2,246 matches
-
să-și etaleze extraodinarul. Secretara îmi zice că primarul Ke a venit cu două ore mai devreme ca să-mi aștepte sosirea. E o întâmpinare ceremonioasă. Menită a-mi arăta curtuoazia lui. Îi spun secretarei că îi sunt recunoscătoare primarului pentru ospitalitatea sa. Mașina silențioasă mă duce pe Șoseaua Hua-shan, la numărul 1245. Primarul Ke stă lângă mine și își notează fiecare cuvânt pe care-l rostesc. Îi transmit salutările lui Mao și îi spun că trebuie să găsesc scriitori buni. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cineva. —Vai, Doamne, a gemut Susan. Cine este această biată creatură care nu știe ce... sau, mai precis, cine... e pe cale să-l lovească? Râzi tu acum, a pufnit Julia, dar, peste câteva luni, când toate o să ne bucurăm ne ospitalitatea gratuită a unuia dintre spa-urile de sănătate din lanțul pe care îl deține pe mapamond, o să-mi mulțumești. Doamne, da’ știu că te miști repede! a râs Fiona. De când te vezi cu el? —L-am cunoscut abia aseară, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
separați de mări de nisip, măgari sălbatici, porci mistreți, gazele și nesfârșite stoluri de păsări migratoare. Fugise Gacel de înaintarea civilizației, de influența invadatorilor și de exterminarea fără deosebire a animalelor nisipurilor, și știut era, pe toată întinderea Saharei, că ospitalitatea lui Gacel Sayah nu avea seamăn de la Tombuctu până la malurile Nilului, cu toate că furia lui se abătea asupra caravanelor de sclavi și a „vânătorilor nebuni“ ce îndrăzneau să se aventureze pe pământurile lui. Tata m-a învățat, spunea el, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deșert. Privi spre noaptea care venea și încercă să afle în ea răspuns la întrebările sale. Sufletul lui de targuí și tradițiile milenare ale deșertului îi spuneau că se purtase corect primindu-i pe călători sub acoperișul lui, pentru că simțul ospitalității e prima poruncă a legii nescrise a imohag-ilor, dar instinctul lui de bărbat obișnuit să se călăuzească după presimțiri și cel de-al șaselea simț, care-l salvase de la moarte de atâtea ori, îi șopteau că îl paște o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și Gacel își dădu seama imediat că nu era un om al deșertului, că gesturile și felul său de a privi vorbeau de lumi și orașe îndepărtate. Se întoarse spre Mubarrak și acesta înțelese, pentru că își îndreptă privirea spre ofițer. — Ospitalitatea este sfântă pentru noi, zise. E o lege mai veche decât Coranul. Militarul cu stele pe mânecă rămase câteva clipe nehotărât, aproape incredul în fața absurdității acelei explicații, și se pregăti să-și continue drumul. — Eu reprezint legea aici, spuse tăios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui Mubarrak nu îi produse nici o plăcere, ci o profundă și descurajantă senzație de gol. Așa cum spunea bătrânul Suilem, răzbunarea nu-i învie pe morți. Apoi se întrebă de ce fusese întotdeauna atât de importantă pentru tuaregi legea aceea nescrisă a ospitalității, care era mai presus de toate celelalte legi, inclusiv de cele ale Coranului, și încercă să-și facă o idee despre cum ar fi deșertul dacă un călător n-ar avea siguranța absolută că, oriunde ar ajunge, va fi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
absolută că, oriunde ar ajunge, va fi bine primit, ajutat și respectat. Istoriseau legendele că, odată, doi bărbați se urau atât de tare, încât unul din ei, cel mai slab, se prezentă pe neașteptate în jaima dușmanului său, cerându-i ospitalitate. Respectând tradiția, targuí-ul îl primi pe oaspete, îi oferi protecția sa și, după câteva luni, obosit să-l mai suporte și să-i dea de mâncare, îl asigură că poate pleca în pace pentru că nu va atenta niciodată la viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fel de-a fi devenise un comportament obișnuit pentru tuaregi, care își rezolvau în felul acesta disputele și puneau capăt neînțelegerilor dintre ei. Cum ar fi reacționat el însuși, dacă Mubarrak ar fi venit în tabăra lui să-i ceară ospitalitate, încercând astfel să fie iertat pentru greșeala comisă? N-avea cum să știe, dar ar fi făcut, probabil, ca targuí-ul din legendă, căci ar fi fost ilogic să comiți un delict ca să pedepsești pe cineva care comisese exact același delict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre ei ar fi supraviețuit în ținuturile nisipurilor, în nesfârșitele întinderi lipsite de viață sau pe terenurile bolovănoase fără zări ale hamadei, legea ospitalității trebuia să fie în continuare sfântă, căci, în caz contrar, nici un călător nu s-ar mai fi aventurat vreodată să străbată deșertul. Fapta lui Mubarrak nu admitea scuze, și el, Gacel Sayah, se va însărcina să-i facă pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Nimeni n-are de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-am ucis pentru că era un asasin care n-a respectat legile sacre ale ospitalității... După legea tuaregilor, n-am comis nici un delict. Atunci de ce fugi? — Pentru că știu că nici păgânii de rumi, nici voi, care ați copiat legile lor absurde, nu le veți respecta pe ale mele, chiar dacă ne aflăm în deșert. Pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fie remarcabili. Ferește-te de ei!“ — Un targuí nu i-ar face rău niciodată unei femei, spuse în cele din urmă. Și nu cred că tu ești o excepție. Respectul pentru femei e la voi aproape la fel de important ca legea ospitalității. Ai încălca o lege ca să respecți alta? — Nu, bineînțeles, recunoscu Gacel. Dar nu va trebui să-i fac rău. Dacă ea înțelege că de răspunsul ei, de faptul că dacă îmi dezvăluie unde se află Abdul-el-Kebir depinde viața ta, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
între acești patru pereți... Abdul-el-Kebir îl observă în liniște și încuviință cu o mișcare a capului, ca și cum ar fi înțeles ceva ce la început i se păruse neclar. — Acum îmi amintesc de tine, spuse. Ești targuí-ul care ne-a oferit ospitalitate. Te-am văzut când m-au luat. — Da, recunoscu Gacel. Sunt Gacel Sayah, erai oaspetele meu și datoria mea e să te trec granița. De ce? îl privi fără să înțeleagă. în cele din urmă, spuse: — Așa e obiceiul... Mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fixativ, care o țintuia În poziție cu eficiența cleiului. Mă Întrebam cum naiba se descurca noaptea, căci singura soluție de a Îndepărta fixativul părea a fi un solvent industrial. Am simțit că era de datoria mea să le ofer puțină ospitalitate. — Doriți niște ceai? am spus, sperând că vor simți, la rândul lor, nevoia să refuze politicos. De altfel, eram sigură că epuizasem Întreaga rezervă de pliculețe de zahăr cu ocazia vizitei sergentului Hawkins. Oferta mea a fost primită foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cel mai bun caz cu un milog sau cu un pisălog. Dar bărbatul a continuat: „Nu te Îngrijora de stăruința mea, nobile vizitator. Stăpânul mi-a poruncit să mă așez În acest loc, așteptând orice călător spre a-i oferi ospitalitate“. Omul părea de condiție modestă, dar era Îmbrăcat cu veșminte curate și cunoștea deprinderile oamenilor respectabili. L-am urmat. După câțiva pași, m-a invitat să intru printr-o poartă grea, am străbătut un coridor boltit, pentru a ajunge În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atrage mulțumiri? — Recunosc, n-am Întâlnit niciunde o asemenea generozitate. Mi-ați Îngădui, totuși, să pun o Întrebare care Îmi muncește mintea? Cadiul Îi taie vorba: — Știu ce vei Întreba: cum de niște oameni care așază atât de sus virtuțile ospitalității pot să se facă vinovați de violențe Împotriva unui oaspete ca tine? — Sau Împotriva unui nefericit de bătrân ca Jaber-cel-Lung. Am să-ți dau răspunsul, el e cuprins Într-un singur cuvânt: teama. Orice violență este, aici, odrasla fricii. Credința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dacă n-ați fi transformat frumoasele noastre ținuturi În pușcării, n-am fi avut nevoie să ne găsim refugiu la europeni! Dar m-am muiat și m-am lăsat Înșelat. Am venit la Istanbul, și iată rezultatul. În disprețul regulilor ospitalității, acest om pe jumătate nebun mă ține prizonier. Nu de mult, i-am transmis un mesaj care spunea: „Sunt oare oaspetele dumneavoastră? Dați-mi permisiunea de a pleca! Vă sunt ostatic? Puneți-mi lanțuri la picioare, aruncați-mă Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mișcătoare, dar grotescă. Reflectând, totuși, la ea, am descoperit acolo Întreaga subtilitate a Orientului. De fapt, pentru acea femeie, situația mea era stânjenitoare. Nu ezitase să-mi Întindă o mână miloasă, riscându-și viața, și-mi oferise cea mai necondiționată ospitalitate. În același timp, prezența unui străin, bărbat tânăr, aflat, zi și noapte, În preajma fetelor ei, nu putea decât să provoace, mai devreme sau mai târziu, cine știe ce incident. Cum să ocolești mai bine dificultatea decât prin gestul ritual al adopției simbolice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bagi și tu-n joc. În afară de Manolita, mai cunoșteam pe Încă cineva din cameră. Era din brigada a douășpea și el punea discurile la gramofon. Era ungur, un ungur trist, nu din Ăia veseli. — Salud camarade, Îmi spuse. Mulțumesc pentru ospitalitate. — Tu nu joci? N-am eu banii lor. SÎnt aviatori sub contract. Mercenari... Fac o mie de dolari pe lună. Au fost pe frontul din Teruel și acum i-au mutat aici. Și cum de-au ajuns aici, la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mai potrivită. Tai mere și căpșuni felii, le las să se macereze în Pimm’s, pe care l-am făcut din limonadă și suc de ghimbir, așez pe masă câteva pahare drăguțe și un platou cu brânză și pâine proaspătă. Ospitalitatea lui Charlotte, care e cam mână spartă, ne-a silit să oferim și noi mai mult când se ține întrunirea la vreunul dintre noi, ceilalți. Săptămâna trecută am fost acasă la Ben, și el a comandat pizza pentru toată lumea. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
deodată ceva care seamănă a râs. Ne întoarcem toți spre el, uluiți. Mă gândeam... zice el,... ne întâlneam mereu pe la voi pe acasă, dar eu nu puteam niciodată să vă invit la mine, știți, să vă răsplătesc cu aceeași monedă ospitalitatea, și întotdeauna m-am simțit prost pe chestia asta... Alcoolul i-a pus un strop de culoare în obrajii cenușii. Și tot ați ajuns aici, până la urmă. Nu e tocmai cum aș fi vrut eu să fie, totuși... Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pe credincioși. Îi așteaptă...”( Constantin Noica). Satul este păstrătorul tradițiilor și al istoriei.Dimitrie Gusti spunea că “Satul este sactuarul unde s-a refugiat și se păstrează manifestarea de viață a poporului românesc ”. Sunt sărbători care dau personalitate satului, demonstrează ospitalitatea și atenția cu care sunt primiți toți cei care sunt oaspeți, care împărtășesc bucuria și sentimentele localnicilor. Oamenii sunt hărnici și gospodari ,ospitalieri și respectuoși față de tradiții și față de personalitățile oficiale, se implică atunci când e nevoie la treburile publice, chiar dacă
La început a fost cuvântul. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Alexandru Ana-Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2054]
-
să istorisească cel puțin de douăzeci de ori tuturor domnilor din Costești ororile petrecute la Amara. Administratorul plasei a telefonat știrea imediat oficial prefecturii, îngrozind pe demisionarul Boerescu, de la care a cunoscut-o curând tot orașul. Primarul i-a oferit ospitalitate chiar în familia sa și i-a făcut rost de la judecătorul supleant de un costum de haine nemțești pe care însă Isbășescu, spre a-și păstra cât mai mult aureola de martir, nu le-a îmbrăcat decât azi-dimineață. ― Povestea mea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vi se pare ?... Să intrăm însă puțin în detalii. În topul imaginii de sine a fiecărui român se află, în mod foarte interesant, „comportamentul civilizat” - revendicat în și mai mare măsură de tinerii între 20 și 30 de ani. Sacrosancta ospitalitate românească retrogradează pe locul nouă în topul trăsăturilor definitorii, iar bine-cunoscuta hărnicie a neamului nostru nu mai este revendicată aproape de nimeni. Am devenit, între timp, o societate de indivizi civilizați. Statistic vorbind, fiecare dintre noi pare să se considere o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
spuneam, deoarece exprimă o sensibilitate brusc crescută față de un ideal de „civilizație” pe care îl regăsim și în referințele noastre frecvente la „societățile civilizate”, acolo unde totul arată altfel, unde totul este așa cum ar trebui să fie. „Civilizația”, și nu ospitalitatea sau hărnicia, a devenit caracteristica cea mai dezirabilă pentru fiecare român, dar și maxima frustrare a tuturor, căci trăiesc într-o țară de oameni necivilizați : vecinii lor. Reperul nu mai este deci unul autohton, reprodus de pe lista specificului național, ci
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cîrciumă de cartier sau cînd, ajuns într-un oraș necunoscut, mă așezam ore în șir cu un pahar în față pe o „terasă cu peisaj”. Comandam ceva pur și simplu pentru că acest gest era biletul de intrare în spațiul de ospitalitate al instituției, în acest spațiu alternativ de joc în care spuneai, fără drept de contestare, „piua !”. Ca pe vremea jocurilor din copilărie. Zăbovitul la o masă era o declarație unilaterală aruncată în față unei realități ostile : „Piua, aici nu mă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]