940 matches
-
a conjunctivului (cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după modelul perfectului compus, dar cu auxiliarul la imperfect. Ca atare, din perspectiva mai mult ca perfectului, limbile romanice rele-vă trei tipuri, dintre care spaniola și portugheza îl reprezintă pe cel mai apropiat latinei, iar franceza și italiana pe cel mai îndepărtat de latină și mai apropiat de unele limbi germanice (precum germana și neerlandeza), în vreme ce
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o mare răspîndire au avut-o cele care se construiau cu verbul habere, a cărui semnificație "a poseda" s-a atenuat treptat în construcțiile respective, pînă la dispariția ei totală. Printr-o astfel de folosire s-a creat în timp perfectul compus cu verbul la participiu trecut, dar, în combinație cu infinitivul, habeo a redat o serie de valori modale și apoi ideea de viitor sau cea de condițional. În zona occidentală, procesul de gramaticalizare a lui habere a continuat pînă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o desinență personală. În același timp, verbul esse și-a menținut și și-a consolidat valoarea de instrument gramatical, prin extinderea prezenței lui la toate timpurile și modurile diatezei pasive, în franceză și în italiană la unele verbe pentru formarea perfectului compus și mai mult ca perfectului, în română la formarea perfectului cu diferite nuanțe (viitor anterior, conjunctiv perfect, condițional perfect, prezumtiv perfect etc.). În spaniolă și în portugheză există cîte două verbe pentru semnificațiile "a fi" și "a avea". Pentru
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
verbul esse și-a menținut și și-a consolidat valoarea de instrument gramatical, prin extinderea prezenței lui la toate timpurile și modurile diatezei pasive, în franceză și în italiană la unele verbe pentru formarea perfectului compus și mai mult ca perfectului, în română la formarea perfectului cu diferite nuanțe (viitor anterior, conjunctiv perfect, condițional perfect, prezumtiv perfect etc.). În spaniolă și în portugheză există cîte două verbe pentru semnificațiile "a fi" și "a avea". Pentru "a avea" se întîlnesc descendenții lat.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și și-a consolidat valoarea de instrument gramatical, prin extinderea prezenței lui la toate timpurile și modurile diatezei pasive, în franceză și în italiană la unele verbe pentru formarea perfectului compus și mai mult ca perfectului, în română la formarea perfectului cu diferite nuanțe (viitor anterior, conjunctiv perfect, condițional perfect, prezumtiv perfect etc.). În spaniolă și în portugheză există cîte două verbe pentru semnificațiile "a fi" și "a avea". Pentru "a avea" se întîlnesc descendenții lat. habere (sp. haber, pg. haver
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
doua plural, întîia și a treia plural, cu desinențe ce se adaugă tot la rădăcina verbului; de la verbul lernen "a învăța", rădăcina este lern-, iar conjugarea ich lerne, du lernst, er, sie er lernt, wir lernen, ihr lernt, sie lernen. Perfectul compus se formează în limbile germanice, la fel ca în cele romanice, cu ajutorul unor auxiliare cu formele de prezent și cu participiul trecut al verbului conjugat. Cu auxiliarul la preterit și cu participiul se formează, în mod simetric, mai mult
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se formează în limbile germanice, la fel ca în cele romanice, cu ajutorul unor auxiliare cu formele de prezent și cu participiul trecut al verbului conjugat. Cu auxiliarul la preterit și cu participiul se formează, în mod simetric, mai mult ca perfectul indicativ. Unele dintre idiomurile germanice, engleza, norvegiana și suedeza, uzează de auxiliarul "a avea": engl. I have called. "Am chemat"; I had called. "Chemasem"; norv. Jeg har kommet. "am venit"; sued. Du har arbetat mycket idag. "Ai muncit mult astăzi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
italiană, spaniolă și portugheză: io contero, yo cantaré, eu cantarei). Dar, totuși, și la verb, diateza pasivă se exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este și el analitic în toate limbile succesoare. Ca atare, nu se poate caracteriza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este și el analitic în toate limbile succesoare. Ca atare, nu se poate caracteriza o limbă romanică prin analitism total și nici printr-o opoziție între substantiv și verb, deoarece și la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
s-ar putea explica în alt mod coincidențele dintre spaniolă, portugheză și română, căci nu se poate pune proble-ma existenței vreunei influențe între limbile iberice și română. În mod similar, se constată că franceza și italiana construiesc mai mult ca perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
română, căci nu se poate pune proble-ma existenței vreunei influențe între limbile iberice și română. În mod similar, se constată că franceza și italiana construiesc mai mult ca perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se constată apoi că, spre deosebire de ariile laterale, franceza și italiana au un articol partitiv. Asemenea fenomene constatate în plan sincronic, în existența actuală a limbilor romanice, explică succesiunea de fenomene, fiindcă limbile centrale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
are în sistemul gramatical propriu această categorie, prin elemente lexicale sau sintagmatice care s-o suplinească. Din altă perspectivă, a categoriei timpului, se poate constata că, în română, în spaniolă, în italiană și, în general, în limbile romanice, imperfectul și perfectul simplu sînt unități funcționale diferite, adică sînt conținuturi de limbă diferite, dar, în engleză și în germană, această distincție nu este operantă, fiindcă aceste limbi nu au două forme deosebite de trecut pen-tru a exprima aceste conținuturi, distincția putîndu-se realiza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o parte, în stare de veghe sau în vis, din interior sau din exterior. Înțelegând la un moment dat că am ajuns la maturitate, am tras și o tristă concluzie pentru mine: nu excelez în niciun domeniu, sunt un mediocru perfect! Adăugându-se anii, mi s-a confirmat și întărit propoziția de mai sus: la școală am fost un mediocru, profesional mă simt neîmplinit, viața de familie este într-o mare suferință, financiar sunt permanent la minus! Mai pot scoate ceva
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
parte a achizițiilor. Acestui personaj remarcabil, care a făcut multe pentru patriarhia latină pe atunci în dificultate, i s-a reproșat faptul de a fi fost catolic ultramontan. Judecându-l numai după înfățișare, probabil, Flaubert a văzut în el tipul perfectului ratat, dacă nu cumva al mărginitului: și totuși consulul îl primise bine. "Cina la Botta, un tip dărâmat într-un oraș în Ruine: neagă tot, îmi dă impresia că urăște totul, poate în afară de morți; exaltă din toate puterile Evul Mediu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dar nu mai are puterea să se "elibereze". Nu mi se datorește, dar mi se cuvine. ORTOGRAFIE a) Accentul grav se suprimă pretutindeni. b). Se păstrează u final la nume: traiu, scaiu. Adjective: vechiu. Nu se scrie u final la perfectul simplu persoana II: aflai, la adverbe, numai. c). Se scrie: a obișnui, pașnic, veșnic, în loc de pacinic etc. d). Se scrie: casă în loc de cassă etc. e). î din i, pretutindeni; și în Romîn, Romînia, romînesc, romînime. Academia face excepție pentru Romînia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ontologică preia de la soare mersul plutit pe calul uranian: „Pusei mâna, mâna-n zare/ Dincotro soare răsare,/ Nu știu soare-a răsărit-u/ Sau Gheorghiță frate-al nostru/ Pi-un cal negru alb de spume/ Singurel venea în zbor-u” (Smârdan - Galați). Perfectul simplu definește timpul martorului la hierofanie, obligat să înscrie evenimentele într-o succesiune dată de situarea sa în profan. Soarele apare însă într-un prezent mitic început odată cu facerea lumii, iar Gheorghiță, devenit zeu solar, se mișcă într-un interval
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
succesiune dată de situarea sa în profan. Soarele apare însă într-un prezent mitic început odată cu facerea lumii, iar Gheorghiță, devenit zeu solar, se mișcă într-un interval al reiterării arhetipale periodice, marcat de imperfect. Celălalt timp al măsurătorii inexorabile, perfectul compus, redă apariția eroului ca proces încheiat, pe deplin strălucitor. Se creează astfel opoziția acțiunilor desfășurate în planul sacru (răsăritul de soare, mișcările flăcăului călare) cu cele percepute în profanul revigorat magic. Trebuie subliniat însă gradul de inițiere a colindătorilor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
colindelor, va fi ulterior descifrată prin descrierea harnașamentului excepțional, conducând astfel la un paralelism pragmatic între procedeul literar al metaforei negate în colinde și acest basm. Nu putem face abstracție de repartizarea timpurilor verbale din fragmentul de mai sus. Dacă perfectul simplu caracterizează intrarea în scenă a zmeului, tot ceea ce conturează armăsarul ține de valoarea durativă a timpului imperfect indicativ. Acțiunea zmeului este surprinzătoare, dar limitată, odată ivit, el poate fi învins de voinic. Interjecția prezentativă stă în sfera timpului prezent
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
piatră năstămită ș-a băgat în buzunar să arate sămn la împărat. Când a ajuns - la Sfântu Soare” (Valea Mănăstirii - Argeș). Densitatea predicatelor dă un ritm alert narațiunii care desfășoară un film amețitor, de o viteză provocată prin puteri magice. Perfectul compus al indicativului contribuie fundamental la efectul halucinant al cursei, fiecare gest fiind făcut cu o rapiditate ce nu-l lasă să fie perceput decât ca deja încheiat. Podurile - liant între lumi marchează îndepărtarea de profan pe aceeași scară a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
căzând pe obiectul transformării („câmp pârlit, când l-au văzut”), pe statutul inițial al materiei. Timpurile verbale așază în opoziție prezentul etern al gestului arhetipal și receptarea lui, iremediabil marcată de timp și de trecere, vizibilă la nivel morfologic prin perfectul simplu și mai mult ca perfectul indicativ: „Calul calcă-n văi adânci,/ Văi adânci și răcoroase;/ Boieri caii-ș adăpase;/ Calul calcă-n piatră seacă/ Piatra seacă poleiește/ Boieri caii ș-adăpară”. Jocul soarelui urmează sensul cosmic: „Da nu-l joacă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
când l-au văzut”), pe statutul inițial al materiei. Timpurile verbale așază în opoziție prezentul etern al gestului arhetipal și receptarea lui, iremediabil marcată de timp și de trecere, vizibilă la nivel morfologic prin perfectul simplu și mai mult ca perfectul indicativ: „Calul calcă-n văi adânci,/ Văi adânci și răcoroase;/ Boieri caii-ș adăpase;/ Calul calcă-n piatră seacă/ Piatra seacă poleiește/ Boieri caii ș-adăpară”. Jocul soarelui urmează sensul cosmic: „Da nu-l joacă cum să-l joace,/ Mi-l
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
renunțe la calul său. Cel mai adesea bidiviul constituie un dar ritual, de la naș, și de aceea nu poate fi înstrăinat. În colinda citată mai sus primim un indiciu pentru eșecul regal: acțiunile împăratului înfocat după cal sunt caracterizate de perfectul compus indicativ, și nu de imperfect, așa cum am văzut în fragmentele referitoare la flăcăul ce depășește probele inițiatice. Instanță supremă în planul uman, împăratul este însă inevitabil limitat de vreme și supus duratei, trecerii. Gesturile lui nu repetă tipare sacre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în plan arhetipal, prin intermediul fecioarei cu descendență astrală: „Nimeri-n lume nu s-or d-aflat,/ Numai Gheorghe, Făt-Frumos,/ El în lume s-or d-aflat,/ S-or d-aflat, s-or devărat/ Să-mi ia sora soarelui.” (CiocăneștiIalomița). Alăturarea perfectului compus în formă populară cu conjunctivul prezent deschide perspectiva unui timp sacru, în care totul apare predestinat. Gheorghe, Făt-Frumos, s-a născut în durata istorică cu menirea de a avea ca soție pe însăși sora soarelui, ceea ce implică în mod
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în „lumea fără dor”: „Cî noi am vinit,/ Cî am auzit,/ Că ești călător,/ Cu roua-n picior;/ Și noi te rugăm,/ Cu rugari mari,/ Cu strigari tari,/ Sama tu sî-ți iei,/ Sama drumului”. Esențială apare la nivel temporal simultaneitatea perfectului compus cu prezentul mitic al plecării către lumea strămoșilor. Avem aici o suprapunere a planurilor profan și sacru, venirea bocitoarelor făcându-se în timpul măsurabil și irevocabil al Istoriei, pe când călătoria defunctului se desfășoară într-o zonă temporală fără durată, a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]