2,363 matches
-
Pe 22 martie, revoluționarii greci au proclamat începerea luptelor cu turcii în Piața Agios Georgios din Patras, în prezența arhiepiscopului Germanos. A doua zi, liderii revoluținoarilor din Achaia au trimis un document consulatelor străine explicând motivele revoluției. Pe 23 martie, otomanii au lansat atacuri sporadice împotriva orașului, în timp ce revoluționarii conduși de Panagiotis Karatzas i-au respins din fața fortăreței. Yannis Makriyannis, care se ascundea în oraș, își amintește scena în memoriile sale: "„Două zile mai târziu au izbucnit schimburi de focuri în
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
otomană a rezistat în citadela capitalei regionale Salona până pe 10 aprilie, când a fost cucerită de greci. În același timp, grecii au fost înfrânți la Alamana de armata lui Omer Vryonis, luptă în timpul căreia a fost ucis Athanasios Diakos. Înaintarea otomanilor a fost oprită în timpul bătăliei de la Gravia, lângă Muntele Parnassus și ruinele anticului Delphi, de către grecii conduși de Odysseas Androutsos. Vryonis și continuat atacul în Boeotia și a jefuit Livadeia și s-a oprit pentru ca să primească întăriri cu care să
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Insurecția din Chalkidiki a fost după acest moment limitată la regiunea peninsulelor Muntelui Atos și Kassandra. Pe 30 octombrie a avut loc o contraofensivă turcă condusă de noul pașă de Salonic, Mehmet Emin Abulubud, încununată de un succes decisiv al otomanilor în lupta de la Kassandra. Grecii supraviețitori, printre care s-a aflat și Papas, au fost salvați marinarii eleni, care i-au transportat pe mai multe insule, printre care Skiathos, Skopelos și Skyros. Papas a nurit în cele din urmă în timp ce
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
pe căitanii locali cu entuziasmul patriotic. La începutul anului 1822, Anastasios Karatasos și Aggelis Gatsos s-au întâlnit cu diferiți armatoloi. Ei au decis ca insurecția să se bazeze pe trei centre urbane Naoussa, Kastania și Siatista. În martie 1822, otomanul Mehmet Emin a câștigat o serie de victorii decisive la Kolindros and Kastania. Mai spre nord, în vecinătatea orașului Naousa, Zafeirakis Theodosiou, Karatasos și Gatsos au organizat apărarea localității, iar primele confruntări armate au dat câștig de cauză grecilor. Mehmed
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
ele fiind folosite în atacuri încununate de succes. De asemenea, au fost folosite și atacurile convenționale, în timpul cărora căpitani precum Andreas Miaoulis, Nikolis Apostolis, Iakovos Tombazis sau Antonios Kriezis au obținut succese notabile. Primele victorii ale flotei elene împotriva împotriva otomanilor la Patras și Spetses a crescut enorm încrederea echipajelor corăbiilor grecești și a contribuit mult la succesul insurecției din Peloponez. După ceva vreme, în condițiile în care grecii se implicaseră în lupte intestine, sultanul a cerut ajutorul unui dintre cei
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
de la Methoni. În ciuda victoriilor navale inițiale, revoluția elenă a fost amenințată să fie înăbușită, fiind salvată doar de intervenția Marilor Puteri în timpul bătăliei de la Navarino din 1827. Revoluționarii nu au reușit să profite de primele lor succese din 1821, iar otomanii au preluat inițiativa în vestul și estul Greciei conduse de și . În cadrul ofensivei din răsărit, turcii au traversat Rumelia, au invadat Moreea, dar au fost înfrânți la Dervenakia. Și campania din vest a avut o soartă similară. Armata lui Mustafa
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
pentru a treia oară. Asediul a început pe 15 aprilie 1825, ziua în care Navarino a fost cucerit de . Turcii au încercuit orașul și au început să sape tranșee și să plaseze baterii de artilerie. Primul atac de amploare al otomanilor nu a fost lansat până în august, când turcii au reușit să mineze și să dărâme o porțiune din zidul de apărare al orașului. Grecii au contraatacat și i-au respins pe turci. În aceiași noapte, grecii au lansat un raid
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
otomane din Golful Corint să se retragă, după un atac cu vase incendiare. Pe la mijlocul iernii, Ibrahim a părăsit Navarino, a traversat Golful Corint și s-a alăturat turcilor care asediau Missolonghi. Nici sosirea trupelor egiptene nu i-a ajutat pe otomani să străpungă apărarea grecilor după șase săptămâni de lupte. În primăvara anului 1826, egiptenii au reușit, după lupte care le-a adus pierderi importante, să cucerească regiunea mlaștinilor din apropierea orașului. În acest moment, legătura asediaților cu marea a fost tăiată
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
august 1832, prin care marile puteri ratificau aranjamentele stabilite la Constantinopole. Aproape imediat după izbucnirea revoluției, au avut loc masacre ale civililor pe scară largă, ale căror victime au fost atât revoluționarii și civilii eleni cât și autoritățile și civilii otomani. St. Clair afirma de altfel că nu a fost decât „o serie de masacre oportuniste”. Revoluționarii grecii au masacrat turci, musulmani și evrei, în principal din Peloponez și Attica, regiuni în care grecii dominau. De cele mai multe ori, evreii erau considerați
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
1208 pagini; conține cuvintele turco-osmane scrise cu litere arabe și urmate de indicarea pronunțării. Într-o prefață la dicționarul turc-francez al lui Diran Kélékian din 1911, editorul Mihran aprecia că „limba franceză este principala, chiar aproape unica sursă folosită de către otomani atunci când vor să cunoască pe larg progresele literare și științifice ale Occidentului”. Dicționarele turc-francez și francez-turc ale lui Sami au fost adevărate ferestre deschise către cultura occidentală. "Kamus al-alam" este o enciclopedie în șase volume scrisă de către Sami. A fost
Sami () [Corola-website/Science/317410_a_318739]
-
grecilor, atât din solidaritate ortodoxă, cât și datorită intereselor stategice față de strâmtorile Bosfor și Dardanele. Un alt membru activ al Sfintei Alianțe, Regatul Franței, avea o poziție ambiguă: grecii, deși liberali, erau mai înainte de orice creștini, iar revolta lor împotriva otomanilor musulmani putea fi considerată drept o cruciadă. Regatul Unit, în ciuda unei orientări liberale, era ostilă oricărei modificări a situației strategice care i-ar fi periclit ruta navală către India Britanică . Masacrul din Chios, moartea lui George Gordon Byron, sau asediul
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
a fost de asemenea prima încălcare a politicii Sfintei Alianțe după ce puteriele europene se exprimaseră împotriva revendicărilor elenilor în timpul Congresului de la Verona >. În iulie 1825, grecii s-au adresat din nou guvernului britanic cerându-i să medieze în conflictul cu otomanii. Protocolul de la Sankt Petersburg a fost rezultatul acestor încercări de mediere: Acest protocol, care nu avea și o componentă militară, a avut doar o importanță politică. Pe de altă parte, protocolul a fost punctul de plecare al negocierilor începute de
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
era să obțină sprijinul britanicilor și liniștirea austriecilor. Rusia a lansat o nouă variantă de proiect în ianuarie 1827 prin care cerea un calendar al măsurilor împotriva Porții: data retragerii ambasadorilor, a recunoașterii Greciei și căile de contracarare ale acțiunilor otomanilor, dacă aceștia ar fi refuzat să accepte medierea. Dacă proiectul francez încerca să evite războiul, cel rus punea în centrul acțiunilor implicarea componentei militare. Canning declara la sfârșitul lunii februarie că proiectul rus era „mai pozitiv”decât cel francez și
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
flotelor aliate urmau să „folosească toate mijloacele [...] pentru obținerea unui armistițiu imediat” și să organizeze escadre care să împiedice sosirea în Grecia a oricăror întăriri ale turcilor sau egiptenilor. Folosirea forței urma să fie ultima soluției, în cazul în care otomanii ar fi încercat spargerea blocadei navale. Pentru orice caz care nu fusese prevăzut în instrucțiuni, amiralii urmau să acționeze funcție de situația întâlnită. Aceste instrucțiuni au fost trimise amiralilor pe 26 iulie. Canning nu a apucat să vadă rezultatele tratatului al
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
alianțe diplomatice pentru zădărnicirea planurilor rușilor. Guvernul britanic propunea astfel celui francez negocieri pentru rezolvarea punctelor rămase în suspensie în tratatul de la Londra: granițele Greciei, volumul tributului anual și al compensațiilor pe care grecii urmau să le plătească pentru proprietățile otomanilor și modalitățile în care sultanul urma să intervină în politica interna a Greciei autonome, al cărei suveran continua să fie. Dudley a propus ca la aceste negocieri să fie invitat și guvernul grec. Primele rude de negocieri, la care au
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
dintre Rusia, China și Marea Britanie pentru dominația Asiei centrale s-a accentuat. Tradițiile asiatice și stabilitatea au fost subminate, iar europenii intrau pe ușa din spate când liderii asiatici opuneau rezistență. Orientul Mijlociu era lipsit de forță datorită declinului lent al otomanilor. în nordul Africii otomanii au pierdut controlul, Persia a rămas stabilă, neafectată de influențele externe. Europenii și arabii dețineau colonii în zonele de coastă, dar multe națiuni africane s-au întărit, a căror putere provenea din comerțul cu europenii. Unele
Epoca modernă () [Corola-website/Science/330053_a_331382]
-
Marea Britanie pentru dominația Asiei centrale s-a accentuat. Tradițiile asiatice și stabilitatea au fost subminate, iar europenii intrau pe ușa din spate când liderii asiatici opuneau rezistență. Orientul Mijlociu era lipsit de forță datorită declinului lent al otomanilor. în nordul Africii otomanii au pierdut controlul, Persia a rămas stabilă, neafectată de influențele externe. Europenii și arabii dețineau colonii în zonele de coastă, dar multe națiuni africane s-au întărit, a căror putere provenea din comerțul cu europenii. Unele triburi dominau pe altele
Epoca modernă () [Corola-website/Science/330053_a_331382]
-
Karaman din Anatolia în August 1444, a cedat tronul fiului său Mehmed al II-lea, care avea doisprezece ani. În ciuda tratatului de pace, Ungaria a colaborat cu Veneția și Papa Eugen al IV-lea să organizeze o nouă cruciadă împotriva otomanilor. La aflarea acestei vești, Murad a fost chemat să reia tronul de fiul său. Deși Murad inițial a refuzat vehement această ofertă pe motiv că nu mai este el sultanul, a fost convins de fiul său, care la aflarea refuzului
Bătălia de la Varna () [Corola-website/Science/304592_a_305921]
-
stindarde episcopale și nobile. Au avut promisiuni de la Veneția că flota acestora nu va permite turcilor să treacă Bosforul. La Bosfor venețienii s-ar fi unit cu flota papală și ar fi navigat pe coastă până la Constantinopol, împingându-i pe otomani afară din Balcani. Cei 20,000 (sau 30,000) de cruciați au fost copleșiți de circa 60,000 turci. Mai mult de jumătate de soldații din armata creștină au pierit. Regele Vladislav al III-lea a fost ucis în bătălie
Bătălia de la Varna () [Corola-website/Science/304592_a_305921]
-
în feudalismul în anii 1370, partea de nord a provinciei Kosovo a aparținut Casei de Lazarevici și în 1402 integrată în despotat. Bogăția surselor de ape minerale a fost descoperită și exploatată pentru prima dată de către boierii sârbi. După 1455, otomanii au cucerit regiunea și au integrat-o în provincia Rumelia. De-a lungul istoriei noul imperiu a populat regiunea cu religia și cultură islamică, inclusiv popularea turcilor, albanezilor și a altor popoare printre sârbii ortodocși. Între 1689 și 1690 habsburgii
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
restructurării otomane. A devenit unul dintre centrele culturii sârbești în tărâmul otoman. Congresul de la Berlin din 1878 Kosovo de Nord a trecut sub administrația noului Principat al Șerbiei, care a recăpătat teritoriul după aproape cinci secole urmat apoi de înfrângerea otomanilor de către Liga Balcanică în timpul Primului Război Balcanic în 1912. Între 1915 și 1918 a fost pentru scurt timp sub ocupația Puterilor Centrale în timpul primului război mondial, după care a fost restaurat la un regat unificat al sârbilor, croaților și slovenilor
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
să. În 1388 ocupă Persia. În 1391-1395 duce campanii victorioase împotriva Hoardei de Aur. În 1399 ocupă Delhi temporar. În 1400-1403, se întoarce în vest și duce campanii în Orientul Apropiat, ocupând Siria și Bagdadul până în 1401. În 1402 învinge otomanii în Bătălia de la Ankara și îl ia prizonier pe sultanul Baiazid. În 1405 moare în marș spre China. Imperiul Timurid a rezistat în Asia Centrală și Persia până în secolul al XIV-lea, fiind anihilat de azbeci în 1517. Babur, urmașul lui
Imperiul Mongol () [Corola-website/Science/298572_a_299901]
-
Hanatul Crimeei, Astrahan, Siberia. În 1480, Moscova devine independența față de Hoarda de Aur. În 1502, Hoarda de Aur este lichidată de Mengli Ghirai, hanul Crimeii. Curând, Rusia anexează Kazan (1552), Astrahan (1556), Siberia (1598) și Crimea în 1783, luată de la otomani. Multe hanate rămase în Asia Centrală și Mongolia au fost eliminate de China și Rusia până în secolul al XIX-lea. În 1206, Genghis Khan dispunea de 105 000 de soldați. Organizarea militară mongolă era simplă, dar efectivă, bazată pe sistemul decimal
Imperiul Mongol () [Corola-website/Science/298572_a_299901]
-
rayah. Creșterea economică a Greciei Otomane în secolul al XVIII-lea, extinderea relațiilor ei cu statele creștine din vestul Europei și legile discriminatorii otomane față de populația nemusulmană au creat condițiile pentru maturitatea mișcării de eliberare națională a grecilor din Peloponez. Otomanii nu au reușit de-al lungul timpului să asigure un control militar eficient asupra anumitro zone muntoase din Grecia, în care populația a continuat să opună o rezistență activă împotriva ocupantului. Unul dintre cele mai importante centre ale rezistenței elene
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
îi ajute, precum căpitanul de vas Ghiorghios Mavromihailos și latifundiarul Panaiotos Benakisos. În timpul misiunii lor, cei doi emisari au strâns informații cu privire la starea de spirit a grecilor și șansele ca supușii creștini ai sultanului să se ridice la luptă împotriva otomanilor. După ce s-a reîntors la Sankt Petersburg în mai 1765, Manuil Saro și-a prezentat raportul, în care susținea că este recomandabilă trimiterea în Mediterana și în insule a zece nave de război. Trebuie subliniat că mesajele emisarilor ruși, bazate
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]