3,686 matches
-
insistent nevoia reîmpăcării cu sine și cu situația în care ajunsese, prin reîntregirea orgoliului său atât de sălbatic dărâmat. El, însă, nuși dorea să ajungă un criminal de rând, unul banal, ca atâția alții înaintea lui pe lume, pentru că avea oroare față de banalitate; banalitatea îi repugna. Așa încât, se gândi să facă o crimă aparte, una pe cât de teribilă, pe atât de transparentă. Silvestru punea la cale - pot spune - crima perfectă! Și, în felul acesta, ajunsese săși ocupe întreaga lui vreme, căci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nevăzute, zău așa! Și sunt mulți draci, sunt din ce în ce mai mulți draci, legiuni întregi de draci, și toți niște hidoși împuțiți și foarte cumpliți! Noaptea peste care tocmai am trecut, cel puțin, a fost înfiorătoare parcă prea din cale-afară; toată jalea, oroarea și păcatele de pe lume le-am resimțit adunate în ființa mea (una, până la urmă, firavă). Totul 170 Rareș Tiron era atât de sinistru și de neguros, iar eu simțeam că nu mai rezist și că mă sufoc de tot; m
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
îi va fi întinsă. În pădure, sub cireșii în floare Floarea de cireș, floarea de cireș.... Refren popular japonez Acest titlu nu-mi aparține. Așa se numește o nuvelă de contestatul scriitor Sakaguchi Ango, o satiră plină de crime și orori la adresa povestirii japoneze tradiționale. Și nici nu știu cât de potrivit este pentru ceea ce vreau să vă povestesc. Totuși, el trimite la o asociere fără de care mi-ar fi greu să intru în subiect și care nu trebuie trecută cu vederea de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu există istorie. Imobilă, prinsă în centrul unei bule eterne, nu pot nici măcar să-mi acord eroismul recuzării timpului. Pentru că nu am fost atinsă de el, dăruită sau blestemată cu această lipsă congenitală a unei forme apriorice de sensibilitate, o oroare care i-ar fi tulburat somnul bătrânului filosof. Vă întrebați cum am supraviețuit până în prezent, spre a vă încerca răbdarea cu aceste rânduri. Vă atrag atenția că, acum, vă țin de vorbă pentru a vă arăta că mult mai interesant
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
un oarecare sentiment de disconfort legat de ideea golului care mi s-ar căsca astfel sub mine, un hău al dejecțiilor care, oricât de sterilizat ar fi, ar putea impregna și colacul, astfel încât trebuie minimizate zonele de contact cu acesta, oroarea în fața unui act fiziologic a cărui necesitate, în planul divin al creației desăvârșite, încă îmi scapă. M-am amuzat atunci construind antropologii imaginare, în care europeanul, obsedat de o alchimie a purității prin care părțile murdare ale ființei, "rușinoase", sunt
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
religii au devenit cele mai importante: îmi arată că modelul de viață iudaic, în perspectivele sale esențiale, a devenit și al creștinismului. În ciuda faptului că istoria lor a fost una conflictuală care, mai ales începând cu cruciadele, a cunoscut înainte oroarea antiiudaismului Bisericii și a antisemitismului fondat pe doctrina rasistă după ce a atins forma maximă de degradare în catastrofele Holocaustului -, apropierea celor două religii s-a menținut până azi. Asemenea evreilor și eu, în calitate de creștin, cred în Dumnezeul unic al lui
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
greu mai există un alt popor ce poate să ofere o contribuție atât de substanțială și semnificativă pentru viitorul unei etici comune a umanității precum poporul evreu cu Cele Zece Porunci. Ele sunt, după cum a explicat scriitorul Thomas Mann, în urma ororilor nazismului, "cuvântul concis și etern, piatra demnității umane", "abecedarul comportamentului uman"". Sursele iudaice pentru o etică a umanității au fost ilustrate excelent de Walter Homolka, rabin și rector al Colegiului "Abraham Geiger" din Potsdam, în cartea pe care am scris
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
teodiceei în filozofie și teologie. Astfel am ajuns la o concluzie clară. Sunt convins că un răspuns teoretic la problema teodiceei nu există. Această afirmație nu face imposibilă menținerea unei atitudini de fond a credinței. Astfel, privind în special la ororile Holocaustului, pot spune: dacă Dumnezeu există, atunci exista și la Auschwitz. Credincioși de religii și confesiuni diferite s-au rugat Domnului în acea fabrică a morții. Au rămas fermi în convigerea lor chiar și în momentul suferinței și al morții
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
aceste legi nu sunt abolite, așa cum nu este abolită nici lumea estetică pe care o alcătuiesc. Se întâmplă doar ca o lume prin natură estetică să capete chipul care îi este propriu în epoca modernă: cel al oribilului și al ororii. Rolul științei devine clar atunci când aceasta își propune să intervină în chiar interiorul esteticii, înțeleasă de data asta ca o disciplină a cunoașterii. Cuvântul "estetică" are într-adevăr mai multe accepțiuni, și aceasta în mod necesar. Potrivit structurilor fundamentale ale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființei pornind de la izvorul său tainic. Ascunse de schelării care îi fac să creadă pe puținii turiști că au nimerit în toiul unor lucrări de restaurare, imense dâre albicioase de stuc și ciment își întind tentaculele monstruoase, semănând dezolarea și oroarea acolo unde până mai ieri străluceau tonalitățile sclipitoare ale fragmentelor de sticlă șlefuită și pietrelor colorate. Scenele sfinte sunt literalmente ciopârțite, lipsite pentru veșnicie de sens și de viață, cercul care figurează în jurul Pantocratorului inelul celest este sfâșiat, fragmentele aurite
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
simplu să i se opună cu brutalitate, să respingă această suferință și, în același timp, acel ceva în care orice suferință se desfășoară, însuși faptul de a se simți al unei subiectivități și al unei vieți. În acest fel, așadar, oroarea de viață purcede întotdeauna din aceasta, nu dintr-o privire exterioară aruncată asupra aparenței sale obiective, stranii, diforme sau stângace: mai curând în ea însăși, într-una dintre tonalitățile prin care ea trece în mod necesar și care sunt asemenea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o bună zi), pentru ea care se angoasează în fața corpului său, în fața posibilității pe care o suscită acesta în ea și care, pentru a pune capăt angoasei sale, se lasă în voia jocului determinării obiective, a devenirii sale care, în oroarea ființei-naturale, a devenit a sa. Cititorul lucrării Conceptul de angoasă a lui Kierkegaard nu știe oare despre sexualitate ceva mai mult decât cel care a parcurs totalitatea tratatelor științifice trecute și viitoare despre acest subiect, cu puzderia lor de statistici
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de gât. Viața aceasta răsturnată, călcată în picioare, sfărâmată, strivită, negată oferă un spectacol oribil! Însă această negare a vieții nu este diferită de cea care prezidează în fiecare zi adunarea a milioane de ființe umane în fața micului lor ecran, oroarea acestei negări nu este diferită de cea a spectacolului din care le-a fost dat să se nutrească în seara respectivă: în el se află adevărul existenței mediatice, iar în fața ochilor lor halucinați a scânteiat vreme de o clipă propriul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
zise, dominicanul tăcu brusc și nimeni nu mai cuteză să adauge nimic. Până și italianului Îi Înghețase refrenul pe buze, ceea ce spune totul. În Spania de atunci, a te pune rău cu puternica Inchiziție Însemna a Înfrunta o serie de orori care cel mai adesea includeau temniță, tortură, rug și moarte. Până și oamenii cei mai cruzi tremurau numai auzind de Sfântul Oficiu; În ce-l privește pe Diego Alatriste, și el, ca Întreg Madridul, cunoștea bine faima implacabilă a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Simona-Grazia Dima La anii senectuții, profesorul bănățean Ștefan Ehling a compus un op masiv, la interfața dintre ficțiune și memorialistică, din dorința ardentă de a consemna ororile trăite de șvabii din Banat după deportarea lor în URSS, în 1945, ca parte a operațiunii denumite de sovietici "munca de reconstrucție" a țării devastate de război. Sunt smulși, astfel, din comunitățile lor, de-a valma, simpatizanți ai hitlerismului, alături de
O cronică imparțială by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8049_a_9374]
-
după câțiva ani, când a venit la putere Ceaușescu și se mai înmuiaseră lucrurile, nu mai era vorba de pușcărie. Și a mers pe stradă cu ochii închiși, n-a vrut să vadă, n-a vrut să vadă!! Avea o oroare de treaba asta! - Cum s-au cunoscut părinții dumneavoastră? - Au fost colegi de facultate! Erau de aceeași vârstă. La vremea aceea Facultatea de Drept nu era separată de Facultatea de Litere. Erau tot aici, în corpul Universității. Tata era la
Despre anii copilăriei by Teodora Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/8054_a_9379]
-
Despre Eroi și morminte sau Abaddon exterminatorul - rog cititorii să-mi scuze această ezitare - Ernesto Sabato povestește cazul a doi servitori, soț și soție, intenționat blocați într-un lift, plan diabolic avînd drept executant pe un membru al sectei Orbilor; oroarea se desăvîrșește printr-un act canibal. În romanul Miere de bondari al lui Torgny Lindgren există o astfel de poveste atroce cu un cîine și stăpînul lui căzuți într-o groapă din care nu pot ieși și ajunși în acel
No exit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8058_a_9383]
-
Nu impresionează atît momentul în care Ea îi potolește setea cu propria urină și nici momentul în care El se cacă într-o pungă, Ea ținîndu-se de nas, ci tocmai acea acalmie în care replicile încearcă parcă să pună surdină ororii. Într-un fel, Dorbanțu preia o serie de gesturi șarjate după logica unei expresivități mai puternic marcate specifice spectacolului de teatru, unde actorul trebuie să realizeze o priză directă cu spectatorul. Din păcate, nu și aceasta este logica filmului filtrat
No exit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8058_a_9383]
-
anilor. Dacă în Revista burgheză din 1934 șochează inventarierea acidă a sferelor de influență pe care poetul francez le-a generat tacit, în Revista Fun-da-țiilor Regale din 1945, tonul se schimbă radical. Și nu sub presiunea contextului funest, Steinhardt având oroare de clișeul imperativelor conjuncturale, din familia politicosului "despre morți, numai de bine." Iată, deci, cine îl admiră pe Valéry: "Cei ce nu l-au citit. 1. Cei care admiră pe orice membru al Academiei Franceze; 2. Dușmanii Academiei Franceze, ca să
Metrologia lecturii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8067_a_9392]
-
și fast și, desprinzînu-se de pelicula filmelor, vor coborî în viață. Și astfel va apărea fast food-ul și fast thinker-ul. Iar viața cotidiană va deveni un film de acțiune ale cărui puncte de atracție vor fi violența, suspansul, sexul și oroarea. Oamenii vor simți că trăiesc numai dacă vor reface pe cont propriu secvențele pe care le-au văzut pe ecran: un repertoriu de efecte în care timpii morți trebuie să lipsească, iar prim-plnurile trebuie scurtate. Ultima trăsătură este cinefilia, fenomen
Cu mintea scăldată de ecran by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7843_a_9168]
-
frust al sătenilor cu o veselie și un trăirism pantagruelic. Undeva demersul cinematografic al lui Horațiu Mălăele se întîlnește cu spiritul fellinian, dar mai ales cu un film precum cel al lui Roberto Benigni, La vita e bella (1997), unde oroarea era transfigurată magistral într-un joc, inocentată pios ad usum delphini fără ca ea să dispară definitiv, basmul dizolvîndu-se la final în fața unei grămezi de cadavre. În acest spirit cred că-și concepe Mălăele filmul, nunta și moartea se întîlnesc firesc
Zgomotoasa nuntă mută by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7857_a_9182]
-
constituie pretextul pentru a descoperi istoria locurilor pe fundalul unui uriaș complex industrial abandonat, în ruină, așezat pe locul unde se afla cîndva vatra satului. Văduvele cernite apar aproape fantasmal alături de o mireasă nebună, spectre ale unui trecut care încifrează oroarea în chiar peisajul dezolant. Povestea îi lasă oarecum gînditori pe reporteri, dar în curînd interviul cu una dintre văduve provoacă stupid ilaritate amestecată cu anxietate. Încheierea oarecum poetică cu fantoma miresei străbătînd ruinele și care ar fi trebuit să fie
Zgomotoasa nuntă mută by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7857_a_9182]
-
spre penibile excese: "E rău că momentul legionar a fost ocolit și nu s-au pus problemele la timp. Bineînțeles că nu am să uit niciodată imbecilitatea unor articole care s-au publicat în special după 6 septembrie '40 și oroarea uciderii lui Iorga sau altele de genul acesta". Se uită totuși că "ororile" nu erau decît un răspuns la miile de asasinate avînd ca obiect cămășile verzi, poruncite de Carol al II-lea și de camarila sa, o "răzbunare iar
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6993_a_8318]
-
s-au pus problemele la timp. Bineînțeles că nu am să uit niciodată imbecilitatea unor articole care s-au publicat în special după 6 septembrie '40 și oroarea uciderii lui Iorga sau altele de genul acesta". Se uită totuși că "ororile" nu erau decît un răspuns la miile de asasinate avînd ca obiect cămășile verzi, poruncite de Carol al II-lea și de camarila sa, o "răzbunare iar nu o inițiativă. Concluzia, detașată dar și rezonabilă, a lui Alexandru Paleologu poartă
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6993_a_8318]
-
de cauză în competiția cu restul miturilor. Relatată simultan cu celelalte povestiri, această legendă a prințului plecat pe corabia sa Argus spre Colhida, în căutarea lânii de aur și care a lăsat în urma sa un val de sânge și de oroare, capătă sensul alegoric al căutării continue; o căutare a omului care suferă deoarece nu găsește, pentru că nu ajunge la un liman, trăind într-o covârșitoare utopie.. Fiecare om, crede Salvatore, este o persoană care trăiește în plină mare, călătorind mereu
Romanul cu o sută de voci by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7003_a_8328]