3,617 matches
-
-nțeles / Nurorii cum că și-a ales Anume locul, să vegheze / În ce fel are să lucreze În timp ce ea se odihnea. / Crezând că o poate vedea, Nora se puse pe muncit, / Iar soacră-sa a adormit Și sforăia făr’ a-i păsa / Ce treabă face nora sa. Nora săraca a lucrat / Cu mare spor. Trează a stat Pân’ după miezul nopții. Ea, / Înspăimântată, când simțea Că somu-n gheare o înhață, / Cu apa rece-și da pe față. În felu-acesta s-a trudit
SOACRA CU TREI NURORI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383007_a_384336]
-
românilor, sunt deasupra lor; din care cauză nu li se poate ridica imunitatea spre a fi judecați pentru infracțiunile pe care le fac și socotesc firesc să aibă salarii de zeci de mii de lei pe lună, fără să le pese că sunt români cu pensii și sub 500 de lei. Așa au grijă „aleșii” noștri de români și de România. Iată acum și opusul acestei situații: felul în care se ajungea în capitalismul românesc în funcții de răspundere. Dau de
PROFESORUL SORIN ULLEA, ISTORIC AL ARTEI MEDIEVALE MOLDOVENEȘTI (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2337 din 25 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383014_a_384343]
-
De aici și până la Turnu Măgurele, fâșia de pulbere a drumului plutește neted și fără ocolișuri. Dar până acolo, Tudorel știa că trebuia să treacă prin mai multe văi precum valea Adâncă, Valea lui Pribeagu, Valea Cucutei. Dar nu-i păsa, pentru că le cunoștea ca pe buzunarele paltonașului dăruit de doamna Ionescu. De nenumărate ori a trecut el pe-acolo, cu vitele la păscut, sau cu tuțu la raraiță și la secerat, Pentru că aveau loturi și la Cruce și în Comuna
NUIAUA FERMECATĂ-FANTEZIE FEERICĂ DIN VOL. MAGIA COLINDEI(PARTEA ÎNTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383060_a_384389]
-
se reped la el cu copitele, să-l strivească, nu alta. Iar când se duce ăsta la ei cu nuiaua lui, se lipesc cu boturile de el. De ce? Că se lasă alintați și țesălați numai de el, fără să le pese de nuiaua lui. Nu e clar că nuiaua e fermecată și că l-a fermecat și pe patron tot cu nuiaua asta, de-l corcolește atâta și-l scarpină între coarne? Apoi, de ce merge el peste tot cu afurisita de
NUIAUA FERMECATĂ-FANTEZIE FEERICĂ DIN VOL. MAGIA COLINDEI(PARTEA ÎNTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383060_a_384389]
-
Eu zic despre mine că-s un om destul de tolerant, și m-am mai și îmblânzit de-a lungul anilor. Mă rog, ca s-o zic pe aia dreaptă, am învățat să-mi pese mai puțin despre una și alta, să judec mai puțin pe unii și alții. Sau, naiba știe, să prioritizez nițel #firstworldsproblems. Am devenit, însă, din ce în ce mai puțin tolerantă cu ipocrizia. De la antifumat și parandărăturile industriei pharma, la CSR gone mad, și
by ruxandra predescu [Corola-blog/BlogPost/92308_a_93600]
-
te superi pe el, eu l-am rugat, să nu-ți spună, dacă vrei, să-l întrebi, acum are dezlegare din partea mea să-ți spună adevărul”. -”De ce ai făcut asta? Nu te-ai gândit cât voi suferii? Nu ți-a păsat?” -Ba da, dar așa am considerat, că îți dau o lecție. Lecția a fost mai mult pentru mine, am înțeles, că nu este suficient să-ți dau bani, că mă iubești mult și că îți dorești, să fiu mai mult
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ VI de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385341_a_386670]
-
Ai măcar cu cin' să te cerți! Sau ce? Tu crezi că mie mai mi-e dragă Tanța mea, chiar dacă-i moartă? Că ea s-a aruncat în Dunăre, și-acum îi cu Marioara mea, de mine nu i-a păsat când s-a-necat, fi a dracu ea să fie! Da io, dacă vreau să mă cert cu ea, cu cin' să mă cert? Că n-am cu cine, în timp ce tu ai, mergi acolo unde ie șî te cerți cu
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
români. Desigur, gândul ne coboară în timp, la cei care chiar s-au sacrificat pentru românime, la Furnică și Sandu-Timoc, ca să folosesc doar două repere sentimentale, care au trecut pe sub furcile caudine ale unor decizii statale aberante fără să le pese de ce li se poate întâmpla dacă urmează blestemul românismului. Acum putem număra pe degete pe cei care pot fi așezați alături de acești martiri. E drept, mulți se erijează în adversari ai bilingvismului echilibrat și știți de ce? Aceștia, în aparență revoltați
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92370_a_93662]
-
cele petrecute cu adevărat atunci. Despre teroriști, nimic, despre mineriade, numai de bine. O rușine... Și totuși, se mai scrie. Se înregistrează o veritabilă avalanșă de scriitori, dornici să-și înfățișeze emoțiile, gândurile, propria viață pe hârtie, fără să le pese prea mult de profit. Vor lăsa posterității dovezi ale existenței lor, chiar dacă acestea vor fi doar arhivate și stivuite undeva, acolo unde vor rămâne pentru foarte mult timp. Scriitorii sunt o rasă fidelă culturii. Se vor citi unii pe alții
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93325_a_94617]
-
de râsul lumii, așa ne spusese dirigul Chioreanu, că de râsul lumii erau, atâtea foi rupsesem din ele ca să ne facem avioane. Plângea și Ernsti, ca toți ceilalți, dar mai târziu mi-a mărturisit că nu atât de casă îi păsa lui, cât de porumbeii din podul ei, căci tot podul casei aceleia era plin de porumbei, pasiunea porumbeilor o moștenise de la tatăl său, odinioară manipulant al ascensoarelor salinei din O.M., ucis în cele din urmă pe front. Avea Ernsti
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
în: Ediția nr. 1797 din 02 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului Tu țară, floare printre flori În sânul tău ai felurite comori Râvnite mereu de multe nații, Curtându-te de N generații! Au mușcat din tine țară, Nu le-a păsat c-o să te doară... Îi purta doar interesul Nu să-ți ajute progresul! Râvnită ai fost de mii de ani, Jefuită de mulți dușmani, Le-ai pus creionul în mână, Ar trebui să-ți ridice cunună, Le-ai dat din
DRAGĂ ROMÂNIE de MARILENA DUMITRESCU în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383207_a_384536]
-
găsim! Ne dați, ne dați ori nu ne dați?” Ultimele cuvinte le țipam și mai tare. Ca o somație, ca o amenințare (un fel de : „Vă luăm la poceală dacă nu ne dați!). Dar...”nesimțitelor” de gospodine nici că le păsa de suferința noastră. După câteva strigături la porți, Petriță a spus enervat : -Mă, ce mama dracului se întâmplă? Parcă au murit toți, parcă sunt casele pustii! Măcar să iasă, să ne găsească, să ne înjure, să se supere pe noi! Să
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
care o duce în memoria poetului său de suflet, căci nu-și găsește alinarea și mângâierea când vorbește de Astrul cel Sfânt. “ Ah, oameni cruzi ce întinați iubirea / Voi l-ați ucis pe-al Țării Astru Sfânt! / Nu v-a păsat că poartă nemurirea! Și-acum veniți să-i plângeți la mormânt?..” Iată cât de frumos ne îndeamnă poetul să trecem pe cărările vieții având drept tovarăș cel mai curat sentiment uman, iubirea. Căci ea este, în viziunea poetului, rostul și
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
importantă fiindcă ea determină atitudinea. Oamenii se mișcă și este important cum se mișcă, încotro se mișcă. Am dorit libertate și am obținut-o, dar nu am știut cum s-o folosim. A fi liber nu înseamnă să nu-ți pese de reguli și să-ți iei singur permisiunea de a le încălca. M-am tot gândit în câte părți este divizată țara mea și mi-am amintit că am citit opiniile cuiva, cum că oamenii din țara noastră sunt - nu
DESPRE INVIDIE ȘI POPULISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383302_a_384631]
-
admite că, pe undeva, apa ar fi putut curge În sus. Pe masă se mai aflau Încă ulciorul și cupele pe care le umpluse pe timpul nopții. Fu ispitit să repete experimentul, Însă ulciorul era gol. Nimănui nu părea să Îi pese de serviciul la Priorat, se gândi el iritat. Dar, În fond, era inutil. Era suficientă autoritatea lui Aristotel pentru a combate o asemenea sminteală, semn negreșit al decăderii științei. Secretarul era un om de vârstă mijlocie, chel cu desăvârșire. Apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Îi zărise de atâtea ori pe străzile Florenței, braț la braț cu mușteriii, și pentru o clipă fu cuprins de Îndoială. Clopotul de stingere sunase de ceva vreme când Își luă rămas bun. Dar nimănui din jur nu Îi păsa de stingere, de parcă toată lumea din acea cârciumă s-ar fi bucurat de un permis de liberă trecere. În dreptul ușii se Încrucișă cu cârciumarul, care avea aerul că așteptase momentul acela pentru a se apropia de el. Părea nerăbdător să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capul șarpelui care Își depusese ouăle În orașul său. Lipsit de această longa manus de care dispunea În Toscana, Bonifaciu va trebui să se lase păgubaș În Îndeplinirea scopurilor lui. Apoi, gestul Îi apăru În Întreaga sa enormitate. Nu Îi păsa să Își jertfească viața, Însă Acquasparta era totuși un vicar al lui Dumnezeu. Și apoi, să reteze un cap Hidrei nu ar fi folosit la nimic, când alte o sută erau deja pregătite, cu fălcile căscate. Îi dădu drumul Încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își continua drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de insecte care se roteau pretutindeni. Ajungând lângă o fântână, se opri să bea. Pentru a face asta, Își ridicase pentru o clipită masca, Întorcându-se ușor. Dante Îi văzuse scăpărând ochii de onix, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu spadele. Stejarul Învechit rezista, descompunându-se Încetul cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
burduhănosului palat, excepționalei zestre și nurilor fetei. Și se întâmplă ceea ce se-ntâmplă pe la 17 ani: trupul fetei o luă înaintea lecturilor. Amada crescu, se împlini, arătând ca proaspăt scoasă de sub tipar, o mândrețe de fată. Dar ei nu-i păsa de asta: citea înainte. într-o seară, grăsuța și veșnic înlăcrimata sa mamă o luă deoparte și cu vorbe femeiești, mai pe ocolite, mai de-a dreptul, îi dădu de înțeles că ar fi bune și cărțile la ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
comporta ca ei. S-ar putea. Dar e clar că regulile noastre nu ne duc niciunde și că până la urmă va trebui să alegem între a omorî niște oameni nevinovați sau a ne face de râs. — Niciodată nu mi-a păsat că mă fac de râs. — Mie, da. Noi, tuaregii, ne facem de râs de ani de zile și de aceea ne aflăm unde ne aflăm. Dacă are dreptate și organizatorii competiției se spală pe mâini, mă voi vedea obligat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
După aproape douăzeci de ani de colaborare entuziastă chiar și în cele mai grele împrejurări, pentru prima oară îl vedea pe tovarășul său indiferent și sceptic, ca și cum dintr-odată paharul răbdării se umpluse ochi și începuse să nu-i mai pese de ceea ce se întâmpla cu raliul și cu cei ce luau parte la el. Și adevărul e că avea dreptate să se plângă. Nené Dupré își amintea perfect imaginile teribile ce înfățișau un mic grup de piloți de elicoptere care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
înainteze după cum voia în direcția corectă. În cele din urmă se lăsă să cadă la pământ scârbit și epuizat, legă un picior al animalului așa cum văzuse că obișnuiau să facă beduinii, închise ochii și adormi profund, fără să-i mai pese deloc de probabila prezență a șerpilor, hienelor sau scorpionilor. Sofisticatele parapante rectangulare, de culoare închisă, ce puteau lăsa un parașutist expert deasupra unei simple monede ce strălucea într-o pârloagă, alunecau străbătând întunericul nopții chiar în momentul în care luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se transforme într-un fel de „clește“ enorm, dar, după părerea lui, asta n-avea să împiedice ca nisipul să nu mai fie nisip, piatra - piatră, soarele - soare și căldura - căldură. Iar nisipului, rocilor, căldurii și soarelui puțin le păsau dacă erau „cercuri“ sau „clești“. De fiecare dată când unul dintre acei oameni avea să facă un pas, trebuia să-l facă pe propria-i răspundere, de fiecare dată când va avea impresia că creierul îi este gata să explodeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ar sluji să se autocompătimească, dacă tot n-avea nici un martor? Sudoarea-i curgea șiroaie și știa foarte bine că acesta este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla în asemenea împrejurări - dar de fapt nu-i mai păsa. Cu cât va muri mai repede, cu atât mai bine. Cu cât își va pierde cunoștința mai repede, cu atât va suferi mai puțin. Inima-i bătea cu putere, sângele îi zvâcnea în tâmple asemenea bubuiturilor unor tunuri îndepărtate, vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]