22,633 matches
-
Ei nu se mai mulțumesc cu vînătoarea de sacru prin intermediul cuvintelor care nu fac decit să amîne întîlnirea, menținînd subiectul în plasa vînatului, nu se mai mulțumesc cu textuarea, ci transformă poezia în parabolă, o narativizează și o dau ca pildă, într-un sacerdoțiu permanent. Poezia este pentru nouăzeciști un mijloc de a resacraliza realitatea. Există oameni care cred în inspirație, alții care sînt adepți ai "profesionalismului": poeți "cu capul în nori", alții cu "picioarele pe pămînt". Harrum, cartea ratării, (Ed.
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
Nu exclud ivirea unor tensiuni serioase între președinție și guvern, după cum nu exclud nici molipsirea unei bune părți a guvernanților de voința sa de schimbare. E important ca în demersurile sale Băsescu să-și asigure aliați - cum ar fi, de pildă, presa și intelectualitatea. La aceste categorii producătoare de opinie s-au câștigat și s-au pierdut absolut toate bătăliile politice din România post-comunistă. Nici profesorul universitar Constantinescu, nici profesorul universitar Năstase n-au înțeles acest lucru, tratând cu un dispreț
Atenție la Talpa Parlamentului! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12100_a_13425]
-
rebel; același mers, apăsat... Cu toate că - susținea Sisi - se deosebeau ca de la cer la pământ, ori invers: Dinu fiind vesel, deschis, exuberant, dezordonat, nu ca celălalt, sumbru; și îi plăcea să glumească, ori să arunce avocățește fraze celebre, cum striga de pildă anarhistul londonez - noi suntem în ordine mai ales când suntem în dezordine!... (Va urma)
Asfințit cu ghioc (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12090_a_13415]
-
coniac Martell și numai la Athenée Palace, pe când elitele naționale piereau la Canalul pe care el îl proslăvea este lăsată de o parte - mai precis înscrisă în cea mai mică dintre căsuțe. Aceasta este, însă, viziunea autorului și dacă, de pildă, Eusebiu Camilar - bădia! - prilejuiește pagini de duioasă rememorare, un altul, noi, de pildă, am prins un alt aspect zodiacal. Astfel, la ușa apartamentului, dintr-un luxos bloc bucureștean, am sunat, vrând-nevrând, și mai mult nevrând, dar conducând o colegă de
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
pe care el îl proslăvea este lăsată de o parte - mai precis înscrisă în cea mai mică dintre căsuțe. Aceasta este, însă, viziunea autorului și dacă, de pildă, Eusebiu Camilar - bădia! - prilejuiește pagini de duioasă rememorare, un altul, noi, de pildă, am prins un alt aspect zodiacal. Astfel, la ușa apartamentului, dintr-un luxos bloc bucureștean, am sunat, vrând-nevrând, și mai mult nevrând, dar conducând o colegă de facultate căreia-i făceam curte și care, cerând un autograf maestrului, probabil cu
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
ŤRegale R.M.S.ť iar berea la bodegile orașului se bea mai puțin la halbă și mai mult la Ťregalăť." Evocarea timpului copilăriei unui puști curios și neastâmpărat e făcută cu haz și ironie, cu un farmec rar întâlnit. Iată, de pildă, cum se întâmplă "divorțul" băiatului de unsprezece ani de... Biserică: "Cam pe la 11 ani am terminat-o cu biserica și cu popii. Două mari deziluzii: prima, vara, cu unchiul meu, arhitectul Berechet (atât de dragul Titi) la Dragoslavele, la vila patriarhului
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
clipele de primejdie cucerește mediocritatea, împingând-o înainte. Cu alte cuvinte, sunt acele muzici autotelice și apologetice născute din egoismul și ambiția de a fi unic cu orice preț ori de a declanșa situații limită, irepetabile, așa cum se prezintă, de pildă, unele creații de John Cage sau alte opusuri ale secolului 20, de o originalitate premeditată și chiar contrafăcută. După ele, de obicei, nu mai poate urma nimic altceva: sunt fundături sonore, sincope componistice. 8. Muzicile care arborează două puncte sunt
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
să convoace replici incitante întru dobândirea unor aspecte inedite ale universului sonor. În definitiv, spiritul hoinar al muzicii interoghează perpetuu natura înconjurătoare, căreia îi confiscă uneori aventura în fapt și ipostaza în idee. Pe cât de interogative sunt muzicile spectrale, de pildă, ori cele acusmatice, pe atât de afirmative vor fi răspunsurile pe care le vor oferi probabil, în perspectivă, creațiile sonore globale. 16. O muzică aflată între cratime își trădează, neîndoielnic, anacronismul, neavenirea în timp și spațiu. Fie că declamă ideile
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
modele simple, așadar ori de câte ori recurgem la un model, altele sunt variațiunile." Altfel spus și mergând mai departe, nu sentimentele, emoțiile sau ideile constituie obiectul unui plagiat, ci întrebuințarea lor cu exact aceleași cuvinte cu care au mai fost folosite. De pildă, Pierre Menard... - Da știu, scrieți despre el ori de câte ori aveți ocazia. Să știți că citim și noi aici presa literară! se oțărî creatura. - Atunci, să fi fost, oare, ochii minții lui Borges mai ageri decât privirea dvs. drăcească? am exclamat eu
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
se prefăcu îngrijorat bibliotecarul cu coarne și coadă. - E-adevărat, numai că, vorba lui Voltaire, există povești care privesc morala, există și unele insipide. În mare, aceasta e povestea. Și apoi, critic fiind, nu pot lăsa lucrurile chiar așa. De pildă, Lacan crede că faza imaginară precede limbajul și că sentimentul sinelui provine din imaginar. Astfel, identitatea apare dintr-o recunoaștere greșită, sinele însoțindu-ne sub forma unui eu ideal, și e construită cu ajutorul unei ordini simbolice dominate de figura tatălui
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
nu a menționat acest lucru. Au făcut-o publicații din Germania, Spania, Columbia... Am evitat, deseori, să discut despre aceste aspecte, dar dumneavoastră ați amintit de "încrîncenarea" unora... Despre Sigma s-a scris în fel și chip. Ion Simuț, de pildă, spune în cronica sa - excelentă, prezentă într-un volum de profil: "Dacă Biserica Ortodoxă Română ar fi la fel de severă ca islamismul(...) Alexandru Ecovoiu ar putea fi victima unei persecuții religioase ca și Salman Rushdie". Recent, pentru Sigma și pentru Saludos
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
autorul italian încearcă să separe, din valurile deceniilor socialiste, generațiile regizorale și pe cele actoricești, marcând momentele de "abatere" de la standardele socialismului de partid și mai ales pe cele impuse de cenzură vremii, precum deceniul 1970-1980, în care apar, de pildă, }armul nu are sfârșit de Mircea Săucan, Reconstituirea și De ce trag clopotele, Mitică? de Lucian Pintilie, Faleze de nisip de Dan Pita. Luciano Mallozzi susține, în fond, nu numai teza existenței unei cinematografii românești în perioada "realismului socialist" și a
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
influențe directe ale neorealismului italian asupra producției cinematografice românești din deceniile cinci și șase ale secolului trecut. Autorul prezintă în primul rând, prin date concrete și, din nou, în urma unei documentari laborioase, distribuirea în rețeaua națională a filmelor neorealiste. De pildă, între 1943-1944, cănd colaborarea între cele două cinematografii era foarte strânsă, Luciano Mallozzi constată că au fost distribuite în România 155 de filme de productie italiană, între care și câteva care au contribuit la debutul neorealismului: La nave bianca de
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
fiecare dată, după iubirea trupească urmează corpul nevăzut și protector al poveștii. Desigur, o astfel de așezare a vederii mai jos decât auzul nu ne face să uităm cunoașterea prin plecarea de acasă, prin călătorie eroică, a lui Sindbad, de pildă. Jocul între ochi și ureche, între cei patru pereți ai casei și lumea largă, între vizibil și invizibil are o mie și una de fețe. Dar, vezi tu, frate vitreg și geamăn, apaticul meu cititor, se ivesc zorii.
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
tipic deși nu toate se desfășoară la fel. Unele demascări sunt formulate rece, alte cu patimă, unele nu mai lasă loc nici unui dubiu, altele sunt cam șubrede, există cazuri în care scriitorul acuzat intervine și dă explicații - G. Coșbuc, de pildă, se disculpă motivând că volumul său Balade și idile a fost editat de un prieten, pe când era plecat în străinătate, și de aceea au fost incluse în sumar și câteva traduceri -, alteori se dă la fund sau, pur și simplu
Cui îi e frică de plagiat? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12128_a_13453]
-
perplexitatea că, dacă cineva ar copia azi cuvânt cu cuvânt Don Quijote, el ar da o cu totul altă operă decât aceea semnată de Cervantes." Pe lângă faptul că Robbe Grillet nu e tocmai o voce teoretică creditabilă, nu e Butor, de pildă, M. Popa ratează în stil mare semnificația metaforei copierii unei opere consacrate tocmai pentru că nu înțelege că, de fapt, nu e vorba de o copiere propriu-zisă. Exactă în formulare, metafora copierii e însă siluită de interpretarea lui M. Popa. Iată
Cui îi e frică de plagiat? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12128_a_13453]
-
la o adică, uzul rațiunii și ar copia în Istoria sa critică... vreo 150 de pagini din Istoria literaturii române de azi pe mâine într-adevăr acele pagini ar avea o cu totul altă greutate sub noua semnătură. Cărtărescu, de pildă, ar putea la fel de bine să nu mai scrie ani întregi la Aripa dreaptă, ci să xeroxeze într-o dimineață, la colțul blocului, Omul fără însușiri, să zicem. Și n-ar fi vorba - nu-i așa!? - conform teoriei lui M. Popa
Cui îi e frică de plagiat? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12128_a_13453]
-
decisiv, incontrolabil, al eului neconceptualizat. "Am precizat încă din primul volum al acestor Memorii, scria E. Lovinescu, natura muzicală a mecanismului meu estetic, a cărei prezență se semnalează și în unele fenomene ce-mi păreau altfel inexplicabile, cum e, de pildă, inhibiția resimțită în fața necesității de a improviza literatura pe subiecte ocazionale", pentru a reliefa "necesitatea absolută și absurdă de a proceda, nu numai în lucruri mari, ci și în cele mici, din același principiu generator al unei stări muzicale". Iată
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
înghesuie să scrie cărți cu mize narative substanțiale, cu un epic arborescent și alte personaje decât acel "eu" despre care se poate spune totul și nimic, și asta în ciuda faptului că temele lor sunt serioase și cu mult potențial. De pildă, sexul. Subiect de discuție absolut când e vorba de literatura tinerilor, este (doar) un ingredient ("ca sexul în literatură"), acuplare și nu problematizare, un insert și nu un excurs, ca să fiu prețios. Spre deosebire de multe dintre cărțile publicate în acest an
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
gentilom, clasic, primind lecții de filosofie de la bodyguardul său cultural personal și care exclamă că până atunci, el nu știuse că e nu numai un vechi prozator, dar chiar și un bun filosof, un brav descendent al lui Descartes, de pildă; vă dați seama, vreau să spun, că singura epocă în care antropoidul nostru întreprinzător și emancipat în care se simte în voie și calificat pentru orișice s-o nimeri, este inatacabilul, este pietroiul aforistic al epocii de piatră. Domnul Iliescu
Bruta la putere și scriitorul neonest by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12158_a_13483]
-
de mii. E greu de făcut o ierarhizare a frecvenței între diversele posibilități, dar cred că orice vorbitor va fi de acord că cinsprezece mii e mult mai probabil, pentru a exprima convenționalizat exagerarea, decît douăsprezece mii sau decît, de pildă, treizeci și cinci de mii. Mai exact, frecvențe mari înregistrează numeralul cu forma populară cinșpe: "i-am dat ăluia cinșpe mii de picioare în cap" (Evenimentul zilei = EZ 3823, 2004, 3); "au pus ăștia poza ta de cinșpe mii de ori " (itiplac
Hiperbole numerice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12137_a_13462]
-
mi-am dat seama că la fel se întîmplă și-n pictură, și-n muzică. Asculți o simfonie de Mahler și descoperi sonorități din Beethoven. Nu există de fapt originalitate. Vezi un tablou celebru de Picasso, Domnișoarele din Avignon, de pildă, și recunoști o lume întreagă de pictori. E la fel în literatură. Ideea de originalitate e o altă prostie. Textul original e cel originar, care de altfel n-a fost niciodată scris, iar noi nu facem decît să copiem. - Cum
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
melancolic a debutat cu situația în care pofta de muzică era cu mult mai însemnată decât cantitatea de muzică existentă și va sfârși atunci când volumul de muzică va fi infinit mai mare decât pofta pentru muzică. 7. Antichitatea greacă, de pildă, a prezentat semnalmentele unui ciclu cultural de tip sanguin; cultura așa-zisă modernă a Europei s-a pliat pe un model melancolic; societatea post-industrială și post-modernă pare a fi una de gen coleric, în timp ce viitorul se anunță a fi de
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
precizează), că a murit la patruzeci-și-trei de ani, lăsându-și familia numeroasă înglodată în datorii (în film apar aluzii la starea lor financiară precară). Iar atunci când criticii de artă se încumetă să facă presupuneri, acestea nu coincid cu lungmetrajul. De pildă, René Huyghe afirmă în cartea sa Puterile imaginii că, fără îndoială, Vermeer era claustrat în mediul domestic din cauza sănătății sale fragile. Or, pictorul interpretat de Colin Firth pare sănătos tun. Oricum, afirmația e discutabilă: dacă Vermeer preferă să picteze scene
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
lui Patapievici se stinge în unele pagini ale cărții, cauza e de găsit în erudiția etalată ca scop în sine sau în recurgerea la un jargon auxiliar ce nu face decît să încarce textul cu un aparat tehnic rebarbativ. De pildă, folosirea unor operatori precum "implicitul de actant", "implicitul auctorial" și "implicitul contextual" nu numai că nu înlesnește curgerea ideii în albia textului, dar îi împrumută ceva din înfățișarea unei incizii chirugicale căreia nu i s-au scos la sfîrșit firele
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]