830 matches
-
acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet cordonul pardesiului, eliberînd mijlocul. Mi-e dor să aud spunîndu-mi-se iar: "Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot cît am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tinerețe, orgoliul ei s-a împletit cu mîndria unei fete frumoase. A avut foarte puțini prieteni vorbesc de prieteni în sensul școlăresc al cuvîntului -, puțini, aproape deloc. Nu mi-o închipui pe Brîndușa, studentă, plimbîndu-se cu un prieten al cărui pardesiu să fie uzat. Sau dacă, totuși, ar fi fost din adolescență prietenă cu un astfel de băiat, pînă la urmă băiatul ar fi pățit ca Dinu. Care Dinu? întreb eu. Dinu Zaharia. A fost prieten mulți ani, încă din liceu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și la ofițerul Stării Civile. Cu profesorul, evident. Cînd Dinu a aflat și a vrut să discute cu ea, s-o facă să înțeleagă anumite lucruri, știi ce i-a răspuns? "M-am săturat să văd mereu lîngă mine un pardesiu ieftin și vechi!" Hm! surîd eu, vrînd să spun că mi-e clar de ce se îmbracă Dinu acum atît de elegant, dar mă opresc. Brîndușa, începe Vlad imediat după ultima comandă a ciclului următor, a suferit mult. E un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prăfuit din toată acțiunea. Involuntar, Brîndușa izbucnește într-un rîs domol: Mda... Văd că ai întotdeauna replică. Păcat că n-ai și... prietene sincere! Ți-o spun pentru că ești prietenul lui Vlad. Adică? întreb eu. Brîndușa bagă mîna în buzunarul pardesiului și scoate o hîrtie împăturită, pe care mi-o întinde, ținînd-o între degetele arătător și mijlociu: Poftim declarația Tamarei. A scris în ea tot ce-am vrut eu. V-ați fi așteptat să n-o facă? Eu n-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe brațele puse unul peste altul și închid ochii. Un somn greu, obositor pune stăpînire pe mine. Ce faci, Mihai, dormi? întreabă o voce de bărbat. Mă întorc: jos, în ușă, stă Dinu Zaharia. E îmbrăcat ca de plecare acasă: pardesiu elegant, bleumarin; fular de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat japoneză din poliester negru armat cu fibră de sticlă, încadrată în două șine din aluminiu eloxat, care scînteiază argintiu. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cu ce vă servim? Aș vrea ceva.... vreun calmant... pentru dureri de stomac, aud lîngă mine o voce de femeie care mi se pare cunoscută, în ciuda faptului că e precipitată. Întorc privirea: e Brîndușa; puțin răvășită, pieptănată în fugă, cu pardesiul strîns la piept și cu o eșarfă adunată la gît, să nu se observe că s-a îmbrăcat în grabă. Dureri de burtă, precizez eu. Nu? o întreb pe Brîndușa. Da, confirmă ea. O sticluță de anticolerin, vă rog! spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi fac un pas în lateral, vrînd să pornesc spre alimentara. Mulțumesc! îmi spuse Brîndușa. I s-a făcut dintr-o dată rău, l-a apucat o criză, strînge ea din umeri ca o scuză că e îmbrăcată în fugă, cu pardesiul direct peste capot, pe care l-am zărit cînd și-a aranjat mai bine eșarfa la gît. "Asta să fie oare Brîndușa care m-a umilit dimineață?! mă străbate un gînd. Brîndușa care strînge declarații..." Aș fi preferat să aibă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să vă strîngă de gît, îi spun calm. Vorbele mele o lovesc pe Brîndușa ca o palmă dată pe neașteptate. Face o grimasă de durere, lăsîndu-și brațele să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de vițel! strig eu cu ură, printre dinți. Da, să tăiem vițelul, dar să-l tăiem ca să facem din pielea lui bice pentru fiii risipitori așa văd eu Biblia contemporană! Brîndușa mă învăluie într-o privire încețoșată, strîngîndu-și cu furie pardesiul la piept. Vrea să mai spună ceva, dar sunetul strident al mașinii miliției, care trece spre blocurile din spatele complexului alimentar, o face să tresară; întoarce capul și privește speriată într-acolo. Rămîne așa un timp, cu capul întors, privește oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dus la poala muntelui și-am fi golit pînă la ziuă sticla luată cu noi... Cred, spun eu, uitîndu-mă spre Fulvia, cred că a fost îngrozitor... Mai mult m-a impresionat reacția unei femei. Venea dinspre alimentara, era îmbrăcată cu pardesiul direct peste capot. Cînd a văzut despre ce e vorba, a făcut o criză de nervi... Doamne, ce scenă! se înfioară Fulvia. Abia au putut-o imobiliza milițienii veniți la fața locului. Au urcat-o în mașina Miliției și-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de durere, care mă face să mă poticnesc, dar nu vreau să mă opresc; trebuie să ajung în cameră și să mă întind pe pat. În întunericul de pe scări, imediat ce trec de etajul trei, observ o femeie îmbrăcată într-un pardesiu de culoare deschisă, care coboară. Se oprește brusc, la numai două trepte în fața mea. Eu înțeleg că nu are nici un chef să șteargă peretele cu umărul din cauza îngustimii scărilor, așa că s-a oprit pînă trec eu. Mă lipesc mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cele din colecția debutanților; acolo este și Dimineața unei lebede; aș vrea s-o caut, să mai citesc un vers, să-mi îmbăt privirea cu zîmbetul fragil al autoarei, dar las plăcerea asta pe altădată... "Cine era oare femeia în pardesiul acela deschis, care s-a oprit pe scări în fața mea?!", mă fulgeră un gînd. Ajung în mijlocul cămăruței și mă uit pe raftul amenajat de mine dincolo de bucățica de perete, acolo unde ar trebui să fie bucătăria. Caut cu privirea ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
găsească cineva -, țin minte doar că se repeta de mai multe ori versul "La Parcul cu Ciori, la Parcul cu Ciori". Mai beau un pahar cu apă, să se dizolve mai bine aspirina, că deja mă ustură stomacul. Cred că pardesiul acela, care mi s-a părut de culoare deschisă, era bej, blestemata aceea de imagine care nu-mi dă pace!...", gîndesc imediat ce usturimea din stomac se estompează. Mă uit cu lehamite la patul meu de fier, sub care stau îngrămădite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e mai puternic. "Ajungă-i zilei răutatea ei!..." Cercul de măști se desface încet. O mînă îmi atinge fruntea. O femeie vede la picioarele ei o petală căzută și începe să țipe. Lumea o arată cu degetul: e îmbrăcată cu pardesiul peste capot. Trei milițieni o bagă în mașină. În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere. Ion s-a așezat pe trepte și plînge... Mă zbat iar, vreau să fug
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în fața horei lor, o prind din fugă pe una dintre ele, îi vorbesc, o mângăi, îi aranjez un cârlionț, îi dreg un cusur de îmbrăcăminte, îi așez mai bine bonețica roșie pe care o purta la Veneția, îi aranjez cordonul pardesiului micuț, ca s-o trimit în Cișmigiu. III 12 ianuarie [1951], vineri Îmi pare foarte rău că te-ai „închis în carapacea ta“ de sărbători. De ce, pescărușule? Mă crezi în stare de o asemenea pretenție stupidă, crezi că eu, bătrână
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai pură și mai înghețată spaimă. E Elinor. Șaptesprezece Gata. S-a zis cu mine. Trebuia să fi rămas acolo, la Tiffany. — Rebecca, trebuie să vorbesc ceva cu tine, spune Elinor pe un ton glacial. Acum. E îmbrăcată cu un pardesiu lung negru și are ochelari de soare negri uriași. Arată exact ca un ofițer al Gestapoului. O, Doamne, probabil a aflat totul. Precis. A vorbit cu Robyn. Și cu Alicia. Și a venit aici ca să mă târască în fața comandantului nazist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
II” care, „Poartă pelerine lungi, rupte, destul de uzate. Pe față au măști cu Înfățișare de farisei. În mîini duc coșuri sparte”. Celor de la „Vălăretul” Ianei li se reproșase Înfățișarea aceluiași „jidan” care, pe lângă faptul generalizat pe județ că „...poartă un pardesiu vechi, rupt și murdar”, nu-i lipsește nici „...șiragul de ciori moarte din jurul gîtului, pe care vrea să le vîndă”. Pentru ca imaginea personajului să fi și mai hazlie, meșterii populari din comuna bârlădeană Îi mai atașaseră și „...un gheb”. Pus
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de care mai sofisticate n-am savurat în aceste două luni de iarnă - mai mult primăvară... În final, după ce m-a încărcat cu multe și felurite produse alimentare, mi-a cumpărat un frumos și comod raglan, deși la Bârlad aveam pardesiu de gabardin și un palton îmbrăcat poate de zece-douăzeci de ori. Acestea au rămas să-și facă stagiul în șifonier, în timp ce raglanul ales cu gust și multă dragoste îl port din octombrie până în aprilie în fiecare an. Aceeași tristețe la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
zona "sosiri"! Pregătirea "garderobei" nu mi-a luat prea mult timp, întrucât la capitolul ăsta eram cam "descoperit", fiind fericitul proprietar doar a două costume, un sacou și un pantalon, 8 cămăși albe, câteva cravate, trei perechi de pantofi, un pardesiu și un palton. Beneficiasem ca june diplomat trimis la post de o "primă de echipare" de la minister, care s-a topit pe te miri ce și gândeam că-mi voi completa "ținuta" la nemți, cu lucruri mai ca lumea. Lipsindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și unu, stii, nu-i totuna cu optsprezece. Sprâncenele sale fine s-au ridicat a mirare. P)rul lui alb se desface În p)rți, rev)rsându-se bogat pe spate. Cu respirația un pic ț)iat), conținu) s) urce cu pardesiul lui larg, frumos, cu guler de catifea. Se Îmbrac) admirabil. Are un costum elegant. Cravată trebuie s) fie marca Hermès. A Îmb)trânit mult de când ne-am v)zut ultima oar), acum zece ani. M-a surprins felul În care
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
direct sentimentele. Pe vreme frumoas), Kollek cutreier) orașul, așa cum se obișnuiește În Israel, cu c)masă descheiat) la gât. În decembrie Îl poți vedea cu o c)ciul) de blan), cu fular la gât, Încheiat la hain), dar niciodat) cu pardesiu, pentru c) se mișc) repede și așa ceva l-ar stânjeni. Dou) doamne mai În vârst) mi-au povestit cum le „rechiziționase” un taxi. Tocmai Îi ceruser) șoferului s) le duc) În Orașul Vechi, când un b)rbat solid a ieșit
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Îmi Închipui că te-ai relaxat bine aseară“, m-a Întâmpinat a doua zi surâzătorul Jules, cu dinții lui albi ca ai lui Frank Sinatra, În drum spre magazinul Klein de pe 14th Street, unde mă ducea să-mi cumpăr un pardesiu. În euforia grăbită a plecării din București, Îmi Închipuisem, ca toți cei ce visează la utopia americană, că la New York asfaltul e turnat din aur și că e veșnic soare, În consecință nu mă gândisem să-mi iau paltonul. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care folosea radiera specială pe care o ținea În buzunarul de la vestă, de felul În care ținea foaia bine Întinsă și apoi curăța cu dosul degetelor, „gutele percii“ (cum spunea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]