1,224 matches
-
Hristos, sunt defăimați și decimați permanent, acoperiți cu mișelii săvârșite și practicate de „urlători” și puse în spinarea legionarului, „făptură urgisită”. Corupția clocită până la trădare pe seama sângelui mulțimii care așteaptă, nestins suspin, ca pe o tămâie mântuitoare care abia mai pâlpâie în sfintele altare a vrednicilor schivnici. Am fost legionar, și vreau să mor în duhul legionar. Nu-mi dezic crezul și nu am a-mi reproșa nimic, ci doar faptul că nu am făcut sau nu am putut face mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
detaliu mărit îl impresiona foarte tare, își simțea tranzitul intestinal iminent. Nici un set de semnalmente corespunzătoare unui bărbat între două vârste care să-l oblige să se oprească și să cugete. Doar poze, în rafale rapide, ca șirurile de imagini pâlpâind la cinema. Cearșafuri ude după futut. Un blond dezbrăcat, trăgându-și sufletul, cu venele de la picioare zvâcnindu-i. Focalizări pe intromisiuni oribile. „E în interesul anchetei.” Danny rupse șirul imaginilor, transformând pozele mai frumoase în altele - toate cenușii, toate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de sârmă ghimpată. Buzz își imagină că negrii demenți le sacrificau în ritualuri voodoo și poate chiar îl invitau și pe Coleman la o tocăniță de wolverine și o noapte de jazz îndrăcit. Apoi văzu o serie de luminițe albăstrui pâlpâind la intrarea unei clădiri. — Trage pe dreapta. Văd locul, spuse el. Mal trase tare dreapta și, după ce parcă lângă bordură, opri motorul. Buzz arătă peste drum. — Mașina aia albă era parcată pe aleea din fața casei lui De Haven. Mal dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
albastre: spoturi acoperite cu celofan, ce clipeau. Muzica era asurzitoare, cu puțin sub nivelul de gălăgie. Trompetistul, contrabasistul, bateristul, pianistul și trombonistul erau negri și purtau cămăși albastre cu dungi. Saxofonistul alto era Coleman, fără barbă, iar un bec albastru pâlpâia exact în ochii tăticului Reynolds. Mal îl îmbrânci ușor pe Buzz și-i spuse tare în ureche: — Claire și Loftis sunt la bar. Într-un colț discret. Buzz se răsuci pe călcâie, îi văzu pe cei doi, apoi aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ro șii de diverse mărimi, fixate pe zid, și câte și mai câte. Cu tot eclectismul, interiorul avea în ansamblu aceeași aură de vis: culorile erau vii și totuși umbrite de vechime, obiectele emanau amintiri necunoscute mie, în tot spațiul pâlpâia nevăzut elanul locatarei, libertatea ei lăuntrică. Pe un colț de oglindă era prinsă poza fiului ei, Serge Ioan, zâmbind îngândurat dintr-un ev adolescent. — Faceți-vă comode, odihniți-vă și la ora opt veniți sus, la mine, să mâncăm, a
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
nu se ridicară de lângă rănit. Erina continuă să curețe rănile, Încercând să-și stăpânească plânsul. Acela nu putea fi trupul puternic, musculos, al căpitanului Oană. Era trupul altcuiva, al unui sărman Înfometat și chinuit, În care viața abia dacă mai pâlpâia. Jovanka se Întoarse și Îl văzu pe Mihajlo, uriaș și bărbos, cu blana de pe umeri plină de zăpadă și cu pieptul stropit de sânge. Bărbatul voise să spună ceva, dar rămăsese neclintit la vederea lui Oană. Jovanka Îi Înțelese ezitarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ne-am grăbit, se scuză. O umbră învăluia fundul odăiei, dând farmec focului din sobă. pe când geamurile albăstreau lumina încă deslușită a înserărei geroase. Odaia asta era o dezmoștenită, avea o sobă de zid și lampă cu petrol. Amintiri provinciale pâlpâiau astfel în jur. Toată istoria gospodărească a Moldovei licărea subt poclitul abajurului de porțelan sau în tăciunele răzleț. Lampa Linei ardea orânduit în sufrageria tecuceană, cum ardeau la punct cu regulatoare precise sterilizatoarele din sala de spital, instalate după ultimele
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
forțat spre cumpărăturile din biroul meu de vizavi. Am închis bine ușa după el, mi-am clătit nițel mâinile și am cuplat golatérul șaterrat la una din fantele cilindrului ce părea că de-abia așteaptă asta. Siguranțele au început să pâlpâie simetric și în vârf s-a deschis ca un fel de borcan. Circumspect, i-am atins marginea... Se simțea o puternică forță de aspirație elicoidală. Mi-am luat inima-n dinți și am pus palma pe gura recipientului-pâlnie. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
și confuzi, răsuflând greoi. Senzațiile noi, nemaisimțite, provocate de atingerea trupului celuilalt îi fac să se dorească din nou și fac sex încă o dată, de două ori, se rostogolesc, se răsucesc, apoi rămân epuizați, ca dintr-o beție îndelungată. Focul pâlpâie din ce în ce mai slab, iar sudoarea și praful le face trupurile să semene la culoare, roșii-maronii. Culoarea pământului. Zac așa până ce focul se stinge complet. Apoi, o scânteie încolțește în mintea lui Forrester. Acest ceva se transformă, se amplifică, devine amenințător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
un fel de costum de mătase. Îl doare capul și nu știe ce oră este. Presupune că s-a făcut seară, pentru că abia mai zărește ceva jur. Singura sursă de lumină vine de la niște lumânări și o lampă roșie, care pâlpâie alarmant într-un colț. Totul i se pare ciudat, ca și cum ar vedea lumea prin câteva straturi de vată. Își simte picioarele de gelatină, încăpățânându-se parcă să nu răspundă la comenzile frenetice date de creier. Și nu e deloc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de proastă reputație pe care îi cultivă. Apare și mama lui Pran, cu capătul sariului ridicat peste față și cu bijuteriile masive de argint sunând armonios, ca niște zurgălăi, când se mișcă. Nu vorbește niciodată, ci doar apare, apoi dispare, pâlpâind ca flacăra unei lumânări, când el îi pune întrebări mai dure. Apar și alte figuri, cu gurile urât mirositoare, larg căscate, și cu niște cuțite curbate în mână. Se aplecă asupra lui și încep să-l jupoaie, la început crestându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
clădire. Această sală „de sfat“ este construită în stil tradițional mugal, stilul fondatorilor acestui mic regat. Pereții de marmură albă, rece, sunt întrerupți pe o parte de un rând de ferestre arcuite prin care adie un vânt ușor, făcând să pâlpâie flacăra unei lămpi de alamă, frumos ornamentată, suspendată în tavan. Lumina ei își joacă umbrele tremurătoare peste fețele celor cincizeci și mai bine de curteni adunați aici, strângându-și șalurile în jurul umerilor și tragând meditativ din narghilea. Servitorii așteaptă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
scaunele din spate se ridică brusc frecându-se la ochi. — Este ceva special! anunță Birch spre sala aflată în întuneric. N-a fost făcut pentru publicul larg . Pran n-a mai văzut nici un film până acum. Imaginea care începe să pâlpâie pe ecran îl face să se ridice brusc, de parcă ar fi primit vreun pumn, dar se așază la loc pe unul din scaunele prințului, cu spătarul înalt. Uită unde se află. Uită că este în pericol. Oamenii de pe ecran par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la dreapta. Mabel va sta lângă Chandra. Apoi, domnul Shivpuri, da, este bine așa. Domnișoara Garnier între domnul Shivpuri și domnul Arbuthnot. Mabel, draga mea, vrei să stingi lumina? Fata se întoarce să stinge lampa de pe dulapul de alături, flacăra pâlpâie și moare în interiorul globului de sticlă, lăsând încăperea în întuneric. Cineva tușește. Domnișoara Garnier chicotește nervos. Pentru început, vă cer să vă împreunați mâinile. Vă rog să le întindeți pe masă, cu palmele desfăcute în jos. Nu vă prindeți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
diavolului, de asta era sigur, dar întotdeauna se ferise chiar și de forme mult mai inocente de imprecizie. Lipsa de limite. Amestecul. Multiplicitatea. Pentru el, acestea erau doar alte denumiri pentru Îndoială. Și când căzu, căzu de sus. O flacără pâlpâie într-o colibă aflată pe dealul din Assam, fante gălbui, unsuroase ivindu-se în spațiul liber dintre stinghiile de bambus. Andrew, tânăr pe atunci, pășește nervos în sus și-n jos, iar conturile trupului său gol rămân imprimate în sudoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
insistă că nu este necesar, Gregg și Marchant decid să facă de gardă. Într-o noapte, Jonathan rămâne mult timp treaz în fața cortului său. Îl urmărește pe Gregg, care patrulează zona cu pușca sub braț, când observă niște luminițe care pâlpâie pe fundalul povârnișului. Treptat, li se alătură și altele, până când ajung la vreo duzină, iar fața stâncii arată ca un cuib de termite. Luminițele rămân acolo câteva ore, timp în care el continuă să le urmărească, cu carnetul de însemnări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
unui cântec de muncă, o dată, altă dată și încă o dată. Soarele îi coace pielea care începe să-l strângă, să se scorojească. Cerul se stârnește, tremură până când dispare cu totul și nu mai este decât răcoarea și acel foc care pâlpâie pe piatră și el știesimte singurul lucru clar în mintea sacă se află acum sub pământ. Oamenii Fotse îl cară departe, în inima pământului, și-l așează într-un loc unde aude ceva troznind sub picioare, iar tavanul are formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n-a mai fost din veac, și nici în vremurile viitoare nu va mai fi. 3. Arde focul înaintea lui și pîlpîie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului și după el este un pustiu sterp: nimic nu scapă. 4. Parcă sunt niște cai, și aleargă ca niște călăreți. 5. Vin uruind ca niște cară pe munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
ro șii de diverse mărimi, fixate pe zid, și câte și mai câte. Cu tot eclectismul, interiorul avea în ansamblu aceeași aură de vis: culorile erau vii și totuși umbrite de vechime, obiectele emanau amintiri necunoscute mie, în tot spațiul pâlpâia nevăzut elanul locatarei, libertatea ei lăuntrică. Pe un colț de oglindă era prinsă poza fiului ei, Serge Ioan, zâmbind îngândurat dintr-un ev adolescent. — Faceți-vă comode, odihniți-vă și la ora opt veniți sus, la mine, să mâncăm, a
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
din zările mirate Și îmi măsori fiorul care vine Purtat pe pânza nopților uitate De poți pleca eu nu pot rămâne Dar n-am să trec dincolo de mine N-am să fac tăcerea să răsune Ca marea nemișcată de suspine Pâlpâie zadarnic gândurile-n gol Răzbat prin ele zvonuri de departe Ascult ecoul cuvintelor domol Desprins din imnul orelor deșarte Mușcă noaptea târziul ruginit în văl să-mi prindă gândul de pripas E doar un vis atât de ofilit Când îți
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nu mă simt înfrântă. La ce mi-ar folosi dacă mi-aș da voie să cedez? Împăratul nu ar fi decât mâniat. Mâhnirea mă scufundă în tăcere. Inima îmi plutește pe un ocean strangulat de alge. Lumânarea din ultimul lampion pâlpâie și se stinge: în cameră se face întuneric. N-am băgat de seamă până acum că norii au acoperit complet luna. Cântecul din yoo-hoo-loos e însoțit de acela al altor insecte. Simfonia acestei nopți este minunată. Stau în întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vastă, apreciată și citită dintr‐ o salbă de volume publicate an de an. MAMA Mama n‐a plecat de‐acasă. Cum să lase ce i‐i drag? Ea mereu așteaptă‐ n prag - Cuib de pasăre duioasă. Ca o umbră luminoasă Pâlpâie precum un steag; Mama n -a plecat de‐ acasă. Cum să lase ce i‐i drag? Ca un înger mi se lasă Peste creștetul pribeag și la margini de drumeag, Ca o salcie pletoasă. Mama n‐a plecat de‐ acasă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
MAMEI Te‐ai stins făptură sacră, te‐ai dus de‐ acum în veci, Lăsându‐ mi zile triste cu nopți pustii și reci. Te odihnește mamă sub fulgi ușori de nea, Dar lespedea de piatră îmi pare atât de grea... Cum pâlpâie lumina, sub palele de vânt, Din candela ce‐ ți pune un nimb pe chipul sfânt. Se‐ apleacă brațul crucii pe ochii tăi închiși și fulguie pe păru‐ți petale de caiși. Adânc îți este somnul!.. Vor trece ani în șir
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
o cameră mare și goală. Deși nu era decât începutul verii, o briză delicată, răcoritoare, sufla, tăcută, prin întuneric. Mitsuhide era cumplit de palid. Se părea că părul de la tâmple i se ridica drept în sus, de fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea în neorânduiala părului și în culoarea cumplită a feței. În sfârșit, își ridică încet „capul de kumquat“, cum i-l poreclise Nobunaga, privind spre grădina întunecată. În depărtare, văzu multe lămpi strălucind printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să adoarmă la loc. Era ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la munte nu încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu pătrundea în casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea cealaltă. Cu toate că era anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]