5,484 matches
-
din cauza naziștilor, tot ce zice și ce face ea e minunat! Probabil că naziștii sunt o scuză pentru tot ce se-ntâmplă în casa asta! Ah, nu știu, zice soră-mea, poate că da, și se pune și ea pe plâns, iar eu mă simt îngrozitor, căci ea varsă lacrimi pentru șase milioane de oameni sau așa ceva, pe când eu mi le vărs numai pentru propria mea persoană. Sau cel puțin așa cred. Mort după pizdă Ți-am povestit cumva că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ea, cum ar zice tata, „o nevropată“ pe viață. De la moartea lui Heshie în Normandia, n-a trecut o zi pe care tanti Clara să nu și-o fi petrecut, în cea mai mare parte, în pat, cu accese de plâns atât de urâte că doctorul Izzie a trebuit să fie chemat de câteva ori să-i facă o injecție, să-i calmeze crizele de isterie... Perdelele, însă... Perdelele sunt din dantelă sau cu altfel de „zorzoane“, ceea ce maică-mea numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
degetul sub scaunul meu. — Ce-i asta, musiu, vreun banc tâmpit, de licean? mă ia tata la trei păzește - ce caută chestia aia neagră, de plastic, pe dușumeaua din bucătărie? Nu-i din plastic, zic eu izbucnind în hohote de plâns. E chiar a mea. M-am umplut de sifilis, de la o italiancă de op’șpe ani din Hillside și-acum nu, nu, nu mai am p-p-p-penis! — Puțulica, se-apucă să zbiere maică-mea, pe care i-o gâdilam eu ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
suflet mărturisirea mea. Eu însă, vezi tu, am fost cât se poate de onest, așa cum mă învățase chiar Bertrand Russel. — Nu vreau să te mai văd, Kay. Îmi pare rău, dar nu-mi pot disimula sentimentele. S-a umflat de plâns: umbla prin campus cu niște cearcăne îngrozitoare sub ochii ei albaștri injectați, nu mai venea la masă, lipsea de la ore... Iar eu eram uluit, fiindcă tot timpul crezusem că eu o iubisem pe ea, nu ea pe mine. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Își ridică paharul și-l bău. Apoi se sculă și forma ei pătrățoasă se clătină puțin. Purta cravată, un guler țeapăn și un costum „sport“ de tweed. Sprâncenele-i erau grele, iar ochii Îi erau Întunecați, hotărâți și roșii din cauza plânsului. — Știi de ce beau, protestă ea. — Prostii, dragă! spuse Janet Pardoe, asigurându-se În oglinda ei micuță că arăta bine până la cel mai mic detaliu. Ai băut cu mult Înainte de-a mă fi Întâlnit pe mine. Trebuie să ai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
femeie la vârsta dumitale. Da, Herr Kolber, dar... Ea ezită și Josef o Întrerupse Înainte de-a se putea justifica singură ori de a-l acuza. — Țin foarte mult la Anna. Ea acceptă cuvintele lui cu o gratitudine demnă de plâns. — Da, așa mi-a spus. Herr Kolber bătu din picior. — Ești o proastă, Anna! Caută-l prin buzunare. Probabil că ți-a furat banii. Încă nu-i dădu prin cap să-și verifice seiful, iar Josef marșă pe rolul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de mirare că boșorogul tău și-ar dori să mai schimbe marfa. — Ei, ei, doamnelor! spuse domnul Peters. — Nu și-ar murdări el mâinile cu tine. Un evreu mic și jegos - doar pentru așa ceva ești bună. Coral izbucni brusc În plâns, deși mâinile ei rămăseseră Într-o poziție bătăioasă, și mai avu putere În glas cât să răspundă: — Să nu te-atingi de el! Dar cuvintele doamnei Peters rămaseră să mânjească, asemenea unui fum de semnalizare, eclipsând seninătatea peisajului. — Oh, știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prinde trenul deveni vagă, pentru că atunci când ajunse la mașină, constată că motorul acesteia Înghețase, În pofida covorașelor puse peste radiator. 4. Josef Grünlich spuse: — Unora le arde de cântat. Deși se jeluise că-i erau uscați, ochii Îi erau roșii de plâns și doar cu efort se despărți de fetițele cu chibrituri și de prințesele cu inima de gheață. — Nu mă prind ei așa de ușor. Începu să se Învârtă prin sala de așteptare, apăsând cu degetul umezit pe lemnărie. — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o manta din păr de iac. Așadar se Întorsese din călătoria sa pe Drumul Mătăsii. Bună, am bâlbâit eu un salut. Ce s-a Întâmplat? Sylvie, plângi? —Din cauza lui Hunter. A plecat, am răspuns, cu umerii zguduindu-mi-se de plâns. —OK, hai să te duc acasă, zise Milton, punându-și liniștitor un braț peste umerii mei. O jumătate de oră mai târziu, Milton și cu mine eram În apartament, mâncând trufe belgiene comandate de la Chocolate Bar. I-am spus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ghinion, pentru că tocmai am comandat ceva atât de extraordinar, că n-o să-ți vină să crezi. M-am topit mai repede decât o Înghețată Într-o zi fierbinte de 4 Iulie. Brusc, am simțit un amestec plăcut de râs și plâns. Hunter se aplecă peste masă și mă sărută Îndelung. Apoi se ridică și veni lângă mine pe banchetă, cu un braț pus În jurul gâtului meu. Cu cealaltă mână Îmi ștergea lacrimile cu batista. Era divin, exact așa cum ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Sabbat scoate de sub birou o pungă de hârtie maro și trage de-acolo ceva învelit în folie. Desface folia la un colț; începe să miroasă a usturoi și mirodenii. La radioul cu ceas, curva gravidă nu se mai oprește din plâns. Piatra te lovește și bățul te altoiește, dar și vorbele pot să rănească de moarte. După cum scrie în Town & Country, corespondența personală frumos caligrafiată, pe hârtie de lux, este din nou foarte, foarte, foarte la modă. În Estate e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
picioare. Ținându-mă strâns cu mâinile de nas și de gură, mă indepărtez, ghemuit, centimetru cu centimetru, lipit de temelia casei, ascuns. Și, dintr-odată, iute cât ai clipi, în timp de respir printre degete, mă podidește și pe mine plânsul. Suspin violent, de parcă aș voma. Mă doare burta. Am dinții adânc înfipți în palmă și îmi bușesc mucii pe mâini. Bărbatul își trage nasul, tare și bolborosind. Plouă mai tare, și apa mi se strecoară în pantofi pe la șireturi. Țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și mami. Îi spun că și mie mi-a fost dor de el. Și eu îl iubesc. Eu sunt bine, îi zic. Nu știu ce să fac, zic. Dar o să fie bine, zic. Apoi tac și ascult. Aștept să se oprească din plâns, ca să-i pot zice că-mi pare rău. Capitolul 37 Vila Gartoller în lumina lunii, o casă în stil georgian cu opt dormitoare, șapte băi, patru șeminee - totul este pustiu și alb. Pretutindeni răsună ecoul fiecărui pas pe podelele lustruite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mititel și albăstrui. Apoi picioarele. Capul. Și zice „Nu“. — Nu! Nu! Nu! zice Helen, împroșcând cu sânge, și, târându-se printre așchiile ascuțite ale culorilor sparte, cu vocea groasă și încețoșată de la dinții fărâmați, adună toate bucățile. Scuturându-se de plâns în această cameră care pute, plină de fiere și de sânge, strânge din răspunteri spărturile albăstrui. Mâinile și piciorușele, trunchiul zdrobit și capul despicat - le leagănă pe toate la piept și urlă: — Vai, Patrick! Patty! Vai, Patty al meu! Pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și-a găsit o poziție comodă, cu fruntea pe brațe, în timp ce femeia de alături, istovită de-a binelea, și-a scos gulerul alb, l-a împăturit, făcîndu-l pernă, în care obrazul ei, îngropat, pare al unui copil mofturos, frînt de plîns aiurea. Mircea Emil, întins pe cele trei scaune, doarme dus, cu palmele sub cap, cu pălăriuța peste obraz. De teama lui, pe la miezul nopții, bătrîna cu cățelușa învelită în broboadă s-a retras la masa vecină cu cea a bătrînei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
viscolul, afară, urlă ca un stăpîn dezlănțuit. Clipe în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns nervos, care umple încăperea. De afară, zgomotul viscolului se aude tot mai puternic. Și deodată, ușa se deschide larg, izbită în lături de vînt. Aproape degerat, cu o lumină diabolică în ochi, Dorin face un pas în interior, strigînd: Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
agățîndu-i-se de picior. Studenta sare de pe saltea, ia copilul în brațe, îl plimbă așa un timp, șoptindu-i tot felul de minciuni pînă tace, îl aduce la masă și începe o conversație cu amîndoi, pe limba lor, convertindu-le imediat plînsul în zîmbete cu întreg șirul de dinți mici dezgoliți. Afară, Lazăr și țăranul taie pe rînd trunchiul unui stejar mai subțire. Țăranca și tatăl copiilor caută pe sub zăpada ferită cu piciorul, reușind cu greu să adune cîteva ghinde. Merg apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
digul iazului, poate scoatem un pește. Iazul e secat complet, pentru curățare și alte lucrări. Potoliți, copiii tac și-l ascultă pe tatăl lor, dar cînd acesta se oprește să-și tragă răsuflarea, unul exclamă un "Pá-pa", urmat imediat de plînsul nervos al celuilalt. Mircea Emil se desprinde cu greu de bar, vrînd să se întoarcă la scaunele lui, dar ochii plînși ai copiilor trezesc în el sentimentul ciudat al milei, urmat de cel al vinovăției că ar putea face, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se sprijine de perete și, abia tîrîndu-și picioarele, intră în magazie, așezîndu-se pe marginea unei lăzi. În sala restaurantului, trosnetul lemnelor din sobă a descrețit pe moment frunțile tuturor. Numai copiii nu par deloc convinși că trebuie să renunțe la plîns. Mai amăgește-i cum poți spune Mircea Emil tatălui -, c-o să aibă acuși ce mînca. Se întoarce la bar, o caută pe Sultana, dar negăsind-o, îl ia deoparte pe Pavel și-i cere un sac. Ce să faci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
înjunghiată; apoi se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții fierbinți și rămîne așa un timp, înmărmurită, după care, cu mișcări de somnambulă, pătrunde sub cearșaf, cu fața în pernă, revărsîndu-se într-un plîns isteric, hohotind înfundat. În primele clipe, Mihai e îngrozit; se așteaptă la dezlănțuirea unei lungi crize de isterie și primul lui gînd de apărare este că ar putea să iasă din impas aruncîndu-i Mariei un pahar cu apă rece între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
asemenea comportare... Surprinsă de propriile-i vorbe, Doina rămîne cu gura deschisă, gata să mai spună ceva, dar nu reușește decît să ridice mîna stîngă și să-și muște puternic arătătorul, așa cum făcea în copilărie, cînd voia să-și înăbușe plînsul. Hm! surîde Săteanu, hotărît să sfîrșească decent discuția adevărul, Doinița, spune el vrînd să pară preocupat de carne este că mi-a fost dragă bunica ta, de ce-aș minți?, știi doar că era o femeie frumoasă, dar, probabil, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tîrziu, în una din pauzele penibile, cînd nu mai aveau ce-și spune, a deschis ochii brusc și a început să plîngă. Abia cînd Săteanu, trecîndu-și mereu palma peste obrazul ei, surîzîndu-i, întrebînd-o ce vrea, fetița s-a oprit din plîns și a îngînat un "s" lung, ca un murmur. Cred că vrea afară a spus Săteanu. Aveți o oliță? a întrebat, dar neprimind răspuns a plecat cu pasul sigur spre baie, cunoscînd drumul din urmă cu trei ani. Cînd s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nici nu-ți închipui ce fain o să-mi prindă, am și eu cu ce face chef cînd aud primul "oa" al feciorului; precum capitaliștii: cu whisky. Radu se uită la el cu ochii mijiți, cu obrazul buhăit, deformat de spasmele plînsului de mai înainte, de la care se mai păstrează și acum colțurile gurii lăsate în jos, ca într-o mască de teatru antic. Tot timpul nu te-am cunoscut decît spurcat la gură. Eu mi-aș zice altfel saltă Lazăr dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
parte, făcîndu-le loc să poată privi. De jos, de la cîțiva metri, dintre sfărîmăturile clădirii, amestecate cu pămînt și bucăți de beton, iese dîra de fum a unui foc mocnit. Șocată, Paula îndeasă obrazul în umărul lui Vlad și izbucnește în plîns. *** "Cristina!" tresare Mihai bucuros cînd aude repetîndu-se bătăile din ușă. Sare din pat fericit și deschide, pregătindu-se s-o ia în brațe pe fată imediat ce va face primul pas înăuntru. Dom' inginer Vlădeanu? întreabă tînărul aflat în prag. Sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dar ca ai tăi, niciodată; mă dor timpanele... O clipă, cei doi bărbați tac, speriați. A născut?! strigă aproape isteric Lazăr. Ce am? Cred că destulă nesimțire, ca mai toți bărbații... Doamna doctor, o imploră Lazăr, gata să izbucnească în plîns ce face copilul, nevasta? Sunt sănătoși? Fratele meu omul, îl privește Maria cu un aer superior mă bucur că ai înțeles și tu care-i prima întrebare ce trebuie pusă. Iar eu, pentru că nu pot avea umorul tău întotdeauna, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]