1,021 matches
-
Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre arcade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
creierul, Daniel, zise ea. Ce tot urzești acolo? Mi-am Început relatarea cu zorii aceia de demult, cînd m-am deșteptat și nu-mi puteam aminti chipul mamei, și nu m-am oprit pînă cînd n-am amintit lumea de penumbre pe care o intuisem chiar În acea dimineață, În casa Nuriei Monfort. Bea mă asculta În tăcere, cu o atenție care nu trăda nici judecată, nici prejudecată. I-am vorbit de prima mea vizită la Cimitirul Cărților Uitate și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i răspund, Bea se răsuci pe călcîie și se Îndepărtă cu pași repezi spre Ramblas. Am rămas cu cartea de vizită În mînă și cu vorbele pe buze, urmărind-o din priviri pînă cînd silueta ei s-a topit În penumbra cenușie dinaintea furtunii. Am desdoit cartea de vizită. În interior, scrisă cu albastru, era o adresă pe care o știam prea bine: Bulevardul Tibidabo, 32 27 Furtuna nu așteptă să se Înnopteze ca să-și arate dinții. Primele fulgere m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Împins ușa și m-am aventurat cîțiva pași Într-un vestibul cu aspect de peșteră, cu pereții fluctuînd sub mîngîierea unei lumînări. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. Silueta ei se profila pe un coridor țintuit În penumbră, decupată În lucirea lividă a unei galerii care se deschidea În fund. Era așezată pe un scaun, cu spatele la perete, cu o lumînare la picioare. Închide ușa, Îmi porunci ea fără să se ridice. Cheia e În broască. M-am supus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
unei pisici. Poți ieși fără grijă, Daniel. În ciuda tuturor răutăților mele, tot nu te pot vedea. — Bună, Clara. Îmi Întinse un prosop curat. L-am luat și m-am Înfășurat Îl el cu pudoarea unei eleve de pension. Chiar În penumbra plină de abur, am putut vedea cum Clara zîmbea, ghicindu-mi mișcările. — Nu te-am auzit intrînd. — N-am bătut. De ce faci duș pe Întuneric? — De unde știi că lumina nu-i aprinsă? BÎzîitul becului, zise ea. Nu te-ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a schimbat vocea, zise ea. Te-ai schimbat și tu, Daniel? SÎnt la fel de prostovan ca Înainte, dacă de asta ești curioasă. Și mai laș, am adăugat În sinea mea. Ea Își păstrase acel zîmbet sfîșietor, care durea chiar și În penumbră. Întinse mîna și, la fel ca În acea după-amiază cu opt ani În urmă, În biblioteca Ateneului, am Înțeles Îndată. I-am Îndreptat mîna spre fața mea udă și i-am simțit degetele descoperindu-mă din nou, buzele desenîndu-i cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a cîtorva aplice de baie de muzeu. Principalul meu argument, climatologic, a dat-o gata imediat pe Bea, căreia căldura emanată de dalale de pe jos Îi alungă temerile inițiale că născocirea mea zănatică avea să dea foc casei. Apoi, În penumbra roșiatică a lumînărilor, În timp ce o dezbrăcam cu degete tremurătoare, ea surîdea, căutîndu-mi privirea și dovedindu-mi că, atunci și Întotdeauna, orice mi s-ar fi putut Întîmpla mie, ei i se Întîmplase deja dinainte. Mi-o amintesc așezată, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub semnul Îndoielii, ci pur și simplu umbli după el pînă cînd se destramă sau te distruge. Am urmat-o pînă În Îngustul salon de penumbră unde Își avea masa de scris, cărțile și colecția aceea de creioane aliniate ca un accident de simetrie. — Credeam că n-o să te mai văd. Regret că v-am decepționat. Se așeză pe scaunul din fața biroului, Încrucișîndu-și picioarele și lăsîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fumero, cu glasul alterat În ecoul casei scării. Palacios Își lăsă ochii În jos și dispăru pe ușă. Am ieșit pe palier. Creste de lumină se profilau dinspre ușile deschise ale mai multor vecini, chipurile lor Înfricoșate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete Întunecate ale polițiștilor se pierdeau pe scări În jos, iar bocănitul furios al pașilor lor bătea În retragere ca o maree otrăvită, lăsînd În urmă o dîră de teamă și de beznă. Să tot fi fost miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acolo, murmură el după o clipă. Morții nu vin niciodată la propria lor Înmormîntare. Aruncă o privire În jur, ca și cînd ar fi vrut să-mi arate astfel că fiica lui era În Încăperea aceea, așezată lîngă noi, În penumbră, ascultîndu-ne. — Dumneata știi că n-am fost niciodată În casa asta? Întrebă el. De cîte ori ne Întîlneam, Nuria era cea care venea la mine. „E mai ușor pentru dumneata, tată, zice ea. De ce să urci atîtea trepte?“ Eu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
negru, cu trăsături ce sugerau indiferență și buze subțiri ca o cicatrice deschisă. Avea ochii negri și lipsiți de expresie, niște ochi de pește. Înainte să dispară pe scări În jos, s-a oprit și și-a ridicat privirea spre penumbră. M-am lipit de perete, ținîndu-mi răsuflarea. Vizitatorul a rămas acolo preț de cîteva clipe, ca și cînd m-ar fi putut mirosi, lingîndu-și buzele cu un rînjet canin. Am așteptat ca pașii să i se stingă de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că priviri furișe spionau bulevardul de pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zi, cu pasiune și dramă. Altcum, țara asta nu merită atâta disperare. Un mesianism ajunge să aibă corespondențe practice atunci când pleacă din realitatea permanentă a sufletului național. Unul intermitent și ocazional nu se va defini niciodată politic. Acest fenomen explică penumbrele Poloniei, țară cu destin intermediar, condamnată a se zvârcoli între culturile mari și cele mici. Ea ar putea deveni o mare putere - minus imperialismul. Un imperialism polonez nu e posibil, fiindcă e barat atât de Rusia, cât și de Germania
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rămâne decât urmele unor oameni mari. Căci Polonia nu e mare prin soarta sa. Mesianismul ei n-a fost mai mult de o mistică națională, căreia lipsindu-i pasiunea pentru universalitate - n-a putut deveni un factor istoric efectiv. Pentru penumbrele unei țări, care a reușit totuși să se debaraseze de stigmatele culturilor mici, este de o semnificație deosebită faptul că putem face destul de ușor abstracție de Polonia și să ne gândim numai la proeminențele ei. O țară este o realitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
m-am abținut, pentru că, rămânând În picioare, dacă m-ar fi descoperit, aș fi putut oricum să mă prefac că sunt un vizitator absorbit, rămas să se bucure de minunăția aceea. Curând se stinseră luminile și sala rămase Învăluită În penumbră, ghereta deveni mai puțin Întunecoasă, luminată slab de ecranul la care continuam să mă uit țintă, pentru că reprezenta ultimnul meu contact cu lumea. Prudența cerea să rămân În picioare, iar dacă picioarele mă dureau, ghemuit pe vine, cel puțin vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
bun motiv să te apuci iar de băut. Cineva cu care să te duci prin bărulețe. Să te simți bine. Micul bar e scurt, furtiv. Îți Îngăduie o așteptare lungă, dulce toată ziua, până când te duci să te ascunzi În penumbră, pe fotoliile de piele, la șase după-amiază nu e nimeni, clientela sordidă o să vină seara, odată cu pianistul. Să alegi un bar american, echivoc gol pe la sfârșitul după-amiezii, chelnerul vine numai dacă-l chemi de trei ori și are deja pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
hârtii. Era una dintre acele lămpi care se găsesc uneori pe mesele de lectură ale bibliotecilor vechi, cu abajurul verde În formă de cupolă, capabile să arunce un oval alb de lumină pe pagini, lăsând ambianța din jur Într-o penumbră opalescentă. Acest joc de lumini diferite, amândouă nenaturale, Într-un fel Însuflețea, În loc să estompeze policromia plafonului. Era un plafon boltit, pe care fantezia decoratorului Îl voia sprijinit În cele patru laturi pe mici coloane cărămizii, cu mici capiteluri aurite, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
prietenă scumpă”, zise Agliè, „uitasem. Spune-i să aștepte un minut... Nu, nu În salon, În salonașul turcesc”. Prietena cea scumpă cunoștea probabil destul de bine casa, căci se afla deja În ușa cabinetului și, fără să ne privească măcar, În penumbra zilei ce se apropia de sfârșit, se Îndreptă cu pas sigur către Agliè, Îl mângâie pe față cu cochetărie și-i zise: „Simone, doar n-ai de gând să mă lași să fac anticameră!” Era Lorenza Pellegrini. Agliè se-ndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fost eliminați, pentru că știau prea mult”. O luarăm Încet prin galerii, iar domnul Salon Îmi vorbea aruncând priviri distrate de-a lungul parcursului, pe unde se Îmbucau alte căi, pe unde se deschideau alte puțuri, ca și cum ar fi căutat În penumbră confirmarea bănuielilor lui. „Nu v-ați Întrebat niciodată de ce toate marile metropole moderne, În secolul trecut, s-au grăbit să-și construiască linii de metrou?” „Ca să rezolve probleme de circulație. Sau nu-i așa?” „Când nu exista traficul automobilistic, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de un imperceptibil miros de lemn vechi, muced, crezându-te parcă Într-un mormânt sau În pântecul unui vas În care e pe cale să se petreacă o transformare. Dacă ai scoate numai puțin capul afară din cabină, ai vedea În penumbră obiectele care astăzi, mai devreme, Îți păreau nemișcate agitându-se ca niște umbre eleusine printre aburii unei apariții vrăjitorești. Cam așa fusese și seara de la castel: luminile, surprizele de pe parcurs, cuvintele pe care le auzeam, iar mai târziu, bineînțeles, fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
podeaua reflecta tavanul, acesta reflecta podeaua, și toate la un loc reflectau figurile care apăreau pe pereți. Odată cu muzica, se răspândiră prin sală miresme subtile, mai Întâi esențe indiene, apoi altele, mai puțin precise, din când În când respingătoare. Întâi penumbra se topi Într-un Întuneric absolut, apoi, În timp ce se auzea un bolborosit cleios, o clocotire de lavă, ne-am aflat Într-un crater În care o materie vâscoasă și Întunecată tresălta la lumina intermitentă a unor flăcări galbene și albăstrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și cealaltă roșiatică - Împletite Într-un soi de Împreunare, mușcându-și reciproc coada, formând un fel de figură unică, circulară. Era ca și cum aș fi băut alcool și aș fi depășit măsura, nu-i mai vedeam pe Însoțitorii mei, dispăruți În penumbră, nu recunoșteam figurile ce lunecau pe lângă mine și le simțeam ca pe niște contururi descompuse și fluide... Atunci m-am simțit apucat de o mână. Știu că nu era adevărat, și totuși atunci n-am Îndrăznit să mă Întorc, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care a apropiat-o de gura celor două creaturi Încă suspendate Între o lâncezeală vegetală și un dulce somn animal, și a Început să insufle viață În trupurile lor... Sala s-a umplut de lumină, lumina s-a estompat În penumbră, apoi Într-o obscuritate Întreruptă de fulgere portocalii, fu o imensă iluminare aurorală În timp ce unele trompete cântau Înalt și răsunător, și a fost o fulgerare de rubin, insuportabilă. Și În clipa aceea am pierdut-o din nou pe Lorenza, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
în situația de a-mi reproșa eu însumi că nu am făcut tot ceea ce puteam face. R.T. V-ați retras de ceva ani din prima linie a politicii. E o tactică, face parte dintr-un plan personal această intrare în penumbră? V.S. Am o anumită strategie de viață. Încerc să găsesc un echilibru interior, precum și între mine și ceilalți. Nu am doar proiecte politice, am proiecte personale, proiecte de familie, proiecte profesionale. Trăim cu toții sub presiunea timpului și nu este ușor
Istorie recentă 100% by Robert Turcescu/Valeriu Stoica () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1377_a_2886]
-
Rhyme se temea să nu fie privat de încă unul din simțuri. Criminalul începu o mișcare continuă de apropiere și depărtare a lamei de ochiul lui Rhyme. Apoi zâmbi și se retrase. Privi spre zidul cel mai îndepărtat, aflat în penumbră. - Acum, onorată audiență, vom începe spectacolul cu puțină prestidigitație. Voi fi asistat de domnul aici de față. Aceste vorbe fură rostite pe un ton ciudat și foarte teatral. Lama apăru scânteietoare între degetele criminalului. Cu un gest foarte abil, reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]