1,084 matches
-
cred eu, personajele spectacolului: unul vizibil, încarnat de cei doi dansatori; celălalt nevăzut (sau poate travestit în muzician?) dar omniprezent, sugerat doar prin imagini și sunete. Cele două culminații ale spectacolului - moartea subită a Omului ca deznodământ al unei transe paroxistice (în cea de-a doua scenă) și moartea prin epuizarea naturală a vieții (în ultima secvență a spectacolului, o adevărată codă-sarabandă) - le ipostaziază și le rânduiește ierarhic: da, Moartea cea întotdeauna biruitoare, ea este personajul proeminent al spectacolului. Paragraful de
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]
-
care să-i transporte pe cont propriu. Un moment de mare tensiune este acela când eroina poate să cadă dintr-o clipă în alta în ghearele Securității. Curajoasă și temerară până atunci, e cuprinsă acum de frică, de o frică paroxistică, pe care n-o înțelesese niciodată. Se gândea că va fi torturată și că-l va pune pe Andrei în pericol de moarte: Mă vor aresta, mă vor tortura, mă vor face să vorbesc. Pur și simplu, nu-mi puteam
Romanul unei evadări din lagărul comunist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8244_a_9569]
-
cădere", un declin, o voluptate satanică, însemnată de "tragicul cotidian" al experienței individuale, consemnînd intenția de-a scrie un eseu cu un titlu net: Concepția tragică a existenței. Ideile diriguitoare ale unei asemenea scrieri se găsesc în direcția unui individualism paroxistic, poziție aristocratică, bizuită pe o "suferință spirituală", "creatoare - adică purificatoare", ce dăruiește vieții "aripi și culmi". E o atitudine ce converge cu tezele naeionesciene, impunînd o tablă de valori a individualismului: "Trebuie să existe în individ valori ce îl ridică
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
mai încet, mergeam pe vîrfuri, gîndeam în șoaptă. Gîndurile mele erau învăluite în tăceri". Față de febrilitatea cu care familia acumulează bunuri materiale, ca un fel de antidot la sărăcia îndurată în România, calmul naratoarei devine pasivitate absolută. Criza identitară ajunge paroxistică în situațiile în care familia, măcinată de rivalități interne și zgomotoase, se vede respinsă, prin comportament și origini, de mediul aseptic și "civilizat" din Elveția, o țară în care și "clipitul pleoapelor costă bani". Povara originii "românești" resimțită de membrii
Raftul cu ultimele suflări by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14291_a_15616]
-
aici este numitorul comun al majorității personajelor lui von Trier: excesul și dizolvarea, adâncirea într-o durere fără sfârșit. Personajele lui von Trier sunt aduse la limită, iar sexualitatea lor devine o formă de transgresare a limitei, uneori în forme paroxistice sau de raport tensionat cu lumea ca în Breaking the Waves (1996), Dogville (2003), Antichrist (2009) Melancholia (2011). Ca și în cazul celor două scriitoare menționate mai sus, Joe este o femeie cu spirit de observație capabilă să se vadă
Melanconimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2805_a_4130]
-
răzbătînd în presă și aducînd acel ferment de controversă fără de care un cerc se stinge din concordie blazată. Dintre cei trei, animatorul și vizionarul grupului este Mircea Streinul, exemplul tipic al talentului precoce și frămîntat, neglijîndu-și înzestrarea și trăindu- și paroxistic puținii ani de viață, pe care și-i risipește nu doar în poezie, proză și gazetărie, dar și în alcool, pederastie și stupefiante. Om al exceselor în intimitate și spirit al paroxismelor în gîndire, Streinul moare la 35 de ani
Curiații din Cernăuți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4304_a_5629]
-
Mircea A. Diaconu e cea a unui scriitor care are voce de cap, nu una de piept, frazele curgîndu-i cuminți, fără sacadări patetice, și de aceea tonul general e detașat, de observator sobru, care nu se lasă molipsit de lava paroxistică ce curge din opera cercetată. O anume impostație îi golește însă condeiul de sentiment, de aceea lipsa emoției îi împrumută criticului un timbru placid, expresiile avînd corectitudinea fără culoare a formulelor docte și nespectaculoase. Fraza lui Mircea A. Diaconu nu
Curiații din Cernăuți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4304_a_5629]
-
ADEVĂRUL un interesant punct de vedere de Cristian Tudor Popescu. Editorialistul e de părere că terorismul este o formă a totalitarismului. Indiferent de forma lui exterioară, afirmă Cristian Tudor Popescu, totalitarismul atacă direct fibra umanului. Omul totalitar, în forma sa paroxistică teroristul sinucigaș, trebuie să fie complet depersonalizat, dezumanizat, lipsit de instinctul familiei, al speciei, al vieții, un ins cu ochii albi și goi, fără amintiri și fără viitor, înger exterminator trimis de un Dumnezeu crud. Așa cum am bănuit, crimele din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15821_a_17146]
-
a sări etapele și a fi acceptat. Nu are decât să-și „împacheteze gândurile în tăcere” - cum spune naratoarea din Raftul cu ultimele suflări. E știința prin care ignoră uitarea - imposibilă operațiune. Expertă a supliciului, poetă a stigmatelor și substituirilor paroxistice, Aglaja Veteranyi transcrie anomaliile destinului cu precizia celui care trăiește, simultan, limitele infirmității biologice și spirituale. Rezultă o echilibristică de o stranie autenticitate. Nealterată pentru publicul străin, aproape ignorată de cel autohton. De ce fierbe copilul în mămăligă este un altfel
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
seducție, producție) din nevoia de a frapa prin noutate. De fapt, în chiar aceste sugestii lexicale stă și atracția unui volum care altminteri e stuporos de obscur. Căci din nou ni se confirmă impresia de retorică stearpă, presărată cu tropi paroxistici, care e tipică eseisticii galice. De fapt, gînditorii francezi de după al Doilea Război Mondial au cîteva trăsături care descind toate din același tipar spritual. Mai întîi, e vorba de tonul emfatic, de declamație apodictică care promite rostirea unor adevăruri definitive
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
formele și structurile specifice genului". Sau, în legătură cu volumul Fragmente despre cuvinte al lui Toma Pavel, această imagine-pamflet a unui snobism erudit-cosmopolit, în care răzbate contrarietatea clericului (în ambele sensuri ale cuvîntului), ale omului interiorizat în genere, confruntat cu o mondenitate paroxistică: "Trăiește aici o tendință generală a tinerilor intelectuali din apus: să dea impresia că-și petrec vremea în avioane cu reacție între Mexico și Melbourne, între Singapore și Santa Cruz de Tenerife, că beau numai porții duble de whisky turnat
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
personajul-țintă: disidentul anticomunist Dorin Tudoran, deposedat de Securitate de viața sa privată, supus unor sofisticate forme de hărțuire, extrem de rezistent însă la toate atacurile regimului, corosiv el însuși în reacții și dotat cu o capacitate de ripostă împinsă până la limite paroxistice. În Preambulul & Concluzia de unde am citat mai sus, Dorin Tudoran se recunoaște, după plonjarea „în oceanul de otravă” al celor „10.000 de pagini de fiere”, în două întruchipări. În prima dintre acestea apare, pur și simplu, ca țintă a
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
Europa primelor trei decenii ale veacului precedent și încă neistovită, intrînd în combinația altor formule de producție artistică. Descoperită abia cu al doilea său volum, Sărbătoarea morții (1915), personalitatea lui Cotruș se arată atașată unei estetici a strigătului, a simțirii paroxistice, a unei "vitalități zgomotoase, vijelioase" (G. Călinescu). Carnagiul mondial e întîmpinat cu deznădejde și revoltă, însă apocalipsa conține șansele unei purificări, ale unei regenerări. în studiul său, L'expressionisme littéraire (Paris, 1990), Jean-Michel Glicksohn observă că, din tendințele extrem de variate
Metalirismul lui Aron Cotruș (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12535_a_13860]
-
între roman și întîmplările pe care le "găzduiește". Între copii, în toate sensurile, și "aparținătorii" lor. Bagaj... este un șir de inițieri violente în viața brutală a simțurilor, întrerupte cînd și cînd de scurte ritualuri mortuare. Sînt bruioane de iubire paroxistică, inflamată, în revărsări de sînge cald care începe să se închege. Iubiri care anesteziază trupul. Și care mușcă, acru și corupător, sufletul. De fapt, nici măcar iubiri, doar cortegii de femei, forme din ce în ce mai ceroase prin care trece, la limită, carnea, înaintea
Kinderscenen by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11763_a_13088]
-
Municipală "Mihail Sadoveanu") Conștiința faptului că tot ceea ce întreprinde ca autor este zadarnic nu numai că nu-l descurajează pe Daniel Bănulescu, dar îl animă nevrotic, îi conferă o supraelocvență, îi mărește până la autodistrugere productivitatea poetică. Poezia sa reprezintă exuberanța paroxistică a unui om obosit de toți și de toate. Poezie și rugăciune Lucian Vasilescu redescoperă și el sensibilitatea, o sensibilitate dureroasă, după ce poeții generației '80 și-au transplantat inimi de hârtie și și-au injectat cerneală în vene. Cărțile sale
Poezie fără frontiere by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16906_a_18231]
-
la generația tînără, în măsură să gîndească în perspectivă amplă și să lucreze în spațiul unor proiecte mari, Ciprian Paleologu se înscrie în acel segment al neoantropocentrismului care ar putea fi numit al preapocalipsei; acolo unde sentimentul eroziunii este aproape paroxistic și unde angajarea morală este și ea definitivă. Parte a proiectului UMAN, episodul expozițional de la Orizont este consacrat decăderii, prăbușirii, regresului. Autorul chiar simte nevoia unei asumări explicite a aceastei civilizații, dacă i se poate spune așa, a surpării și
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
lui, și în pictura lui Ciprian Paleologu. Pe de o parte, el sugerează acea cădere, acea regresie dinspre uman spre homuncul, prin crearea unor forme la limita tridimensionalului cu bidimensionalul, forme obținute prin decupaj mecanic și printr-o energie cromatică paroxistică, de certă sorginte expresionistă, iar, pe de altă parte, contrabalansează acest spectru al disoluției prin propunerea unei noi ordini și a unei atitudini salvatoare. Lucrînd pe două fronturi, al denunțului și al mîntuirii, al apocalipsei și al purificării, Ciprian Paleologu
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
îmi place omul, care, se știe că a fost moralist (tolstoian). <2 martie 1972> în tempo lent Bach și Chopin căștigă în frumusețe; Beethoven pierde la lectura încetinită. Originalitatea cu orice preț! în secolul XX căutarea ei a devenit căutare paroxistică. Semnătura autorului capătă pregnanță mai mare decât însăși opera. Veșnicia este efemerul adus la valoarea continuului. Cât mai repede scrie-ți impresiile despre Paris: - fascinantul - curva dulce cu mărgăritărel de Mai - înainte de a te înfășura el cu miere pe la urechi
Anatol Vieru: Fragmentarium () [Corola-journal/Journalistic/14957_a_16282]
-
pe mîine tarele noastre caracteristice. Putem să ne facem că nu le vedem, să ne complacem în ele "făcîndu-ne că lucrăm", conform memorabilei vorbe atașate bardului, împotriva lor, sau, la fel de bine, putem să le vituperăm cu mînie cioraniană ori cu paroxistică supralicitare a acesteia, cum procedează H.-R. Patapievici. Rezultatul e același. Doar că în al doilea caz naționalismul, inversat cu furoare prin diatriba antinațională, are un aer masochist, rimînd în realitate cu sadismul xenofob. Soluție naivă a întoarcerii pe dos
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
biserică!). Misticii înlocuiesc Cezarul cu Destinul, de parcă ar exista o axiomă de echivalare a predestinării cu supunerea și complicitatea la rău. care rezultă în urma acestei alterări spirituale are conotația chinului, a supunerii dincolo de axiologic. La limită, este vorba de umilirea paroxistică, din dorința de integrare (gregarism) sau ascensiune socială. Pentru muritorii de rând, la care nu a sosit încă vremea moralității sau a eroismului, lucrurile par scuzabile până la un anumit nivel. A doua pervertire se produce însă când obediența nu mai
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
din urmă America. Asistăm, cu alte cuvinte, la un impresionant spectacol al incertitudinii și disperării trăite de cineva dornic să atingă absolutul în literatură, la tentativa eroică și aparent absurdă a unei ființe nezburătoare de a zbura. în afară de această intensitate paroxistică a aspirației, ceea ce ne convinge imediat că avem în față un mare scriitor este extraordinara, aproape diabolica precizie a limbajului. Mircea Cărtărescu face din limba română - și din alte limbi, din care împrumută fugitiv, la nevoie, diverse expresii - un instrument
Jos Mircea Cărtărescu! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16046_a_17371]
-
au loc naționalizările, începînd cu 1948 și colectivizarea agriculturii, începînd cu anul 1949, în planul cultural propriu-zis începe o luptă acerbă contra valorilor ,,burgheze și imperialiste". Reluînd practicile experimentate deja de revoluția franceză de la 1789 și desăvîrșite cu o furie paroxistică de revoluția bolșevică din Rusia, ,,revoluția,, comunistă din România se luptă nu numai cu instituțiile și cu oamenii, ci și cu imaginile și cu reprezentările vechiului sistem. Cărțile sunt arse cu o sălbăticie fără seamăn, bunuri materiale distruse cu acea
Arta românească între 1945-1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15971_a_17296]
-
să se decidă. Împreună cu pianistul Nicolae Ionescu, marele balerin a trecut, păcălind cu un curaj nebun vameșa (căreia i-a spus că vrea doar să-și repare... mașina de bărbierit) granița în R.F.G. Momentul a fost marcat de o tensiune paroxistică. Acasă, securiștii anunțau familia Barbu că Gelu a murit în accident de mașină! Între regina Elena și regele Juan Carlos După doar două săptămâni, vreme în care aștepta să primească azil politic, o altă năpastă s-a abătut a-supra artistului
Agenda2004-35-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282806_a_284135]
-
Ric�ur). Această perspectivă face ravagii mai ales la ființele dominate de un narcisism accentuat: artiștii, scriitorii, ideologii. În asepticul său Journal de deuil (Éditions du Seuil/Imec, 2009) Roland Barthes ilustrează marea temă a doliului ca formă de autocentrare paroxistică: nu aflăm prea multe lucruri despre mama dispărută, dar aflăm aproape totul despre trăirile îndoliatului. Cei doi ani de suferință consemnați în Jurnal înfățișează repertoriul perfect controlat literar al unei minți obișnuite să despice firul în patru. Chiar din debut
Pe cine a iubit Roland Barthes? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6881_a_8206]
-
și individualizați în măsura în care îi obligă la acestă afirmarea identității. În fond, adică în natura lor profundă, ei sînt solidari și perfect compatibili. În primul rînd îi unește același tip de vibrație în fața realului; una discretă, consumată în surdina, fără gesticulații paroxistice și fără afirmații patetice. În al doilea rînd îi țin alături răspunsurile, de un extrem rafinament, la provocările lumii sensibile, acele ieșiri la dialog fără nici o ipocrizie și fără vreo intenție subînțeleasa de confruntare. În al treilea și în ultimul
Singurătatea artistului si stilistica solidaritătii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17557_a_18882]