762 matches
-
ideologia. Dar nu oricum, ci ca ipostază desăvârșită a înseși dictaturii judicativului, adică a unității în care sunt prinse toate elementele scoase la iveală de reducție și făcute răspunzătoare pentru sensul de ideologie al formei și structurii celor trei acte, părtinirea, ordonarea și autorizarea. 5.2.2. Preeminența celei de-a doua timporizări Ideea acestei probleme a fost formulată mai devreme; acum, ea trebuie să intre în "logica" reducției judicative, pentru a căpăta îndreptățire "semantică". Argumentul principal, dar "formal", al acestei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principal, dar "formal", al acestei idei este următorul: întrucât elementele judecății cele două aspecte, formal și alethic, împreună cu elementele lor, subiectul și predicatul, respectiv verbul și timpul trebuie ele însele să fie ordonate, funcțional și ontologic, apoi autorizate, înseamnă că părtinirea, ordonarea și autorizarea trebuie să fie, cumva, înainte sau măcar concomitente cu survenirea tuturor acestor elemente. Actele celei de-a doua timporizări, așadar, trebuie să fie cel puțin simultane cu elementele judecății, adică să fie funcționale în chiar actul primei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pornească de la judecată și de la elementele acesteia, adică de la prima timporizare, fără să stabilească ea însăși, încă din prima instanță, "ordinea" timporizărilor. Nu ar fi fost posibilă însăși în-ființarea celor patru elemente ale celor două aspecte ale judecății în absența părtinirii, ordonării, autorizării. De altminteri, pot fi stabilite corespondențe directe între anumite sensuri "logice" și "ființiale" ale celor patru elemente ale judecății și actele care alcătuiesc structura ideologiei. Ideologia, așadar, ca formă desăvârșită a dictaturii judicativului, s-a aflat de la bun
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa cum am precizat de mai multe ori pe parcursul acestei lucrări, dovada intrării în "istorie" și a dictaturii judicativului și a ideologiei. 5.2.3. Reducția celor trei acte la timp Premisa operației care urmează este următoarea: actele din structura ideologiei părtinirea, ordonarea și autorizarea își primesc sensul prin prezentuirea timpului, care concentrează cele trei "ecstaze" ale sale într-una: în prezentuire; aceasta înseamnă că cele trei ecstaze trebuie socotite fiecare în sine și, de asemenea, împreună în prezentuire. Într-un fel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apariția dublă a prezentuirii: ca ecstază temporală în sine și ca ecstază temporală sintetică; dar din acest punct de vedere, prezentuirea nu se mai află și nici nu s-a aflat vreodată în nici un fel de "prezent" al timpului "public". Părtinirea devine posibilă prin prezentuirea chemării trecutului, fiindcă ea trebuie să aibă la îndemână mai multe părți ale unui întreg, pentru a acorda privilegiul unei dintre ele. Desigur, aceste părți nu sunt deja ceva; mai degrabă ele devin ceva prin chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă prin prezentuirea chemării trecutului, fiindcă ea trebuie să aibă la îndemână mai multe părți ale unui întreg, pentru a acorda privilegiul unei dintre ele. Desigur, aceste părți nu sunt deja ceva; mai degrabă ele devin ceva prin chiar actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui întreg, pentru a acorda privilegiul unei dintre ele. Desigur, aceste părți nu sunt deja ceva; mai degrabă ele devin ceva prin chiar actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja ierarhia părților. Dar ea nu are, în primul rând, un sens dat de prezentuirea chemării trecutului, ci mai degrabă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o formă. În plus, deși fiecare act este ceva în el însuși, pe de o parte, și este ceva și alături de celelalte în structura pe care o alcătuiesc împreună toate trei, pe de altă parte, fiecare presupune alt-ceva decât sine: părtinirea presupune părțile unui întreg, ordonarea, partea privilegiată și alte părți neprivilegiate, autorizarea, infinitul, nedeterminatul, nelimitatul. E drept, toate acestea nu sunt anterioare actelor însele, ci sunt deodată, pentru că survin toate prin același eveniment și în același loc; dar aceasta arată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
componentele judecății, mai cu seamă cele ale aspectului formal, subiectul și predicatul, care capătă astfel sensul de individual și, respectiv, de universal, ci tocmai cele trei acte prin care timpul însuși este prezentuit. Din această perspectivă, pragmaticul, susținut de actele: părtinire, ordonare și autorizare, ontologicul, susținut de sensurile de individual ("substanță primă") și universal (gen suprem), și logicul, susținut de "pozițiile" de subiect și predicat și de funcțiunile de verb și timp, toate ale judecății, alcătuiesc o structură, care, desigur, este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poziție" logică, spre care conduc toate celelalte, ar trebui adăugat că tocmai această concentrare a sensurilor elementelor (și aspectelor) judecății în "poziția subiect" are acum cea mai mare importanță. Poate și pentru că sensurile acestor elemente nu sunt izolate, ci, potrivit părtinirii, ordonării și autorizării, ele se află de la bun început într-o "structură" (semantică). Într-un fel, subiectul, prin poziția sa logică, reprezintă toate elementele originare ale judecății și judicativului. Acest fapt trebuie luat în linie semantică, pentru că subiectul-poziție-logică adună în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un context semantic larg, în care sunt, în simplă posibilitate, și sensurile esențiale ale subiectului: cel de substrat (sensul logic) și cel de individual (sensul ontologic). Subiectul judicativului regulativ nu a primit, așadar, modelarea pragmatică; el nu are încă pecetea părtinirii, ordonării și autorizării; toate acestea sunt însă, asemenea calității de subiect propriu-zis judicativ, în potență. Pe de altă parte, trebuie acceptat că cele trei acte pragmatice operează într-o oarecare măsură asupra subiectului judicativului regulativ, fiindcă acesta, în absența celor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acum trebuie înțeles în modul pe care însăși reducția judicativă îl îngăduie. Este vorba, mai întâi, despre activarea "locului" judicativului regulativ, datorită neconstitutivității sensurilor "logice" în cazul ființei, și despre o repoziționare a sensurilor ontologice, "sintetizate" în ființă, datorită activării părtinirii, ordonării și autorizării. Aceasta înseamnă că sensurile ontologice prin acestea, și cele logice primesc o nouă poziție din perspectiva sensurilor pragmatice. Această repoziționare este evidentă în construcția lui Levinas. Cele trei acte care au intervenit și de această dată, la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nouă poziție din perspectiva sensurilor pragmatice. Această repoziționare este evidentă în construcția lui Levinas. Cele trei acte care au intervenit și de această dată, la fel cum au intervenit și în cazul subiectului (logicului), într-o modalitate pre-operațională; prin urmare, părtinirea, ordonarea și autorizarea pregătesc ființa (individualul universal) pentru ceea ce urmează să se întâmple cu ea atunci când devine "subiect" al discursului, adică al gândirii, rostirii, făptuirii. O asemenea situație poate fi observată în mai toate reconstrucțiile ființei, de la Aristotel până la Heidegger
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al gândirii, rostirii, făptuirii. O asemenea situație poate fi observată în mai toate reconstrucțiile ființei, de la Aristotel până la Heidegger, Pareyson și Noica. Excepția faptul că ființa este ea însăși, prin sensurile proprii, oarecum ieșită din actele operate ca atare, de părtinire, ordonare și autorizare se află în afara intervalului istoric precizat: este vorba despre filosofia lui Parmenide, unde "a gândi" este tot una cu "a fi". Această excepție nu poate fi luată acum în discuție, pentru că reducția judicativă nu reprezintă calea cea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ne-ființă nu ne poate reține, acum, pentru lămurire. Condițiile pe care le pretinde, pentru aceasta, sunt de altă natură decât cele proprii dictaturii judicativului, deși în chiar orizontul acesteia s-a înfiripat acest gând despre ne-ființă. Pre-operaționalitatea părtinirii, ordonării și autorizării ține de "locul" în care ele intervin: cel al judicativului regulativ. Nu este vorba, așadar, despre o limitare lăuntrică a puterii de operare proprie celor trei acte, ci mai degrabă despre împrejurările operării. Tocmai de aceea, ele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a opera, adică după "locul" în care ele sunt acte ca atare, iar nivelul funcționării lor este cel operațional, nu doar pre-operațional. Și fiindcă ele însele se supun regulilor ce le sunt proprii adică sunt ele însele "obiect" de părtinire, ordonare și autorizare, cum a fost arătat într-un subcapitol anterior dintre toate trei poate fi autorizată una care să reprezinte pragmaticul ca atare; desigur, fiind vorba despre așa ceva, doar autorizarea poate fi părtinită, ordonată, "autorizată". Într-un fel, autorizarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totul firesc și suficient pentru reașezarea sensurilor în cauză în perimetrul judicativului regulativ (faptul cel mai semnificativ pentru acest moment al reducției judicative). Desigur, el nu este sufient pentru pragmaticul însuși. Așadar, autorizarea împreună cu celelalte două acte, care o preced: părtinirea și ordonarea au un nivel pre-operațional, prin care, deși intervin, măsura intervenției lor este ghidată de resemnificarea judicativ-regulativă a logicului și ontologicului. Prin aceasta, pragmaticul capătă preeminență: el pune în sens ceea ce ține de logic și de ontologic: "poziții" logice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
arată deja ca fiind părtinită, ordonată și autorizată aceste "calități" fiindu-i necesare pentru propriul său fapt de a fi -, autorizarea însăși trebuie să fie astfel, dacă este timporizată (și trebuie să fie). Luată astfel, autorizarea autorizării, ca timp, este părtinire: împărțire și favorizare a ceva; pare că acest ceva nu este autorizarea însăși; dar trebuie să fie aceasta deși ies în evidență "determinările" unei ființări, în genere pentru că ea, autorizarea, ca timp ce timporizează, este condiția de posibilitate a oricărui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva nu este autorizarea însăși; dar trebuie să fie aceasta deși ies în evidență "determinările" unei ființări, în genere pentru că ea, autorizarea, ca timp ce timporizează, este condiția de posibilitate a oricărui fapt în orizontul judicativului; apărând astfel, autorizarea este părtinire (ca un act complex, care are deja în structura sa și ordonarea și autorizarea însăși). Într-un fel, autorizarea este fapt primar din perspectiva reducției judicative, în măsura în care aceasta pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși). Într-un fel, autorizarea este fapt primar din perspectiva reducției judicative, în măsura în care aceasta pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel, autorizarea este fapt primar din perspectiva reducției judicative, în măsura în care aceasta pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea" sa regulativă. Funcțiunea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]