1,297 matches
-
îi știa nevinovăția. Deci și-a pus harmasarul alb în galop săltat și a fost în clipă lângă cortul părintelui său. Călăreții lui s-au oprit la o bătaie de săgeată. Fiul a aruncat slujitorilor de la cortul verde frâiele calului; pâlcul lui de oaste a dat strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre pustie. Era o zi mohorâtă, fără soare, și vântul sufla dinspre munții depărtării. Soliman-Sultan asculta posomorât în despărțitura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nouăsprezece ani, dar eu aveam treizeci și unu. Nu obișnuiam pur și simplu să „o șterg“ de undeva cu bărbați necunoscuți. Stai doar să-i spun lui Jacqui că plec, am zis. Am găsit-o în bucătărie, unde arăta unui pâlc de oameni în extaz cum se face un Manhattan adevărat, și i-am spus că plecam. Dar, ca să pot face asta, a trebuit să îmi recuperez haina de sub un cuplu care făcea sex cu gemete în dormitorul lui Kent. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
disponibil, așa că am fi avut un an teribil de stresant în loc de trei luni. Dar a meritat. Într-o zi însorită, senină și vântoasă, într-o biserică așezată pe un deal, eu și Aidan ne-am căsătorit. Ieșiseră narcisele galbene, în pâlcuri de un galben aprins, legănându-se în briza zburdalnică. Eram înconjurați de câmpuri verzi de primăvară și marea înspumată strălucea în zare. În pozele de la ieșirea din biserică, vezi bărbați cu pantofi lustruiți și femei în rochii pastelate care zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
n-aveam ce mă făcuse să zic asta. —La zoo? — Da. — Acolo unde au animale? — Da. E una în Central Park. —OK. Grădina zoologică era aglomerată, plină de cupluri îndrăgostite la nebunie care erau încolăciți unul în jurul celuilalt și de pâlcuri de familii răspândite, cu cărucioare și copii care abia învățau să meargă, mâncând înghețate. Eu și Mitch, cei răniți de viață, nu ieșeam în evidență; doar dacă ne priveai de foarte aproape ai fi observat că eram altfel. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu apăruse nici o urgență. —Du-te, dispari, cu acele tale cu tot! Nu mai bate lumea la cap. Trebuie să înceapă dansul. —OK, mami Walsh. Gaz a plecat, abătut, cu borseta cu accesorii, cât pe-aci să dea peste un pâlc de fetițe, cărora li se dăduse drumul de la masa copiilor. Francesca m-a asediat. —Mătușică Anna, o să dansez cu tine pentru că soțul tău a murit și n-ai cu cine să dansezi. M-a luat de mână. — Iar Kate o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în autobuzul care-i ducea acasă pe vânzătorii de lapte după ce-și aduseseră laptele la oraș să-l vândă. Strivit între zeci de canistre goale și reci, merse până la periferie, până clădirile începură să se rărească și se iviră pâlcuri dese de copaci, într-o stare deplorabilă. Merse până nu se mai zăriră deloc clădiri, până începură să urce șerpuit pe la poalele dealurilor, iar Sampath simțea aerul rarefiat în jurul său și prospețimea vegetației în floare în oasele sale ostenite. Urcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ce abundență și belșug! Fluturii zburau prin peisaj, plăcintele-de-copac și prinzătorii-de-muște zburau din pom în pom, șopârlele se scăldau în soare pe acoperișul de tablă al adăpostului paznicului, alunecând uimite în după-amiaza caldă, iar briza răscolea frunzișul. Ici-colo se zăreau pâlcuri de flori sălbatice, flori de culoarea și cu aroma fructelor, flori cu guri larg deschise și limbi care lăsau pe hainele adepților dungi de polen ca cele ale tigrilor, când treceau pe lângă ele, care-și mișcau antenele și-și fluturau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cântecul său. Oriunde se ducea, își lua cu el caietul ca să poată nota numele fiecărei păsări imediat ce o vedea, dar cele mai multe succese la înregistrase de la fereastra băii, care avea cea mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul și, în schimb, își privi soldații făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
odăjdii violete - Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Pe drum e-o lume leneșă, cochetă; Mulțimea toată pare violetă, Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pâlcuri violete, Orașul tot e violet. Decembrie Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, privește - Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește. Și mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele - totuna
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Stătea pe ramura căzută a unui conifer necunoscut. îi simțea asprimea sub el. Dădu morocănos cu piciorul într-un con, aruncând ocheade mânioase înspre creatura invizibilă, ca și cum ar fi vrut s-o ardă cu privirea. Tăcut și ghemuit în spatele unui pâlc de copaci, Vultur-în-Zbor își asculta călăuza vorbind în gol și, aparent, primind răspunsuri. î„Vocea“ gorfului poate fi auzită doar de ființa căreia i se adresează.) își zise: Virgil Jones, ascunzi mai multe decât s-ar părea la prima vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
adopta ca pe unul de-al lor. Intra în K în căutarea istoriei. Vedeau pe stradă, înaintea lor, silueta omului numit Piatră târându-se și dând binețe pietrelor. Vultur-în-Zbor mai auzea undeva în apropiere un clic-clac de potcoave ascuns de pâlcul de case și din când în când ajungeau până la ei niște râsete purtate de vânt și înăbușite de ceață. Sursa râsetelor era la capătul îndepărtat al drumului pietruit, în partea opusă casei lui madame Iocasta. Acesta era momentul de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de sus al unei străzi Înguste și șerpuitoare ce urca dinspre Bonanova. Fațada, presărată cu ferestre enorme În formă de pumnal, avea profilul unui palat gotic de cărămidă roșie, suspendat În arcade și turnuri care se arătau peste coroanele unui pîlc de platani, În contururi de catedrală. Am lăsat taxiul să plece și am pătruns Într-o grădină Înfrunzită, semănată cu fîntîni din care se iveau heruvimi uzi și Împletită cu poteci de piatră care se tîrau printre arbori. Fermín mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lui din ce În ce mai repede. De mult ieșiseră din oraș și goneau acum În plin câmp. Câmpul semăna cu un disc. Un disc plat, fosforescent, cu câțiva arbuști presărați pe alocuri, ce se roteau pierind În urmă. Ici-colo răsăreau ca din pământ pâlcuri de oameni, numai bărbați sau numai femei, Îmbrăcați ca de sărbătoare, căscând gura după locomotivă. Oameni În toată firea care se bucurau la vederea trenului ca niște copii. Unii Îi făceau semn cu mâna, alții fluturau din coase sau lopeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Apărători conduși de Pietro pornesc la galop spre Alexandru. Trec printre achingii... nu angajează lupta... galop... galop... Alexandru e târât de ambele brațe, În josul luminișului. Amir râmâne nemișcat... Mongolii trec de bariera spahiilor și galopează ca nebunii spre Amir. Un pâlc de achingii e În calea lor. Îl zdrobesc. Turcii sunt călcați În copitele cailor. - Vântul... spuse, deodată, Oană. S-a pornit vântul. Vine furtună... Erina ridică privirile. Era adevărat. Un vânt puternic pornise din senin. Iarba era culcată la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
subt apele atmosferice, auzul vieții îi fusese învăluit și pulsul ei slăbit. I se părea că orașul nu mai e acela la locul cunoscut și că ele nu mai ajung. Totuși se deștepta treptat, și cu toate că orașul era numai un pâlc obscur cu mucuri gălbuie care afumau orizontul, el creștea mereu și legea omului, așezarea lui își reluau însemnătatea covârșitoare. Adineaori, natura domnea prin simpla atitudine a luminei. Luna stăpânea și transforma tot cuprinsul; acum, clădiri, ființe, fapte, de la cele mai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
toată noaptea plouase, în iarba reavănă a găsit un pitpalac. - Mi-a zburat de sub picioare, spuse pictorul mișcat și adăogă că i-a mîngîiat culcușul. - Ai băgat de seamă ce ecou este aici? mă întrebă el și se trase lîngă pîlcul de fagi care înconjura o movilă. Mormîntul acesta pare vechi. Am ciulit urechea: fagii sunau cu foșnet de pădure. Îi asculta și bătrînul. - Între trunchiuri aerul rămîne ud; la loc deschis altfel este primit vîntul. Rogu-te acum să treci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Tocmai pășeam pragul cînd, dintr-o dată, am simțit două brațe vînoase care m-au cuprins pe la spate. - Mulțămesc, omule! M-am întors mirat. - Mulțămesc că n-ai zis nimic... După arături, pe șesul dinspre Siret se întindea un suhat cu pîlcuri de laptele cîinelui. Răspîndite pe grind, se vedeau trei gospodării din care una, înconjurată cu gard de răzlogi, își lăsase casa într-o rîlă. Lătrînd astmatic, dintr-o scorbură țîșni un cîine. Cîteva găini cu cocoș care se mira de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
iar șoimilor nu li se dădu drumul. După o scurtă odihnă, Nobunaga ordonă ca grupul să se înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau în cetate, Nobunaga își struni calul și se întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Saito Toshimitsu, care puteau fi văzuți în avangardă. — E greu de văzut pe străzile astea strâmte, pline de ceață. Nu vă rătăciți, încercând să ajungeți înaintea celorlalți. Luați-vă ca semn de reper salcâmul din dumbrava Templului Honno! Țintiți marele pâlc de bambuși dintre norii de ceață. Acolo e! Ăla e copacul de plătică al Templului Honno! Galopând înainte și agitându-și, cu furie, mâinile în timp ce dădea instrucțiuni, Toshimitsu părea să-și fi pus chezășie în dimineața aceea glasul de războinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptătorii își croiră drum cu forța în primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi în mijlocul inamicilor. Soarele începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, își reflectau culorile peste pâlcurile negre de oameni care urlau sub cerul pustiit. Violenta bătălie mai continuă încă o oră. Tenacitatea unității lui Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se ridicau. Ținându-se pe poziție într-o mlaștină, respingeau atac după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dormeau adânc, ignorând haosul din lume. Sfredelind întunericul cu ochii îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe în față, călărind de-a lungul satului îngust, fără vreun incident. Oprindu-se într-un loc unde drumul ocolea un pâlc de bambuși, îi așteptară pe Mitsuhide și grupul său. Siluetele celor doi oameni și lucirile lăncilor se vedeau limpede în umbra copacilor, care se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Murakoshi strigă în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta unui om trecând chiar prin dreptul lui. — A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
notate aseară când am plecat de la castel și date lui Asano Yahei, așa că cere-i lui instrucțiunile. Am înțeles, stăpâne. — Stai o clipă. Am uitat ceva. Spune-i lui Kumohachi să treacă pe la mine. Pașii lui Gonbei se îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, în direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla în apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ea. Eu nu vreau să mă duc! Fetele mai mari încercară și ele s-o liniștească. — Trebuie să vină și mama, mai târziu. Nu-i așa, Shinroku? — Da. Sigur că vine și ea. Sporovăind astfel, se apropiară, în sfârșit, de pâlcul de brazi unde Hideyoshi își instalase tabăra. Hideyoshi ieși din cort și se opri sub un brad, privindu-le cum se apropiau. Le veni în întâmpinare. — Toate au același aer al familiei din care provin, spuse el, când le văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asupra clanului Shibata. Acum, sub pretextul de a relata bătălia de la Yaganase, îi cerea corespondentului să-și definească propria atitudine cu privire la viitorul clanului său. Era o scrisoare personală și peste măsură de importantă. Kazumasa stătea așezat alături, privind, în tăcere, pâlcurile de bambuși, în timp ce Hideyoshi dicta: Dacă i-aș fi lăsat lui Katsuie un moment de răgaz, mi-ar fi luat mult mai mult timp ca să-l înving. Dar stătea în balanță soarta Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]