809 matches
-
Selena (sau ) a fost în mitologia greacă zeița și personificarea Lunii, identificată mai târziu cu zeița greacă Artemis. Era înfățișată ca o femeie strălucitor de frumoasă, purtată printre nouri într-un car de argint. Zeiță a lunii, este cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase. Cel mai faimos dintre iubiții săi
Selene () [Corola-website/Science/300158_a_301487]
-
litoralul Nevei”), "Гибель Пушкина" („Moartea lui Pușkin”), "O золотом петушке" („Despre Cocoșul de aur”, "O каменном госте" („Despre Oaspetele de piatră”) și altele. Pentru mulți ani, Pușkin a constituit pentru Ahmatova o salvare și un refugiu în fața ororilor istoriei, o personificare a normelor morale și a armoniei. Pe lângă acestea, se mai ocupă și de alte analize literare, dintre studiile ei meritând să fie relevat "Oб Адольфе" („Despre Adolphe al lui Benjamin Constant”) Contrar multora dintre scriitorii sovietici care făcuseră concesii puterii
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
intuirea primului termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, nu se poate face abstracție de suportul contextului. Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul. Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în simțirea și fantezia scriitorului
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
I. Teodoreanu, adjectivul „închise“ ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câștigă în expresivitate și devine epitet. În versurile lui Tudor Arghezi din poezia "Testament": epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză. Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum și cel de atragere a cititorului. `Metonimia`-figură de stil înrudită cu metafora, care
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
în locul lucrului însuși etc. Astfel, în expresia „50 de capete de vite“, „capete“ este folosit pentru a desemna animalele cu totul. În propoziția „Această firmă deține cele mai bune creiere din țară.“, „creiere“ desemnează oamenii cu cele mai strălucite minți. `Personificarea` este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se atribuie însușiri umane . exemple: norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele șoptesc; vântul aleargă; sălciile triste; pisica vorbește lin. Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagerează
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
între altele, orașul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit "Isephanim", „"Coastă de iepuri"”. Iepurii se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei. Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
HaKodesh (Duhul Sfânt) se găsește frecvent în literatura Talmudică și Midrashică. În unele cazuri, semnifică inspirația profetică, în timp ce în alte cazuri este folosit ca o întruchipare sau ca o metonimie pentru Dumnezeu. Rabinicul "Duhul Sfânt", are un anumit grad de personificare, dar rămâne, "o calitate care aparține lui Dumnezeu, una din trăsăturile sale" și nu, ca în creștinismul din curentul principal, reprezentant al "vreunei diviziuni metafizice a Dumnezeirii." În iudaism, referirile la "Duhul lui Dumnezeu," Ruach HaKodesh, Duhul Sfânt al Lui
Duhul Sfânt () [Corola-website/Science/299637_a_300966]
-
Stelaru, la fel ca majoritatea colegilor de generație, manifestă interes în crearea unei mitologii proprii. El recurge în acest sens la o onomastică stranie, în alte locuri feerică, de basm: „Eumene”, „Elra”, „Iwa”, „Regele Fără-Timp”, „Zeul vântului”. Se adaugă aici personificarea obsesiilor și - în ceea ce privește configurarea spațială - opțiunea pentru o geografie ce ține de categoriile fantasticului: „Țara Chinului”, „Insula sunetelor”, „tărâmul geniilor”.
Dimitrie Stelaru () [Corola-website/Science/299158_a_300487]
-
deveniseră celebre, în special în înfloritoarele noi colonii Aeolis și Ionia. Pe scurt, controversa lui Homer a început într-o vreme când adevărata sa istorie s-a pierdut, atunci când el a devenit o figură mitică, un erou eponim sau o personificare a unei mari școli de poezie. Epopeile Iliada și Odiseea sunt sinteze ioniene ale cântecelor eroice și baladelor dintr-o perioadă arhaică, reunind date din stadiul matriarhatului până prin secolul al VIII-lea î.Hr. și chiar începutul secolului al VII-lea
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
la persoana a treia. De multe ori, mai ales în a doua parte, romanul "Ulise" se detașează de optica unui personaj anume și explorează o conștiință colectivă a orașului sau a culturii în genere. Conform lui Harry Levin, „Joyce așează personificarea orașului alături de portretul artistului. Niciunul nu este complet fără celălalt: Stephen începe ca o individualitate și devine un tip. Bloom este un tip și se individualizează”. Katie Wales îi consideră atât pe Stephen Dedalus cât și pe Leopold Bloom reprezentanți
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
și Nut și mama lui Horus, este una din principalele divinități venerate de vechii egipteni. Ea aparține Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin „Regina tronului”, ea fiind o personificare a tronului faraonului și a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început „muritoare” și e posibil ca zeița să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate. Originile zeiței Isis sunt necunoscute, deși se crede că
Isis () [Corola-website/Science/297876_a_299205]
-
vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH), Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, ființe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute și de către alte populații canaaneene , serafimi (șerpi înaripați) etc. În limba română termenul este un împrumut de la păgânism, el provenind din latinescul „Domine Deus”, mai exact din forma sa populară
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
două variante, una din bronz patinat și alta din alamă argintată, ambele cu diametrul de 6 cm, prezintă pe avers bustul spre stânga al regelui Carol I și legenda, în exergă: „CAROL I REGE AL ROMÂNIEI. Pe revers este modelată personificarea Justiției, un personaj feminin, așezat pe un tron, cu spadă în mâna dreaptă (simbol al păzirii legilor) și un volum deschis pe care este gravată o făclie și pe care se citește legenda: „NIHIL SINE DEO”, iar sub volum, o
Palatul de Justiție din București () [Corola-website/Science/307283_a_308612]
-
conservat în "Galleria Franchetti" din Că' d'Oro în Veneția, au fost terminate în 1508. Tematica frescelor a fost una ermetica, conform descrierilor martorilor de epocă, fiind probabil influențată de anturajul umanist al artistului. Fragmentul păstrat poate proveni dintr-o personificare a astrologiei. Comenzile sporite l-au determinat pe Giorgione să-și deschidă un atelier propriu, unde lucrează pictori începători că Titian și Sebastiano del Piombo. Mai tarziu, colaborarea strânsă care s-a realizat între cei trei pictori a produs istoricilor
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
suferință și opera sa mântuitoare (cap 49-57), tratează despre înfăptuirea împărăției mesianice, despre convertirea popoarelor și adorarea lui Dumnezeu în Ierusalim. El ar fi prezis conform interpretărilor creștinilor (interpretări care nu îi conving pe evrei, deoarece Isaia vorbește de o personificare a poporului Israel, nu discută despre Mesia) pe Mesia și împărăția mesianică cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit „Evanghelistul Vechiului Testament”. Scopul cărții este în general consolator. Profetul anunță judecata lui Israel și a celorlalte popoare dar
Isaia (carte) () [Corola-website/Science/308658_a_309987]
-
preotul Alexandru Argatu, care s-a ocupta de finalizarea lucrărilor. Proiectul a fost executat de către Gheorghe Papaghiuc, iar pictura a fost realizată de către Adrian Köber din Târgu Jiu. În momentul când s-a pictat "Judecata de Apoi" cu personaje și personificări, acest fapt a deranjat-o pe soția lui Miu Dobrescu, prim-secretarul organizației județene Suceava a PCR. Drept urmare, peste scena executată a fost pictat un iad modern fără diavoli care a fost spălat după revoluție, fiind scoasă la iveală fresca
Biserica Sfinților Părinți din Boroaia () [Corola-website/Science/308711_a_310040]
-
să intuim primul termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, ne putem face abstracție de suportul contextului. Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
Metaforă () [Corola-website/Science/308759_a_310088]
-
îl părăsesc, deoarece mai există încă multe pericole pentru soare: furtuni, ploi și Apophis, care la prânz vine să bea apă din fluviul celest. Spre amiază, Khepri se metamorfozează în Ra, zeul cu trup de om și cap de șoim, personificarea soarelui la zenit. Seara, Ra redevine Atum. Astfel, drumul soarelui în mitologia egipteană presupune o permanentă metamorfoză Atum - Khepri - Ra. Alături de zeii pe care se bazează mitologia egipteană și care fac parte din eneadă (gruparea celor 9 zei importanți), există
Mitologia Egiptului Antic () [Corola-website/Science/306907_a_308236]
-
înfățișat de cele mai multe ori ca un gigantic șarpe cu pene, după cum ne arată și numele. Semnificația adevărată și atributele lui variază de la o civilizație la alta. De obicei el este asociat cu "steaua dimineții", în timp ce fratele său geamăn, Xolotl, este personificarea "stelei amurgului". În realitate steaua dimineții este aceeași cu cea a înserării, fiind însăși planeta Venus, dar aztecii credeau că sunt două astre diferite. În calitatea de zeu al luminii matinale, Quetzalcoatl a primit titlul de "Tlahuizcalpantecuhtli", ceea ce înseamnă "stăpânul
Quetzalcoatl () [Corola-website/Science/303041_a_304370]
-
bocetele populare.<br> Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea, astfel încât versul 1 este în relație cu versul 5, 3 cu 7 și 4 cu 8.<br> Ca mijloace artistice întâlnim, pe lângă simbol, metafore și personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”. Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: “dormeau”, “stau” care sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută, dar neterminată, aflată încă în continuă desfășurare.
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
În mitologia nordică, era una din cele trei norne (zeițe ale destinului), alături de Urd și Verdandi, fiind personificarea timpului viitor. Cele trei norne, echivalentul ursitoarelor, erau reprezentate ca o tânără fecioară, o mamă și o persoană în vârstă. Urđ (trecutul) este foarte bătrână, și privește mereu în urmă, peste umăr. Verđandi (prezentul) este tânără, și privește mereu în
Skuld () [Corola-website/Science/302300_a_303629]
-
că este timpul pentru rugăciune. Într-o zi, cocoșul gigantic va cânta pentru ultima oară, iar atunci morții vor învia. Pasăre neagră și sumbră, corbul este asociat cu moartea în aproape toate mitologiile. În mitologia celtică, zeițele Badb și Morrigan, personificări ale războiului și regine ale fantomelor apar pe câmpul de luptă sub forma a trei astfel de păsări. Pentru sufiți, corbii simbolizau întunecimea unei perioade de separare de divinitate. Cu toate acestea, corbii mai apar în mitologie și cu alte
Animale (mitologie) () [Corola-website/Science/302338_a_303667]
-
este ilustrată uneori în literatura antică si medievală, precum și în arta medievală, ca având un nimb, accentuându-se astfel legătura păsării cu Soarele. Cele mai vechi reprezentări ale acestora indică nimburi cu 7 raze, asemănătoare cu cele ale lui Helios (personificarea Soarelui in mitologia greacă). Pliniu cel Bătrân de asemenea descrie pasărea ca având o creastă pe cap, iar Ezekiel Tragicul a comparat-o cu un cocoș. În mitologia greacă, pasărea alegorică seamănă ca formă cu vulturul (conform lui Herodot, Pliniu
Pasărea Phoenix () [Corola-website/Science/302402_a_303731]
-
această creatură poartă numele de "death reaper" adică "spintecătorul morții". În epoca medievală, în timpul ciumei negre s-a dezvoltat reprezentarea morții ca un schelet sau mai multe schelete, ce dansează. Această alegorie se numește în artă "dans macabru". O altă personificare a morții este psihopompul (din greacă, "psuchopompos", însemnând "ghidul sufletelor"). Acesta este termenul general pentru îngerul, demonul sau spiritul ce conduce sufletul omului pe tărâmul morților, idee ce apare în multe mitologii și religii. În Mexic, moartea este personificată devenind
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
odihnește sprijinindu-se în lancea pe care o ține cu vârful îndreptat în jos. Cealaltă armă, o sabie scurtă, este în teacă, indicând că este o sabie a autorității și nu una a bătăliei. Individul de la picioarele zeiței Virtus este personificarea Tiraniei și simbolizează înfrângerea Marii Britanii de către Virginia. Coroana regală căzută la pământ semnifică eliberarea statului de sub controlul monarhiei Marii Britanii iar lanțul rupt din mâna Tiraniei este un simbol al eliberării de sub restricțiile impuse comerțului colonial, dar și al expansiunii Virginiei
Sigiliul statului Virginia, SUA () [Corola-website/Science/302826_a_304155]