar posterior perioadei sale de tinerețe pentru că are elemente comune cu unul din primele imnuri ale acestuia, cel Despre ispitirea lui Iosif. Autorul e influențat de teologia conciliului de la Efes, cunoaște versiunea greacă a scrierilor lui Efrem și omiliile lui Basilius din Seleucia: acest lucru ne trimite încă o dată către cultura siriană; trebuie să fi fost compus în epoca dintre ultimele decenii ale secolului al cincilea și primele decenii ale celui de-al șaselea. Unii i l-au atribuit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mărime cum este Maas. Oricum, e ușor de dovedit că poetul a reutilizat elemente care sunt deja prezente la Basilius din Seleucia și la Ioan Hrisostomul a cărui operă era deja răspândită în secolul al cincilea; uneori, Roman folosește și omilii pseudo-hrisostomice și, invers, imnurile lui au devenit model pentru acestea. Multe alte elemente doctrinale erau deja intrate în tradiție și nu trebuie să ne gândim că Roman le-a reluat ca și cum le-ar fi împrumutat de la un autor anume. Probabil
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru acestea. Multe alte elemente doctrinale erau deja intrate în tradiție și nu trebuie să ne gândim că Roman le-a reluat ca și cum le-ar fi împrumutat de la un autor anume. Probabil că Roman are ceva în comun și cu omiliile în versiune greacă ale lui Efrem și ale școlii sale; se știe puțin în acest moment despre omiliile în siriană. Grosdidier de Matons conchide că o influență sigură poate fi dovedită numai în ce privește raportul dintre Basilius din Seleucia și Roman
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Roman le-a reluat ca și cum le-ar fi împrumutat de la un autor anume. Probabil că Roman are ceva în comun și cu omiliile în versiune greacă ale lui Efrem și ale școlii sale; se știe puțin în acest moment despre omiliile în siriană. Grosdidier de Matons conchide că o influență sigură poate fi dovedită numai în ce privește raportul dintre Basilius din Seleucia și Roman. În afară de aceste imitații, activitatea poetului s-a bazat, în mod logic, pe cele mai cunoscute texte din Scripturi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alcătuită sub formă de compendiu prin consonanța Evangheliilor, unde chiar titlul trezește nedumeriri în privința semnificației exacte a scrierii. Recent, M. Aubineau, acest mare savant și investigator de manuscrise, a descoperit în manuscrisul sinaitic grecesc 492 din secolul al nouălea, două Omilii pentru Paște ale lui Esihie din Ierusalim unde e glorificată Crucea lui Cristos și este expusă și cristologia autorului. Esihie era mai apropiat de școala din Alexandria decât de cea din Antiohia. Esihie nu a scris doar opere de exegeză
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o scriere dedicată Lui Teodul, despre cumpătare și virtute, alcătuită din două centurii de sentențe. Ar putea să aparțină, eventual, unui Esihie care era abate în peninsula Sinai în secolul al șaselea sau al șaptelea. Este incertă apoi autenticitatea unor omilii din care două sunt dedicate unor sărbători închinate Fecioarei Maria, iar altele sunt laude închinate apostolilor Toma (sau Andrei?) și Iacov. Bibliografie. Ediții: PG 27, 649-1344; 93, 787-1480; SChr 187, 1972 (M. Aubineau: pentru Omiliile de Paști, împreună cu alte omilii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Este incertă apoi autenticitatea unor omilii din care două sunt dedicate unor sărbători închinate Fecioarei Maria, iar altele sunt laude închinate apostolilor Toma (sau Andrei?) și Iacov. Bibliografie. Ediții: PG 27, 649-1344; 93, 787-1480; SChr 187, 1972 (M. Aubineau: pentru Omiliile de Paști, împreună cu alte omilii cu subiect analog ale lui Basilius din Seleucia, Ioan din Berit etc.); M. Faulhaber, Hesychii Hierosolymitani, Interpretatio Isaiae Prophetae, Freiburg i. Br. 1900. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., pp. 257-261; G. Mercati, Note di letteratura biblica
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omilii din care două sunt dedicate unor sărbători închinate Fecioarei Maria, iar altele sunt laude închinate apostolilor Toma (sau Andrei?) și Iacov. Bibliografie. Ediții: PG 27, 649-1344; 93, 787-1480; SChr 187, 1972 (M. Aubineau: pentru Omiliile de Paști, împreună cu alte omilii cu subiect analog ale lui Basilius din Seleucia, Ioan din Berit etc.); M. Faulhaber, Hesychii Hierosolymitani, Interpretatio Isaiae Prophetae, Freiburg i. Br. 1900. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., pp. 257-261; G. Mercati, Note di letteratura biblica e cristiana antica, Studi e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în diverse Catene de exegeze ale Vechiului și Noului Testament. I se atribuie unele observații despre Psalmi și Daniel, mai numeroase acestea din urmă, care derivă probabil dintr-un comentariu propriu-zis care s-a pierdut, sau dintr-un ciclu de omilii consacrate acestui text profetic. Dintre acestea, o parte însemnată este dedicată istoriei Suzanei și, în ansamblu, constituie dovada unui interes accentuat pentru conținutul moral al cărții. Există și fragmente de exegeză ale primului capitol din Matei, însă mai amplu și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au confirmat faptul că exegeza lui Procopios consacrată Facerii și Ieșirii conține material provenit de la Filon din Alexandria al cărui text grec nu s-a păstrat, în timp ce exegeza la Iosua Navi, cel puțin în partea a doua, are la bază omiliile lui Origen consacrate acestei cărți. Alți autori pe care s-a sprijinit Procopios pentru a-și alcătui comentariul său ar fi Chiril din Alexandria și Teodoret din Cyr (cu Chestiuni legate de Optateuh), în timp ce pentru Cartea Facerii ar fi fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Origen consacrate acestei cărți. Alți autori pe care s-a sprijinit Procopios pentru a-și alcătui comentariul său ar fi Chiril din Alexandria și Teodoret din Cyr (cu Chestiuni legate de Optateuh), în timp ce pentru Cartea Facerii ar fi fost folosite Omiliile despre Hexameron ale lui Basilius. Alte catene compilate de Procopios sunt: - Despre cele patru cărți ale Regilor și despre cele două cărți Paralipomena, care s-a pierdut aproape în întregime cu excepția câtorva citate și a unui extras din Chestiuni legate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a Bibliei, imprimată la București în 1688. În 1691 Antim Ivireanul tipărește la București Mărgăritarele lui Ioan Chrisostom (cu titlul Mărgăritare adecă Cuvinte de multe feliuri a celui întru sfinți Părintelui nostru Ioan Arhiepiscopul Țarigradului a lui Zlatoust), colecție de omilii tălmăcite din greacă de frații Greceanu. Cei doi adaugă cărții două predoslovii și versuri heraldice. Tot în 1691, la Buzău, se va da la lumină Pravoslavnica mărturisire a lui Petru Movilă în traducerea lui G., cărturarul român tălmăcind textul aprobat
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
un anumit sens, chiar sinteza operei lui Augustin (sapientia et eloquentia), așa cum s-a spus. Pe baza ei, s-a ajuns la concluzia că Augustin a scris aceste considerații ale sale mai cu seamă pentru predicatorul sacru, pentru autorul de omilii, chiar dacă problema privește toate persoanele culte adepte ale creștinismului. Există, într-adevăr, pasaje din Scripturi la fel de valide pe plan retoric ca acelea ale autorilor păgîni: motivul pentru care Augustin instituie această opoziție este că, deși imperiul devenise creștin, învățămîntul nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cum probabil se întîmpla și cu predicile. într-adevăr, și corpus-ul predicilor autentice ale lui Augustin, care fusese alcătuit de benedictinii din congregația San Mauro prin combinarea unor culegeri precedente, a fost mărit prin descoperirea unor florilegii cu noi omilii de către G. Morin și C. Lambot prin 1930 și, foarte recent, de către Dolbeau. De fapt, abia începînd cu secolul al XVI-lea a fost adoptat, în cazul lui Augustin și al altor scriitori antici, criteriul privitor la reunirea într-un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
foarte diferite, în funcție de persoanele cărora le erau adresate și în funcție de moment; instrumentul principal de comunicare cu oamenii simpli, crede Augustin, trebuie să fie limpezimea, chiar dacă acest lucru presupune, dacă ocazia o impune, folosirea limbii de zi cu zi. într-adevăr, omilia are un scop concret și de neînlocuit, acela de a fi înțeleasă de toți fără ambiguități. Dar acest lucru nu însemna că elaborarea literară trebuia să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să utilizeze cu discreție resursele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Crucea lui Cristos este simbolul umilinței care se opune trufiei filozofilor, dar și unicul instrument care ne permite să parcurgem drumul pînă la Dumnezeu. (Firește, chiar dacă le-am menționat în acest context pentru a respecta criteriul contiguității de conținut, aceste omilii au un loc bine stabilit în activitatea lui Augustin: predicile despre Evanghelie și cele referitoare la epistolele lui Ioan datează din anii 414-416.) Bibliografie. Ediții: BA 71-72-73A/B, 1969-1988 (In Iohannem Tractatus: M.F. Berrouard); SChr 75, 19944 (I Epitre de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin, în epistolele din acei ani, îndeamnă la întoarcerea privirii către patria cerească, și nu către cea pămîntească; violențelor barbarilor, care tulburau sufletele, el le contrapunea violențele donatiștilor; jefuirea Romei demonstra efemeritatea bunurilor din această lume: sînt motivele prezente în omilia Despre distrugerea Romei (De excidio urbis Romae). Mai puțin înflăcărate și mai științifice sînt discuțiile purtate de Augustin în unele din epistolele-tratat: prima poartă numărul 102 și examinează șase chestiuni care fac obiectul unei polemici cu păgînii (mai ales cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primatul diocezei din Arles, însă acțiunea lui s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris Viața Sfîntului Honorat (Vita Honorati), predecesorul său, sub forma unui discurs funebru rostit în 430. Pare să fi scris și omilii pentru sărbătorile de peste an, o explicație a simbolului creștin, multe scrisori și chiar poeme; toate s-au pierdut. Biografia lui Ilarie a fost scrisă de Honorat, episcop de Marsilia. Bibliografie. Ediții: SChr 235, 1977 (M.-D. Valentin); 404, 1995 (Vita
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
460; Valerian a fost confundat cu un anume Valeriu, care fusese monah la Lerin și a devenit apoi episcop de Nisa. Despre Valerian știm foarte puține lucruri, din actele sinodale și din epistolarul papei Leon. S-au păstrat douăzeci de omilii cu conținut ascetic și o Epistolă către călugări privitoare la virtuțile și întocmirea doctrinei apostolice. Și el pare să fi fost adeptul unor doctrine semipelagiene, pe care le-a expus cu limpezime și simplitate, într-un stil foarte îngrijit, deprins
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aflăm că Faustus era un foarte apreciat predicator; multe din predicile sale au fost cu siguranță publicate, dar s-au amestecat în culegerile altor scriitori; potrivit unora, îi pot fi atribuite în mod cert lui Faustus treizeci și unu de omilii, iar după alții, mult mai puține. El este și autorul unui Elogiu închinat lui Honorat, fondatorul mănăstirii de la Lerin. în panorama culturală foarte rafinată a Galiei secolului al V-lea, Faustus se situează la un nivel destul de bun; stilul său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin, cît și lui Isidor de Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu dovezi luate din Apocalipsa Sfîntului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi pseudoaugustiniana Expunere despre Apocalipsa Sfîntului Ioan, formată din optsprezece sau nouăsprezece omilii. în sfîrșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință, trimisă Preafericitului Gelasie, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris illustribus, TU 14, 1, Leipzig, 1896; PL 58 (De ecclesiasticis dogmatibus). Studii: S. Pricoco, Storia letteraria e storia ecclesiastica dal
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
centrate pe controversă, catolicul Ammonius și egipteanul Decius Constanțiu, care sînt judecători, nu pot face altceva decît să-l declare învingător pe Arnobiu. Ca o exemplificare a doctrinei lui Chiril este citată în traducere latină și discutată în detaliu o Omilie pascală a acestuia (nr. 17); ca document de cristologie ortodoxă este expusă o predică despre naștere a lui Augustin, deși, așa cum am văzut mai înainte, autorul are opinii contrare celor ale episcopului de Hippona privitoare la doctrina harului (lucru care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]