1,143 matches
-
din spate, cu două urechi ascuțite și botul căscat imens, a urlet mut? În ce fantomă am tras? - Hai să vedem ce dracu' am făcut! mormăie Mihai înciudat, desprinzându-și lanterna agățată la brâu. O aprinde și ne apropiem de pâlcul de cătină. La naiba! Nici un lup! - Uite ce formă aiurită poate avea păducelul ăsta! Ce drăcie! Lup, nu alta! Ce mai vânători!...Iată-ne iar de batjocora Unchiului! Dar unde a rămas? Ne întoarcem toți deodată, înfiorați de noaptea aceasta
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Brad sta sus pe munte veghind.Era pe jumătate amorțit.Degetele nu și le mai simțea, picioarele Îi erau amorțite.Îl cuprinse o moleșeală și o toropeală strașnică.Parcă amorțise.Încet-Încet adormi. Când se desprimăvară și pâraiele se dezghețară, un pâlc de voinici Îl Însoțea pe Ștefan În urcușul lui pe munte.Domnitorul moldovenilor mergea să-l vadă pe Brad, căci nu mai știa nimic de el.Urcară și urcară.Spre seară, un fecior cu ochiul ager, zări printre stânci o
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
rezerve. În nici o lună, numărul acestora se restrânsese drastic la vreo doi trei inadaptați social, care însă aveau grijă să vorbească în șoaptă, să iasă numai după ora unsprezece, când dădea Dumnezeu de se întuneca, și să nu umble în pâlcuri. Chestiune din ce în ce mai ușoară dată fiind împuținarea lor numerică. Toate acestea nu îi dădeau însă de gândit lui Plescăială, zis uneori și Plictiseală. Ba chiar îl lăsau rece, cu atât mai mult cu cât el pretindea că nici habar nu are
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
2002) cu o primă atestare la 1779; din cele mai vechi citate, forma sa e variabilă după gen, număr și caz: „marmoră violetă (văpsea de toporaș)" (1837). Un text foarte cunoscut e bacovianul Amurg violet, în care apar „odăjdii violete", „pâlcuri violete" și chiar „mulțimea toată pare violetă" (un cititor remarcă: „Am fost atacat cu violet de către Bacovia", mihaimuscalu.wordpress.com). În ciuda vechimii în limbă a formei cu flexiune, constatăm azi o tendință de utilizare invariabilă a adjectivului; o căutare pe
Violet by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6516_a_7841]
-
nu-i mai rămînea nici un pic pentru lumea reală. Un teritoriu mic și fertil sătea ascuns într-un crater creat de o explozie atomică. Thaw îi era prim-ministru. Locuia într-un vechi conac care se ridica printre pajiști și pîlcuri de pădure, pe malul unui lac împodobit cu insule. Conacul era spațios, întunecos și liniștit. în holuri atîrnau tablouri pictate de el, biblioteca era ticsită cu romanele și poeziile lui, iar în ateliere și laboratoare lucrau cele mai ascuțite minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dar probabil nu i se adresa lui, ci aeronavei. Suna de parcă o mașină conversa cu altă mașină. își scoase iar capul la soare. Zbura deasupra unui estuar imens și șerpuitor, cu coaste extrem de diferite. La dreapta erau pășiuni verzi, cu pîlcuri de copaci și rezervoare legate între ele de pîraie repezi. La stînga se vedeau culmile muntelui cu țancuri înalte argintate de zăpadă, soarele aruncînd scîntei aurii dincolo de lacul marin dintre ele. Pe ambele maluri observă stațiuni de vară cu magazine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de lacrimi. își dădu brusc seama că Rima era probabil o femeie bătrînă și gîndul îl duru. — Trebuie să mă opresc, murmură el, și se așeză pe marginea unui bloc de granit. Vibrațiile îi iritau spatele. în apropiere desluși un pîlc de bărbați cu brasarde care stăteau aplecați peste un vechi transmițător radio. Lîngă ei, o femeie solidă într-o rochie neagră îi făcu semne lui Alexander, apoi se apropie și puse o mînă pe umărul lui. El își ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi foarte bine un zmeu, un deal sau o claie de fân. Maria desfăcu aripile, lopată din ele și se-nălță, văzu deodată bordeiul de sus, tot mai mic și mai șters de valurile de fum, apoi satul ca un pâlc de arătări pământii, copacii ca niște mâini ieșind dintr-o apă mare. Văzu și alte muieri înaripate, unele dând ocol prin văzduh ca și ea, altele ghemuite printre crengile goale ale vreunui zarzăre. Când urcă deasupra negurei, fu deodată orbită
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
rotunde, fără geam, pătrundea lumina transparentă a lunilor. Copilul urca, din săli în săli, din curți interioare în triclinii fără meseni, din peristile cu havuz în mijloc în hala vastă a vreunei bazilici. Suia pe străzi oblice, ocolea câte un pâlc de pini, pătrundea iar în acele clădiri mereu albe, împodobite cu arhitrave, cornișe, cupole, frontoane, statui... În centrul unei săli în care lumina pătrundea prin ferestre foarte înalte trona o mare mașinărie metalică prinsă-n buloane direct pe mozaicul lucios
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
băiatul se depărta de sat - depășise iazul și intra pe râu, care dădea curând în altă burtă de gheață verzuie - oamenii deveneau mai rari și singurătatea mai vastă. Orizontul era foarte jos. Copacii ieșeau parcă de sub pământ, ca și rarele pâlcuri de acoperișuri, își auzea răsuflarea, își vedea picioarele în nădragi albaștri și ghetele cu șireturi înșirate strâmb, vedea încleștat în gheață câte un pește îndoit, cu coada aproape atingîndu-i capul. Ajunse la salcie încă pe lumina lăptoasă dinainte de prânz. Se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cale ferată, la femeile ciolănoase trecând pe bicicletele lor negre, numai să nu mai vadă fălcile negre și roz ale jigodiilor, Maarten se trezi într-un loc ciudat. Un castel de apă, din cărămidă înnegrită, se ridica trist dintr-un pâlc de case galbene. Un vechi depozit, cu un elevator abandonat în fața porții rulante. O fabrică părăsită, cu geamurile sparte lăsând să se vadă utilaje ciudate. Curți largi și tăcute, cu salcâmi prăfoși și vrafuri de șine ruginite. Printr-una dintre
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de fag, instalat pe un sol brun roșcat de pădure și o bogată floră micologică (80 de specii). O altă rezervație forestieră este Dealul Mare Tudora (593 m), care este și cel mai înalt din Podișul Moldovei. Această rezervație reprezintă pâlcuri de tisă (Taucas baccata), monument al naturii din țara noastră. Alte obiective turistice din apropiere sunt Mănăstirea Vorona (jud. Botoșani), Palatul Iordache Cantacuzino (1664) din Pașcani și Palatul „Al. I. Cuza” din Ruginoasa. Punctele de atracție turistică din comuna Lespezi
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
se legau toate speranțele sale de viitor. Știa că riscă să atragă atenția asupra lui, dar după ce văzuse ultimele rapoarte de pe Z, realizase că nu prea mai e mare lucru de pierdut. Intrară în oraș și trecură liniștiți pe lângă un pâlc de băiețandri care se grăbiră să se ferească din calea lor. Privirile lor apăsate și îndreptate spre armele pe care le afișau cu ostentație cei doi călători erau mai mult decât lămuritoare. Johansson scoase de la centură un mic dispozitiv și
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
foc a cercului pe care Xtyn îl arunca spre ele, se dematerializară, semn că războinicii Ulanni se hotărâseră să abandoneze lupta. Xtyn scutură și el din cap și se desprinse de vocea ly privind în zare. Alergând din răsputeri, un pâlc de inamici încerca să iasă din raza lor vizuală. - Fugi după ei și omoară-i! strigă Arrus către Xtyn. - Nu. Lasă-i. Vor fi mesagerii noștri și le vor spune tuturor despre înfrîngere. - Da, și atunci vor veni și mai
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
găsit timp chiar și în miezul luptei aceleia să îl asigure că are totul sub control. Grupul atacatorilor intră apoi în Templu, acolo unde Johansson nu îl mai putea vedea. * * * Pe dinăuntru, Templul părea chiar mai mare decât de afară. Pâlcul atacatorilor se năpusti spre partea centrală, acolo unde pe un piedestal imens trona racla cu moaștele Mântuitorului laesian. Ajunși însă la jumătatea distanței dintre intrare și raclă, atacatorii se treziră în fața unei riposte dure. Înainte de a înțelege ce se petrece
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
peste doar câteva minute, tribul Bratti va fi atacat atât de lentile cât și de florile cântătoare. - Nu se poate. Astea nu atacă niciodată împreună, clătină violent din cap Vartil. - Se pare că explozia aia gigantică le-a distrus câteva pâlcuri de copaci negri. Sunt înfometate... - Și de unde știi tu toate astea? îl întrebă Arrus. Xtyn se întoarse spre el, îl privi lung și ieși din camera sa mică, săpată în stânca peșterii. Ajuns la intrarea largă, pe unde mișunau cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
la un pas de cai și imediat, cu o vitejie caraghioasă, începu să alerge înainte și înapoi pe lângă ei, continuându-și micul și conștiinciosul lătrat. Fără să-l bage în seamă, Odolgan făcu un semn cu capul înspre marginea unui pâlc de fagi, unde păștea mica turmă de porci, păzită de un tânăr, care, cu o bâtă lungă, împingea către grajd animalele îndărătnice - o scroafă și trei godaci -, croindu-i din când în când pe spinare. — Ne-a văzut, observă Odolgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
închise ochii și întoarse spatele lumii. 5 A doua zi, la puțină vreme după prânz, deasupra munților începură să se îngrămădească nori mari, cenușii, purtați de un vânt ce sufla cu putere, culcând iarba de pe pășuni și șuierând sinistru printre pâlcurile de brazi. Nu dură mult și, între vârfurile înalte, ascunse de nori groși și grei de ploaie, începu să răsune înăbușit huruitul tunetului, care îi neliniștea tare pe huni, cu totul neobișnuiți cu vremea schimbătoare de la munte. Pe când cădeau primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grotă la o jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui. Balamber, ajungând lângă el, scutură capul cu putere și îi arătă în fundul văii largi o căsuță din piatră, ce abia se vedea dintr-un pâlc de carpeni încovoiați de vânt. — Ce ai, ești orb? Uite, jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucigaș! Ceva mai încolo, Balamber văzu minunatul cal, încă înșeuat, cu veșmântul de pe el pătat de sânge, pe care câteva ore mai înainte îl văzuse purtându-l în goană pe tânăr; animalul nu era împiedicat și păștea în apropierea unui pâlc de arbuști. Nevoind să piardă sfârșitul înfruntării dintre Rutger și fată, își opri calul la circa zece pași distanță, distrându-se cu scena la care asista. Haide, haide! mârâi printre dinți războinicul către fată. Pune jos pumnalul ăla. Oricum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se repezi la vale, urmat imediat de oamenii săi. De această dată, Balamber nu mai zăbovi; strigă în urechile calului și îl lansă, la rândul său, în galop, ajungându-i repede din urmă pe războinicii burgunzi. Sosiră la un pâlc de arbuști., iar Geremar, nepăsător față de tufele ce zgâriau picioarele cailor, se aruncă pur și simplu în desiș. înconjurând fiecare în felul său punctele unde era vegetația cea mai deasă, războinicii, unul după altul, ieșiră la lumină, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lacul înconjurat de lanțuri de munți, și, după o altă coborâre scurtă, se opriră pe un pisc stâncos ce se ridica vertical deasupra apelor sale azurii. Din punctul acela, o cărare întortocheată cobora printre stânci mari de granit, brazi și pâlcuri de arbuști către malul lacului, unde se întindea o rariște largă, în care se putea zări o cocioabă făcută din trunchiuri de lemn. Un cal alb, în care Balamber îl recunoscu imediat pe Rutilan, păștea liniștit în apropierea stufărișului ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre Genava, dominat la miazănoapte de dealuri molcome, cultivate cu viță-de-vie. Ofițerului nu-i trebui mult să-și dea seama că rândurile escortei sale erau incomplete. — Unde e Matauro? îl întrebă iritat pe un soldat. Acela se întoarse către un pâlc de plopi, aflat la o distanță de o sută de pași de drum. Acolo, printre primii copaci, se intuiau siluetele câtorva iliri călări, ce păreau să caute ceva sau pe cineva. — E acolo, în desiș. Au prins pe cineva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți războinici de rang, le lăsă lor comanda acestui sector și se îndreptă către partea dreaptă a aliniamentului, pe fâșia de iarbă ce despărțea râul de pâlcul de copaci. Acolo, Sebastianus, care se postase între arbori, îl pierdu din ochi. Reuși totuși să deslușească, deformate din cauza distanței, strigătele prin care, cu accente dure și poruncitoare, acesta își mobiliza războinicii. — începe, îi spuse Mataurus, care, la adăpostul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se arunce într-o parte, parând cât de cât cu pumnalul său lovitura pe care i-o dădea, prompt, adversarul; acesta trecu de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]