96,681 matches
-
parțial, simțirea, dar o și trișează/ trunchiază: Încercând să vorbesc, otrăvesc limbajul cu neputința mea de a spune» (p. 53). Identitatea e tot prin cuvinte construită. Sau topită în alteritate. Ori de cîte ori vorbim, jucăm cîte un rol. Ne pierdem - sau ne estompăm - chiar și fără să vrem - esența eului. Vorbirea nu e nicidecum oglinda sinelui. Iar dacă e, chiar sinele se vede perturbat (« Cînd vorbesc, mă îmbrac în cuvintele altora, care îmi ies surprinzătoare din gură, de nu mă
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
bineînțeles, cu experiența metafizică a bordelului: "Un an după această decepție radicală și comună, l-am descoperit pe Weininger. Mă aflam în situația ideală pentru a-l înțelege. Superbele sale enormități despre femei mă îmbătau. Cum putusem oare să-mi pierd capul pentru o sub-ființă? îmi repetam neîncetat. Cum a fost posibil acest chin, acest calvar, din cauza unei ficțiuni, a unui zero incarnat?" (în Exerciții de admirație). Fără îndoială, teribilismul tânărului Cioran va fi fost pe de-a-ntregul satisfăcut, flatat și
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
doi mari pictori, chiar dacă el face acum doar primii pași în viață, în vreme ce cariera lor este în plină desfășurare, iar opera într-o irepresibila expansiune. Înainte de a împlini zece ani, adică în cea mai vulnerabilă etapă a copilăriei, Ștefan își pierde tatăl și rămîne în grija exclusivă a mamei. După doar două clase făcute la Colegiul Sf. Sava, acolo pe unde trecuse, cu ani în urmă, si Andreescu, Luchian este retras și înscris pentru studiile gimnaziale la pensionul Șeicaru, poate din pricina
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
de azi înainte./ dintr-o cădere a crescut o prăpastie/ nu era cea mai prăpastie dar era/ cea mai cădere". De reținut din tot poemul doar primul vers și antepenultimul. Să mai citim un text: "becul se stingea eva/ a pierdut mărul și a/ uitat să păcătuiască în acel an/ toată recolta de mere a trebuit să fie anulată/ dar pana a fost blestemată/ să trăiască prin trudă să/ mănânce albeața foilor/ și să nască rar câte-un vers/ în dureri
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
jos), Ascuțimea minții/ Ne dă mângâiere și Prin răbdare/ Căpătăm putere (de-a stânga și de-a dreapta). La mijloc, poemul: Din el iese ori se ascunde/ N-are frunze are rude/ De vorbim nu ne aude/ Cântă dacă nu se pierde/ E oriunde e și vede/ Îl vedem și nu ne vede/ În semeni nu se încrede. Totul se încheie într-o concluzie valabilă, deloc greu de acceptat: Vedem grosimea filei fețele ei, o zi o viață o lume./ Nu vedem
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
în care să joace rolul unui rector al Universității. Rolul i se potrivea perfect, dar, până la urmă a învins seriozitatea. Să fi avut un film cu el, ar fi fost extraordinar. - Credeți că un astfel de model uman s-a pierdut în zilele noastre? - Dumneata vezi o asemenea personalitate astăzi? Eu acuma văd că am ajuns să trăim într-o țară nenorocită în care, dacă ai un profesionist, îi dai în cap. Domnule, era un Paul Grigoriu la Radio, un profesionist
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
la teatrul din Cracovia, colaborează la radio, face figurație în filme, printre care "Generație" de Andrzej Wajda. În 1954 devine cel mai tînăr elev al prestigioasei școli de cinema de la Lodz. "În perioada studiilor aveam tot timpul impresia că îmi pierd vremea de pomană", se confesa Polanski studenților de la UNATC. "Abia mai apoi mi-am dat seama ce utili au fost acei cinci ani. Nu atît cursurile, cît atmosfera de acolo, schimbul de opinii cu profesorii, discuțiile cu colegii pe marginea
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
normală și după o revoluție netrucată nici unul dintre ei n-ar fi avut cum să ajungă la putere îi îndeamnă la gesturi sinucigașe nu doar pe termen lung, ci și în imediat. Disperați, incapabili să găsească soluții valide, guvernanții se pierd în improvizații ce seamănă a bacșișuri date populației, în încercarea disperată de a le perverti conștiințele. Ceea ce ce pare că și reușesc cu brio. În aceste momente de adormire națională, cui să spui că vom plăti cu vârf și îndesat
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
țevile dintr-un poem fără a fi curioși să afle ce sânge intelectual curge prin ele. Dealtfel, critica literară este în criză. Instituția ei este, la noi, aproape desființată. Va trebui s-o reinventăm. Spre binele literaturii care, altminteri, își pierde scara de valori. L.V. Critica nu mai are în România statutul pe care îl avea sub comunism, când cronica lui Eugen Simion din România literară era un eveniment așteptat cu sufletul la gură fiindcă putea face sau desface destinul unei
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
scriitorul respinge deliberat, programatic convenția. Este diferită, întortocheată, cum zici, proza actuală? Poate. Speram ca postmodernismul să însemne o întoarcere la epic. N-a fost așa, nu-i așa. Este o autoreferențialitate care se complică la infinit. Romanul și-a pierdut din această pricină cititorii. Faptul este evident. Când intri într-o librărie franceză, vezi că ceea ce domină nu este romanul (ca pe vremuri), ci literatura de informație: dicționare, istorii literare, biografii, culegeri de clasici etc. Franța nu mai are, azi
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Această disociere este generală. Și de mult timp. Critica foiletonistică aproape că a încetat să mai existe. Se practică, azi, critica tip service de presse. Și, mai ales, critica culturală, la televiziune. Aici e marea bătălie. Critica universitară și-a pierdut și ea prestigiul pe care-l avea în anii ’70-’80... Universitarii și criticii literari nu trebuie să-și declare război pentru că n-au pentru ce să se bată. Ambele familii au pierdut războiul demult. Dușmănia lor este fără obiect
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
e marea bătălie. Critica universitară și-a pierdut și ea prestigiul pe care-l avea în anii ’70-’80... Universitarii și criticii literari nu trebuie să-și declare război pentru că n-au pentru ce să se bată. Ambele familii au pierdut războiul demult. Dușmănia lor este fără obiect. Ei trebuie să folosească media și să-și adapteze mijloacele de comunicare. Cota unei cărți este stabilită acum de Bernard Pivot (sau, mă rog, de cel care i-a luat locul la Apostrophe
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
a o fixa cu condeiul se plătește. Explicabil, prozatorul are momentele sale de cădere. Demoralizarea se transpune uneori în termeni extremi precum: "mi-e frică", "situație fără ieșire", "disperare". Dar din fericire, energia rezistenței nu se evaporează. Diaristul nu-și pierde niciodată reperul fundamental al acesteia, care este luciditatea. O luciditate necruțătoare în expresia-i reținută, abreviată. Chiar consemnările consecvente ale "vieții mizerabile" nu indică oare tăria de-a o autentifica, implicînd rejectarea? Pe de altă parte, Constantin Mateescu înțelege a
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
întrucât este editată într-o limbă de largă circulație, cum este germana. Mai este considerată prima colecție de folclor românesc, prezentat la un nivel de exigență corespunzător epocii. Paragraf la care autoarea studiului introductiv, Viorica Nișcov, ține să nu fie pierdut din vedere amănuntul: Prioritatea absolută în timp a colecției nu înseamnă că și versiunile tipurilor atestate aici pentru prima oară la noi sunt automat și cele mai arhaice", citând colecțiile ulterioare din Bucovina ( 1903), Moldova ( 1927 și 1966), Oltenia ( 1982
Basme valahe by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13929_a_15254]
-
pe care nu le respectă, într-o ilustrație neizbutită: "La șase dimineața la policlinica din Șerban Vodă, pentru ecografie. Am (rezervat) numărul doi. Dar doctorul A. Pop (o somitate se spune în materie) lipsește. După o oră încep să-mi pierd răbdarea. Se adună multă lume. Holul plin. Ființe sărmane așteaptă în sala neîncălzită să le vină rîndul. La nouă sîntem anunțați de către o asistentă arțăgoasă că medicul întîrzie pînă după unsprezece. Simt că-mi plesnește capul. Picioarele și mîinile înghețate
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
versurile dlui Gh. Grigurcu, interviul acordat de dl Cornel Moraru și articolul dlui Gh. Tohăneanu intitulat Cîntecul obîrșiei. Cine vrea să știe cum a ajuns h în poziție inițială să se răspîndească în limba română, după ce acela latinesc s-a pierdut în noaptea timpurilor, să-l citească pe cel mai savuros istoric al limbii pe care-l avem. Noi păstrăm secretul. Aroma cărților interzise Sub acest titlu, în DILEMA nr. 526, dl Andrei Codrescu publică hebdomadara d-sale Scrisoare din New
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
părăsit de ani buni. După cum nu-l putem ajuta pe dl Lefter să descopere colaboratori mai ca lumea, care să nu-l facă de rîs. Fiecare revistă pe mîna colaboratorilor ei piere. Tifla de Paște a pastorului Tökes După ce au pierdut în UDMR, Laszlo Tökes și alți reprezentanți ai aripii radicale a UDMR au înființat Consiliul Național al Maghiarilor, cerînd autonomie teritorială și culturală în sîmbăta dinaintea Paștelui ortodox. Nici premierul Năstase nu s-a lăsat mai prejos. După cum titrează ADEV
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
pentru că a trebuit să iau în serios ceva care nu este serios, să privesc adânc și cu profesionalism ceva care este facil și lipsit total de profesionalism, ceva care este departe de artă. Am scris și rescris articolul, mi-am pierdut ore întregi, mi-ar fi rușine să spun zile, ca să transmit cel mai bine ceea ce resimt fără să jignesc, fără să-l atac pe dl Dumitresco direct, ca persoană, pe care nici nu-l cunosc. Știu și asta: că din
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
soția profesorului, pe care crede că și-o poate face amantă. Se năpustește, gafând, asupra "stăpânei", care-l respinge "râzând ușor, cristalin". Regretă imediat imprudența și-și promite să nu mai greșească, să-și tempereze "lăcomia", "orbirea", spre a nu pierde într-o clipă tot ce a adunat cu trudă. Ocolește aventurile, angajările riscante, sentimental se rezumă la relația, intrată în rutină, cu odihnitoarea Gabriela, după cum prudent va fi în toate, optând, în politica ziarului, pentru linia națională moderată, centristă. Dar
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
primul Amedeu și cel de după împrietenirea cu Mârzea există și continuitate și ruptură, ca și în cazul altor personaje brebaniene care la un moment dat "deviază", se înscriu pe altă spirală de evoluție decât aceea inițial întrevăzută, fără a-și pierde totuși consistența tipologică. Și-a atins Mârzea ținta propusă, a făcut din Dumitrașcu un învingător, un om cu destin? Așa s-ar fi crezut dar are loc atentatul, rănirea gravă a lui Dumitrașcu, zilele lungi de spital și căderea acestuia
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
unde trăseseră pentru câteva zile, atât de diferită de cele de acasă, atât de sumbră încât trebuiau aprinse luminile în miezul zilei, cu patul imens despre care va afla mai târziu că se numea "matrimonial", un pat în care se pierdea sub o pilotă oribil de grea, încât seara se refugia lângă bunica lui, căci acolo toate deveneau mai ușoare. Îi stârneau puțină silă plușul înțepăcios al fotoliilor, vana unde i se făcea baia și mai ales oala imensă de noapte
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând treptele unei scări interioare de lemn, o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure și atrași de zgribțuroaică în cursa căsuței de turtă dulce. Deși mai întâlnisem în orașul acela, unde se vorbea mai ales nemțește pe străzi, destule doamne îmbrăcate altfel decât în orașul meu, purtând un mic șorț alb pe
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
cunoscându-l bine, îi surprinsese o privire. "Te interesează cântarul?". Într-un colț, pe o măsuță biedermeier cu intarsii, se afla un mic cântar de scrisori, cu pârghii și talgere de alamă, un obiect de o complicație amuzantă, ce-și pierduse demult folosința, devenind o piesă inutilă, decorativă. Contemplase adeseori cu mult interes, în casa unchiului Arthur, o asemenea jucărie, dar bătrânul, suflet hain, nu-i îngăduise niciodată să pună mâna pe ea. Nu pun mâna, doar mă uit" - asigurase el
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
mângâiam ușor lacrima înghețată pe obrazul de porțelan al Arlechinului, întorceam globul de cristal ca să stârnesc iarăși și iarăși viscolul de zăpadă peste sătucul dinăuntru, când am descoperit pe peretele din fața patului tabloul. Era un tablou în care te puteai pierde, într-atât de departe, peste atâtea meleaguri te ducea privirea. Dus parcă de mână de Sibyle, am început să-l cutreier pornind pe cărarea ce mergea spre o moară, o zidire de piatră cenușie, ca o cetățuie ridicată deasupra apelor
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
striga. Când a sunat de șase ori la orologiul din tablou, am văzut fata fluturându-și batista, vânătorul salutând-o cu mâna la pălărie. Eu însumi mă plimbam prin preajma morii, mergeam pe drumul ce duce prin pădure, spre munte, mă pierdeam undeva, înainte de a ajunge la stânci... Deschizând ochii, am văzut la ceasul din tablou ora șapte. Nu peste mult ne luam rămas bun de la cele două doamne în holul întunecos unde le întâlnisem pentru întâia oară. Sibyle s-a aplecat
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]