4,258 matches
-
pe orbita sa. Mai degrabă electronul trebuia descris de către toate punctele în care acesta ar fi putut să existe. Calcularea punctelor localizărilor probabile pentru electron aflat pe o orbită cunoscută creează imaginea unui nor de puncte sub formă sferică pentru orbitele unui atom de hidrogen, de fapt a unor sfere așezate concetric în jurul nucleului. Această imagine poate fi numită și distribuție de probabilitate. De aceea "n", numărul atomic al lui Bohr, pentru fiecare orbită este cunoscut și ca "sfera n" în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
nor de puncte sub formă sferică pentru orbitele unui atom de hidrogen, de fapt a unor sfere așezate concetric în jurul nucleului. Această imagine poate fi numită și distribuție de probabilitate. De aceea "n", numărul atomic al lui Bohr, pentru fiecare orbită este cunoscut și ca "sfera n" în modelul tridimensional al atomului. Aceasta a condus la următoarea aserțiune a lui Heisenberg: dacă nu s-a efectuat nici o măsurătoare a electronului atunci el nu poate fi descris ca fiind situat într-o
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
stare cuantică. Heisenberg a mers mai departe și a spus că o particulă aflată în mișcare începe să existe doar odată cu observarea ei. Oricât de stranie și ne-intuitivă pare această aserțiune, mecanica cuantică ne spune totuși care este locația orbitei electronului, norul său de probabilități. Heisenberg vorbea despre particula însăși și nu despre orbita sa care are o distribuție de probabilitate cunoscută. Este important de notat că cu toate că Heisenberg a folosit pentru electron în matricile sale un set infinit de
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
în mișcare începe să existe doar odată cu observarea ei. Oricât de stranie și ne-intuitivă pare această aserțiune, mecanica cuantică ne spune totuși care este locația orbitei electronului, norul său de probabilități. Heisenberg vorbea despre particula însăși și nu despre orbita sa care are o distribuție de probabilitate cunoscută. Este important de notat că cu toate că Heisenberg a folosit pentru electron în matricile sale un set infinit de poziții, asta nu înseamnă că electronul se poate afla oriunde în univers. Din contră
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
mai este numit și "numărul de celule din spațiul de fază". Principiul incertitudinii stabilește o limită minimă pentru cât de fin poate fi împărțit spațiul de fază clasic, astfel încât numărul de locuri în care un electron poate fi localizat pe orbita sa devine finit. Poziția unui electron într-un atom este stabilită undeva pe orbita sa, dar nu între nucleu și începutul următoarei n-sfere. Fizica clasică a arătat începând cu Newton că dacă este cunoscută poziția stelelor și a planetelor
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
o limită minimă pentru cât de fin poate fi împărțit spațiul de fază clasic, astfel încât numărul de locuri în care un electron poate fi localizat pe orbita sa devine finit. Poziția unui electron într-un atom este stabilită undeva pe orbita sa, dar nu între nucleu și începutul următoarei n-sfere. Fizica clasică a arătat începând cu Newton că dacă este cunoscută poziția stelelor și a planetelor precum și detalii despre modul lor de mișcare atunci poate fi prezis locul în care
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a descrie observațiile unui dublet, care înseamnă o pereche de linii ce diferă printr-o mică valoare (de ex., ceva de ordinul 0.15Å ), în cadrul spectrului unui atom de hidrogen. Observațiile arătau că un electron avea mai multă energie pe orbita sa decât cea provenită din momentul său magnetic, așa cum fusese descris până atunci. La începul anului 1925, tinerii fizicieni Uhlenbeck și Goudsmit au prezentat o teorie prin care spuneau că electronul se rotește în spațiu asemenea Pământului care se rotește
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
nou număr cuantic, unul care să descrie momentul implicat de rotația fiecărui electron. O descrie succintă a principiului lui Pauli este: Un electron este descris de patru numere cuantice: În cazul unui atom de heliu cu doi electroni aflați pe orbita 1"s", principiul excluziunii al lui Pauli cere ca pentru cei doi electroni cel putin unul dintre celelalte numere cuantice să fie diferite. Valorile lor pentru n, l, și m sunt egale; mai mult, electronii au același spin, s = 1
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
nucleul unui atom deoarece acestea nu pot fi "văzute". Chiar și azi, utilizând cel mai performant microscop electronic putem vedea un atom ca pe o sferă cu contur și detalii foarte neclare. În orice caz, liniile spectrale ale atomului indică orbitele electronilor și energiile pe care aceștia ar trebui să le aibă. Studierea acestor analize spectrale, mai întâi ale atomului de hidrogen și mai apoi ale celui de heliu, au stat la baza dezvoltării teoriei cuantice. De aceea, formulele matematice au
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
mare de concepte și modele au fost sugerate de oamenii de știință, ingineri, etc. În 1954, Arthur C. Clarke a propus o bază lunară pe module gonflabile acoperite cu praf lunar pentru izolare. De asemenea, o navă spațială, asamblată pe orbita joasă a Pământului, urma să fie lansată spre Lună, iar astronauții urmau să construiască module-iglu și un catarg de radio gonflabil. Ideile ulterioare au inclus stabilirea unui dom permanent mai mare; un purificator de aer pe bază de alge; un
Colonizarea Lunii () [Corola-website/Science/333778_a_335107]
-
propriei axe și perioadele planetelor erau date în raport cu Soarele. Unii au interpretat aceasta ca fiind un model heliocentric, dar acest punct de vedere a fost puternic contrazis de alții. El a fost și primul care a descoperit că planetele urmează orbite eliptice, pe care a calculat numeroase constante astronomice, cum ar fi perioadele planetelor, momentele eclipselor de Soare și de Lună, și mișcarea instantanee a Lunii (exprimată ca ecuație diferențială). Printre cei mai vechi adepți ai modelului lui Aryabhata s-au
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
devenit din ce în ce mai evident. Până în secolul al XX-lea, chiar și înainte de a se descoperi faptul că există multe galaxii, aceasta nu a mai fost o problemă. Chiar dacă discuția se limitează la sistemul solar, Soarele nu este în centrul geometric al orbitei niciunei planete, ci într-unul dintre focarele orbitelor lor eliptice. Mai mult, dacă se consideră că masa unei planete nu poate fi neglijată în raport cu masa Soarelui, centrul de gravitație al sistemului solar este diferit de centrul Soarelui. (masele planetelor, dintre
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
chiar și înainte de a se descoperi faptul că există multe galaxii, aceasta nu a mai fost o problemă. Chiar dacă discuția se limitează la sistemul solar, Soarele nu este în centrul geometric al orbitei niciunei planete, ci într-unul dintre focarele orbitelor lor eliptice. Mai mult, dacă se consideră că masa unei planete nu poate fi neglijată în raport cu masa Soarelui, centrul de gravitație al sistemului solar este diferit de centrul Soarelui. (masele planetelor, dintre care cea mai masivă este Jupiter, reprezintă 0
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
intraongulară și mixtă. Se observă adesea la miei și la oile de diverse origini. Un traumatism sau o leziune din zona proximală a ochilor în momentul tunderii pot constitui punctul de infestare pentru larvele de "W. magnifica", care pătrund în orbite. Asupra mieilor nou-născuți, afectați de o keratoconjunctivită, seromucoasele și secrețiile purulente conjunctivale atrag multe muște, printre care acest parazit obligator. Larvele sunt depuse la nivelul mucoasei oculare, de unde ele pot distruge globul ocular și trece prin canalul lacrimo-nazal în sinusurile
Wohlfahrtioză () [Corola-website/Science/312197_a_313526]
-
lansat 13 rachete de tipul Saturn V, între 1967 și 1973, fără să piardă vreodată încărcătură utilă. Principala sarcină a acestei rachete a fost să transporte oameni pe Lună. După întreruperea Programului Apollo, rachetă a fost folosită pentru lansarea pe orbită a laboratorului spațial Skylab. Cele trei trepte ale rachetei Saturn V au fost proiectate de diverse firme subcontractate de NAȘĂ. Cu toate acestea în urma unor multiple preluări și fuziuni toate au ajuns sub tutela firmei Boeing. Treptele rachetei au fost
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
spre Luna dintr-o singură lansare urmată de un singur zbor. Rachetă purtătoare Saturn I era în dezvoltare în acel moment, dar nu zburase încă și, fiind prea mică, ar fi fost necesare mai multe zboruri pentru a plasa pe orbită toate componentele modulului lunar. În fazele inițiale ale proiectului NAȘĂ a luat în considerare trei metode posibile de desfășurare a misiunii spre Luna, Earth Orbit Rendezvous - EOR ("Întâlnire pe orbită Pământului"), Direct Ascent ("Ascensiune directă") și Lunar Orbit Rendezvous - LOR
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
fi fost necesare mai multe zboruri pentru a plasa pe orbită toate componentele modulului lunar. În fazele inițiale ale proiectului NAȘĂ a luat în considerare trei metode posibile de desfășurare a misiunii spre Luna, Earth Orbit Rendezvous - EOR ("Întâlnire pe orbită Pământului"), Direct Ascent ("Ascensiune directă") și Lunar Orbit Rendezvous - LOR ("Întâlnire pe orbită Lunii"), propusă de John Houbolt. Deși inițial metodă LOR a fost respinsă, luând în considerare faptul că americanii nu aveau niciun fel de experiență în conectarea vehiculelor
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
modulului lunar. În fazele inițiale ale proiectului NAȘĂ a luat în considerare trei metode posibile de desfășurare a misiunii spre Luna, Earth Orbit Rendezvous - EOR ("Întâlnire pe orbită Pământului"), Direct Ascent ("Ascensiune directă") și Lunar Orbit Rendezvous - LOR ("Întâlnire pe orbită Lunii"), propusă de John Houbolt. Deși inițial metodă LOR a fost respinsă, luând în considerare faptul că americanii nu aveau niciun fel de experiență în conectarea vehiculelor spațiale, nici măcar pe orbită Pământului, a fost totuși până la urmă aleasă ca fiind
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
Ascensiune directă") și Lunar Orbit Rendezvous - LOR ("Întâlnire pe orbită Lunii"), propusă de John Houbolt. Deși inițial metodă LOR a fost respinsă, luând în considerare faptul că americanii nu aveau niciun fel de experiență în conectarea vehiculelor spațiale, nici măcar pe orbită Pământului, a fost totuși până la urmă aleasă ca fiind cea mai ușoară și rapidă metodă pentru atingerea obiectivului propus de președintele Kennedy (a se vedea secțiunea Alegerea metodei de aselenizare din articolul Programul Apollo). Între anii 1960 și 1962 Marshall
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
prima treaptă cinci motoare de tip F-1, pe a doua treaptă cinci motoare de tip J-2, iar a treia treaptă era S-IVB, cu un singur motor J-2 care urma să fie folosit de două ori (pentru finalizarea înscrierii pe orbită terestră și mai apoi pentru TLI - Trans-Lunar Injection - evadarea de pe orbita terestră către Luna). Inițial primele patru zboruri urmau să fie de testare, câte unul pentru fiecare din cele trei trepte, iar ultimul urma să fie un zbor circumlunar. O
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
cinci motoare de tip J-2, iar a treia treaptă era S-IVB, cu un singur motor J-2 care urma să fie folosit de două ori (pentru finalizarea înscrierii pe orbită terestră și mai apoi pentru TLI - Trans-Lunar Injection - evadarea de pe orbita terestră către Luna). Inițial primele patru zboruri urmau să fie de testare, câte unul pentru fiecare din cele trei trepte, iar ultimul urma să fie un zbor circumlunar. O misiune cu oameni la bord era programată pentru anul 1969. La mijlocul
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
V este fără îndoială una din cele mai impresionante mașinării construite vreodată. Având peste 110 m (363 picioare) înălțime, 10 m (33 picioare) diametru, o masă totală de aproximativ 3000 de tone și o sarcină utilă de 118000 kg (pentru orbită joasă a Pământului), Saturn V face toate rachetele care au fost construite înainte, să pară minuscule pe lângă ea. Comparativ, ea este cu doar un picior (0,33 m) mai scunda decât Catedrală Sf. Paul din Londra. În principal, Saturn V
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
tine componentele mari, circulare, în pozițiile corecte. Treaptă S-IVB (cunoscută și ca S4b) a fost construită de Douglas Aircraft Company la Huntington Beach, California. În timpul misiunilor spre Luna era folosită de două ori la fiecare zbor: pentru inserția pe orbită Pământului după separarea treptei inferioare (156 de secunde de functionare) și pentru înscrierea pe traiectoria spre Luna (335 de secunde de functionare). Această a fost singura secțiune a rachetei Saturn V care putea fi transportată cu avionul. A fost folosit
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
a S-IV, adică S-IVB. Urma să aibă un singur motor J-2 în loc de 6 mai mici. În același timp s-a decis construcția rachetei C-IB (Saturn IB), care avea să fie folosită la testarea modulului de comandă pe orbită Pământului. S-IVB constituia cea de-a doua treaptă a rachetei Saturn IB. Douglas a construit două versiuni distincte ale S-IVB, seria 200 și seria 500. Versiunea din seria 200 a fost folosită pentru rachetă Saturn IB, si diferea
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
a permis testarea riguroasă a primei trepte. Varianta cu trei trepte a rachetei Saturn V a avut o forță de propulsie maximă de cel putin 34,02 MNewtoni (SĂ-510 și următoarele), si o sarcină utilă de 118.000 kg, pentru orbită joasă a Pământului. SĂ-510 (Apollo 15) a avut o forță de propulsie de 34,8 MN, iar SĂ-513 (Skylab), puțin mai mult, 35,1 MN. Asemenea valori au mai fost atinse doar în timpul celor 2 zboruri de test ale rachetei
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]