1,132 matches
-
conjunct inversiunea este obligatorie) (140a), gerunziul (obligatorie) (140b), imprecațiile condiționale (140c) și subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
negativ, inserat fie în componentul sintactic (centru în NEG0), fie în componentul lexical (afix lexical negativ). (v) În româna contemporană, formele sintetice se ridică până la cea mai înaltă proiecție verbală din domeniul flexionar (i.e. [Spec, MOODP]) ca efect al instanțierii paradigmatice sărace a categoriei de mod în limba română; deplasarea este locală și sensibilă la specificarea categorială: nu se omit specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod direct în verificarea trăsăturilor de mod și modalitate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplin sintetică a verbului latin vs apariția structurilor cu auxiliar și, în perspectivă mai largă, competiția dintre sintetism și analitism în limbile romanice (v. Ledgeway 2012, 2015e și bibliografia). Verbul latin se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de instanțiere paradigmatică (în sistemul propus de Schifano 2015a, 2015b), fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele din domeniul flexionar IP se stabilește prin ACORD la distanță. În
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele din domeniul flexionar IP se stabilește prin ACORD la distanță. În schimb, în limbile romanice, necesitățile de instanțiere paradigmatică forțează deplasarea verbului în afara domeniului vP către proiecțiile din domeniul flexionar. Structurile cu dislocare din româna veche (și probabil unele dintre structurile discutate și pentru alte limbi romanice vechi, v. §4.1 supra) nu reprezintă altceva decât un caz în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
zece cuvinte (=porunci)), în distribuție complementară cu articolul sufixal în româna modernă (Cornilescu 2004), proces deja în desfășurare în româna veche (Nicolae 2015b). Cu alte cuvinte, în paralel cu grupul verbal, putem observa și în grupul nominal tendința de instanțiere paradigmatică (v. §III.3.1.2.3) a categoriei determinării, care presupune realizarea morfemului definit în proiecția în care se verifică definitudinea, proiecția DP. Fenomenul de ACORD la distanță este disponibil în grupul verbal și în alte situații, de exemplu în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
moderne (e.g. la imperative cu procliză pronominală, la stabilirea relațiilor de dependență anaforică etc.)51. Subtipul de ACORD la distanță care observăm că se elimină diacronic are în vedere satisfacerea trăsăturilor morfologice și reflectă o întărire a procedeului de instanțiere paradigmatică, după cum este definit în Schifano (2015a; 2015b). Verbul latinesc, caracterizat de un grad mare de sintetism nonsincretic 52, califică latina ca o limbă cu instanțiere paradigmatică foarte bogată, fapt asociat cu lipsa deplasării V-la-I; din punct de vedere tehnic, relația
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
are în vedere satisfacerea trăsăturilor morfologice și reflectă o întărire a procedeului de instanțiere paradigmatică, după cum este definit în Schifano (2015a; 2015b). Verbul latinesc, caracterizat de un grad mare de sintetism nonsincretic 52, califică latina ca o limbă cu instanțiere paradigmatică foarte bogată, fapt asociat cu lipsa deplasării V-la-I; din punct de vedere tehnic, relația dintre verbul flexionat și centrele funcționale din domeniul flexionar se stabilește prin ACORD la distanță. În trecerea la limbile romanice, slăbirea morfofonologică a flexiunii verbale conferă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasării V-la-I; din punct de vedere tehnic, relația dintre verbul flexionat și centrele funcționale din domeniul flexionar se stabilește prin ACORD la distanță. În trecerea la limbile romanice, slăbirea morfofonologică a flexiunii verbale conferă un grad mai slab de instanțiere paradigmatică, ceea ce determină apariția deplasării V-la-I ca mecanism compensator. Structurile cu dislocare din româna veche nu sunt altceva decât un reziduu al unei gramatici în care satisfacerea morfologiei se realiza în principal prin ACORD la distanță (alternativă la deplasarea sintactică), gramatică
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
se ridică la T; în structurile cu auxiliar multiplu, categoriile de mod și modalitate au exponent diferit; auxiliarul fi marchează modalitatea irrealis (Avram 1999; Avram și Hill 2007) - nivelul înalt de deplasare a verbului în româna modernă derivă din instanțierea paradigmatică săracă (v. Schifano 2015a) a categoriei modului deplasarea verbului în domeniul complementizatorului (V-la-C), diagnosticată prin encliza pronumelor clitice și/sau a auxiliarelor, este de asemenea prezentă în gramatica românei moderne; locusul deplasării la C este FINP - trăsătura [+directiv] este responsabilă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cu verificarea morfologiei (atât în domeniul verbal, cât și în domeniul nominal, v. Cornilescu și Nicolae 2011a) - procesul de eroziune morfofonologică care caracterizează tranziția de la latină la limbile romanice se traduce, din punct de vedere tehnic, ca slăbire a instanțierii paradigmatice (Schifano 2015a), fapt care conduce la verificarea trăsăturilor de morfologie prin deplasare sintactică • analiza românei vechi adaugă o nouă intrare în tipologia fenomenului V2 romanic: satisfacerea constrângerii V2 prin deplasarea grupului verbal • atât deplasarea verbului la C, cât și deplasarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
del movimento del verbo", comunicare prezentată la Congresul Internațional de Lingvistică și Filologie Romanică, Nancy,15-20 iulie. Schifano, N. 2014. "(Un)marked Patterns of Verb-movement: the Case of Romanian", în: Zafiu, Dragomirescu, Nicolae (eds) 2014: 191-201. Schifano, N. 2015a. "The Paradigmatic Instantiation of TAM. A Novel Approach to Romance Verb-movement", în: E. O. Aboh (ed.), Romance Languages and Linguistic Theory 2013. Selected Papers from 'Going Romance' Amsterdam 2013. Amsterdam: John Benjamins, 83-102. Schifano, N. 2015b. Verb Movement: A Pan-Romance Investigation
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
formele de persoană, mod, timp și aspect disponibile în română (ești / este bătut - să fii / să fie bătut - erai / era bătut - fuseseși / fusese bătut -ai fost / a fost bătut - vei fi / va fi bătut etc.), deci din punct de vedere paradigmatic se comportă la fel ca verbele pline semantic; (ii) participiul pasiv este adjectival și se acordă cu subiectul propoziției, întocmai ca numele predicativ (ești bătut / bătută de dușmani); (iii) efectele de adiacență care caracterizează toate celelelalte forme analitice cu auxilar
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
periferia stângă a propoziției, întrucât adverbele precedă complementizatorul să și adverbul de negație nu (§3.1.1 supra) (cf. echivalentele pentru (70b): probabilsă greșească / probabil nu greșește; probabil să le confunde / probabil nu le confundă). 40 Abordarea în termenii instanțierii paradigmatice explică în mod direct diferența dintre absența deplasării verbului la flexiune latină (sistem morfologic verbal aproape integral sintetic, cu un grad mic de sincretism) (v. Ledgeway 2012: §§3; 4) și apariția acestui proces în limbile romanice (grade diferite de instanțiere
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
explică în mod direct diferența dintre absența deplasării verbului la flexiune latină (sistem morfologic verbal aproape integral sintetic, cu un grad mic de sincretism) (v. Ledgeway 2012: §§3; 4) și apariția acestui proces în limbile romanice (grade diferite de instanțiere paradigmatică a categoriilor verbale). 41 Unii autori preiau în mod tacit această ipoteză; Schifano (2015a) prezintă explicit structura domeniilor flexionar și lexical ca fiind cea din (i) (subl. ns. Alexandru Nicolae) (i). (i) [Moodspeech act Mood-field ... [Modepistemic [TPast/Future Tense-field ... [TAnterior
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în cadrul unui pluralism metodologic. Aceasta nu înseamnă că metodele calitative înlocuiesc metodele cantitative mai tradiționale, ci că cele două abordări pot fi combinate în moduri complementare și sinergice. Rennie și Toukmanian (1992Ă argumentează că cele două feluri de cunoaștere, cea paradigmatică și cea narativă, pot fi combinate în cercetarea în două direcții principale: pentru a ne asigura că fiecare echipă de cercetare include cercetători care sunt experți în fiecare modalitate de cercetare; incluzând date atât din metodele narative cât și din
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
cea narativă, pot fi combinate în cercetarea în două direcții principale: pentru a ne asigura că fiecare echipă de cercetare include cercetători care sunt experți în fiecare modalitate de cercetare; incluzând date atât din metodele narative cât și din cele paradigmatice în diferitele faze ale proiectului de cercetare. Bergin și Garfield (1994Ă au încurajat activ această dezvoltare a pluralismului metodologic în psihoterapie. Autorii scriu: Acceptarea în creștere a abordărilor narative, descriptive și calitative reprezintă mai degrabă o schimbare semnificativă de atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
școală de gândire - realism - și o abordare - idealism/liberalism (Hollis, Smith, 1990, p. 10). Desigur, ambele părți ale acestei diviziuni cunosc numeroase transformări de-a lungul timpului, transformări datorate nu doar unei constante dezbateri inter-paradigmatice, dar și consistentelor dezbateri intra-paradigmatice. Într-o încercare de a construi o tipologie a evoluției abordării liberale în relațiile internaționale, Jackson și Sørensen, de exemplu, identifică existența mai multor etape: ei consideră prima fază a disciplinei academice ca fiind marcată de „idealism” (sau „liberalism utopic
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
domestic, interstatal și global (Goldstein, 1999, pp. 194-198). Însă abordarea de bază pe niveluri de analiză nu este singura soluție pentru sistematizarea literaturii dedicate cauzelor conflictelor, teoreticienii relațiilor internaționale având o tradiție bogată în mari dezbateri sau așa-numitele „războaie paradigmatice” între realism și liberalism (Levy, 1998, p. 144), fiecare cu propria lui viziune asupra variabilelor cauzale ale războiului. Aici vom adopta ca punct de pornire pentru prezentarea cauzelor războiului schema devenită deja clasică în teoria relațiilor internaționale a lui Kenneth
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
capital simbolic enorm. În acel moment istoric, liberalismul ca element central al retoricii politice iluministe s-a împletit cu retorica științelor naturii. Însă aceasta din urmă împrumutase foarte multe accente din reflexele arsenalului presuasiv al retoricii religiei că activitate umană paradigmatica. Sau, în cuvintele lui Rorty, "luminismul și-a țesut mult din retorica sa politică în jurul unei imagini a omului de stiință că un fel de preot, drept cel care a realizat contactul cu adevărul deasupra omului, fiind "logic", "metodic" și
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
Va exista, prin urmare, o probabilitate rezonabilă ca asemenea variații să se accentueze de-a lungul unui mare număr de generații, dând naștere, în cele din urmă, unor noi varietăți și specii. Ideea selecției naturale poate fi socotită o ilustrare paradigmatică a ceea ce reprezintă o idee originală; ea ne evocă metafora „oului lui Columb“. Aceasta a fost o idee contraintuitivă, o idee care contravenea unor obișnuințe de gândire adânc înrădăcinate. După ce Darwin a ajuns la ideea selecției și a pus-o
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
este descoperirea unor legi de un nivel tot mai înalt de generalitate. De obicei, sunt descoperite, mai întâi, legi ale unor sisteme particulare. Se încearcă apoi formularea unor legi mai generale, din care să poată fi derivate primele. Un caz paradigmatic, apreciază Lorenz, este formularea legilor mișcării pendulului și a legilor mișcării planetelor ale lui Kepler și derivarea lor din legi valabile pentru mase materiale în genere, legi cum sunt legile lui Newton. În cercetări orientate în acest fel, structura particulară
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
în decursul timpului îndeletnicirea, Mihai Pricop se mărturisește pe sine, își etalează discret, dar limpede, crezurile, valorile. Este, cum o spune fără ocolișuri, un om al ordinei, cea pe care un predecesor și mentor, profesorul Gheorghe Chipail, a încarnat-o paradigmatic. Profesorul Mihai Pricop este un adept al ordinei, dar și un epicureic în sens nobil. Are plăcerea dedulcirii spirituale în măsura în care a fost hărăzit și cu bucuria truditorului pe ogorul medicinii. Cele două dimensiuni se împreună într-o unitate organică și
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
riturilor străvechi, de descântece și vrăji. Dialogurile tensionate dezvăluie două moduri de raportare la istorie, două tipuri de gândire, două sisteme de referință etică, unul al victimei, celălalt al torționarului nemilos, lipsit de conștiința propriei culpe, dar și un model paradigmatic al iertării, al expierii cathartice: „-În fiecare noapte, îmi imaginam cum te voi omorî. Da, până la jumătatea lui august, nu m-am `ndoit nicio clipă că te voi împușca, numai timpul când o voi face nu-l știam. Probabil, după ce
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
romană, din spațiul Renașterii sau din acela, nostalgic și întîrziat, al neoclasicismului, avea drept reper al stabilității absolute, al împăcării cu lumea și al armoniei cu universul, al coabitării cu eternitatea și al victoriei cu duratele mici tocmai nudul, forma paradigmatică, deplină, a umanului, aceea în care se revarsă infinit mai multă contemplație ednică, fie ea și abstractă prin gradul înalt de generalizare, decît substanță tranzitorie culeasă de pe la ospețele orgiastice sau de prin lupanarele istoriei mărunte. Cu alte cuvinte, atunci cînd
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6410_a_7735]
-
înclinat spre un moralism oricît de fin sau de subtil, că autorul Abuzurilor memoriei. Într-o manieră foarte explicită, Todorov pleda pentru o universalizare a problemei răului, în sensul unei exemplarități în virtutea căreia un eveniment tragic și oribil să coabiteze, paradigmatic, cu altele de același tip, oricît de diferite circumstanțele istorice producătoare. Nu am impresia că aceeași ar fi miza demersului lui Besançon. Dilemă de la care pornește autorul este următoarea: cum de e posibil că principalele evenimente malefice ale acestui secol
Gemenii care nu seamănă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17837_a_19162]