734 matches
-
după toate indiciile, p. 34), trecerea la acțiune prin lecții inconformiste, apoi prin scrisori deschise, difuzate prin Europa liberă și răspândire de manifeste. Urmează amenzi, anchete, destituiri, marginalizare, arestare, ani de teroare. Totul este expus direct, sincer, fără emfază și patetism. Tonul este de modestie reținută și controlată. Doina Cornea nu face nici literatura rezistenței. Mărturisirea sa se vrea doar autentică, exactă și completă. Și mai ales profundă, esențială. O confesiune a unei conștiințe ulcerate și revoltate de abuzuri și mai
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
al lucrării. Luptătoarea nu separă deloc morala de politică (p. 100). Ea este convinsă în același timp că orice sistem de guvernare care nu este întemeiat pe adevăr este destinat eșecului. De unde și revenirea constantă, foarte insistentă, de un rar patetism interiorizat, asupra necesității adevărului și ravagiilor minciunii în politică. Să nu mințim sună constant mesajul său. De ce? Fiindcă minciuna este un factor foarte grav de descompunere socială. Unui guvern care minte neîncetat nu i se poate acorda nici o încredere. Când
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
umane și a interiorității, asupra relației dintre om și divinitate. Interesant este elogiul lecturii. Poeziile din cartea Umărul de argint (2002), semnată cu pseudonimul Vicenția Vara, închid în ele trăirile unui suflet încercat de vămile existenței, rostite cu discreție, fără patetism edulcorat, în versuri de o cuceritoare expresivitate lirică. Sentimentul dominant este cel al singurătății, în care I. își decantează impresiile, interogând netulburată adâncimile. I. a îngrijit și prefațat ediții din operele lui Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, I. Al. Brătescu- Voinești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
ale omului plecat la vânătoare în căutarea hranei sau care prezintă evenimente din viața oamenilor în toate timpurile. În Victorian Narrative Paintings , Lister abordează vizualitatea victoriană cu poveștile, ideile și anecdotele ei, reprezentate de oamenii, vestimentația, decorurile, morala, comedia sau patetismul unui timp care exprimă o vârstă istorică și comunică, în mod particular, condiția acestei vârste. Lister observă că pictura victoriană selectează, printre altele, figura burghezului care privește confortabil morala tristă a unor picturi ca The Last Day in the Old
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
la un moment dat se creează impresia bizară că procuroarea își anchetează propriul caz. În nuvelele din Lumină și piatră (1972), intenția autorului se concentrează asupra unor trăiri limită, ocolind cotidianul banal. Modalitatea narativă este însă firească, evitându-se deliberat patetismul, chiar când acesta, datorită subiectului, s-ar fi impus. Este cazul doctorului din nuvela Noaptea, care, cunoscându-și diagnosticul de canceros, își trăiește ultimele clipe cu demnitate și decență și evită compasiunea semenilor. Cea mai izbutită carte a lui R.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]
-
discursul lui Baudrillard prezintă eliberarea de principiile, fundamentele și presupozițiile dominante și constrângătoare ale modernității, care conduce la destabilizarea ierarhiilor și la amestecul contrariilor sau al genurilor. La fel cum carnavalul desemnează o sărbătoare care nu se desfășoară sub auspiciile patetismului sau ale încrâncenării, ci cu voioșie, dar o voioșie conștientă și într-o anumită măsură asumată, deoarece nu conduce la schimbarea reală a ordinii existente, ci la acceptarea pieirii existenței, la fel s-a vorbit și despre textele postmoderne ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o anumită măsură asumată, deoarece nu conduce la schimbarea reală a ordinii existente, ci la acceptarea pieirii existenței, la fel s-a vorbit și despre textele postmoderne ale lui Baudrillard că transmit ideea unei deconstrucții a lumii moderne lipsite de patetism, și într-un anume sens contaminată de o "voioșie" nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să am fericire”. Puținele imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără patetism - și cere blîndețe, blîndețea fiind, după el, starea ideală a iubirii: „În noian de Întristare, cînd s-o afla cineva, Cum să-și mai afle scăpare, cînd și dragostea nu va, Dragoste, fii milostivă, la amară starea mea, Lasă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
altă poezie, lucrurile sînt reluate de la capăt. Conștiința artizanală, pe care Alecsandri Începe s-o aibă, lucrează pe spații limitate. O cucerire metodică a obiectului prin reluări succesive. Privirea Înaintează progresiv, apoi se oprește și comunică, de regulă cu un patetism moderat, un număr de impresii. Acestea asigură substanța unui poem. Un poem modern este un fragment dintr-o confesiune neterminată, fragmentul trăiește din relația cu Întregul. Viziunea compartimentală (a existenței și a poeziei) aparține mentalității clasice. Romanticul Alecsandri o păstrează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
figură specială a spiritului, o atitudine care să implice mai profund sensibilitatea lui. Călinescu o găsea, de altfel, „senzuală și zaharată”, iar Șerban Cioculescu „Înecată În dulcegărie”. Al. Piru, dintre comentatorii mai noi, pune oarecare preț pe reflecțiile melancoliceă și patetismul echilibrat din Lăcrimioare. Adevărul e că Alecsandri este În erotică un liric fără imaginație. Mai viu, esteticește, decît poeziile lui de dragoste este Jurnalul citat, În care transpar exaltarea și teama obscură de moarte. Poeziile sînt pline de Îngeri și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
morală. Chiar În poemele cele mai direct confesive, Pann introduce elemente impersonale din zicerile populare care estompează Într-o oarecare măsura nota subiectivă. Iată-l, de pildă, divagînd În jurul Amorului, temă la modă În 1830. Tonul poemului e indecis: Între patetismul comun al epocii și ironia fină: „Amorul nu este om, Nici vro vilă, nici vrun pom. Numele lui toți Îl știu, Dar nu c-n ființă viu. El e numai povestii, Ș-În idei Închipuit, Că e ca un fluturaș
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cât de neînsemnate și de previzibile (ca un clișeu) sunt "evenimentele" din romanul lovinescian citind paginile despre sejurul lui Bizu în Italia, în care prozatorul reia (a câta oară?) episodul "dragostei florentine" (povestea cu Igeea), relatat de astă dată fără patetism, în cheia unei anecdote "imagologice" despre ignoranța femeii (Igeea confundă Bucureștiul cu Belgradul) și despre curiozitatea localnicilor față de "cizmele" bătrânului Fritz. Mult mai captivante par secvențele ulterioare, în care Bizu, reîntors din călătorie, asistă neputincios la suferința tatălui său, confruntându
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ST, 1976, 1; Constantin M. Popa, „Separația bunurilor”, R, 1976, 3; Nicolae Motoc, „Cocorul de pază”, TMS, 1976, 4; Virgil Ardeleanu, „Cocorul de pază”, ST, 1976, 11; Alex. Ștefănescu, Peripeții povestite la persoana întâi, „Scânteia tineretului”, 1979, 9353; Sorin Titel, Patetism și ironie, RL, 1983, 23; Laurențiu Ulici, „Vară nebună cu bărci albastre”, CNT, 1983, 30; Cornel Regman, „Vară nebună cu bărci albastre”, VR, 1983, 10; Liviu Petrescu, „Vară nebună cu bărci albastre”, TR, 1985, 45; Marian Papahagi, Jurnal în „Arcadia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
București, 1995; Revolta manechinelor, București, 2001; Vinovăția mieilor, București, 2002. Repere bibliografice: Nicolae Ciobanu, „Te urăsc, iubita mea”, LCF, 1977, 5; Laurențiu Ulici, „Te urăsc, iubita mea”, RL, 1977, 14; Dan Mutașcu, „Cu tango înainte”, SPM, 1983, 1; Nicolae Ciobanu, Patetism liric, LCF, 1983, 25; H. Zalis, „Iarna când au murit cangurii”, RL, 1985, 41; Sultana Craia, „Iarna când au murit cangurii”, LCF, 1985, 41; Sultana Craia, Sentimentalism și ironie, LCF, 1985, 49; Regman, Nu numai, 241-242; Dicț. scriit. rom., II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287443_a_288772]
-
pare a rămâne tocmai atmosfera; totuși, obsedantă, ea crește parcă fără voie din tema dominantă, a păcatului și a pierderii de sine, iar, prin ea, situațiile lubrice dobândesc un sens. Romanele urmează, ca discurs, două axe. Una este dată de patetismul sumbru al ororii și spaimei, cu reflexele de infern ale tăvălirii în noroi (un astfel de delir al maculării mai există doar la Mateiu I. Caragiale) - „uciderea sufletului” ca față a disperării. Cealaltă este axa burlescă: bagatelizate, aceleași impulsuri se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
care îi îngreunează situația, și așa dificilă. Studenții refuză să accepte varianta regimului conform căreia evenimentele din Ungaria sunt dirijate de către spionajul "imperialist" și puse în practică de "huligani contrarevoluționari"; bine informați, aceștia se lansează într-o tiradă vehementă împotriva patetismului argumentației oficiale, punând totodată numeroase întrebări "dușmănoase" (Someșan, Iosifescu în Rusan: 2000, 626). Natura revendicărilor studenților rămâne un subiect disputat și insuficient analizat până în ziua de astăzi. Pentru Karl Lupșiasca, unul dintre protagoniștii evenimentului, cererile studențimii timișene nu aveau ca
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cinematografică a operelor literare de la care pleacă (Vine doamna și domnul General de Gheorghe Brăescu, Moartea înghițitorului de săbii și Revoltă în port de Alexandru Sahia), Înghițitorul de săbii este filmul unui AUTOR singular în lumea noastră cinematografică, al cărui patetism dramatic emoționează pentru că nu e desuet, nu are stridențe și e sincer, are rasă și substanță intelectuală, lucru rar și cu atât mai valoros cu cât este însoțit de har. După mai bine de patru decenii de creație, Alexa Visarion
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
puțin episodul inspirat de proza lui Brăescu este memorabil), un același suflu, de esență tragică, profund existențială, străbate toate filmele sale, dându-le o notă aparte, un statut specific, contestatar, intrigând chiar prin amestecul sui-generis de bufonadă, simbol, gravitate, asprime, patetism, configurator de lumi crepusculare, aflate la granița umanului și a grotescului, dar brăzdate, în același timp, de revoltă și premonitoare lumini. O astfel de lumină este, iată, Punct... și de la capăt, un tulburător film inspirat din actualitate, o meditație răscolitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a revizitat în permanență pe Shakespeare, Cehov și Caragiale, învățând de la ei să înțeleagă cele mai subtile nuanțe ale umanului. Tot de la marii dramaturgi a deprins Alexa Visarion și arta spectacolului mare, care nu se ferește de emoțiile intense, de patetism și de narațiunea amplu desfășurată, ba nici chiar de teatralitate. Regizorul de film Alexa Visarion e, la rândul său, un "derivat" al omului de teatru. Spun "derivat" în lipsa altui cuvânt mai bun și fără nici o nuanță peiorativă. Să mă explic
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cinematografelor din Iași. Care se numeau, știți doar: Maxim Gorki, Ilie Pintilie, Pușkin. Era, ce-i drept, și Ion Creangă. Buun. Acum, cronica plastică, semnată de Ion Frunzetti. Un Comarnescu, angajat și el în noua bătălie plastică, era parcă, în patetismul său, mai aproape de parodie și de mascată persiflare decît un Frunzetti, de altfel calamburgiu notoriu în particular, dar care, în textele... critice atingea culmi de tristețe propagandistică. Să las însă cele două spirite să se odihnească în pace și să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
între celelalte: "Asemenea unui renascentist, Corneliu Baba are vocația antropomorfismului, el privește omul ca pe o paradigmă a creației și ca pe un model al Universului însuși, dar asemenea unui moralist însingurat, meditativ și revoltat în același timp, el dezvăluie patetismele și fragilitățile umane, stările majestuoase și iminentele surpări în abis". Textul este ilustrat cu faimosul "Autoportret", efigie mult inconfundabilă, în care nu știi ce să vezi: afișarea serios ritoasă a făloasei autoaprecieri, sau masca histrionică a spiritualului pictor, căruia i-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
din bolgiile fumegoase ale lui Hades, prin care am orbecăit un timp, intru iarăși în sălile daurite ale orașului. Ce constatare fascinantă! Părăsisem aceste săli cu aerul lor vetust, de cetate uitată, dar care tocmai prin vetustețea lor vorbeau, cu patetism bine temperat, de prestigiul secular al locului, le părăseam poate și pentru că cei ce le frecventau de ani și ani îmbătrîniseră, se împuținaseră și împrumutau zidurilor, scaunelor, scenelor ceva din tristețea plecării lor lente, fără întoarcere, le părăseam contaminat de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
permanent insurgentă. Monstrul istoriei mai păstra ceva din alura timpului din care venea (și pe care, tot psihanalitic, l-a distrus cu ură filială). Purta cravată și jiletcă, accesorii... burgheze, iar picturile revoluției îi prinseseră foarte bine gestul care desemna patetismul mic-burghez, de prăvăliaș, al înfigerii policarelor în piepții jiletcii. Insipidul prăvăliaș, care adusese omenirii cea mai cumplită urgie. Stalin, sufletarul ce avea să-și urască visceral părintele (spiritual), trebuia să rupă definitiv cu lumea veche. Tunica! Asta trebuia. Tunica insului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
poezie, „Azi” (suplimentul „Fețele culturii”), 1995, 821; Ioan Es. Pop, Notații și parabole, „Cartea”, 1996, 6; Oana Fotache, Emoție și disciplină, LCF, 1996, 13; George Chirilă, Poezia unei adânci trăiri interioare, „Universul cărții”, 1998, 12; Octavian Soviany, Factorul lipsei de patetism, LCF, 1999, 34; Aureliu Goci, Inimă de leu și inimă de iepure, „Revista Sud”, 1999, 3; Simion Bărbulescu, Alteritatea poeziei contemporane, CL, 1999, 12; Octavian Soviany, Despre fragilitate, LCF, 2001, 10; Constantin Cubleșan, „Arleziana”, „Curierul”, 2001, 313; Victor Sterom, Banca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
scrieri le-a publicat în 1945, debutând editorial în 1952, cu placheta Bună dimineața!. Încă de la debut, precum și în cărțile de versuri din deceniul următor, R. se dovedește mai degrabă un dibaci „compunător” de ode și reportaje lirice (suprasaturate de patetism, euforie și declarativism) despre „realitățile” satului postbelic. Și în poemele din Vremea cireșelor (1972) și Struguri de foc (1976) el plătește tribut realismului socialist. Când se nutrește din creația populară, din umorul și satira folclorică, scrisul lui are un timbru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289372_a_290701]