5,290 matches
-
spurcăciune!" Două linguri, două cuțite, două furculițe, în mijloc mămăliga; cu o sfoară mama tăia drum spre casă. Tata sorbea în liniște fiertura de legume, dreasă cu lapte acru, înghițea oul fără să-l mestece, brânză râncedă, mămăliga încălzită sub pernă, făcea cruce. Celălalt castron rămânea neatins. "Dumnezeii mă-ti, muiere, îmi otrăvești inima! Mă omori cu zile! Mă bagi în mormânt! Munte, munte brad umbros/mai aplecă-ți vârfu-n jos/să mă urc în vârful tău, să mă uit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așchii de lumină, peste brazi de Crăciun. Noaptea, rugăciunea lui Petru, apă tulbure. Aleluia! 51. A adormit pe la 3. Chilia sărăcăcioasă, dar curată; un pat din trei scânduri îndrepta oasele, peste ele o pătură din lână pliată pe din două; perna, ghemotocul din cârpe înfășate într-un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
protocol; licorile multicolore reliefau ipostazele fericiri. În chilie, peste trei scânduri, o pătură roasă de molii, un ghemotoc de cârpe, o piele de oaie. În odaia jupânului, salteaua ergonomică relaxa, doldora cu valută, îndulcea visarea; starețul număra în somn. Sub pernă, pistolul și două încărcătoare pline. Lada cu muniție, deasupra ușii, stăvilea trecerea. La început, canonul a fost mai lumesc, după nevoințele bătrânilor, însă părintele Spiridon, fostul maior Marcu, a schimbat rânduiala. Oasele cară hoitul în spate, și nu invers. Apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trezească obștea, să pună ceaiul pe plită. Iarna făcea cărări toată noaptea, vara alunga buha de sub streașină, primăvara moșea vacile, toamna ținea rânduiala la montă. Accesul la centrală era prin anticameră. Părintele dormea cu ușa încuiată, obloanele trase, pistolul sub pernă. Joia, când era consiliu, se trezea la 9, la 10 în celelalte zile ale săptămânii. La 4 și jumătate, ava Ioan dădea binecuvântare pentru utrenie, tămâia însemna calea, clopotele deschideau cerul, toacă pava cărare până-n ușa lui Dumnezeu. La 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când era mic. Este atât de crud, starețul l-a trecut cu vederea, de Visarion nu scapă, mama lui de poponar. Chilia sărăcăcioasă dar curată; un pat din trei scânduri, peste ele o pătură din lână pusă pe din două; perna, un ghemotoc de cârpe înfășat intr-un sac din cânepă; pentru învelit, o piele dubită de oaie. Petru a scris 7 pagini despre o cale ferată crescută în podul palmei și despre un tramvai ce alerga de-a curmezișul destinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în care peștii zgâriau cerul de august limpede. Genia, despre ce ispitire îmi vorbești? Amintirile nu mi-au ținut loc de pat plin, de fagure pe limbă de clopot, de livadă cu dafini în fereastră, de puf de înger în pernă, de cer în perfuzie. Petre, negațiile tale nu au atins adâncimea în care se pot depăși pe ele însele. Refuzi simțurile, pentru că din ele nu mai izvorăște conștiința. Refuzi lumea, pentru că în ea nu se mai identifică simțirea. Mereu închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În fiecare lună, măcar Într-un ritm dătător de iluzii. A mai trecut un an cu țîrÎita asta care a apucat totuși să umple o ulcea. Floare nu ținea Însă banii la vedere. Îi cosea și-i descosea dintr-o pernă din odaia ei. Scrisorile de la bărbat Îl ne dumereau și pe preotul care i le citea și i le deslușea. Pomean folosea de la o vreme niște cuvinte de toată mirarea, spunea bunăoară că basu’ lui Îi iriș, că șede la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la America... Dacă om afla de lucru la pendulele oamenilor și la ceasuri, om izbîndi În vreo doi ani... — CÎt Îi drumu’ pentru un om pînă la America? a Întrebat ea. — Atîta. Floare a socotit repede, s-a gîndit la perna ei, a mai soco tit o dată și a hotărît: — Bani vă dau io. Bărbatu-meu Îi În America și mi-o tri mes dolari. Vă plătesc drumu’ numa’ dacă mă duceți și pe mine cu voi. Putem a purcede Într-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ca banii să-i țină ea, iar bărbații să-i poarte tot timpul de grijă. Nu le rămînea decît să fixeze ziua plecării cînd ceasornicarii vor reveni să vadă cum merge pendula. PÎnă În ziua aceea, a mai deșertat o dată perna În ulcea ca să măsoare volumul dolarilor. Mai sporise. I-a luat foaie cu foaie și i-a cusut În haine, lăsînd cîte ceva și la Îndemînă. Meșterii s-au Întors, au văzut că pendula umblă, bate bine ceasurile și jumătățile
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și În realitate, că adevărul poate sări din pagină În viața de zi cu zi, luîndu-te de guler pe stradă și anchetîndu te: „Cum se spune În germană porumbel?... Dar În portugheză?“ Totuși, am palpat mai mult așternuturile apretate și pernele garnisite cu volănașe, festoane și fundițe din dor mitorul lui Richi. Am mîngîiat pielea ei atît de albă la atingere, că oricînd ar fi putut să devină aurie ca pulpa unui fruct exotic, aromat și de o savoare pe care
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de cîmp energetic format În jurul celuilalt, ființă sau lucru, ce te oprește la marginea elastică a aurei sale, nu treci de o linie de demarcație și astfel nu te ciocnești de obstacol, simți că Între tine și acesta e o pernă de aer mai pufoasă sau mai vîrtoasă. Poate că unora li se pare că se și ciocnesc de cîte ceva, dar atunci omul Își visează de fapt propria lipsă de atenție. — Cum să apară una ca asta-n vis, neatenția
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Pișcari, la fiica ei, Maria, născută la Hegewisch, Illinois, În 1907. Zăcea În pat de cîteva săptămîni de la o mare slăbiciune a oaselor. A murit povestind. Nici nu se putea altfel. S-a ridicat În coate, și-a așezat o pernă sub umeri și a Început să macine, nu despre America, nici despre diavolii mărunți ori uriași, cu atît mai puțin despre strigile cu luminițe În creștetul capului sau despre dăn țu ielile Frumoaselor ca niște vîrtejuri de raze În asfințit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și cu bătrînul Schimpf după lut și cum a căzut Doli frîngîndu-și piciorul și cum „bine că n-o pățit nimica Radu, oare cum de n-o pățit, că el săracu’...“ Cu aceste vorbe, s-a lăsat pe spate peste perne și dusă a fost. Eram În internatul școlii din Cluj. Am aflat de moartea ei odată cu Începutul vacanței de primăvară. Nu țin minte să fi lăcrămat. Viața mea se schimbase atît de mult din clipa intrării În regimul de elev
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
stânga povestitorului, interiorul unei camere: o fereastră pe marginea căreia e așezată o icoană și o candelă, iar din "afară", pâlpâie din când în când câte o lumină; un pat în care se zărește un copil care stă sprijinit în perne patul e așezat în partea dinspre povestitor, un scaun mic, pe care se află așezat un copil mai mărișor, o masă alături. De afară se aude o frântură de colind cât se poate de cunoscut și foarte scurt). Povestitorul: Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
În clipa următoare, s-a arătat un chip tot numai o mustață plină de promoroacă. La vederea unei asemenea apariții, Despina și doctorul Gruia au făcut ochii mari, cu adâncă mirare Întipărită În ei. Doar Nicu s-a ridicat de pe pernă, Întinzând mâinile, cu zâmbet larg pe chip, către arătarea din ușă.... ― În sfârșit, l-am găsit pe iubitul meu prieten cu suflet mare - a declamat noul venit. ― Petrică! Bine ai venit.. La auzul acestui nume, Despina s-a luminat la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Gruia. În câteva clipe, a fost lângă birjar. Acesta și-a ridicat pălăria, În semn de salut, Întrebând: ― Unde dorește domnul să meargă? ― La Maternitate. ― La Maternitate mergem, stimate domn. Urcați! Hai, surule!... După ce tustrei se aflau așezați comod pe pernele trăsurii, Gruia a precizat destinația, cu rugămintea: ― La pas, vă rog. ― La pas mergem, domnule... Maria, cu Tudor pe brațe și cu capul lăsat pe umărul lui Gruia, gungurea ca altădată: ― Dragule drag. Am ajuns să avem bucuria de a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
luat În primire... N-o să vă vină să credeți dar m-am trezit cu o porție de mâncare din cea pe care o mâncau rușii și apoi m-a dus Într-o gheretă unde se afla un pat adevăra cu pernă și pătură... Acolo aveam ordin să mă odihnesc până a doua zi, când buștenii erau Încărcați. ― Ți-au dat mâncare și loc de dormit cum se cuvine, ca să fii În formă când te vei afla pe tractor - a apreciat Despina
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe cei doi pasageri, Lia a Întrebat: ― Mergem la Hanul cercetașului? ― Poate o fi fost cândva și vreun han pe acolo unde mergem... Tot ce se poate. Dar Grădina lui Pester sigur a fost. Când se aflau bine așezați pe pernele birjei, Nicu a poruncit: ― La Breazu, jupâne! ― La Breazu mergem, domnule profesor - a răspuns birjarul amuzat. Cei doi cai alergau cu pas ușor pe calea Copoului. Profesorul, ținând-o pe Lia de mână, vorbea despre locurile pe unde treceau: ― Pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cu un birjar frumos Înfipt pe capra trăsurii. ― Ești liber, jupâne? ― Liber ca pasărea cerului, domnule și stimată doamnă. Poftiți de urcați și aștept cu nerăbdare porunca unde să vă călătoresc. Au urcat și, după ce s-au așezat bine Între pernele trăsurii, Gruia a vorbit: ― Să mergem până spre casa lui Sadoveanu și apoi În capătul de sus al Sărăriei. ― Dorința clientului e poruncă pentru mine. Hai, Surule tată!... Calul depăna calea călcând cu eleganță. Birjarul Îl lăuda din când În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
căreia tu ai uitat de mine". Nu e adevărat! negă el cu vehemență. N-am nici o prietenă... Dacă aș fi avut, ți-aș fi spus demult! Ce-ai spus, maică?... Aud?... tresări baba din patul vecin, săltându-și capul de pe pernă, ca să-l poată vedea și auzi mai bine. Stai liniștită, mamă, o îndemnă femeia între două vârste, așezându-i mai bine căpătâiul și ajutând-o să se așeze la loc. Bătrâna mai îndrugă ceva și începu să tușească urât, scuipând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ascultă scuzele ei, căci suita a și ieșit din salon. Dora mototolește foaia inutilă care a declanșat o reacție ce numai favorabilă nu îi poate fi în ajunul intervenției. Vlăguită de inutilitatea și nocivitatea cererii ei își lasă capul pe perna al cărei miros de dezinfectant pare și mai puternic. Își simte ochii arși de lacrimi fierbinți, iar gura uscată abia o mai ajută să respire. Toată durerea s-a concentrat în efortul vital de a respira. "Dreptul fiecărui individ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
langustina", îl sfătuiește zelos chelnerul, devenit dintr-o dată de o ciudată volubilitate. Victor nu apucă să îi spună că nu are chef să bea, că vrea numai să mănânce și să se odihnească, să-și pună capul ostenit pe o pernă. "Oare unde o să dorm ? Trebuie să găsesc un hotel ! Pijamaua și obiectele de toaletă au rămas în mașină, la spital... Dar sunt în stare să adorm cu capul pe masă, la ce ar sluji pijamaua și celelalte fleacuri ?" Chelnerul reapare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
rămâne coborât. Dora a prins puteri și înalță căpătâiul patului. Se întoarce pe o parte ca să poată examina noua vecină de cameră. Un profil de o frumusețe pură, ca tăiat într-o stâncă de culoarea ciocolatei, se profilează pe albul pernei. În imobilitatea lui amintește chipul reginei Nefertiti pe care l-a admirat nu demult în medalioanele de la muzeul din München. Două mici proeminențe argintii, care par lipite de creștet, accentuează asemuirea chipului încremenit cu o ființă venită din altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se odihnește probabil câteodată pianistul pare ascetic, dar în realitate este foarte confortabil. Dora simte povara oboselii. Călătoria lungă, hotelul neodihnitor, frigul din tren și din gară ar fi fost destul și prea mult ca să adoarmă de îndată ce pusese capul pe perna înfățată în alb și cu miros de busuioc. La acest "destul" s-a adăugat însă un "mult prea destul" tulburător, acel "început al începuturilor", cum denumise Dragoș scurtul lor răstimp de dragoste. Și acest "mult prea destul" nu o lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
minusculă cameră, Dora își dă seama cât este de obosită. Patul, de dimensiuni adaptate la cele ale camerei, o primește cu un neașteptat confort și căldură, iar parfumul de brad persistă și o adoarme deîndată ce își pune capul pe pernă. Somnul îi este total, fără vise, fără coșmaruri, fără întreruperi. Când se trezește nu știe dacă este noapte sau zi, lipsa luminii directe în încăpere o ține în afara curgerii timpului. Se simte învăluită de o senzație de bine, membrele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]